1321 vizualizări 16 oct 2016

Olanda a fost prima ţară care a legalizat eutanaisa, în 2002, dar numai pentru pacienţii care sufereau dureri de nedescris şi care nu aveau nicio speranţă de vindecare, notează Descoperă.

Miercuri, cei doi miniştri au transmis Parlamentului, într-o scrisoare, că oamenii care ''consideră că viaţa lor s-a terminat trebuie, în conformitate cu nişte criterii stricte şi atente, să li se permită să îşi încheie viaţa într-o manieră demnă pentri ei''.

Propunerea va provoca critici care susţin că scopul iniţial al politicii de eutanasie din Olanda a fost deja depăşit, cu ''suferinţă insuportabilă'', nu se aplică doar oamenilor cu boli în fază terminală, ci şi unora cu boli mintale şi demenţă.

Politica eutanasiei este larg răspândită în societatea olandeză şi cazurile de acest fel au crescut cu două cifre în fiecare an, pentru mai mult de un deceniu, pe măsură ce tot mai mulţi pacienţi o solicită şi mai mulţi doctori sunt dispuşi să o efectueze.

Numai anul trecut, 5.516 olandezi au optat pentru eutanasie, respectiv 3,9% din numărul persoanelor decedate în acel an.

Ministrul Sănătăţii, Edith Schippers, a precizat în scrisoare că "din cauza faptului că dorinţa pentru încheierea vieţii apare în principal la persoanele în vârstă, noul sistem va fi limitat" la aceştia.

Ministrul nu a anunţat, însă, care va fi limita de vârstă.

Propunerea celor doi miniştri este surprinzătoare, în contextul în care o comisie însărcinată să studieze extinderea practicii eutanasiei a conchis că nu este necesară.

Citește și: