Ţara lor e "bolnavul Europei", dar grecii refuză tratamentul
Grevă generală în sectorul public din Grecia /// Foto: Reuters/Yiorgos Karahalis
Sindicalişii din sectorul public au intrat în grevă generală contestând "sacrificiile injuste şi ineficiente" pe care vrea să le impună Guvernul, în timp ce oficialii UE nu ştiu dacă să opteze pentru un plan de salvare european ori să lase Grecia la mâna FMI
"Sacrificiile injuste şi ineficiente" pe care doreşte să le impună Guvenul de la Atena au fost motivul pentru care sindicaliştii din sectorul public au paralizat, ieri, activitatea din ţara, în încercarea de a da un semnal că nu vor accepta măsurile de austeritate. Vreme de 24 de ore, niciun avion nu a intrat şi nu a ieşit din Grecia, vămile şi unităţile medicale care nu lucrează în regim de urgenţă, instituţiile de învăţământ, muzeele, ministerele - totul a fost închis.
Angajaţii publici nu acceptă explicaţia Executivului socialist că ţara nu poate ieşi din situaţia financiară dezastruoasă fără reducerea salariilor şi a pensiilor, plus sistarea angajărilor. În opinia puternicei confederaţii sindicale a funcţionarilor publici (ADEDY), statul nu va obţine nimic prin "sacrificarea" membrilor săi, iar cei mai nemulţumiţi sunt agenţii fiscali.
"Suntem o ţintă uşoară pentru Guvern. Suntem de acord să contribuim la o reducere a cheltuielor publice, dar nu vom accepta reducerea cu 25% a veniturilor noastre", a explicat pentru AFP vicepreşedintele Uniunii Agenţilor Fiscali, Thanassis Danilis. În ultimele luni, angajaţii Fiscului au devenit ţinta predilectă a Guvernului, căci deşi au salarii nete mari faţă de restul grecilor (2.200 euro lunar), asupra lor planează suspiciuni de corupţie.
Evaziunea fiscală ar merge până la 40% din economiei pentru că mulţi oameni de afaceri sau salariaţi cu venituri mari îşi trec câştiguri de 3-4 ori mai mici în declaraţiile fiscale. De la fermierii care declarau mai mulţi măslini decât în realitate, pentru a încasa subvenţii mai mari din partea UE, până la mari firme - milioane de greci au învăţat să mintă Fiscul.
Or, dată fiind amploarea evaziunii, cu greu s-ar putea crede că agenţii fiscali nu închid ochii intenţionat la fenomen. Dar nu numai ei sunt de vină pentru situaţia în care a ajuns Grecia, ci şi clasa politică. Guvernul precedent (de dreapta) declarase oficialilor UE un deficit de două ori mai mic decât cel descoperit de actualul Executiv şi situat la 12,7% din PIB.
"Rentierii" unei economii de numai 2,3% din Zona Euro
Deşi reprezintă numai 2,3% din economia Zonei Euro - cu venituri aduse mai mult din turism, fără vreo ramură industrială semnificativă - Grecia şi-a permis, în ultimele decenii, susţinerea unei clase privilegiate de funcţionari publici. În afară de salarii mai mari decât în sectorul privat şi intrarea în corpul funcţionarilor publici în funcţie de capriciile miniştrilor (care creşteau, de regulă, numărul angajărilor înainte de alegeri), angajaţii publici ies devreme la pensie, uneori chiar după numai 20 ani de muncă.
Acum, Guvernul vrea ca, din 2015, vârsta de pensionare să crească la 63 de ani pentru toţi angajaţii. Pentru că presiunea sindicală uriaşă face imposibile concedierile masive, se vor îngheţa angajările. La fiecare cinci oameni care părăsesc sectorul public, numai unul va fi angajat. La diminuarea deficitului ar contribui şi reducerea primelor acordate angajaţilor publici, dar ADEDY se opune şi acestei măsuri. Dacă guvernul nu renunţă la planul de austeritate, ADEDY va declanşa o nouă grevă, la 24 februarie, la care vor participa şi cele mai mari sindicate din sectorul privat.
În privinţa disciplinei fiscale, Ministerul de Finanţe doreşte să impună obligativitatea ca toţi agenţii economici (până la şoferi de taxi şi vânzători din pieţe) să emită chitanţe. În plus, o nouă taxă de 0,14 euro se va aplica fiecărui litru de benzină.
Salvarea Greciei şi salvarea de pierderi a unor bănci din UE
Salvarea Greciei de faliment este, pentru UE, atât o chestiune de onoare - şi de aici reticenţa în a accepta ca un stat din Zona Euro să fie împrumutat de FMI - dar şi una vitală pentru a prezerva stabilitatea monedei unice şi a feri băncile de pierderi.
Trei sferturi din datoriile Guvernului grec sunt către
instituţii financiare din Marea Britanie, Germania, Franţa şi SUA,
încât salvarea Greciei este în interesul creditorilor europeni. Pe
de altă parte, cei care susţin că Atena trebuie să se descurce
oferă exemplul Irlandei, care a evitat falimentul prin măsuri de
austeritate dure, inclusiv reduceri salariale.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















6 Comentarii [+] Adauga un comentariu
MISCAREA SOCIALISTA RO
Bancile hotomane din UE, dupa ce-au saracit voit bancile nationale pre-moneda unica, nu stiu de unde sa mai scoata bani. Ele nu pricep ca banii aia nici nu-s ai lor, nu exista, sunt vant. Si-atunci, de unde sa-i scoata ? De la cat mai multi someri ? Nu mai bine declara faliment, si duc Europa direct in colaps financiar, caci si-asa intr-acolo ne indreptam cu un sistem abominabil, cel putin de la Bretton Woods incoace ? N-are bani, n-are bani, si gata, unde-i problema ? La cate servicii produc greii Europei, cum de se afla si astia in deficit ? Las' ca piere uniunea sovietelor europene cat de curand, caci si-asa merge contra naturii si contra vointei popoarelor.
Grecia are si ar fi avut probleme si fara a fi in zona euro, ca si noi dealtfel.Atata timp cat imprumuti bani sa mergi la carciuma cu ei ,niciodata nu te mai vezi cald.Asta a facut Grecia dar si noi .Luam bani de la FMI,UE ptr a sustine salariati neproductivi dar multi din zona bugetara si cu salarii mariFacem greva ,dar de ce nu venim noi sindicatele cu solutii.Sa reducem personalul NU, sa inghetam salariileNU Si atunci punem de o greva.Aia di fabrici ce produc masini,imbracaminte,mancare au mult mai putin si nu se gandesc la greva Daca ar face ei o greva de tipul "nu mai platim taxe si impozite."sa vedem ce sar face bugetarii.
bey nea pw-la moarta,nu omu' de rand sa imprumuta de bani de la fmi si ue,ca sa-i bea la carciuma.
de treaba asta sa ocupa carmaciu' chiomb duhnind a rachiu si je/gurile comuniste ale lu' ivan iliescu.
Bai fratilor , e belea mare in Grecia , va fi si la noi cat de curand , sa vedeti cand va trebui rambursat imprumutul de la FMI ce se va intampla , noi neavand cascaval VOM DA DE BUNAVOIE VULTURILOR DREPTURILE ASUPRA ZACAMANTULUI AURIFER DE LA ROSIA MONTANA , si uite asa scapam de datorii, oricum va fi , vom ajunge groapa de gunoi a UE ....
GRECII SUNT PREA AROGANTI CA SA-SI RECUNOASCA GRESELILE.
Ei sunt convinsi ca toata lumea le este inferioara si datoare.
Au tupeu si prostie cat incape.