no author
Mihai Draghici - Mediafax
1036 vizualizări 4 dec 2017

Premierul Marii Britanii a declarat că s-au înregistrat progrese, dar rămân disensiuni „pe anumite teme". „Discuţiile vor fi reluate înainte de sfârşitul acestei săptămâni şi sunt încrezătoare că se vor finaliza pozitiv", a declarat Theresa May, citată de BBC News online.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a confirmat, în cursul aceleiaşi conferinţe de presă, că „nu a fost posibil să se ajungă la un acord complet astăzi, în pofida celor mai bune eforturi".

Jean-Claude Juncker a subliniat că „nu este vorba de un eşec al negocierilor", declarându-se „încrezător" că vor fi înregistrate „progrese suficiente" înaintea summitului Consiliului European.

Conform unor surse citate de cotidianul The Telegraph, principala problemă în negocieri o reprezintă frontiera post-Brexit între Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, şi Irlanda, stat UE.

Donald Tusk: UE şi Marea Britanie se apropie de un acord care va permite avansarea negocierilor Brexit

În urmă cu câteva ore, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, afirmase că Uniunea Europeană şi Marea Britanie se apropie de un acord care va permite trecerea la etapa negocierilor privind relaţiile bilaterale după Brexit: „Sunt încurajat de progresele privind frontiera cu Irlanda. Ne apropiem de înregistrarea unor progrese suficiente înaintea summitului UE".

Liderul UE a făcut acest anunţ după conversaţia pe care a avut-o prin telefon cu premierul Irlandei, Leo Varadkar. Potrivit unor surse irlandeze, Guvernul Theresa May a dat asigurări că nu va reinstitui controalele vamale la frontiera dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, şi Irlanda, după Brexit. Nu este clar cum se va putea realiza acest lucru la nivel tehnic, în contextul în care Irlanda este membru UE, iar Marea Britanie va fi stat extracomunitar şi nu va accepta libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalului.

Liderii Uniunii Europene vor decide peste zece zile dacă negocierile cu Marea Britanie pe tema Brexit vor putea trece la etapa viitoarelor relaţii bilaterale. Bruxellesul a primit asigurări privind obligaţiile financiare ale Londrei, dar aşteaptă progrese în discuţiile privind situaţia imigranţilor europeni aflaţi pe teritoriul britanic şi în cazul frontierei dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, şi Irlanda.

Londra şi Scoţia fac presiuni în problema Brexit: Dacă Irlanda de Nord rămâne pe piaţa unică, ar trebui ca şi alţii să beneficieze de acest tratament

Scoţia ar putea pretinde şi ea obţinerea unui acord separat în problema ieşirii Regatului Unit din UE. Declaraţia lui Sturgeon vine după ce în presă a apărut un document în care se arată că Irlanda de Nord ar putea rămâne în continuare în perimetrul pieţei unice europene şi parte a uniunii vamale, după Brexit, spre deosebire de restul Regatului. Premierul scoţian Nicola Sturgeon a spus că Scoţiei ar trebui, în acest context, să i se permită să „rămână efectiv actor pe piaţa unică europeană". Acelaşi lucru a sugerat şi primarul Londrei, Sadiq Khan, care a amintit că londonezii au votat într-un procent copleşitor rămânerea în UE şi că ar fi drept ca şi capitala să beneficieze de o astfel de derogare. 

Un draft al planurilor referitoare la rezolvarea problemei graniţei irlandeze apărut în presă a arătat că oficialii britanici şi irlandezi au agreat propunerile potrivit cărora Irlanda de Nord va rămâne atât membru al pieţei unice europene, cât şi al uniunii vamale după Brexit.

Astfel, liderul scoţian a profitat de acest prilej pentru a trage un semnal de alarmă referitor la faptul că Scoţia ar trebui şi ea să rămână parte a tratatelor UE după ce Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, condiţii pe care partidul pro-independenţă al lui Sturgeon a încercat să le impună încă de la referendum.

„Dacă o parte a Regatului Unit poate menţine o traiectorie aliniată cu cea a UE şi, efectiv, să rămână parte a pieţei unice europene (decizie care este, de altfel, soluţia corectă pentru Irlanda de Nord), cu siguranţă nu există un motiv practic pentru care alţii n-ar putea primi acelaşi tratament", a scris pe Twitter primul ministru scoţian.

Guvernul de la Londra a respins în mod repetat scenariul potrivit căruia condiţiile pentru Brexit ar putea fi diferite în privinţa Scoţiei, care a votat la referendum în favoarea rămânerii în UE, însă preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a ţinut să sublinieze că negocierile nu pot avansa dacă Dublinul nu este satisfăcut de înţelegerea obţinută.

Informaţiile referitoare la documentul aflat încă în lucru au apărut în presă în contextul în care Theresa May a participat duminică la un prânz de lucru la Bruxelles, acolo unde s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi în cadrul căruia a încercat avansarea către a doua fază a negocierilor pentru Brexit.

La scurt timp au apărut reacţii radicale din teritoriu. Primarul Londrei, Sadiq Khan a scris şi el pe Twitter că o astfel de decizie ar avea efecte uriaşe pentru Capitala Regatului: „Vor fi implicaţii enorme pentru Londra, dacă Theresa May a fost de acord că e posibil ca o parte a UK să rămână parte a pieţei unice şi a uniunii vamale după Brexit. Londonezii au votat într-un număr copleşitor rămânerea în UE, iar un acord similar ar putea să protejeze zeci de mii de slujbe". 

Citește și: