Topul celor mai îndatorate state din lume. Vezi aici în ce situaţie se află România
Topul celor mai îndatorate state din lume. Vezi aici în ce situaţie se află România
De-a lungul crizei economice, multe state au avut nevoie de ajutor financiar, care de cele mai multe ori a luat forma unor împrumuturi din afara ţării, ce au dus, în timp, la creşterea datoriei naţionale, informează CNBC.
Creşterea datoriei de stat şi a celei din domeniul privat, dar şi cheltuirea unor sume de bani de care guvernele nu dispuneau sunt cauzele care au dus la ridicarea nivelului datoriilor în cazul multor state.
Măsurarea datoriei externe duce la stabilirea gradului de îndatorare al unui stat faţă de finanţatori de peste graniţă. Datoria externă nu cuprinde doar împrumuturile guvernului, ci şi pe cele ale companiilor şi pe cele individuale.
Pentru a măsura gradul de îndatorare al unui stat se compară datoria externă totală cu produsul intern brut (PIB) al ţării respective.
Faţă de luna aprilie a anului 2009, datoriile multor state au crescut odată cu inflaţia. Acest fapt a dus la presiuni din partea organizaţiilor internaţionale şi a investitorilor în active asupra guvernelor ţărilor îndatorate pentru scăderea nivelului datoriei publice prin măsuri de austeritate şi prin diferite reduceri de cheltuieli, ca unică modalitate de a asigura restituirea împrumuturilor.
Topul statelor cu cel
mai mare grad de îndatorare a fost realizat pe baza datelor Băncii
Mondiale
1. Irlanda
• datorie externă ca pondere din PIB de 1.305%
• datorie externă de 2.250 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 172,5 miliarde de
dolari
• datorie externă pe cap de locuitor de peste 535 de mii de
dolari
2. Marea Britanie
• datorie externă ca pondere din PIB de 428,8%
• datorie externă de 9.120 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 2.128 de miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 149 de mii de
dolari
3. Elveţia
• datorie externă ca pondere din PIB de 378,6%
• datorie externă de 1.191 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 314,7 miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 156 de mii de
dolari
4. Olanda
• datorie externă ca pondere din PIB de 369,6%
• datorie externă de 2.440 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 660 de miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 145 de mii de
dolari
5. Belgia
• datorie externă ca pondere din PIB de 326,7%
• datorie externă de 1.253 de miliarde de dolari
• valoare PIB estimată în 2009 este de 383,4 miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 120 de mii de
dolari
6. Danemarca
• datorie externă ca pondere din PIB de 307,3%
• datorie externă de peste 607 miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 197,8 de miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 110 mii de
dolari
7. Suedia
• datorie externă ca pondere din PIB de 269,7%
• datorie externă de peste 893 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 331,4 miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 98 de mii de
dolari
8. Austria
• datorie externă ca pondere din PIB de 251,4%
• datorie externă de peste 809 miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 321,8 miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 98 de mii de
dolari
9. Franţa
• datorie externă ca pondere din PIB de 244,3%
• datorie externă de peste 5.230 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 2.090 de miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 79 de mii de
dolari
10. Portugalia
• datorie externă ca pondere din PIB de 231,2%
• datorie externă de peste 535 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 232,6 de miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 50 de mii de
dolari
11. Hong Kong
• datorie externă ca pondere din PIB de 224,7%
• datorie externă de peste 678 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 301,8 de miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 96 de mii de
dolari
12. Finlanda
• datorie externă ca pondere din PIB de 215%
• datorie externă de 383,7 miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 178,8 de miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor de peste 73 de mii de
dolari
13. Norvegia
• datorie externă ca pondere din PIB de 208,8%
• datorie externă de 558,4 miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 267,4 de miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor de peste 119 mii de dolari
14. Spania
• datorie externă ca pondere din PIB de 176,9%
• datorie externă de 2.400 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 1.360 de miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 59 de mii de
dolari
15. Germania
• datorie externă ca pondere din PIB de 176,8%
• datorie externă de 4.970 miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 2.810 miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 60 de mii de
dolari
16. Grecia
• datorie externă ca pondere din PIB de 167,2%
• datorie externă de 557,4 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 333,4 miliarde de
dolari
• datoria externă pe cap de locuitor este de peste 51 de mii de
dolari
17. Italia
• datorie externă ca pondere din PIB de 141,3%
• datorie externă de 2.456 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 1.740 de miliarde de
dolari
• datorie externă pe cap de locuitor este de peste 42 de mii de
dolari
18. Australia
• datorie externă ca pondere din PIB de 121,9%
• datorie externă de 1.037 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 851,1 de miliarde de
dolari
• datorie externă pe cap de locuitor de peste 48 de mii de
dolari
19. Ungaria
• datorie externă ca pondere din PIB de 120,6%
• datorie externă de peste 224 de miliade de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 186 de miliarde de
dolari
• datorie externă pe cap de locuitor de peste 22 de mii de
dolari
20. Statele Unite ale Americii
• datorie externă ca pondere din PIB de 98,4%
• datorie externă de 13.920 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 14.140 de miliarde de
dolari
• datorie externă pe cap de locuitor de peste 45 de mii de
dolari
Sursă: CNBC, care citează datele Băncii Mondiale.
Conform celor mai recente date privind datoria externă a
României, ţara noastră este foarte departe de a ajunge pe locurile
fruntaşe ale acestui top. Acum două luni, nivelul datoriei externe
a României era de 73,7 miliarde de euro, conform datelor BNR. Asta
înseamnă o pondere de aproape 59% din PIB, respectiv de aproximativ
3400 de euro pe cap locuitor (circa 5.000 de dolari la cursul
euro/dolar actual). (Corina Vârlan)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












22 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Da, numai ca Romania nu e in stare sa produca nimic sa-si plateasca datoria. Ne imprumutam ca prostii la FMI sa platim pensii si sa fure politicienii. Alde Norvegia parca avea vreo 100 de miliarde deloari pentru investitii, din bani economisiti din vanzarea de petrol
Ati putea verifica cateva cifre?
• datorie externă de 24.560 de miliarde de dolari
• valoarea PIB estimată în 2009 este de 1.740 de miliarde de dolari
24mii datoria si pib-ul de 1.7mii? hmmmm
ne imprumutam ca sa aiba ce fura trantori de politicieni si osa plateasca si nepoti nostri,rusine sa va fie!
Si Amerika cu 46ooo USD/Loc?
http://www.usdebtclock.org/
Si la cine sunt facute datoriile astea astronomice?
Nu spuneti ca la china ,ca sigur si ea are datorii.
Cam neverosimile toate cifrele aste. Sigura nu ati pus prea multe zerouri?
demoazel, baga si tu un oci macar pe wikipedia, daca pe la cia world factbook n-ai bani de tichet, asta mai ales daca nu ti se pare deloc suspect pib-ul marii britanii cu 50% mai mare ca cel al SUA.
Poate ca ar trebui verificate PROCENTELE
Cel putin la pozitiile 2,17,18 SINT GRESITE SUBSTANTIAL ( daca restul datelor la aceleasi pozitii sint corecte )
TOTUSI .......... ( SINTEM IN PLINA SESIUNE DE EVALUARE LA .... BACALAUREAT )
Omenirea este victima unor inginerii financiare de neimaginat. Adicatelea tot ce produce * globului in cativa ani este datoria la cateva sute, maxim mii de persoane fizice? Cum de s-a ajuns aici? Asta-i "democratia"?
Matematic, un astfel de sistem este sortit falimentului total. Oricine isi inchipuie ca in aceste conditii banii mai au de fapt vreo valoare se inseala, Fuga in munti, fratilor!
@sile ala-i PIB-ul, frate, nu datoria. Oricum, astea sunt chiar datele reale, cine se bucura ca prostul de "falimentul" americanilor (care chiar produc si stiu sa rezolve problema datoriei publice, ca au mai facut-o, scazand de la 127% la 32% de la razboi pana in 1972), va avea o crunta dezamagire. Insa, in ceea ce priveste Grecia, Spania, *, Irlanda, UK sau chiar Franta, n-as fi asa de sigur.