Trei primari, trei parlamentari locali şi cinci rabini – arestaţi pentru corupţie în statul american New Jersey

de Bogdan MUNTEANU Postat la: 25.07.2009 11:18 Ultima actualizare: 25.07.2009 11:30

Trei primari, trei parlamentari locali şi cinci rabini – arestaţi pentru corupţie în statul american New Jersey

* Din cei 44 de „onorabili” membri ai comunităţilor locale care au fost reţinuţi, politicienii sunt suspectaţi de dare şi luare de mită şi trafic de influenţă, iar rabinii – de spălare de bani prin fundaţii religioase, trafic de organe şi contrabandă cu bunuri contrafăcute

* Pentru o şpagă de 25.000 dolari, un primar promitea că „îl va trata ca pe un prieten” pe solicitantul unei autorizaţii de construcţie

Cetăţeni de vază din diferite localităţi din New Jersey (pe Coasta de Est) au fost arestaţi, joi, de către FBI, Fiscul american (IRS) şi autorităţile locale în cadrul celor mai mari operaţiuni anticorupţie din istoria statului. Între cei 44 de reţinuţi se numără trei primari, doi parlamentari din camera inferioară a Congresului statal şi cinci rabini, relatează The Times, remarcând uimirea cetăţenilor că, în sfârşit, „se iau măsuri” pentru combaterea corupţiei endemice din statul lor.

„Politicienii se scoteau la vânzare pe ei înşişi de bunăvoie”, a remarcat Ralph Marra, procuror federal pentru districtul New Jersey. El a vorbit presei despre faptul că arestările au pus capăt „unei reţele de corupţie a unor oficiali publici care erau foarte doritori să accepte bani gheaţă în schimbul unor acţiuni oficiale”.

Practic, în schimbul a 25.000 dolari, un primar promitea că „îl va trata ca pe un prieten” pe solicitantul unei autorizaţii de construcţie. Promisiunea îi aparţine lui Peter Cammarano, (primarul din orăşelul Hoboken), care, la 32 de ani, este unul dintre cei mai tineri edili din America. Agenţi FBI sub acoperire au reuşit să obţină promisiunea lui Cammarano, iar apoi colegii lor au observat cum oficialul îşi îndesa banii de şpagă în portbagajul automobilului.

Un rinichi de vânzare cu 160.000 dolari

În cursul raidurilor prin mai multe sinagogi şi o şcoală evreiască, procurorii federali au încercat să probeze neobişnuite afaceri puse la punct de rabini – intermedierea unui trafic cu rinichi, spălarea a trei milioane USD prin fundaţiile religioase (scutite de taxe în SUA) care gestionează sinagogile, dar şi contrabandă cu poşete Gucci şi Prada contrafăcute. Cea mai „profitabilă” părea intermedierea unui transplant cu rinichi, care urma să fie procurat din Israel cu numai 10.000 USD, dar vândut mai departe cu 160.000 USD.

Unul dintre cele mai corupte state americane

Supranumit „statul Soprano” (după numele celebrului serial cu mafioţi, „Clanul Soprano”) New Jersey are o foarte proastă reputaţie, astfel că arestările au fost întâmpinate cu urale de către spectatori. „Ţineţi-o tot aşa, feds (prescurtare pentru agenţi federali – n.r.)” le-au strigat oamenilor legii martorii arestărilor.

În New Jersey îşi are reşedinţa una dintre cele „cinci mari famili” de mafioţi din New York, familia Lucchese, al cărui „cap”, Michael Taccetta, a fost găsit nevinovat de omoruri şi răpiri, al capătul unui proces de 21 de luni.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

49 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 25.07.2009 11:26

Cetăţeni de vază din diferite localităţi din New Jersey (pe Coasta de Est) au fost arestaţi, joi, de către FBI, Fiscul american (IRS) şi autorităţile locale în cadrul celor mai mari operaţiuni anticorupţie din istoria statului.

 
#2 Biblia 25.07.2009 11:26

totusi 5 , chiar 5 ? incredibil

 
#3 rrom 25.07.2009 12:05

bravo si la noi la fel sa faca daca u curajul mazare primul ciuhandu cu fals in acte si dat proprietati la tigani numarul 2 pe lista

 
#4 franco ar 25.07.2009 12:37

lasa ca intervine centru wisenthal ,elie wisel si radu ioanid si acuza de antisemitism si negare a holocaustului si vor fi eliberati. mama voastra de golani cu stea in frunte. de nu erati voi nici hitler nu ar fi existat si razboiu lui cretin si n ici zelea codreanu la noi si nici comunismul adus de ana pauker si amicii ei ******** evrei.

 
#5 @biblia 25.07.2009 13:25

gresit, se spune- doar atat?!!!

 
#6 valeria 25.07.2009 14:04

mira pe cineva ca rabinii fac trafic cu organe? ei doar respecta talmudul, ca sa nu mai amintim de faptul ca sunt cei mai mari molestatori de copii, pedofilia fiind o practica des intalnita printre rabini: ****://rabbiwatch.com/criminalrabb ilist.htm

 
#7 Dragomir 25.07.2009 15:10

"are urma säƒ fie procurat din israel cu numai 10.000 usd" ---- probabil un palestinian disperat dupa mancare si apa pentru familie

 
#8 mossadu'@calache 25.07.2009 15:20

****://***.rgnpress. ro/politic/regimul-v oronin-in-complicita te-cu-rusia-pregates c-represiune-in-basa rabia-ce-face-ue-si- nato.html

 
#9 valeria 25.07.2009 15:21

basescu va fi huiduit pana la alegeri, oriunde se duce pe bani publici facandu-si campanie electorala, pentru ca cetateanul nu are niciun alt instrument prin care sa-si manifeste nemultumirea. nici de criza romaniei, nici de criza sa, seful statului nu se ocupa. singurul sau obiectiv...

 
#10 mossadu'@calache 25.07.2009 15:22

sergiu andon, unealta securitatii
avocatul turnatorului felix-voiculescu ii infiera in "flacara" pe dusmanii poporului care nu puteau fi dovediti de politia politica a lui ceausescu * in dosarul andon de la cnsas se regaseste articolul "30 de arginti", publicat la data de 25.07.1970 *

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa