Turcia a dejucat o tentativă de asasinare a lui Barack Obama

8 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 7.04.2009 23:48

• Raspunde

„Statele Unite nu sunt în război cu Islamul”, iar preşedintele SUA, personal, este hotărât să deschidă „un nou capitol al cooperării americane cu lumea musulmană”, îi asigura, luni, Barack Obama pe turci. Declaraţiile sale nu i-au convins însă pe toţi musulmanii.

 

#2 calache 7.04.2009 23:48

• Raspunde

turcia a dejucat o pu/la.....cio/roiu' asta,e tot omu' ji/danilor,asa ca nimeni nu vrea sa-i ia gatu'.slugoiu' e atat de bine camuflat in piele neagra,ca pana sa vor prinde fraierii,va fi cu adevarat prea tarziu.

 

#3 mossadu'@calache 8.04.2009 06:48

• Raspunde

pe 4 decembrie, in prima zi de hanuka, va fi investit noul sef-rabin al romaniei, shlomo sorin rosen. are doar 28 de ani, a renuntat la o cariera in new york si este bucurestean get-beget. in interviul acordat cotidianului, capul comunitatii evreiesti vorbeste despre holocaust, extremism, studii, moses rosen si despre cum intentioneaza sa tina in viata o comunitate mica cu un patrimoniu impresionant.


tinarul sef-rabin al romaniei crede ca se pun mai multe sperante in el decit poate duce


recent a fost ziua holocaustului. sint multi care sustin ca termenul este prea dur aplicat romaniei. ce le puteti spune lor?
ce le pot spune lor? daca ar fi sa traducem termenul, cuvint cu cuvint, da, cu siguranta putem spune ca termenul este prea dur. adica, holocaust inseamna „ardere de tot“. acesta e unul dintre argumente, „bine, nu a fost ardere de tot ca, uite, au mai ramas...“. dar nu despre asta este vorba. stalin spunea, parca, sper sa nu ma insel, ca „moartea unui om este o tragedie, iar moartea unui milion de oameni, statistica“. holocaustul a fost o crima uriasa pentru ca au murit oameni, nu pentru ca au murit zece mii, douazeci de mii sau cinci sute de mii. si a fost holocaust in romania. le pot spune doar ca au fost oameni care au fost luati in trenuri ale mortii, plimbati prin intreaga romanie si aruncati la gropi comune. au fost oameni care au fost trimisi in transnistria si li s-a spus ca acolo vor muri. au fost pogromuri la iasi, la bucuresti, dorohoi. au fost pogromuri in care au murit oameni pentru „vina“ de a fi fost evrei. cea mai problematica parte este ca oamenii acestia nu aveau nici o vina. a fost holocaust in romania.

de ce ati optat pentru scoala rabinica?

pe la 15 ani, in 1993, am fost prima oara in israel. pentru un pusti era ceva deosebit. am petrecut acolo o luna si jumatate. odata revenit in romania am inceput sa activez la agentia evreiasca pentru israel, care ii ajuta pe cei care voiau sa emigreze. la vremea respectiva ma gindeam sa emigrez in israel. ulterior insa am intrat la facultate si am decis sa mai ramin. in orice caz, la agentie am inceput sa imi formez un grup de prieteni.

ce s-a intimplat mai departe?

aflindu-ma acolo, am inceput sa trec mai des si pe la sinagoga. tinerii mergeau in fiecare vineri seara la rugaciuni si am inceput sa ma alatur lor. ma simteam si in familie, si foarte atasat de ceea ce se intimpla. atunci inca nu stiam deloc ebraica si tin minte ca un an am stat cu cartea de rugaciuni pe dos. pe la 18 ani am decis sa fac pasul pe care parintii mei l-au avut in vedere inca de cind m-am nascut, si anume sa aleg eu ce religie sa am. am optat pentru iudaism, religia tatalui meu, dar am vrut sa aleg mai mult decit o simpla apartenenta, sa fac pasul complet, asa-numita „trecere la iudaism“ (evit termenul pentru ca nu imi place deloc si nu m-am identificat niciodata cu el). luasem atunci legatura cu marele rabin, menachen hacohen. el mi-a oferit posibilitatea de a merge in israel in fata unui tribunal rabinic.

cum ati fost numit sef-rabin?

procedura e relativ simpla. se fac numiri, nu se alege, cum se facea in trecut. pentru moment sint sef-rabin pentru comunitatile evreiesti din romania, acesta e titlul meu oficial si am fost numit de marele rabin. planuieste si dinsul o retragere. este indiscutabil mentorul meu si unul dintre artizanii plecarii mele in statele unite, la studii rabinice.

care au fost punctele tari pentru care ati fost numit sef-rabin?

spre deosebire de toti ceilalti candidati, am avantajul ca m-am nascut si am crescut in romania. cu alte cuvinte, cunosc bine modul in care functioneaza romania, in general, si cunosc foarte bine comunitatea evreiasca. am si o experienta de patru ani si jumatate de cursuri de educatie iudaica. deci stiu unde ma misc, mai bine decit altii, vorbesc si romana, sint si tinar.

de ce credeti ca menachen hacohen a spus ca numirea dumneavoastra pe post de sef-rabin este cea mai mare realizare a sa?

nu e o intrebare usoara. se pun foarte multe sperante in mine si in ceea ce pot face. poate ca a contat si faptul ca sint un tinar din rindul acestei comunitati care a ales calea rabinatului si a revenit in romania - puteam sa fac cariera in statele unite, si ca rabin, si in calculatoare, am primit acolo trei oferte de serviciu excelente. o spun foarte convins, faptul ca sint aici este, in mare parte, meritul marelui rabin. cred ca se pun mai multe sperante in mine decit am eu incredere in mine ca voi putea realiza.

cum se vede new yorkul dintr-o scoala de rabini?

scoala de la new york a fost o revelatie pentru mine. erau foarte multe lucruri noi, a durat pina ne-am obisnuit cu ideea de america, cu modul de a fi al celor de acolo. da, nu a fost usor, programul era de la 7.45 pina la 6 seara, patru zile pe saptamina. vinerea era program mai scurt. era un program serios, se invata foarte serios. eu nu avusesem pina atunci experienta unui studiu aprofundat, pe sistem american. acesta a si fost motivul pentru care am vrut sa fac scoala asta. mi s-a spus: „de ce nu te faci rabin, de ce nu studiezi ceva ca sa obtii si un certificat dupa studii?“. si, normal, am spus „ok!“. eu am fost acolo cu o viza de lucru, e o poveste mai complicata. am avut insa avantajul ca vorbesc foarte bine engleza, ceea ce i-a surprins pe toti, multa lume si-a pus aceasta problema, si mi-au spus-o pe toata durata sederii mele in sua: „vine asta din europa de est, nu a facut nimic si deodata o sa fie rabin“. partea buna este ca, separat de textele rabinice, mai au si o componenta care se cheama „professional development“ si care m-a ajutat foarte mult. ideea era sa il inveti pe un rabin sa vorbeasca in public, sa discute cu un enorias si sa invete si pshihologie.

e postat un clip pe youtube in care jucati bowling? cit timp liber aveati?

da, da, da (ride). a fost facut imediat dupa absolvire. absolvirea a fost duminica si a doua zi ni s-a dat o derogare sa mergem sa ne distram, sa ne simtim bine dupa absolvire. a fost prima oara cind am intrat si eu intr-o sala de bowling. dar nu am avut din pacate timp liber. o spun cu parere de rau si cu un pic de rusine ca nu am vazut aproape nimic din new york. nu am vazut nici macar statuia libertatii, nu am iesit din new york. nu ca nu as fi putut sa o fac, dar pe linga partea de yeshiva au aparut si copiii, o fetita de aproape doi ani si un baietel de trei luni.

sinteti ruda cu moses rosen?

nu, e doar o coincidenta de nume.

ce fel de personalitate a fost?

una controversata. unii il critica exact pentru ca, desi si-a aparat comunitatea, a fost apropiat regimului de atunci, dar eu spun ca a facut un lucru foarte mare, si anume a salvat mii de evrei intr-o epoca in care vizele se obtineau extrem de greu, in care era o raritate sa iesi.

vorbiti de perioada in care regimul comunist ii vindea pe evrei asemeni sasilor.

da, asa s-a facut atunci. chiar daca pentru evreii din romania viata era mult mai buna, cit de buna putea fi in conditiile acelea. marele vis al fostului sef-rabin moses rosen a fost sa mute intreaga comunitate din romania in israel. erau motive ideologice, plus ideea de reintoarcere la sion, pe pamintul sfint. erau si motive pur economice, oamenilor le era mult mai bine in israel, pe atunci israelul nu era atit de populat cum este astazi. au fost valuri masive de emigrare.

ce putea si nu a facut moses rosen de-a lungul carierei lui? ce credeti ca nu a lasat mostenire comunitatii evreiesti?

in primul rind nu si-a putut duce la bun sfirsit visul, in sensul ca exista o comunitate aici care nu a ajuns in israel.

dar, stiti cum se spune, un oras fara evrei e cam searbad.

da, desi sint multe orase fara evrei... dupa parerea mea era foarte clar ca nu va putea pleca toata lumea, si atunci pentru cei care au ramas trebuie facut ceva. nu spun in nici un caz ca rabinul rosen nu a facut. sa nu uitam ca au fost 800 de mii de evrei in romania inainte de razboi si au ramas 400 de mii dupa razboi si, incetul cu incetul, au ramas citeva zeci de mii, iar azi cele mai optimiste statistici vorbesc de 10-12 mii de evrei in romania.

la un moment dat, auzisem ca patriarhul teoctist ii ceruse ajutorul rabinului rosen in problema bisericilor pe care le darima ceausescu. e o legenda?

nu e exclus, stiu ca moses rosen era o personalitate foarte influenta si in relatii bune cu patriarhul. dar nu am auzit de acest lucru.

care sint principalele lucruri de facut de acum inainte pentru comunitatea pe care o conduceti?

in primul rind, implicarea tinerilor si a celor care nu sint inca implicati in viata comunitara. unii oameni sint mai dispusi pentru viata sinagogala, altii mai putin. dar pentru toti va trebui sa existe cite ceva.

care e tabloul actual al acestei comunitati, centrii ei de putere?

jumatate dintre evrei sint in bucuresti. vorbim in cifre aproximative. alte comunitati mari si in acelasi timp puternice, pentru ca avem comunitati puternice si in rindul celor mici, ar fi timisoara, iasiul, oradea.

exista un paradox: cei din provincie se pling de un ultracentralism al conducerii comunitatii din bucuresti, ceea ce nu e tocmai cuser, nu corespunde spiritului evreiesc de ajutorare a marginalilor.

stiu, nemultumirea exista. nu stiu cum o sa rezolvam problema pe termen scurt. de exemplu, oradea e o comunitate cu foarte multe resurse raportat la numarul membrilor, iar craiova nu are nimic. si oamenii aceia trebuie sa traiasca. intrajutorarea este in spiritul iudaic, asa este, fiecare evreu e responsabil pentru celalalt.

multi dintre cei care conduc organizatiile acestei retele locale au fost intr-o masura sau alta apropiati regimului. ce veti face in acest sens?

daca ati fi venit acum 10 ani, nu ati fi gasit nici un tinar implicat in conducerea comunitatii. lucrurile, totusi, s-au schimbat mult. simplul fapt ca ma aflu aici e o dovada in acest sens.

credeti ca numirea dumneavoastra e un mesaj pentru ruptura de fostul regim?

e greu de spus. eu nu vreau sa fie o ruptura si nu cred ca va fi o ruptura. cunosc comunitatea si pretind ca stiu ca schimbari prea bruste nu se pot face. chiar daca sint tinar si tinerii sint entuziasti si vor schimbari bruste, nu se poate. exista reticente, o opozitie, o inertie. dar cu siguranta ca se produce ceva. si nu o sustin numai eu. uitati, de exemplu, eu intrerup rugaciunea din cind in cind si spun rugaciunea si in romana, cu mesaje, spiciuri scurte. eu nu vorbesc mai mult de sapte minute.

cit vorbeste de obicei un rabin?

poate dura si 45 de minute.

psihologii spun ca 45 de minute e limita pina la care dureaza atentia unui om.

da, dar nu cu doua ore inainte de rugaciune si inca o ora dupa. eu tin minte cum imi spunea un fost rabin ca, „atunci cind vorbeste un rabin, nu va uitati la ceas, uitati-va la calendar“... (ride) si incerc sa calc pe urme.

care e situatia patrimoniului?

ave m departamente care se ocupa special cu aceste probleme. dificultatea cea mai mare este mentinerea patrimoniului cultural, a sinagogilor, a cimitirelor. sint localitati unde nu mai traieste nici un evreu, dar avem cimitire, sinagogi. comunitatea din satu mare are in grija 126 de cimitire.

ce e prioritar? sa transformati aceste cladiri in institutii culturale sau sa le vindeti?

sa le mentinem pe cit posibil ca structura, ca arhitectura. sa functioneze in ele ceva de ordin cultural. am primit multe oferte de la alte culte religioase din romania, de la baptisti, de la adventisti, dar nu se poate transforma o sinagoga in alt lacas de cult, nu permite legea iudaica, dar permite activitati culturale, comerciale chiar. in unele functioneaza biblioteci orasenesti, camine culturale, muzee, primarii, birouri notariale, cabinete medicale. incet, incet vom reusim sa le gestionam, sa le salvam.

v-ati creat relatii la ny care va pot fi de ajutor acum, aici, pentru eventuale colaborari?

vreau in primul rind sa vad cum pot intra in legatura cu rabini din europa centrala si de est. am luat deja legatura cu omologii mei din ucraina si polonia si o sa vedem cum putem colabora. sint directori de programe in europa de est care au fost colegi cu mine la ny. de asemenea, tin legatura cu cei din new york, adica sint optimist in privinta colaborarilor si a proiectelor internationale. va trebui sa elaboram si un program de includere a patrimoniului comunitatii evreiesti din romania in circuitul obiectivelor turistice.

diaspor a evreieasca originara din romania se imparte intre nostalgicii care isi amintesc cu drag de anii traiti aici si cei care nici nu vor sa auda de romania, plecind de la amintirea pogromurilor. ce puteti face in privinta lor?

e complicat. nu m-am gindit ca proiect la asa ceva. presupun insa ca se poate face ceva in sensul apropierii lui. trebuie sa le arati oamenilor nu doar cimitirul, partea tragica a existentei unei comunitati, ci si viata, ceea ce e viu, ce se intimpla dinamic cu acea comunitate.

mai e vreun rabin atit de tinar in europa?

a mai fost. rabinul shafran. sef-rabin la 29 de ani. dar eu nu sint alexandru shafran, adica mai am mult pina acolo si nu stiu daca voi ajunge vreodata...

un rabin de politehnica
sorin shlomo rosen are 28 de ani si s-a nascut in bucuresti, din parinti bucuresteni. a urmat liceul de informatica, iar ulterior a absolvit facultatea de automatica, in cadrul politehnicii din bucuresti. „singurii ani pe care i-am petrecut in afara capitalei sint cei de studiu din statele unite“, spune sef-rabinul. meseria a imbratisat-o treptat, fara sa-si abandoneze niciodata complet profesia. a inceput sa ia parte la activitatile comunitatii inca de la 15 ani, iar pe sotie, tot bucuresteanca, a cunoscut-o cind avea 19 ani.

in alegerea confesiunii a avut libertate completa: „mama este crestin ortodoxa, iar tatal evreu. in discutiile cu ei din copilarie, cind am inceput sa inteleg ce se intimpla in lume, mi-au spus ca au hotarit la nasterea mea ca eu sa fiu cel care decid, in functie de ce se va intimpla in viata, daca sa o apuc pe o cale sau cealalta, insa nu am beneficiat de nici o educatie religioasa, nici crestina, nici iudaica“.

ba ncul preferat cu rabini al lui sorin rosen
„cica merge un evreu la rabin si ii spune: «vreau sa imi marit fata, am zestrea aici. mi-e teama de hoti. te rog, rabi, pune banii undeva la dumneata, sa fie in siguranta». rabinul: «sigur ca da, uite, sint aici toate oficialitatile, toata lumea e martora». dupa doua saptamini, se intoarce evreul nostru: «mi-a venit pretendentul, rabi, da-mi banii». «care bani?», intreaba rabinul. «pai cum?! ti i-am dat aici, nu mai tii minte?». «nu stiu», spune rabinul. «erau aici toate oficialitatile, toti colaboratorii», ii replica evreul. «ia sa ii chemam aici». vin toti, dar nu recunoaste nici unul ca i-ar fi dat bani. «nu e adevarat, iosi, il faci pe rabin de rusine». iosi lesina. pleaca toata lumea, rabinul ia un pahar cu apa, il palmuieste pe iosi si il trezeste. «vai, rabi, ce mi-ai facut, imi ramine fata nemaritata». rabinul: «stai putin». se duce la seif, scoate banii si ii aduce evreului. uite banii tai. «bine, rabi, dar acum cinci minute ma faceai mincinos...». «nu ti i-am luat, am vrut doar sa stii cu ce oameni lucrez...».“

precurso rii
dupa sederea de trei ani pe scaunul de sef-rabin a lui iacob ithac niemirower, intre 1936 si 1939, alexandru shafran (foto), care a fost si senator al romaniei pina in 1940, ajunge in fruntea cultului mozaic la 29 de ani, printre 800.000 de concetateni de acelasi rit. ramine aici pina in 1947. „acest rabin tinar, doctor in filosofie, un excelent cunoscator al limbii romane si un mare vorbitor, se confrunta cu problemele antisemitismului care devin foarte acute in acei ani si mai ales in timpul celui de-al doilea razboi mondial“, spune aurel weiner, deputat si presedintele federatiei comunitatii evreilor din romania. alexandru shafran l-a secundat pe doctorul wilhelm fielderman in incercarile de a feri cit mai multi evrei de la pieire, apoi s-a pus in slujba intrajutorarii deportatilor intorsi pe la caminele lor, spune liviu rotman, istoric si profesor doctor la snspa, specializat si pe istoria evreilor din romania. „in ’47, el pleaca din tara intrucit nu a dorit sa colaboreze cu noul regim comunist. exista documente care arata ca a refuzat sa semneze un fel de adeziune la noua putere“, arata weiner. alexandru shafran si-a mutat vocatia rabinica peste hotare, ca mare rabin al genevei, si a vizitat romania abia in 1995, dupa aproape o jumatate de secol, fiind primit cu onoruri de academia romana si de senat. a murit in 2006.

nascut in moldova, intr-o familie rabinica de traditie ortodoxa, moses rosen (foto) incepe sa adune capital in sinul comunitatii evreiesti bucurestene dupa razboi, iar in mai 1948 devine sef-rabin al evreilor, spune liviu rotman. 16 ani mai tirziu primea si presedintia federatiei comunitatii evreiesti din romania. „regimul comunist a realizat ca se poate folosi de rabin pentru a-si imbunatati imaginea in lume. totodata, rabinul poarta un dialog pozitiv cu acesta, reusind sa obtina mentinerea in romania a unui minim de viata traditionala evreiasca“, explica istoricul. „se spune ca a avut o relatie speciala cu emil bodnaras, care a si raspuns de culte. a fost sprijinit in multe situatii dificile pentru cultul mozaic. de pilda, chiar daca au avut loc atitea demolari de asezaminte religioase, el a reusit sa salveze citeva lacasuri foarte importante: templul coral, sinagoga mare“, aminteste weiner.

folosindu-se de fragila destindere politica de dupa disparitia lui stalin, spune liviu rotman, rosen reia legaturile cu marile organizatii evreiesti internationale, precum congresul mondial evreiesc, organizatia evreiasca joint distribution committee sau agentia evreiasca, si le incheaga pe cele dintre israel si romania. „in acelasi timp, el face importante servicii romaniei, inlesnind relatiile acesteia cu europa occidentala si in special cu sua. in schimbul acestor servicii, romania va avea o atitudine in general favorabila emigrarii evreilor din romania in israel“, arata istoricul. pina in 1990 emigrasera din romania, timp de 40 de ani, 400.000 de evrei, arata statisticile. „pe masura cresterii interesului romaniei in amplificarea relatiilor cu occidentul, se intareste si pozitia rabinului rosen“, spune rotman, cu mentiunea ca, treptat, rosen incurajeaza un adevarat cult al personalitatii sale, intretinut de numeroase ceremonii. pe de alta parte, sef-rabinul dezvolta o retea de thalmud thora, asigura functionarea unei retele de restaurante cusher si infiinteaza ziarul comunitar „revista cultului mozaic“, in 1957. rosen a intretinut bune relatii si cu conducatorii bisericii ortodoxe romane, completeaza aurel weiner, fiind un adept al dialogului ecumenic. sef-rabinul moare in mai 1994, fiind cel mai longeviv lider comunitar din lumea evreiasca in secolul 20.

predecesorul tinarului sorin rosen, menachem hacohen (foto), a fost, din 1995 pina in prezent, nu sef-rabin, ci mare rabin si „indrumator spiritual pentru obstile evreiesti din romania“, dupa cum il numeste presedintele federatiei comunitatii evreilor din romania, aurel weiner. s-a nascut intr-o familie cu vechi radacini in israel, dar a publicat o serie de carti in limba romana prin editura hasefer din romania. menachem hacohen a fost si membru al parlamentului israelian, partizan al politicii de gasire a unei solutii negociate cu vecinii arabi, dar si membru al comisiei internationale pentru studierea holocaustului in romania, aminteste liviu rotman.

 

#4 calache 8.04.2009 06:49

• Raspunde

elie barnavi este profesor de istorie moderna la universitatea din tel aviv. a publicat mai multe carti despre istoria religioasa a frantei in secolul al xvi-lea, despre umanismul tarziu, precum si despre istoria contemporana a poporului evreu si a statului . este unul dintre fondatorii comitetului stiintific pentru organizarea muzeului europei, care va fi inaugurat in curand. a fost ambasadorul israelului in franta intre decembrie 2000 si octombrie 2002.
in data de 17 noiembrie 2005, elie barnavi a sustinut la colegiul noua europa (nec) din bucuresti conferinta cu tema politica si religie in orientul mijlociu, pe care o publicam mai jos.
multumim nec pentru amabilitatea de a ne pune la dispozitie textul conferintei si al discutiilor care au urmat.
de asemenea, ii multumim lui florin turcanu pentru varianta in limba romana a conferintei.







este banala constatarea ca în orientul mijlociu politica întretine cu religia raporturi complexe, confuze si mai curand conflictuale. aceasta este cel putin conceptia liberala dominanta în occident, conform careia aceste doua entitati nu se împaca, în chip evident, deloc. religia, detinatoare a adevarului, este domeniul absolutului. politica, furnizoare de adevaruri multiple, este cel al relativului. cea dintai pretinde sa arate calea catre mantuirea vesnica, cea de a doua nu cauta decat sa calauzeasca oamenii pe caile nesigure ale lumii pamantesti. laicitatea este tocmai refuzul de a confunda aceste doua domenii, închizandu-l pe cel dintai în sfera privata si pastrandu-l pe cel de al doilea numai în serviciul intereselor profane ale individului si ale colectivitatii.
obisnuit de secole sa gandeasca aceste categorii ca entitati riguros distincte, apoi separate, omul occidental are tendinta sa scruteze continutul teologic al sistemelor religioase pentru a întelege de ce toate acestea nu functioneaza la fel într-o situatie data. el îl cauta pe bin laden în coran, pe colonistii exaltati din teritoriile ocupate în biblie si, uneori, pe fundamentalistii crestini ai bible belt-ului american în evanghelii. se însala însa. textele sacre nu explica nimic, pentru simplul motiv ca spun totul. de aceea, gasesti în ele tot ce cauti. pentru a nu da decat un exemplu, în israel, unde biblia este marea carte de referinta a tuturor, persoane religioase sau laici, oameni de dreapta sau de stanga, moderati sau radicali, partizanii unei paci de compromis cu palestinienii ii vor cita mai curand pe profeti, în timp ce adeptii marelui vor cita din cartea lui iosua. un pamflet catolic care circula în franta razboaielor religioase a spus-o foarte bine: “evanghelia este un cutit cu doua taisuri”.


avem de a face cu o chestiune de bun-simt istoric: textele pot ramane aceleasi, lectura lor este cea care difera, deoarece totul rezida în interpretare. islamul? care islam? cel al omeiazilor sau cel al almohazilor, cel al lui abdallah al iordaniei sau cel al lui abdallah al arabiei, cel al adeptilor sufismului sau cel al wahhabitilor? crestinismul? care crestinism? cel al misticilor sau cel al inchizitorilor, cel al ucigasilor din noaptea sfantului bartolomeu sau cel al lui henric al iv-lea, cel al monseniorului lefèvre sau cel al papei ioan al xxiii-lea? iudaismul? care iudaism? cel al lui itzhak rabin sau cel al asasinului acestuia? altfel spus, criteriul pertinent pentru întelegerea comportamentul credinciosilor unei religii este mai curand modul în care aceasta religie functioneaza ca institutie sociala si politica într-un context istoric dat, modul ei de a fi în lume, aici si acum.


cu toate acestea, raporturile între politica si religie nu sunt aceleasi în toate sistemele religioase. in crestinism, distinctia între cele doua “împaratii&rd quo; a fost facuta de la început: nu vesteste iisus ca împaratia sa nu este din lumea aceasta, nu spune el ca trebuie dat lui dumnezeu ce este al lui dumnezeu si cezarului ce este al cezarului? aceasta, pentru ca adeptii noii credinte actioneaza în cadrul preexistent al imperiului roman, adaptandu-i-se fara a încerca sa îl elimine. dimpotriva, biserica, instalata la roma, si nu la ierusalim, se muleaza pe structura imperiului al carei mostenitoare se doreste a fi. cele doua sabii, cea spirituala a papei si cea temporala a împaratului, nu se vor contopi niciodata. aliate, în principiu, aflate, de fapt, în conflict, ele vor ramane întotdeauna doua arme diferite, despartite cu grija. iar atunci cand statul teritorial modern va rasari pe ruinele unui sfant imperiu roman golit de substanta sa, ispita teocratica a papilor va fi tinuta în sah de acei regi cunoscuti drept “împarati în regatul lor”, adica suverani. in realitate, statul modern nu putea fi decat laic. atunci cand machiavelli descrie un domeniu al politicii a-tee în sensul prim al termenului, arena a unui joc al puterii unde nu conteaza decat interesele si pasiunile oamenilor, el nu face decat sa teoretizeze o situatie de fapt. intr-un anume sens, crestinismul este laic prin definitie.


a distinge nu înseamna, însa, a separa si toate statele crestinatatii nu au ajuns pe aceeasi cale la separarea bisericii de stat. in tarile protestante, unde revolutia politica - cea din tarile de jos în secolul al xvi-lea, cea din anglia în secolul al xvii-lea si cea din statele unite un secol mai tarziu - s-a facut în numele bibliei, aceasta separare a avut loc fara dureri. in franta, unde reforma a esuat si biserica s-a dovedit ostila schimbarii, revolutia a luat un aspect net anticlerical, ba chiar anticrestin, iar separarea a luat aspectul unei lupte. in toate cazurile însa, separarea era înscrisa în chiar logica distinctiei dintre cele doua entitati si rezultatul ei a fost acelasi peste tot, indiferent de modul în care s-a petrecut.


situatia este foarte diferita în privinta celorlalte doua monoteisme. in cazul islamului, revelatia profetului a precedat aparitia statului, care a fost creat imediat dupa aceea, cu taisul sabiei, în numele principiilor noii credinte. in iudaism, religie în mod traditional lipsita de stat, caracterul etnic al religiei interzice, în principiu, separarea radicala între doua domenii strans întrepatrunse, între care nimeni nu poate defini o adevarata linie despartitoare. in cazul ambelor monoteisme avem de a face cu o imposibila laicitate.


pastran d toate acestea în minte, sa ne aplecam acum asupra raporturilor dintre politica si religie în orientul mijlociu de astazi. in afara de liban, tara a unui improbabil echilibru confesional, islamul este peste tot religie de stat. intre stat, produs de import prost asimilat de cultura locala, si religie, dominata în mare masura de o lectura politica radicala a islamului, s-a instaurat un fel de echilibru al terorii. totul se intampla ca si cum statul, mai mult sau mai putin absolutist, ar fi încheiat cu integristii un acord tacit: pacea civila (relativa) si perpetuarea puterii, în schimbul unui drept de interventie în ceea ce tine de disciplina morala a maselor si a liberei exprimari a unui refuz plin de ura la adresa dusmanilor dinauntru (liberali, homosexuali, crestini) si din afara (evrei, americani, occidentali).

intr-adevar, principala caracteristica a machrek-ului (partea de rasarit a lumii musulmane, n. trad.) ca si a maghreb-ului (regiunea islamului apusean/nord-african) o reprezinta ascensiunea integrismului. spun bine “integrism”, si nu “fundamentalism” , caci acesta din urma îmi pare a fi expresia unei logici diferite. fundamentalistul este acela care pretinde o întoarcere catre “fundamentele” credintei, apropiindu-se cat mai mult posibil de preceptele religiei si procedand, uneori, dar nu întotdeauna, la o lectura ad litteram a textelor sacre. astfel, un ultraortodox evreu este un fundamentalist, dar nu în mod necesar un integrist. integrismul este, însa, întotdeauna politic.




integrismul - religie laica

ce este, deci, integrismul ? vad posibile trei definitii, care se întretaie:
1) religia devenita politica radicala; 2) invadarea domeniului politic în ansamblu de catre religie; 3) religia functionand ca ideologie totala (ceea ce o apropie de religiile seculare de substitutie, precum comunismul sau fascismul). cauzele emergentei islamului integrist sunt peste tot aceleasi. doua mi se par, însa, esentiale: incapacitatea, pe care am evocat-o deja, de a concepe un domeniu politic distinct, independent de dumnezeu si incapacitatea de a înfrunta sfidarile modernitatii. analiza motivelor acestei neîntalniri între o civilizatie odinioara glorioasa si o modernitate impusa de occident nu ne intereseaza aici. ele sunt, de altfel, dezbatute în continuare de catre specialisti. daca, asa cum cred, marele secret al occidentului crestin este laicitatea, atunci confuzia dintre spiritual si temporal, ca si supunerea acestuia din urma celui dintai reprezinta principala cauza a ramanerii în urma a orientului musulman. pentru a nu da decat un exemplu - dar cat de revelator -, au existat tipografii evreiesti si crestine la istanbul înca de la sfarsitul secolului al xv-lea, însa o tipografie musulmana nu a putut fi instalata decat doua secole mai tarziu din cauza opozitiei înversunate a ulemalelor (“clerul” musulman, n. trad.). astazi exista, bineînteles, numeroase tipografii în toate tarile islamice. doua rapoarte consecutive ale programului onu pentru dezvoltare, redactate, de altfel, de arabi, ne informeaza ca ansamblul lumii arabo-musulmane a tradus în o mie de ani mai putine carti straine decat traduce spania într-un singur an si ca, astazi, 260 de milioane de arabi dispun de mai putine carti traduse în limba lor decat 11 milioane de greci...

ceea ce este sigur e ca, în lupta acerba care o opune înca de la origini occidentului crestin, lumea arabo-musulmana a pierdut de mult timp partida, distanta dintre cele doua neîncetand sa se mareasca în chip tragic. cu toate acestea, sub influenta puterilor coloniale sau, dupa obtinerea independetei, prin libera alegere a elitelor lor, tarile islamice au încercat toate ismele venite din occident, de la liberalism la socialism, trecand prin nationalism, local sau panarab. au încercat tot si nimic nu a mers. astfel se explica optiunea integrista. rationamentul e simplu: nu numai ca imitarea servila a modelelor straine nu a slujit la nimic, dar ea a agravat mizeria si umilirea. trebuie, deci, o revenire la singura valoare care este proprie musulmanilor si care a stat la baza splendorii vechii lor civilizatii: islamul. sa spunem, în treacat, ca “întoarcerea” la o ordine mai veche tine întotdeauna de domeniul iluziei pure. nu numai ca nu ne întoarcem niciodata înapoi, lumea disparuta ramanand înghitita pentru totdeauna în profunzimile unei istorii care se înnoieste în permanenta. integrismul însusi, asa cum se înfatiseaza astazi, ca o extraordinara coexistenta a unei gandiri arhaice cu o organizare si cu mijloace high tech, este un fenomen esentialmente modern. nimic din istoria iranului medieval nu prefigureaza constituirea republicii ayatollahilor si nimic din islamul clasic nu explica existenta unei organizatii precum al qaeda.




impotriva modernitatii

in orice caz, în contextul conflictului israelo-arab, islamul politic pare a fi singurul mijloc de a combate în mod eficace israelul. alungand israelul din sudul libanului, hezbollahul libanez s-a laudat ca a reusit ceea ce nu reusise înca nici o armata araba: sa constranga tsahal-ul sa dea înapoi. in acelasi timp, atentatele sinucigase practicate de hamas si de djihadul islamic s-au dovedit a fi o arma de o redutabila eficacitate. insa, contrar unei idei bine înradacinate în occident, lupta contra israelului nu reprezinta esenta problemei. proiectul islamist este unul global. astfel, luand cauzele drept consecinte, ne imaginam ca presedintele sadat a fost asasinat de ofiteri islamisti pentru ca facuse pace cu israelul. in realitate, primul motiv invocat de seful conjuratilor a fost... interzicerea purtarii voalului în interiorul universitatii. sadat era conducatorul necredincios al unui stat necredincios. si, bineînteles, un astfel de stat nu putea sa nu încheie pacea cu inamicul sionist... acest proiect global - un razboi apocaliptic contra “evreilor si cruciatilor”, al carui obiect este de a împinge cat mai departe domeniul dar al-islam-ului (“casa islamului” - tarile unde musulmanii sunt la putere si domneste legea islamica, n. tr.) - este evident în cazul al qaeda. intr-adevar, organizatia lui ossama bin laden s-a constituit în siajul primului razboi din golf cu scopul de a-i alunga pe necredinciosi de pe pamantul sfant al arabiei. eliberarea locurilor sfinte ale islamului nu este, însa, decat o etapa pe un drum foarte lung. in privinta recrutarii, ca si în privinta obiectivelor sale, “baza” este o internationala. dar chiar si miscarile în aparenta nationale, precum cele palestiniene - hamas si djihadul islamic - sau hezbollah-ul libanez nu considera lupta lor contra israelului decat ca pe un episod dintr-un proiect mult mai vast, care trebuie sa conduca spre o palestina musulmana, pe ansamblul teritoriului dintre mediterana si raul iordan, inserata într-o umma (“comunitatea credinciosilor”) reconstituita.




integrismul evreiesc - discurs local

nici israelul nu a scapat de integrism. pe de o parte, integrismul evreiesc deriva si el din acelasi fenomen de respingere a modernitatii si de nostalgie pentru o lume disparuta pe care l-am observat în islam. este, de pilda, cazul partidului shass, un decalc “oriental&rdqu o; al ultraortodoxiei askenaze, care pretinde sa reprezinte iudaismul traditional sefard. este, de asemenea, cazul unei zone extreme a taberei national-religioase asupra careia voi reveni. acestea fiind spuse, integrismul evreiesc prezinta totusi unele caracteristici particulare. israelul fiind una dintre societatile cele mai industrializate, prin definitie putin propice unei implantari puternice a fenomenului integrist, acesta este, necesarmente ultraminoritar. pe de alta parte, este vorba de un “integrism într-o singura tara”, deoarece iudaismul, religie etnica, nu încearca, dupa cum am vazut, sa faca prozeliti si nu se exporta în cele patru colturi ale planetei nici sub auspiciile integrismului, nici de o alta maniera.
la originea principalei componente a integrismului israelian - miscarea marelui israel - sta o lectura particulara a sionismului politic. se stie ca grosul ortodoxiei evreiesti a fost de la bun început ostila sionismului. pentru iudaismul ortodox, exilul reprezinta o pedeapsa divina si numai vointa divina, manifestata prin aparitia lui mesia, poate readuce poporul lui israel pe pamantul fagaduintei. or, sionismul, curent laic si emancipator inspirat de miscarea nationalitatilor europene, întelegea sa organizeze aceasta reîntalnire a poporului cu tara sa prin mijloace pamantesti, altfel spus, prin intermediul unei miscari politice de masa. in ciuda acestui fapt, atat din motive practice - situatia disperata a maselor evreiesti din europa de est -, cat si ideologice, o parte foarte minoritara a ortodoxiei iudaice a facut exceptie de la regula si s-a alaturat miscarii sioniste. aceasta a fost miscarea mizrahi, creata la sfarsitul secolului al xix-lea si transformata, dupa crearea statului israel, în partidul national-religios. formatiune politica foarte moderata în primii treizeci de ani de existenta a statului, pnr si-a slujit cu loialitate fratele mai mare laburist, fixandu-si ca singura politica mentinerea unui caracter cat mai “evreiesc” posibil, adica, în optica sa, cat mai religios posibil, al statului israel. partidul national-religios si-a schimbat natura numai dupa razboiul de sase zile si socul provocat de reîntalnirea socotita miraculoasa cu orasul ierusalim si cu iudeea-samaria - inima israelului biblic. iesita din academiile talmudice (yeshivoth) afiliate acestui partid, o noua generatie de conducatori, foarte diferita de prudentii sefi de scoala veche, s-a impus treptat. apoi, în urma razboiului kippurului, si-a facut aparitia si emanatia sa extraparlamentara: gush emunim (blocul credintei), fierul de lance al colonizarii teritoriilor ocupate în timpul campaniei-fulger din iunie 1967. o noua ideologie a luat în stapanire tabara national-religioasa: un neosionism de esenta mesianica, care a rasturnat perspectiva sionismul originar. acesta din urma întelegea sa-i reintroduca pe evrei în istorie, normalizand atat existenta lor nationala, cat si relatiile lor cu neevreii. pentru partizanii noului integrism evreiesc, inedit în peisajul politic israelian, mai importanta era, însa, perenizarea exceptiei evreiesti, prin ancorarea acesteia în pamantul regasit. pentru sionismul clasic, poporul evreiesc era cel care trebuia salvat. neosionistii mesianici considerau ca trebuie salvat în primul rand pamantul.

desi a ramas foarte minoritara, aceasta ramura aparuta tarziu a familiei sioniste a sfarsit prin a intima ansamblul clasei politice si a dicta agenda nationala. cum a fost posibil acest lucru ? printr-un fenomen frecvent în istoria politica. neo-sionismul religios s-a napustit în vidul ideologic lasat de un sionism laic ajuns la final, golit de substanta prin chiar succesul sau. orice ideologie care si-a atins obiectivul - în acest caz, crearea statului evreiesc - începe sa se epuizeze, degenereaza într-o succesiune de sloganuri gaunoase si sfarseste prin a disparea în fata vigorii proaspete a unei ideologii înrudite si concurente totodata. aceasta a fost si soarta sionismului.




disparitie sau adaptare

sa ne încumetam, în încheiere, sa aruncam o privire spre viitor. daca suntem pesimisti, vom descoperi un peisaj foarte sumbru. razboiul contra integrismului musulman nu este decat la început - un razboi subteran, murdar, unde dusmanul ramane ascuns, iar linia frontului invizibila. dar, cu toate ca nu e vizibila, linia frontului este foarte reala. exista, chiar, doua linii de front: una mondiala, planetara, si una care trece prin interiorul societatilor, atat în orient, cat si în occident. acest razboi între doua conceptii despre om, despre societate, despre locul omului în societate, acest adevarat razboi al civilizatiilor va afecta din ce în ce mai mult nivelul nostru de viata, viziunea noastra despre lume, dar si libertatile de care ne bucuram. mai mult decat atat, rezultatul nu este sigur, acest conflict putand duce la catastrofe fara precedent, a caror palida prefigurare ar putea-o reprezenta 11 septembrie.
daca suntem mai curand optimisti, imaginea noastra despre viitor va fi mult mai linistitoare. creasta valului integrist se afla deja în urma noastra. in occident, “iesirea din religie” teoretizata de marcel gauchet continua fara întrerupere. in tarile islamice, nu numai ca statul ramane puternic, asa cum a demonstrat-o cazul algeriei, dar, ceea ce este si mai important, experienta iraniana aduce dovada definitiva ca integrismul nu este solutia pentru relele de care sufera societatea musulmana. pe de alta parte, modernitatea pastreaza, peste tot, o formidabila forta de atractie. in sfarsit, printre israelieni, visul marelui israel este epuizat, iar neosionismul mesianic la care faceam referire da, la randul sau, semne de oboseala. reglementarea contenciosului palestinian nu va pune, cu siguranta, capat integrismului islamist. il va lipsi, însa, de un pretext major, secandu-i o parte din bazinul de recrutare.

sunt, bineînteles, incapabil sa aleg una dintre aceste doua variante, ambele plauzibile, ale unui viitor impenetrabil prin definitie. se stie ca talmudul rezerva darul profetiei, dupa caderea templului, copiilor si nebunilor. cred, însa, ca stiu cum trebuie combatut acest fascism al secolului al xxi-lea. pe plan militar - fara nici o slabiciune -, dar atacand, totodata, si principalele sale cauze: mizeria, subdezvoltarea, ignoranta. si, de asemenea, adaptand laicitatea nevoilor epocii noastre: o laicitate mai putin crispata, ferma în privinta principiilor, dar deschisa catre cunoastere.

• discutii •

multicultu ralismul, un pericol potential

in versiunea orala a acestei conferinte tinute la nec, elie barnavi a abordat pe larg si problema multiculturalismului în societatile liberale de astazi. aceasta tema a suscitat, de altfel, cele mai multe discutii. am selectat cateva întrebari si raspunsurile date de conferentiar.
credeti ca actualele evenimente din franta demonstreaza esecul multiculturalismului?
elie barnavi: ce este multiculturalismul? ce întelegem prin acest lucru? intelegem ca, într-o societate data, nu exista un singur model cultural. acest lucru presupune ca o societate politica poate trai fara a avea un credo cultural comun, fara acel minimum de principii care nu se discuta. democratia, ca regim al cuvantului, presupune transformarea dezbaterii, a controversei, în sistem, totul însa în cadrul unor principii, nu multe, care permit continuarea permanenta a dialogului. multiculturalismul nu afirma acest lucru. el afirma ca totul este posibil si ca putem imagina o situatie în care coexista o societate laica, una musulmana, una evreiasca etc., si acestea, la randul lor, se pot fragmenta într-o multime de grupuri, bisericute, fiecare cu propriul sau sistem de valori. asa ceva nu poate functiona. este o iluzie absoluta. avem dovezi în fiecare zi. luati cazul unei tari ca olanda, unde ideologia multiculturalista era atat de raspandita. a fost suficient un incident - asasinarea regizorului theo van gogh - pentru a vedea cum se prabuseste acest edificiu ideologic. societatea olandeza este pe cale de a deveni una dintre cele mai putin tolerante din occident. sa nu ne înselam. exista un prag de toleranta, dincolo de care corpul social reactioneaza. iar daca nu vor reactiona întai democratii, se vor grabi sa o faca fascistii, în maniera lor cunoscuta.


am avut acelasi lucru în marea britanie, cu atentatele din iulie. maniera britanica de a gandi multiculturalismul a fost repusa în chestiune. astazi gasiti în presa onorabila de stanga o dezbatere despre avantajele, dar si dezavantajele multiculturalismului. istoria ne arata limpede ca nu poti mentine o comunitate politica, oricare ar fi ea, fara existenta unui minimum de valori asupra carora exista un consens absolut. una dintre aceste valori este, în societatile noastre occidentale, egalitatea între barbat si femeie si vizibilitatea femeii în spatiul public. cat timp credeti ca puteti trai într-o societate în care lucrurile stau tocmai pe dos? vizibilitatea femeii în spatiul public tine de maniera noastra de a concepe viata în societate, de a ne misca în spatiu. este, bineînteles, dreptul oricarei femei musulmane din marea britanie, de pilda, de a purta voalul în public, însa poti ajunge sa constati, într-o buna zi, ca, la periferia marilor orase britanice, tineri din generatia a doua sau a treia de musulmani britanici nu vorbesc engleza si n-au nici o sansa sa se integreze, deoarece traiesc într-un ghetou.


francezii au crezut ca au reusit sa evite acest tip de probleme aplicand o politica de integrare, mai ales prin scoala. cu toate acestea, mergi în cartierele defavorizate ale marilor orase franceze si gasesti copii care nu stiu frantuzeste. in ciuda discursului republican-integrator , rezultatul este acelasi ca în marea britanie. trebuie o politica de integrare, dar trebuie ca mai întai sa crezi tu însuti în sistemul de valori în care îi inviti sa se integreze. nu putem vorbi în cazul frantei de esecul scolii republicane, pentru ca scoala republicana însasi nu mai exista cu adevarat. realitatea este ca francezii nu mai cred atat de mult în valorile republicane. nu stiu daca ceea ce se întampla în franta este semnul unui esec al multiculturalismului . ceea ce este sigur e ca o anumita ideologie a multiculturalismului este pe cale de a-si pierde credibilitatea. cred ca acest lucru trebuie spus, trebuie sa încetam sa ne mai mintim pe noi însine, deoarece pretul pe care riscam sa-l platim este foarte ridicat.


aici, in romania, suntem foarte interesati de aceste lucruri. ce putem face noi, intr-o societate multietnica, precum cea de aici?


elie barnavi: problema nu este multietnicitatea. problema este de a spune clar: iata cadrul politic în care traiti. iata regulile jocului. aici, ca si în franta sau in marea britanie, sunt respectate anumite reguli ale jocului politic. daca le acceptati, sunteti bineveniti, sunteti de ai nostri. daca nu, aveti de ales între a pleca sau a va supune de nevoie. trebuie înteles ca, din acest punct de vedere, nu poti juca la mai multe mese deodata. asa au stat lucrurile în franta, care a fost odinioara o formidabila masina de integrare, ca si statele unite, de altfel. aceste doua tari au fost masini de sfaramat identitatile nationale cu scopul de a produce francezi, respectiv americani. si acest lucru a mers, ceea ce nu înseamna ca oamenii nu au putut ramane evrei, musulmani etc. erau însa convinsi cu totii ca, ajungand pe pamant francez sau american, vor deveni ei însisi francezi sau americani. astazi lucrurile nu mai stau asa. sunt multi care gandesc ca pot trai toata viata în franta, respectiv în statele unite sau marea britanie, fara a fi francezi, americani respectiv britanici. ii auzi astazi pe unii musulmani din marea britanie refuzand sa se considere “musulmani britanici” si spunandu-si “musulmani traitori în marea britanie”. nu poti, însa, juca sah dupa regulile jocului de table. acest lucru, însa, abia începe sa se faca auzit în europa.


exista, pe de alta parte, mitul multiculturalismului american, nascut din uitarea formidabilului model integrator pe care l-au oferit statele unite. modelul wasp a functionat de minune si a fabricat americani integrati în sistemul democratiei americane, chiar daca acestia au radacini italiene, irlandeze, evreiesti etc. in cazul romaniei, unde exista în primul rand o minoritate maghiara, diferentele dintre etnii nu sunt atat de importante, atata vreme cat toata lumea accepta regulile jocului democratic. nu exista între aceste etnii o opozitie culturala care sa împiedice acest lucru.


nu este, insa, o contradictie intre apararea valorilor liberale europene si unele limite impuse afirmarii identitatii culturale musulmane sau unele mijloace - mai ales politienesti - întrebuintate sau preconizate a fi intrebuintate contra islamistilor radicali?


elie barnavi: in nici o societate, oricat de liberala, nu poti sa faci orice vrei. echilibrul între libertatea individuala si capacitatea societatii de a-si perpetua existenta este una dintre cele mai vechi probleme ale gandirii politice liberale.


unele limitari ale libertatilor publice pot fi necesare nu doar pentru a pastra integritatea corpului politic în ansamblul sau, dar si pentru a permite indivizilor sa se dezvolte liber si armonios, inclusiv indivizilor carora trebuie sa le interzic unele lucruri. luati legea contra purtarii voalului în scolile publice, votata în franta. daca nu interzici azi voalul, maine va trebui sa faci o noua concesie particularismului cultural/religios, poimaine o alta si asa mai departe. poate ca maine trebuie sa permiti afisarea în public a burkai afgane, adevarata închisoare portativa. poimaine trebuie sa accepti ca nu poti preda tuturor elevilor teoria evolutionista a lui darwin pentru ca unii dintre ei îsi afirma dreptul de a fi creationisti. apoi va trebui sa elimini, fie si partial, caracterul mixt al scolilor. se întelege de ce legea contra voalului a beneficiat de sprijinul majoritatii femeilor musulmane din franta, care au înteles ca exista aici o miza importanta.


va dau un alt exemplu: de curand, un ministru austriac a încercat sa impuna candidatilor la cetatenia austriaca învatarea limbii germane. a rezultat un adevarat scandal. dar ce este scandalos în a cere cuiva care solicita nationalitatea unei tari sa se straduiasca sa învete limba tarii respective? au fost însa unii care au vazut în aceasta o încalcare a libertatilor publice. este un derapaj catre absurd. pe de alta parte, trebuie sa eviti derapajul catre absurd în directia cealalta. este foarte usor ca, din momentul în care ai început sa fixezi unele bariere, sa începi sa le multiplici nejustificat.


o civilizatie comuna începe, spuneam, cu integrarea de catre fiecare a unui anumit numar de reguli, nu foarte numeroase, dar care sunt aceleasi pentru toti. numai pe aceasta baza se poate purta un dialog. imaginati-va o societate în care nu puteti vorbi cu celalalt. nu vorbiti aceeasi limba, nu aveti acelasi cod cultural, nu mai aveti nimic în comun. in aceste conditii, la ce mai foloseste sa traim împreuna? dar acesta este multiculturalismul. este incapacitatea, în ultima instanta, de a avea un limbaj comun cu concetateanul tau.

 

#5 VESTI MINUNATE 8.04.2009 07:05

• Raspunde

timisoreni in- torsi de la granita cu moldova
un grup de studenti din timisoara au vrut sa treaca granita cu republica moldova, pentru a ajunge la chisinau, dar nu au fost lasati. cei 50 de studenti insotiti de cadre universitare se aflau in practica in zona moldovei

 

#6 pedofilie rabinica 8.04.2009 07:05

• Raspunde

****://***.agenda.ro /news/news/17695/oua le-si-carnea-la-cont rol.html

 

#7 pedofil rabbi 8.04.2009 13:48

• Raspunde

lista rabinilor care au molestat sexual copii nevinovati : ****://rabbiwatch.com /criminalrabbilist.h tm la noi in tara cei mai mari molestatori : moses rosen si shlomo sorin.

 

#8 rim 23.04.2009 14:23

• Raspunde

credibilitatea declaratei de presa data in vizita din turcia a presedintelui american obana referitoare la schimbarea politici americane asupra lumi islamice, va fi greu testata in privinta cum va trata problema palestiniana, iar de va avea vreodata curaj cand armata isdraeliana ucide civili palestinieni cum sa si intamplat in fisia gaza este o crima nu autoaparare cu place la uni sa spuna dintre oameni politcii americani sa spuna,atunci va dovedi ca este credibil si drepturile omului inseamna ceva pt el, iar atunci va dovedi ca nu i este frica ca va fi indepartat cu orice pret de catre lobi evresc care conduce economic si politic sua.

 

Vezi toate »