18237 vizualizări 14 mar 2017

„S-a decis ca, până ce condiţiile puse de noi nu vor fi îndeplinite, ambasadorul olandez să nu fie autorizat să revină. (...) Atâta timp cât Olanda nu va repara greşelile comise, relaţiile la cel mai înalt nivel şi întâlnirile prevăzute la nivel ministerial şi la nivel înalt sunt suspendate”, a precizat Numan Kurtulmus. 

Decizia Ankarei vine după ce la sfârşitul săptămânii trecute autorităţile olandeze nu i-au dat voie ministrului Familiei să intre în Consulatul de la Rotterdam şi l-au escortat până la graniţa cu Germania. Acesta trebuia să participe la un miting al comunităţii în campania pentru referendumul convocat de preşedintele turc. 

Preşedintele Recep Erdogan a spus că Olanda se comportă precum "o republică bananieră" şi că ar trebui să fie supusă unor sancţiuni pentru împiedicarea oficialilor turci să ţină discursuri la Rotterdam. 

Administraţia Recep Tayyip Erdogan este implicată în crize dipomatice cu Germania şi Olanda, acuzând presupuse tendinţe "naziste" ale acestora după interzicerea participării unor oficiali turci la mitinguri electorale organizate în perspectiva referendumului privind introducerea sistemului prezidenţial în Turcia. Într-un interviu difuzat luni, liderul Turciei a anunţat că va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) după măsurile luate de Olanda împotriva unor oficiali turci.

UE îi cere lui Erdogan sp evite  "declaraţiile excesive" 

Uniunea Europeană a îndemnat luni Administraţia Recep Tayyip Erdogan să evite "declaraţiile excesive" în disputele cu Olanda şi Germania privind mitingurile electorale neautorizate la care vor să participe miniştri turci.

"Uniunea Europeană îndeamnă Ankara să se abţină de la orice declaraţie excesivă şi de la acţiuni care riscă să conducă la exacerbarea situaţiei", se arată într-o declaraţie comună semnată de Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Extrerne, şi de Johannes Hahn, comisarul european pentru Politici de Vecinătate şi Extindere.

"Este esenţial să se evite o nouă escaladare a situaţiei şi să fie găsite modalităţi de calmare a situaţiei", precizează cei doi oficiali UE.

"Deciziile privind organizarea reuniunilor electorale în statele membre le aparţin statelor respective, conform dispoziţiilor naţionale şi internaţionale", încheie cei doi oficiali UE.

Citește și: