Ucraina trimite armata în regiunea Odesa. „România ne face să fim mai încordaţi”
Ucraina trimite armata în regiunea Odesa. „România ne face să fim mai încordaţi”
*Politicienii de la Kiev se „tem” că România poate ocupa sudul Ucrainei cu doar trei tancuri
Conducerea Ucrainei a decis să trimită aproximativ 500 de soldaţi – un regiment de infanterie motorizat – la Bolgrad, în regiunea Odesa (provincie aflată în imediata apropiere a României). Decizia a fost luată de conducerea militară supremă a Ucrainei, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, guvernatorul regiunii Odesa, Nikolai Serdiuk, relatează Agerpres.
Serdiuk a explicat că regimentul va avea în componenţă cel puţin 500 de militari care vor fi încartiruiţi pe teritoriul fostei baze a unei divizii aeromobile ce a fost retrasă în urmă cu câţiva ani din Bolgrad. Tot guvernatorul regiunii Odesa (de care aparţine şi Insula Şerpilor) a fost cel care a explicat şi motivul acestei „militarizări”: „trebuie să existe disponibilitatea de a apăra interesele Ucrainei nu doar în plan economic, ci şi prin forţă, în caz de necesitate”. Mişcările de trupe survin după ce politicieni de la Kiev „avertizaseră” că regiunea din sud-vestul Ucrainei este complet lipsită de apărare şi că dacă România şi-ar dori să îşi extindă teritoriul (după ce a „furat” deja Ucrainei o mare parte din platoul continental, în procesul de la Haga, cum acuza opoziţia ucraineană), ar putea ocupa această zonă cu doar trei tancuri.
Ucraina nu doreşte să „atace”
Ucraina a ţinut totuşi să sublinieze, prin vocea aceluiaşi Serdiukov că este vorba doar de un gest defensiv. „Nu dorim să atacăm pe nimeni, dar trebuie să fim pregătiţi pentru ca, în caz de nevoie, să ne apărăm teritoriul”, a spus guvernatorul, în opinia căruia reducerea efectivelor armatei ucrainene a fost o „gravă eroare”. „Ucraina a ajuns să fie singura ţară din Europa care şi-a dezmembrat o armată bine pregătită”, spune Serdiukov.
Miza este mai degrabă salvarea locaţiilor militare de paragină
Luna trecută, Consiliul regional Odesa a solicitat Consiliului pentru securitatea naţională şi apărare explicaţii în legătură cu absenţa unei unităţi militare în zona dintre Izmail şi Odesa. Aceasta ar fi fost cu atât mai necesară cu cât „astăzi, România ne face să fim mai încordaţi”, a exlicat deputatul Valeri Sergaciov, din blocul Nataliei Vitrenko - Opoziţia Populară. Cu o lună înainte, Consiliul Regional Odesa trimisese o scrisoare Radei Supreme (parlamentul ucrainean) prin care cerea anularea exerciţiilor NATO Sea Breeze 2009, pe motiv că ar participa şi forţele militare ale României, ţară ce „nu îşi ascunde pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina”. „În acest moment, între Dunăre şi Odesa nu există niciun soldat care să poată opri un tanc inamic la nevoie. Sunt suficiente şi trei tancuri româneşti pentru a cuceri întregul sud al Ucrainei şi a restabili graniţa româno-ucraineană pe Nistru”, considera acelaşi Valeri Sergaciov.
Cu un an înainte însă, pe 6 iunie 2008, oficialii locali din Odesa dezvăluiau motivul real al acestor solicitări de remilitarizare. Atunci, ei au atras atenţia Radei că situaţia micilor oraşe de unde au fost desfiinţate unităţile militare este jalnică, infrastructura lor aflându-se într-o degradare continuă, scrie Agerpres, citând agenţia de presă locală Eho. Guvernatorul regiunii Odesa, Nikolai Serdiuk, estimase anterior că transferul la Bolgrad al Brigăzii a 28-a motorizate, ce staţionează în prezent la o periferie a Odesei, va necesita 2-3 ani. Principala problemă în această privinţă ar fi fost lipsa de locuinţe pentru familiile militarilor. Serdiuk a propus însă ca la Bolgrad să fie transferate pe rând câte un batalion, astfel încât întreaga operaţiune să nu dureze mai mult de 2-3 ani.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















59 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Conducerea Ucrainei a decis să trimită aproximativ 500 de soldaţi – un regiment de infanterie motorizat – la Bolgrad, în regiunea Odesa (provincie aflată în imediata apropiere a României).
ucraina trebuie ocupata de urgenta, iar locuitorii ei trecuti prin apa si sapun.
romania este cea mai agresiva tara din europa. romania va fi dezmembrata ; ucraina va lua delta dunarii(locuita oricum de ucrainieni), bukgaria va lua dobrogea, transilvania, banatul si maramuresul vor forma republica banato transilvana, crisana si aradul se vor alipi la ungaria iar muntenia si oltenia vor forma republica independenta romano-roma.
ardeleni m.u.i.e ardeleni.daca vroiati independenta,trebuia sa aveti c.oaie sa va eliberati singuri de sub shogori.visati la republica voastra de poponauti,dar cu visele voastre ude o sa ramaneti.
vechile indeletniciri ale j/idanilor, molestarea sexuala a copiilor : ****://rabbiwatch.com/criminal rabbilist.htm
intrebarea e cine va exporta revolutia portocalie pro-multinationala, pro-hipermarket, pro-imobiliara si anti-buget in moldova! ucraina sau romania?
niste idei din negura istoriei... propaganda electorala ieftina si la ucrainieni ca si la noi :)
ardealul a fost o provincie autonoma a ungariei si a fost ocupat in mod samavolnic de miselia sudista. misel sudist, dai din gura fara sa pricepi nimic. mai creste si atunci dati cu parerea despre lucruri pe care le intelegi.
te bag in qizda *****. un moldovean
@hisnicenco - da moldova ce faci cu ea? se va lipi la rep moldova sau la ucrainieni? nu ne lasa in aer, spune-ne totul! cca de aia esti profet :)))))))))))))))))))))))))))