Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
3920 vizualizări 8 mar 2018

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut acest anunţ într-un discurs pe care l-a susţinut la Dublin, alături de premierul irlandez Leo Varadkar, subliniind că, de acum înainte, negocierile vor pune pe primul loc interesele Irlandei şi că „riscul de a destabiliza acesta proces fragil trebuie evitat cu orice preţ". 

„Ştim în aceste momente că guvernul de la Londra respinge o graniţă vamală întinsă către Marea Irlandeză, la fel ca şi în cazul pieţei unice europene şi a uniunii vamale", a transmis preşedintele Consiliului. „Trebuie să respectăm această poziţie, dar, în egală măsură, ne aşteptăm ca Regatul Unit să propună o soluţie speecifică şi realistă pentru a evita tensiuni pe această temă. Atât timp cât Marea Britanie nu prezintă această soluţie, este foarte greu să ne imaginăm că s-ar putea produce un progres substanţial în negocierile pentru Brexit. Dacă la Londra cineva presupune că negocierile vor avea în vedere alte probleme înaintea chestiunii irlandeze, atunci răspunsul meu este: mai întâi Irlanda", a mai spus Tusk. 

Negociatorii părţii britanice au pus destul de mari presiuni către deplasarea discuţiilor la subiectul comerţului şi au sperat ca acest lucru să se şi întâmple după întâlnirea din luna martie a Consiliului European, dar ultimatumul lui Tusk sugerează că s-ar putea produce şi alte întârzieri. UE susţine că o înţelegere de retragere a Marii Britanii din UE trebuie să fie negociată până în octombrie, pentru a da suficient timp de ratificare a acordului înaintea retragerii oficiale din blocul comunitar care se va produce în martie 2019. 

„Trebuie să recunoaştem decizia democratică luată de britanici în 2016, şi anume ieşirea din Uniune, la fel cum trebuie să recunoaştem şi decizia democratică luată de Irlanda în 1998, cu toate consecinţele sale", a argumentat Tusk, referindu-se la „Good Friday Agreement" şi făcând aluzie la retorica folosită de susţinătorii Brexit. 

Cele 27 de state ale UE au garantat Marii Britanii un progres suficient pentru a trece la următoarele faze ale negocierilor, mai ales după discuţiile din decembrie, atunci când britanicii şi-au luat angajamentul să evite o abordare ostilă Irlandei, ca parte a unui tratat comercial mai amplu. În acest context, ultimatumul lui Tusk ar putea însemna că discuţiile nu vor trece la etapa următoare nici după luna martie. 

 

Citește și: