Un jurnalist australian şi traducătoarea sa, arestaţi pentru că plătesc egiptenii să protesteze

de Valentin Vidu Postat la: 11.02.2012 22:41 Ultima actualizare: 11.02.2012 22:42

Poliţia egipteană a arestat sâmbătă un jurnalist independent australian şi pe traducătoarea acestuia sub acuzaţia că plătesc egiptenii să manifesteze împotriva regimului, a anunţat un oficial din domeniul securităţii, relatează AFP.

Austin Mackell şi Aliya Alwi, care are un nume arab, dar a cărei naţionalitate nu a fost precizată, au fost arestaţi la Mahalla, în regiunea Deltei (nord), unde locuitorii au declarat poliţiei că cei doi au plătit oameni pentru a manifesta, a declarat acest oficial sub protecţia anonimatului.

Activişti în domeniul democraţiei au lansat un apel la grevă sâmbătă, la marcarea unui an de la îndepărtarea regimului lui Hosni Mubarak de la putere.

Aliya Alwi a scris pe contul său Twitter că sunt acuzaţi amândoi de incitare la proteste şi acte de vandalism. "Martori au fost prezenţi pentru a confirma acest lucru", a adăugat ea.

"Raportul împotriva noastră tocmai a fost prezentat. (În acesta se spune că) mai mulţi martori ne-au văzut «oferind bani oamenilor pentru a fura şi provoca haos»", continuă ea.

Într-un nou mesaj, Alwi afirmă că ea şi Mackell au fost predaţi unor agenţi de informaţii.

Armata egipteană, care conduce ţara de la îndepărtarea lui Mubarak, pe 11 februarie 2011, a acuzat "străini" de pregătirea unor tulburări în ţară, care, în ultimele luni, a fost teatrul unor proteste şi confruntări sângeroase.

În iunie, forţele de securitate l-au arestat pe Illan Grapel, un cetăţean israeliano-american acuzat de spionaj şi incitare la organizarea de manifestaţii. El a fost eliberat în octombrie, în cadrul unui schimb de deţinuţi.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

3 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 ariana 12.02.2012 04:40

SE vede ca ziaristul independent nu era chiar atat de independent. Ca si alesul Grapel.

 
#2 Parakimomenos 13.02.2012 07:41

IESIREA URGENTA DIN UE, NATO, NATIONALIZARE GENERALA, STAGIUL MILITAR OBLIGATORIU, AFARA CU STRAINII DIN TARA, LA GUNOI CU MIZERIILE OCCIDENTULUI NELEGIUIT, TEPES VODA IN FRUNTEA POPORULUI...FARA PRIVATIZARI, FARA CAPITALISM, NUMAI ATUNCI VA FI BINE PENTRU TOTI!!!!!

 
#3 constantin (un moldovean) 13.02.2012 15:23

Dobitocul ăsta trebuia împușcat pe loc, câți ”jurnaliști” din ăștia sunt în Siria ?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa