no author
Silviu Bănilă
1622 vizualizări 14 feb 2018

În timpul campaniei sale electorale, Macron a promis că le va oferi tinerilor o experienţă militară directă, astfel încât ei să se familiarizeze cu expertiza şi cerinţele armatei. Mai mult, Macron a spus că va reintroduce serviciul naţional pentru a inspira patriotismul şi coeziunea socială.

 

Anual, circa 600.000-800.000 de tineri francezi vor efectua un stagiu militar de cel puţin o lună alături de forţele armate - costurile fiind acoperite de stat.

 

Anunţul a cauzat tensiuni în cabinetul francez, după ce ministrul apărării, Florence Parly, a declarat săptămâna trecută că serviciul militar nu va fi, cel mai probabil, „obligatoriu”, pentru tineri.

 

Marţi, purtătorul de cuvânt al lui Macron a respins afirmaţiile lui Parly şi a insistat că serviciul va fi „universal” şi „obligatoriu” şi ar putea implica un „angajament civic”.

 

Macron este primul preşedinte francez contemporan care nu a făcut armata, deoarece s-a maturizat după eliminarea serviciului militar obligatoriu. Guvernul vrea să reintroducă stagiul militar obligatoriu începând cu 2019.

 

Printre ţările care menţin serviciul militar obligatoriu se numără Grecia, Finlanda şi Rusia. Suedia, care a renunţat la stagiul obligatoriu în 2010, a revenit asupra deciziei în 2017, din cauza tensiunilor din regiunea baltică, scrie independent.co.uk.

 

 

 

 

Citește și: