Ungaria a batut palma cu Gazprom, aruncand in necunoscut proiectul Nabucco
Ungaria a batut palma cu Gazprom, aruncand in necunoscut proiectul Nabucco
Ungaria a reusit, printr-o singura semnatura, sa spulbere sperantele Uniunii Europene de a sparge prea curand monopolul rusesc al energiei si in acelasi timp sa faca o alegere geopolitica ce este in acord cu simpatiile comuniste ale premierului Ferenc Gyurcsany. Potrivit publicatiei International Herald Tribune, tocmai intr-o perioada in care Uniunea Europeana se straduieste sa creeze o politica energetica comuna, Ungaria, intrata in Uniune abia de trei ani, a ales in mod constient sa se opuna acestei tendinte, unindu-si fortele cu Gazprom, monopolul rusesc de stat din domeniul gazelor naturale, pentru extinderea conductei Blue Stream din Turcia pana in Ungaria, pentru un cost estimat de 6 miliarde de euro. Blue Stream este in directa competitie cu proiectul european Nabucco, ce ar trebui, macar in teorie, sa reduca dependenta energetica a Europei de Rusia. Cele doua conducte au aproape aceeasi ruta, constructia lor ar trebui sa fie terminata cam in acelasi timp si costa aproximativ la fel. Diferenta esentiala intre cele doua proiecte este ca Blue Stream aduce, prin Turcia, gaze naturale de la rusi, iar Nabucco din Marea Caspica, Egipt si Iran, traversand Bulgaria, Romania si Ungaria pentru a ajunge in Austria. Cand va fi terminata, cel mai devreme in 2011, cu un cost de cel putin 6 miliarde de euro, Nabucco ar deservi toate cele 27 de state membre ale UE. In schimb, prelungirea conductei Blue Stream pana in Ungaria inseamna ca gazul natural rusesc va fi vandut celorlalte state europene sau stocat in depozite recent achizitionate de catre Gazprom. Nu este o perspectiva prea vesela pentru europeni, avand in vedere "antecedentele" monopoliste ale companiei rusesti, acuzata deseori ca mareste pretul gazelor naturale dupa bunul plac, in asa fel incat sa "rasplateasca" statele loiale si sa "pedepseasca" pe cei care refuza sa se conformeze cerintelor Kremlinului. Reactia Opozitiei ungare la aceasta miscare a fost dura. Premierul Ferenc Gyurcsany, care are stranse legaturi cu presedintele rus Vladimir Putin, a fost acuzat ca sprijina strategia Gazprom de extindere a influentei sale in sudul si centrul Europei. Gyurcsany a explicat insa ca Ungaria a avut de ales intre un proiect "realist" si unul care exista doar in stadiul de intentie. "Care dintre aceste doua gazoducte exista? Nabucco a fost un vis indelungat si un plan vechi. Dar noi nu avem nevoie de vise. Avem nevoie de proiecte", a incercat sa se justifice premierul ungar, citat de International Herald Tribune. "Singura problema cu Nabucco este ca nu se poate sti cand va transporta gaze naturale. Daca cineva mi-ar putea da cu certitudine o data, bine, dar apartamentele se incalzesc doar cu gaz, nu cu vise", a mai spus Gyurcsany, care s-a declarat totodata pentru diversificarea furnizorilor de gaze naturale in Ungaria, tara care depinde in proportie de 80% de importul de gaze naturale din Rusia.Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu