Publicat

10

septembrie

2017

10:11

17761

vizualizări

URAGANUL IRMA a lovit Florida. Trump: „este un dezastru”. Cel puţin 3 morţi, aproape două milioane de clădiri fără energie. LIVE VIDEO

Uraganul Irma face primele victime în Florida. Trei oameni au murit, între care un gardian de închisoare şi o poliţistă, în urma unor accidente provocate de furtună. Uraganul Irma a fost retrogradat la nivelul 3, însă rămâne deosebit de periculos în continuare. Peste 1,8 milioane de locuinţe şi birouri au rămas fără curent, iar reparaţiile ar putea să dureze câteva săptămâni, au anunţat autorităţile. Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare pentru românii care vor să călătorească sau se află deja în Florida privind impactul uraganului Irma, ministerul precizând că numărul cetăţenilor români sau de origine română din statul american se ridică la 35.000.

URAGANUL IRMA a lovit Florida. Trump: „este un dezastru”. Cel puţin 3 morţi, aproape două milioane de clădiri fără energie. LIVE VIDEO

Uraganul Irma face primele victime în Florida. Trei oameni au murit, între care un gardian de închisoare şi o poliţistă, în urma unor accidente provocate de furtună. Uraganul Irma a fost retrogradat la nivelul 3, însă rămâne deosebit de periculos în continuare. Peste 1,8 milioane de locuinţe şi birouri au rămas fără curent, iar reparaţiile ar putea să dureze câteva săptămâni, au anunţat autorităţile. Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare pentru românii care vor să călătorească sau se află deja în Florida privind impactul uraganului Irma, ministerul precizând că numărul cetăţenilor români sau de origine română din statul american se ridică la 35.000.

Uraganul Irma a lovit Florida cu rafale de vânt de 215 km/h şi ploi torenţiale. Deşi retrogradat  de la categoria 4 la 3, el este în continuare foarte periculos, a anunţat National Hurricane Center.  La Naples, pe coasta de sud-est a peninsulei, se aşteaptă inundaţii cu niveluri de 3,5 până la 5 metri. 

În Florida Keys, un şofer de camion şi-a pierdut viaţa într-un accident provocat de condiţiile meteo, iar în partea continentală a Floridei, din acelaşi motiv, un gardian de închisoare şi o poliţistă au decedat. În Palm Beach au arestat 43 de persoane pentru că au încălcat restricţiile din planul de urgenţă activat de autorităţi. În anumite oraşe, au fost impuse restricţii locuitorilor, de a părăsi locuinţele sau adăposturile, altfel putând ajunge la închisoare. .  

Vicepreşedintele SUA Mike Pence  a anunţat  că Donald Trump monitorizează uraganul Irma şi efectele sale, direcţionând toate resursele necesare pentru a ajuta. 

Preşedintele Statelor Unite a afirmat, luni, că uraganul Irma este un mare dezastru, exact în momentul în care Irma lovea Florida, adăugând că îşi doreşte să se deplaseze în acest stat pentru a discuta cu autorităţile locale, informează site-ul agenţiei Reuters.

”Vestea proastă este că acesta este un mare monstru. În acest moment, sunt îngrijorat pentru vieţile oamenilor, nu de costuri. Sper că nu sunt foarte mulţi oameni în calea uraganului”, a declarat preşedintele SUA.

Din cauza uraganului, au fost amânate toate voturile ce trebuiau să aibă loc luni în Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA.

Trump a mai spus că membrii Pazei de Coastă a SUA au acţionat eroic, iar Agenţia Federală pentru Managementul Urgenţelor (FEMA) a avut un răspuns foarte bun.

”Cred că partea grea abia acum începe”, a adăugat preşedintele american, care a aprobat cu câteva ore mai devreme o cerere pentru oferirea ajutorului federal către Florida şi către celelalte state afectate. Trump a precizat că va efectua foarte curând o vizită în Florida.

 

UPDATE 12:45  Uraganul Irma şi-a pierdut luni din intesitate, fiind trecut în categoria uraganelor de categoria 1, şi se îndreaptă spre statele americane Alabama şi Georgia, informează Centrul Naţional pentru Uragane, potrivit agenţiei de ştiri Dpa. Oficialii americani avertizează că Uraganul Irma continuă să producă rafale de vânt de până la 130 de km/h şi avansează spre nord-vestul statului Florida, urmând să părăsească regiunea în cursul după-amiezii de luni.

UPDATE 08:02 NBC 6 scrie că au avut loc mai multe arestări în Fort Lauderdale şi în Miami, după ce zeci de tineri au încercat să profite de pe urma uraganului şi au intrat să fure din case, magazine şi instituţii. Un băiat de 17 ani a fost împuşcat, fără a îi fi pusă în pericol viaţa.

”Staţi acasă şi aveţi grijă de cei dragi. Fiţi mulţumiţi că sunteţi în siguranţă”, a fost unul din răspunsurile autorităţilor, care atrag atenţia că nu merită să intri în închisoare pentru o pereche de tenişi.

UPDATE 07:22 Centrul naţional meteorologic a emis o avertizare de tornadă, în Florida şi Georgia. De asemenea, Centrul Naţional de Uragane prevede că luni,  Irma va deveni o furtună tropicală de-a lungul "părţii de nord a Floridei sau a sudului statului Georgia”.

UPDATE 00:47 Uraganul Irma, ce a provocat deja trei decese pe teritoriul Statelor Unite, şi-a pierdut din intesitate, fiind trecut în clasa uraganelor de categoria a doua, însă autorităţile avertizează că pericolul nu a trecut, dat fiind că Irma are rafale de vânt de peste 170 de km/h, relatează CNN.

Preşedintele Donald Trump a aprobat trimiterea de ajutoare federale suplimentare către statul Florida pentru a ajuta autorităţile locale în eforturile de combatere a pagubelor provocate de uragan. Acest program de asistenţă include granturi pentru reparaţiile locuinţelor distruse sau pentru asigurarea adăposturilor temporare, dar acoperă şi pierderile bunurilor neasigurate.

UPDATE 21:40 Peste 1,8 milioane de locaţii au rămas fără curent electric, în 31 de districte din Florida, potrivit Florida Power and Light.

Mai mult de 750.000 de clienţi sunt numai în Miami-Dade.

UPDATE 21:00  Va fi probabil cea mai costisitoare furtună din SUA, spun analiştii economici de la Abc News. Potrivit estimărilor, va costa undeva la 200 de miliarde de dolari. 8 milioane de proprietăţi sunt în pericol. De asemenea, livezile şi tot ce ţine de agricultură. De aici sunt livrate foarte multe portocale, de exemplu. Unul dintre cele mai mari porturi din State se află în Florida şi a fost închis. Să nu uităm de carburanţi. Implicaţiile economice vorfi uriaşe şi se vor vedea în PIB-ul SUA.

UPDATE 20:56 Vicepreşedintele SUA, Mike Pence: Aceasta este o furtună de  "proporţii epice"

Mike Pence mai spune că preşedintele Trump monitorizează uraganul Irma şi efectele sale, adăugând că preşedintele a direcţionat toate resursele necesare pentru a ajuta.

Primarul Bob Buckhorn, Tampa: "Suntem pe cale de a vedea cum arată iadul"

Se aşteaptă ca Irma să rămână în categoria 3 de uragane când va lovi Tampa în această noapte, iar aşa ceva nu s-a mai întâmplat de decenii.  

Ochiul Irmei se va îndrepta spre Tampa Bay în jur de 11 p.m. ora locală, spune Chad Myers, de la CNN.

"Vor fi şase ore de iad", spune şi Myers.

UPDATE 20:50 Poliţiştii din Palm Beach au arestat 43 de persoane pentru că au încălcat restricţiile din planul de urgenţă activat de autorităţi. În anumite oraşe, au fost impuse restricţii locuitorilor, de a părăsi locuinţele sau adăposturile, altfel putând ajunge la închisoare.

UPDATE 20:30 Parcul Busch Gardens din Tampa a început sa-şi mute animalele în adăposturi, înainte ca furtuna să lovească oraşul.

"Pentru a asigura siguranţa celor 12.000 de animale care îşi au casa în Busch Gardens, a fost activat planul de urgenţă care presupune mutarea animalelor către locaţii sigure, dar şi a unei echipe de specialişti care să fie lângă ele", se arată într-un comunicat.

UPDATE 20:00 Uraganul Irma este de aşteptat să lovească de această în zona continentală, duminică seară, lângă Fort Myers. Meteorologii prognozează o uşoară schimbare a traseului furtunii, avertizând că oraşul St. Petersburg ar putea fi lovit în plin, faţă de Tampa cum era iniţial anunţat. "Ştim că suntem un „ground zero” pentru această furtună", a spus primarul Bob Buckhorn. 

În Florida Keys, Irma a lăsat în urma sa cel puţin trei morţi, potrivit ABC. 

În Miami, furtuna a inundat o parte din centrul oraşului. Oamenii declară că pur şi  simplu "străzile s-au transformat în râuri".

În unele zone din Miami, rezidenţii au primit ordin de evacuare, deoarece oficiaii se temeau de astfel de inundaţii. 

 

UPDATE 19:00 Uraganul Irma a ajuns duminică în statul american Florida, acesta se deplasează cu o viteză a vântului de 209 km/oră, informează site-ul agenţiei Reuters. Peste un milion de persoane din statul american au rămas fără energie electrică. 

UPDATE 15:58 Viteza vântului este în creştere, a anunţat meteorologul Adam Berg. 

 

Deşi ochiul uraganului se află la 50 de km sud-est de Key West, în sudul SUA, şi la 250 km de Miami, oraşul a fost afectat încă de dimineaţă de rafale de vânt şi de ploi abundente. Creşterea nivelului mării, care ar putea atinge 4,5 metri în sud-estul Peninsulei Florida, ar putea provoca inundaţii însemnate în oraşele Naples, Fort Myers sau Marco Island.

UPDATE 12:50  Uraganul Irma e află la aproape 65 de kilometri SSE de oraşul  Key West (Florida Keys), iar viteza vântului este de 210 km/h, potrivit  National Hurricane Center. 

Meteorologul Jim Cantore remarcă, pe Twitter, că în urmă cu 67 de ani, tot pe 10 septembrie, Uraganul Donna a lovit Key West. 

 

 

Imagini surprinse la Miami

 

UPDATE 11:00 Uraganul Irma este aşteptat duminică în statul american Florida, acesta se deplasează cu o viteză a vântului de 209 km/oră. După ce fusese retrogradat la nivelul 3, furtuna a fost trecută din nou în categoria 4 din 5 posibile. Conform Centrului Naţional pentru Uragane, uraganul se afla în jurul orei locale 02:00 (09:00, ora României) la aproximativ 115 km de sud-estul oraşului american din Florida, Key West. Vânturi la fel de puternice precum forţa uraganului afectează deja insulele aflate la sud de Florida, uraganul urmând a atinge partea continentală în câteva ore. Nivelul apelor s-a ridicat pe coasta SUA, unde este aşteptată apariţia imensei furtuni.

Până acum Irma a produs rafale de vânt de până la 295 km/h, devastând mai multe insule din Marea Caraibilor şi cauzând peste 20 de decese.

Uraganul Irma este aşteptat să lovească Florida duminică dimineaţa. Peste un sfert din populaţia statului a primit ordin de evacuare, iar alte 540.000 de persoane trebuie să părăsească zona de coastă a statului Georgia. Autorităţile au deschis sute de adăposturi pentru persoanele care nu vor să plece din zonă. Mai multe hoteluri s-au umplut cu cetăţeni americani evacuaţi.

Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a  a făcut apel la locuitorii care au primit ordine de evacuare să plece imediat. „Dacă aţi primit ordin de evacuare, trebuie să plecaţi acum. Nu aşteptaţi. Evacuaţi. Nu la noapte, nu într-o oră. Plecaţi chiar acum”, a spus Rick Scott. 

Imaginile din satelit surprinse deasupra Cubei sâmbătă au relevat că miezul furtunii a fost întrerupt la interacţiunea cu pământul, ceea ce le dă speranţa cercetătorilor că puterea uraganului ar putea slăbi până când va ajunge în Florida. „Nu arata ca uraganul pe care l-am avut ieri, dar asta nu înseamna ca nu poate reveni”, a declarat Max Mayfield, fost director al National Hurricane Center (NHC). 

Avertizarea MAE

Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare pentru românii care vor să călătorească sau se află deja în Florida privind impactul uraganului Irma, ministerul precizând că numărul cetăţenilor români sau de origine română din statul american se ridică la 35.000.

”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în SUA - zona statului Florida că se constată o scădere a forţei vânturilor dezvoltate de uraganul Irma, aflat în prezent între Bahamas şi Cuba, fiind încadrat în categoria uraganelor de gradul 4, pe o scară de la 1 la 5, fiind considerat a avea efecte devastatoare. Urmărind traiectoria estimată a uraganului, se constată că pericolul maxim îl reprezintă momentul când acesta va atinge teritoriul SUA în sudul statului Florida, coasta estică a peninsulei fiind cea mai predispusă la efectele majore ale uraganului”, transmite biroul de presă al MAE.

Preşedintele american Donald Trump, a avertizat populaţia din Florida şi sud-estul Statelor Unite în legătură cu "potenţialul distructiv" al Uraganului Irma şi le-a cerut să respecte recomandările autorităţilor.

"Aceasta este o furtună cu un potenţial distructiv absolut de nemaivăzut. Cer tuturor celor aflaţi în calea furtunii să fie vigilenţi şi să ţină cont de toate recomandările oficialilor guvernamentali şi autorităţilor din domeniul aplicării legii", a declarat Trump printr-un comunicat video.

ONU estimează că până la 37 de milioane de persoane vor fi afectate de Uraganul Irma. Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat stare de urgenţă în Florida, Puerto Rico şi Insulele Virgine americane, iar autorităţile din Bahamas au decis să evacueze şase insule din sudul arhipelagului.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Trump, izbucnire nervoasă: "Afară cu acel fiu de cvă!" Preşedintele SUA, pus la zid după acest moment

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info