VIDEO Până la 2.000 de curse British Airways vor fi anulate de greva personalului

10 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 calache 20.03.2010 13:18

• Raspunde

Avioane de recunoastere israeliene au survolat teritoriul Romaniei

Doua avioane de vanatoare F-16, apartinand fortelor aeriene ale Israelului, au patruns joi in spatiul aerian al mai multor tari din Europa de Rasarit, intre care si Romania, potrivit presei din Ungaria si Israel, citate de Agerpres.

Desi oficiali de la Budapesta au declarat initial ca aviatia militara israeliana are dreptul sa survoleze Ungaria, premierul Gordon Bajnai le-a cerut ministrilor de resort sa verifice imediat informatia aparuta in presa, potrivit purtatorului de cuvant al guvernului ungar, Domokos Szollar.

Premierul ungar asteapta informatii exacte din partea ministrilor de externe, al apararii si transporturilor, conform aceluiasi purtator de cuvant.

Potrivit armatei ungare, avioanele israeliene s-au apropiat de pista de decolare-aterizare de pe aeroportul international Ferihegy din Budapesta, dar fara sa aterizeze. Apoi au virat si au parasit teritoriul Ungariei, transmite Canalul 2 al ITV.

* Magyar Nemzet informeaza, citand o sursa sub rezerva anonimatului, despre patrunderea celor doua avioane in spatiul aerian al Ungariei, insotindu-si textul cu fotografia a doua avioane israeliene care au efectuat un zbor deasupra Ungariei.

In afara de Ungaria, avioanele israeliene au fost depistate joi si in spatiul aerian al Turciei, Bulgariei si Romaniei.

Potrivit presei ungare, avioanele israeliene de recunoastere au survolat spatiul aerian al tarilor europene cu scopul de a culege date. Mass-media relateaza ca la bordul acestora se afla instalate echipamente pentru culegere de informatii, detectare si monitorizare a miscarilor obiectivelor de mici dimensiuni la sol.

Autoritatile din Turcia, Bulgaria si Romania, in spatiul aerian al carora au fost detectate avioanele israeliene, nu au facut nicio declaratie cu privire la acest incident.

 

#2 calache 20.03.2010 13:46

• Raspunde

_____________Saracia spirituala a evreilor__________________

Adaugat in 23 July 2009

Valorile umane, doborîte din sferele reci ale spiritului, secătuite ÅŸi desagregate abia se mai zăresc la fulguraÅ£ia fugitivă a ieftinei reclame, provocată de comentatori ambitioÅŸi. Nici o auroră vie nu se iveÅŸte din nebuloasa fondului productiv. Hotărît, este epoca tristă a culturii europene; este epoca în care faÅ£a culturii apare mutilată, siluită, anulată de chiar elementele compuitoare, destinate mai mult să se desmintă reciproc decât să se solicite laolaltă.
Artificiul devine normă ÅŸi ia avânt triumfător exterioritatea: e vârsta de aur a matematicei ÅŸi vârsta de fier a maÅŸinei ÅŸi tehnicei. În locul misterioasei gestaÅ£ii tăcute a spiriitualităţii de odinioară, se aude peste tot huruitul ingineresc ÅŸi masiv al rotativelor. Industrialismul degenerează până la formele lui îndestulătoare. Capitalizările uriaÅŸe, îngrămădind plusvalorile materiale, sporesc distanÅ£a între oanieni, ÅŸi — ironie! — democratismul politic, cu idolatra aberaÅ£ie a acelor principii fals egalitare, începe să domine, pustiind, forÅ£ele substanÅ£iale cari trebue să compue cuprinsul dintr’o formă socială.
Astupată este sorgintea spirituală. Peste tot, sumbră isbire de coji uscate. Reînve strigoii: vine neo-kantianismul cu perimatele lui simetrii, — oarbe ochiane prin care e privită fabricaÅ£ia fenomenelor lumii; vine obositoarea croitorie logică a hegelianismului, desbinat în fioroase coterii protivnice; vine matematismul creator de fantome, înveÅŸmântate în superbă hlamidă algebrică. Mintea omului aleargă în goluri, populându-se de ceiace e în stare să producă forÅ£a fabulatorie, îndrăgită numai de corelativul insuficient al unei realităţi încă nesesizată. Până ÅŸi fluidul cugetării nu se poate sustrage mecanizării, introdusă prin logistică.
Literatura se anarhizează, de la poezia stăpânită de svonurile simbolismului sau de încâlcitele enigme expresioniste până la romanul abundent în pervertiri ÅŸi sodomii, entusiastă apologie a viciului, adulmecat în formele exagerate ale pornografiei acaparatoare.
Sculptura încetează a mai fi expresie fidelă a efortului de a surprinde caracteristica definitorie a unui tip uman, reducându-se la aÅŸchiile asvârlite de vanitoÅŸii cari au utilizat dalta pentru făurirea unor pseudo-teorii estetice; „esenÅ£ialismul” care, fără cultul proporÅ£iei ÅŸi armoniei, tiranizează ÅŸi desgustă, înseamnă o perfectă *; omamentaÅ£ia dispare pentru a nu da loc cumva ivirii frumuseÅ£ii.
Din măestriile trecute cari au înălÅ£at în văzduh fala catedralelor, — nereÅ£inut elan al moleculelor de piatră betonate de drugul straÅŸnic al credinÅ£ei, — arhitectura renunţă la franjurile seducătoare prin cari se strecoară tânjindă speranÅ£a, pentru a fi simplă ÅŸi schematică *, — oricât de trufaşă în încifrarea pe etaje, — blockhausurilor, faraonice sgârie nori, cari întunecă nordul american.
Curba elegantă a melodiilor legănătoare sau voluta lentă ÅŸi majestoasă se stinge, ca să se poată auzi asurzitorul clinchet de alămuri ÅŸi monotone tobe întrerupte iregular.
Pictura preferă peisagiul brumos sau figura inexpresivă, pânza nemaifiind reverie incoruptibilă a frumuseÅ£ii, ci loc de aglomerări de culori fără ton sau scălcieri de portrete fără reliefuri.
Dansul uită obârÅŸia plutitoare a liniilor, trecând, dela lunecările de ciută prin luminiÅŸuri, la saltul chinuit ÅŸi disarmonic.
Haina chiar este efectul lipsei de gust ÅŸi de fantezie, imitând trăsăturile sumare ale îmbrăcămintei lucrătorilui care, supraveghează unsoarea maÅŸinei; iar când se întâmplă să intervină moda, s’ajunge la caraghioslâcul acelor costume: împerechere de ÅŸalvari turceÅŸti ÅŸi jiletci tiroleze.
CreÅŸte pustiul peste veacul 19. Suf’letul, inalterabil obur al Dumnezeirii, e înlocuit de maÅŸina cu aburi. Dintre emisferele alcătuitoare în globul uman, predomină acela în care s’agită ţărna, în ţărnă vegetaÅ£ia instinctelor, iar în instincte patima necurmată. FiinÅ£a se scaldă în materialitate ca în mediul ei natural. Omul nu mai e aerian cristal de puteri înoitoare ale spiritului, ci brutală încorporare a energiei producÅ£iei economice; nu mai este senină insulă de însoriri ale conÅŸtiinÅ£ei, ci violentă explozie a voluptăţilor inferioare; nu mai este frenezie a raÅ£iunii, ci primejdioasă revărsare a instinctelor.
E atâta deficienţă spirituală în acest întunecat veac, încât cercetătorii sunt îndemnaÅ£i s’anunÅ£e declinul iremediabil. Spengler analizează, prin perspectiva crepusculară, ciclul care se închee, stors fiind de măduva nervoasă ce pulsează o cultură. Un Julien Benda găseÅŸte că abandonăm zonele eternului pentru a ne fixa centrul de existenţă în terenul nestatornic al temporalului. Iar Henri Massis atribue frângerea de axe acelei sgomotoase năvale a misticismului acoperitor care, prin conductele germane, s’ar comunica din necunoscut fund de continent asiatic, prin rotaÅ£iile căruia s’au mai revărsat odinioară negurile atâtor nomade poporaÅ£ii întunecând splendoarea romanităţii.
Filosofii culturii observă tristeÅ£ea, disperarea, neliniÅŸtea ÅŸi sterilitatea. Omul veacului 19 cultivă exteriorul ÅŸi uită lăuntricul; militarismul pompos ÅŸi industria materiei, îngrămădită prin tehnicităţi complicate, devin langajul sec, cotidian.
Deloc curios: secolul 19 este tocmai intervalul în care se petrece procesud discontinuităţii; înlăuntrul sistemului de valori eleno-romane se înfiltrează morbul iudaic; este epoca plină de vâlva sonoră a lui Karl Marx, de anti-intelectualismul lui Bergson, sexologia lui Freud, relativitatea lui Einstein, patologia lui Lombroso, sociologia lui Durkheim, Levy-Bruhl, Lassalle, e epoca lui Weininger ÅŸi Nordau; acum ia avânt francmasoneria, cristalizare de bizar ÅŸi ocult, ÅŸi se întinde esoterismul acelei pseudoreligii: teosofia.
Vine nivelarea. Vicierea e săvârÅŸită prim infiltrarea acelui microb care trebue numit moisismul spiritualităţii iudaice.
Esenţa valorilor greco-romane este viciată.
Moisismul consistă în perspectiva crepusculară sub care privesc evreii lumea ÅŸi viaÅ£a. Nu s’a suit Moise în vârf de munte ca să privească în zări, în depărtări, mirajul „pământuluI făgăduinÅ£ii?” Åži n’a făurit „tablele legii” menite să conducâ mulÅ£imile, prin întuneric, până la punctul de începere al aurorii boreale? Acolo sunt câmpii mănoase, bogăţii ÅŸi resurse; acolo nu mai e trudă ostenitoare ÅŸi nici zumzet uscat de instrumente care ajută ÅŸi prefac.
La toÅ£i gânditorii evrei se remarcă dominanta moisidică a spiritualităţii lor: se agaţă de piscul unei noÅ£iuni generale, exagerat de încăpătoare, ÅŸi de aci anunţă normele ce vor conduce către nebănuite regiuni neexplorate. Nu scrutează Freud amurgul vieÅ£ii psihice pentru a descoperi, în depărtări întunecoase, puterile elementare dela rădăcina sexualităţii? Nu caută Bergson, dincolo de limitele raÅ£iunii, orizontul auroral al intuiÅ£iei, vaporos sâmbur sub anvelopa forÅ£elor vegetative? Nu vesteÅŸte Marx, dincolo de decrepitudinea burghez-capilalistă, ora sonoră a triumfurilor colective, — mesianice armii care adastă paradisuri terestre? Nu întrevede Einstein, dincolo de înÅ£epenirile cosmosului galileian, mulÅ£imea de câmpuri de gravitaÅ£ie mobile ÅŸi eterogene? Nu aleargă Spinoza după substanÅ£a unică ÅŸi generatoare? Nu denunţă Weininger secretul prin care bipolarităţile sexuale se însumează, în fiinÅ£a. umană, într’o disarmonie fertilă? Nu descopere Philon sorgintea misterioasă a emanaÅ£iilor, creind stihiile lumii ÅŸi esenÅ£ele? Nu sunt francmasoneria ÅŸi teosofia oculte rosturi de dincolo de rânduelile fixate?
Pretutindeni dominanta moisidică: viziunea unor regiuni fertile dincolo de imobilitate şi statornicie.
Introducând perspectiva crepusoulară în ansamblul valorilor greco-romane, iudeii aduc seceta culturii europene. În afară de această perspectivă crepusculară nimic nu produc. Gânditori originali n’au, literaÅ£i autentici n’azi, muzicanÅ£i n’au, sculptori n’au, pictori n’au. În filosofie sunt comentatori, culeg erudiÅ£ie din silinÅ£ele altora; într’o limbă, iau partea uscată a cuvintelor iar nu pârâul viu al înÅ£elesurilor, — sunt filologi; în societate, nu adună sucul materiilor prime, preferând să manipuleze derivatele, — sunt intermediari; ÅŸi vor trage la banii, adică nu la ceeace reprezintă o realitate, ci la ceeace reprezintă un raport. Evreii combină raporturi, între oameni ÅŸi între valori. Împrumută de la alÅ£ii ÅŸi elementelor disparate le dau coesiune nouă prin perspectiva crepusculară. Astfel ajung la acele uriaÅŸe sinteze de distrugere care se chiamă sistemele lor. Peste tot, în toate, sunt factori de negaÅ£ie. Când s’a ÅŸtiut de efortul masiv al unui Bismark, a intervenit inteligenÅ£a sucita a lui Lassalle, tactica spirală a lui Karl Liebknecht sau învârtiturile ideologice ale lui Walter Rathenau; când s’a ÅŸtiut de speranÅ£ele consolidatoare ale lui Gladstone, s’au ivit întortocherile pedante ale lui Disraeli; când s’a ÅŸtiut de incoruptibila gravitate temerară ÅŸi rece a lui Robespierre, a venit epileptica agresivitate a lui Marat; când s’a ÅŸtiut de uriaÅŸa încrâncenare a lui Clemenceau, a sosit Mandel; când s’a ÅŸtiut de cutezanÅ£ele lui Cavour, s’a ivit Aritom; în faÅ£a înÅ£elepciunei prudente a lui Maurras, stă instigarea lui Leon Blum; iar Stalin, în oboseala de a preciza contur miÅŸcătorului ocean de poporaÅ£ii din imperiul roÅŸu, s’a isbit de vicleniile lui Radek, Zinoviev ÅŸi Trotsky.
În afară de acest furibund antagonism, evreii nu aduc, pe nici un plan al vieÅ£ii, originalitate.
Cugetatorii lor?
Ceiace se cuprinde fundamental în sistemul lui Bergson: intuiÅ£ia, nu este altceva decât „le sens intime” al lui Maine de Biran, „revelaÅ£ia interioară” a lui Jean Jacques Rousseau, „l’esprit de finesse” al lui Pascal, „intueri” al lui Descartes „introspecÅ£ia” lui Schopenhauer; iar J. J. Gourd, Schelling ÅŸi Ravaisson au folosit-o ÅŸi ei. Ceiace se cuprinde iarăşi fundamental: evoluÅ£ionismul, îl întâlnim la Herbert Spencer ÅŸi Heraclit, străvechi apologet al devenirii universale. Ceiace iarăşi se cuprinde fundamental: contingenÅ£a, Emile Boutroux este un premergător ÅŸi un maestru. Vitalismul îl ia de la Nietsche ÅŸi Guyaiu, iar teoria estetică de la Conrad Fiedler.
Bergson, însă, combină, din nou raporturile ÅŸi, sintetizând prin perspectiva crepuseulară ajunge la dominanta moisidică: intuiÅ£ia, instabil echilibru de instincte, este substanţă plutitoare în jurul nucleului luminos al inteligenÅ£ei.
Ceiace se cuprinde fundamental în doctrina lui Freud: inconÅŸtientul, este cunoscut încă din vremea romantismului exuberanÅ£elor interioare; Goethe, Schelling ÅŸi toÅ£i filosofii naturii îl ÅŸtiau; iar Hartmann e neostenit scormonitor în tainiÅ£ele lui. Ceiace iarăşi se cuprinde fundamental: transferul energiei, protopărintele Platon aÅŸa explica inspiraÅ£ia. Ceiace iarăşi se cuprinde fundamental: factorii inhibitori, sunt foarte cunoscuÅ£i lui Herzberg, iar de fixaÅ£iile sexuale ÅŸi complexe e plină mitologia greacă. Åži ceiace se cuprinde ÅŸi mai fundamental: terapeutica, Brucke, Meynert, Bernheun sau vestitul Charcot de la Salpetriere practicau metoda, deÅ£inând ÅŸi ei secretul din „laboratorul magnetic” al lui Mesmer.
Freud, însă, combină din nou raporturile ÅŸi, sintetizând prin perspectiva crepusculară, ajunge la dominanta moisidică: inconÅŸtientul înstabil câmp de apetenÅ£e sexuale, este zonă plutitoare sub cerul luminos al conÅŸtiinÅ£ei.
Ceiace se cuprinde fundamental în teoria lui Marx: dialectica, împrumută din metafizica lui Hegel, iar răsturnarea idealismului o face cu ajutorul filosofiei franceze. Ideia că faptul economic determină faptul social, iar, înlăuntrul faptului economic, utilajul producÅ£iei e preponderent, o împrumută de la enciclopediÅŸti ÅŸi fiziocraÅ£i, nefiind străini de ea nici Smith, Malthus, Ower, Morelly, Mably, Godwin. Ceiace iarăşi se cuprinde fundamental: lupta de clasă, o ia de la Mercier, Turgot ÅŸi Mirabeau. Ceiace iarăşi găsim fundamental: plus-valuta, e un aliaj de teorie a muncii colective a lui Proudhon combinat cu teoria rentei a lui Ricardo, — evreu ÅŸi el, — dar împrumutând, la rându-i, din teoria salariului formulată de Adam Smith; legea de aramă o ia din Lassalle, — evreu ÅŸi el, — dar imitator, teoria nefiind decât altă formulare a salariului minim al lui Ricardo, imitator ÅŸi acesta al lui Adam Smith. Ceiace iarăşi găsim fundamental: proletarizarea crescândă ÅŸi concentrarea capitalurilor, le ia din feluriÅ£i scriitori specialiÅŸti. Ceiace iarăşi e fundamental: tehnica producÅ£ie formă primordială, o ia de la englezul Jones, care exprimă dubla dependinţă dintre infra ÅŸi supra structură: transformarea producÅ£iei materiale antrenând transformarea raporturilor economice, iar acestea antrenând transformarea componenÅ£elor juridice ÅŸi morale; concepÅ£ia ciclurilor istorice organice ÅŸi critice, pozitive ÅŸi negative o ia dela A. Comte, Saint-Simon ÅŸi Spencer.
Marx, însă, combină din nou raporturile ÅŸi, sintetizând prin perspectiva crepusculară, ajunge la dominanta moisidică: economicul, instabil câmp al forÅ£elor producÅ£iei, este o sferă plutitoare lângă lumea valorilor spirituale ale societăţii.
Ceiace se cuprinde fundamental în Einstein: relativitatea limitată, o ia din Lorentz care ÅŸi acesta împrumută coeficientul de reducÅ£ie din Fitz Gerald; finitismul vitezei se găseÅŸte în Clémeance Royer, iar echivalenÅ£a massei ÅŸi inerÅ£iei la Gustave Le Bon. Ceiace iarăşi se cuprinde fundamental: relativitatea generalizată, o întâlnim la H. Poincaré; calculul diferenÅ£ial absolut, sau „tensor calculus” îl imprumută dela Christoffel, Ricci ÅŸi Civita; cronogeometria, dela Minkowski; legea isotropiei luminii, dela Fizeau, Fresnel, Michelson ÅŸi Morley; miÅŸcarea intraatomică dela Le Bon ÅŸi Maxwell; mobilitatea seculară a periheliului planetar, dela Leverrier, Fizeu ÅŸi Thollon: teoriile non-euclidiene, le împrumută dela Bolyal, Lobatsdievschi, Riemaim ÅŸi Cayley, iar spaÅ£iul metageometric dela Elie Cartan.
Einstein, însă combină din nou raporturile ÅŸi, sintetizând prin perspectiva crepusculară, ajunge la dominanta moisidică: relativismul, instabil ansamblu de câmpuri de gravitaÅ£ie, mobile, eterogene ÅŸi anisotropice, înseamnă regiunea plutitoare de deasupra fixelor spaÅ£ii nerotoniene.
Ceiace se cuprinde fundamental în Spinoza, găsim la Descartes; Montagne trebue căutat în Pyrrhon; Philon alexandirinul, în Platon ÅŸi Zenon, iar Weininger, compilând din Moebius, postulează filosofi ÅŸi n’are originalitate, descrie savanÅ£i ÅŸi nu pricepe nimic.
Combină, însă, din nou raporturile ÅŸi, sintetizând prin perspectiva crepusculară, ajung la dominanta moisidică: lângă ordinea prestabilită a Dumnezeirii, se află amurgurile plutitoare în care explorează mintea omenească.
Dominanta moisidică pricinueÅŸte perspectiva crepusculară, iar de amândouă se leagă caracterul monoteic al mentalităţii iudaice. Fără de conceptul unic explicator, evreii nu pot creia un corp organizat de afirmaÅ£ii. Ei acordă acestui concept generalitatea cea mai mare, pentru ca toate să derive cauzal din posibilităţile aci închise. Spinoza lămureÅŸte panorama spectacolelor naturii, prim virtutea de desfăşurare conÅ£inută într’-o realitate unică: substanÅ£a; Freud lămureÅŸte panoraina aspectelor conÅŸtiinÅ£ei, prin virtutea evoluitivă conÅ£inută într’o realitate unică: sexualitatea; Bergson lămureÅŸte panorama aspectelor existenÅ£ei prin virtutea conÅ£inută într’o realitate unică: elanul vital; Marx lămureÅŸte panorama reliefurilor societăţii, prin virtutea conÅ£inută într’o realitate unică: economicul. Prin principiul identităţii, Meyerson restaurează monismul epistemologic; deÅŸirând haina minciunii convenÅ£ionale. Max Nordau conclude la monisimul zoologic: precizând condiÅ£iile de individuare a spaÅ£iului, Einstein ajunge la monismul fizic.
Felul monoteic de a explica toate echivalează cu o postulare. Sunt fabricatari de ipoteze dubioase. Şi, pe aceste puncte ipotetice, montează uriaşa maşinărie apriorică. Se ridică la ipoteza generală pe baza faptului particular, şi coboară la particular, prin riguroase deducţii din ipoteza generală. Maşinăria apriorică mişcă cercuri vifioase: pe temeiul faptului particular se urcă Marx la ipoteza materialismului istoric; pe experienţa particulară a lui Michelson şi Fizeau, urcă Einstein la ipoteza relativităţii; pe exemple probabile, urcă Bergson la ipoteza intuiţiei; pe criteriul patologicului formulează Freud psichanalitica.
AÅŸa dar: dela particular la postulatul general; iar din generalitate, derivarea tuturor faptelor particulare. Åži această trecere se face prin reÅ£eaua măeastră ÅŸi unor concatenaÅ£ii logice necesare, acoperind golul cercului viÅ£ios. De aceia conceptul de bază închide contradicÅ£ii interne insurmontabile.
Astfel:
Bergson, situând în centrul filosofiei sale intuiÅ£ia, dezice înseÅŸi condiÅ£iile valabilităţii ei. Două condiÅ£ii trebue să îndeplinească intuiÅ£ia ca facultate de cunoaÅŸtere: a) să fie diferită, ca natură, de intelect; b) să aibă puterea de a seziza absolutul. Åži Bergson atribuie patru înÅ£elesuri intuiÅ£iei: intuiÅ£ia simpatie, intuiÅ£ia extaz, intuiÅ£ia divinaÅ£ie ÅŸi intuiÅ£ia viziune. Åži orice înÅ£eles am accepta, doborîm chiar condiÅ£iile valorii epistemologice. Astfel cele dintâi feluri de intuiÅ£ie (simpatia ÅŸi extazul) contrazic cea de a doua premiză (sesizarea absolutului) de oarece o astfel de intuiÅ£ie înseamnă trăirea coincidenÅ£ei cu lucrul sensibil ÅŸi real, care este divers, particular ÅŸi fluent; iar cele din urmă feluri de intuiÅ£ie (viziunea ÅŸi divinaÅ£ia) contrazic întâia premiză (disanalogia cu intelectul) de oarece o astfel de intuiÅ£ie nu înseamnă decât a vedea într’o totalitate de concepte.
Einstein, situând în centrul filosofiei sale relativitatea, dezice înseÅŸi punetele de plecare ale valabilităţii ei. La originea relativităţii generalizate este teoria relativităţii restrânse. Postulatul relativităţii restrânse este: constanta absolută a vitezei luminii, în direcÅ£ie ÅŸi mărime, pentru toate sistemele de referenţă ÅŸi pentru toÅ£i observatorii. Teoria relativităţii generalizate nu e decât o desvoltare a relativităţii restrânse; or, relativitatea generalizată conclude: în vecinătatea masselor importante, ca soarele, razele luminoase deviază. AÅŸa dar, viteza luminii nu mai are o constanţă absolută. Postulatul isotropiei luminii, temeiul valorii relativităţii, este doborît.
Marx, situând în centrul filosofiei sale economicul, dezice înseÅŸi premizele fundamentale. Într’adevar, ni se lămureÅŸte cum formele materiale transformă structurile spirituale, juridice ÅŸi morale. Dar formele materiale au un conÅ£inut: forÅ£a de producÅ£ie, iar forÅ£a de producÅ£ie are un miez solid: utilajul, tehnica. Or, tehnica, rezultat al spiritului, — ni se spune — este întâiul modificator al raporturilor economice cari, ele, modifică în suprastructura socială. Marx porneÅŸte dela ipoteza că economicul, prin tehnică, produce spiritul, pentru ca să ajungă la concluzia că spiritul, prin tehnică, modifică economicul. AÅŸa dar, teza materialismului economic este doborîtă.
Freud, situând în centrul filosofiei sale transferul energiei, dezice însăşi fundamentul. Transferul energiei psihice este sublimarea; sublimarea integrează calitativ inconÅŸtientul care e cantitativ. AÅŸa dar, înlăuntrul vieÅ£ii sufleteÅŸti există salturi; fiindcă în inconÅŸtient nu e decât energie cantitativă: instinct sexual. În conÅŸtiinţă e altceva decât instinct sexual: calităţi ale lui; or, conÅŸtiinÅ£a, — ni se afirmă, — este creaÅ£ie a inconÅŸtientului. Deci, în efect se găseÅŸte mai mult decât în cauză. Astfel, condiÅ£iile logice ale demonstraÅ£iei sunt înlăturate.
Iar teoria lui Weininger rezidă în confuzia dintre două concepte: „neutral” ÅŸi „bisexual”.
Dar din monoideismul iudaic mai decurge un viciu. DetaÅŸând elemente din unitatea de gândire a altora, ei le mutilează ÅŸi le diformează, silindu-le să încapă în ipoteza generală postulată. Dacă pălăria este strâmtă, ei preferă să cioplească Å£easta, iar nu să lărgească pălăria; iar când ipoteza e destul de încăpătoare, elementele fără afinitate, elementele disparate, rupte din gândirea altora, le împerecheaza nu cauzal, ci condiÅ£ional. Bergson mutilează raÅ£iunea ÅŸi diformează ÅŸtiinÅ£a pentru a le sili să încapă în postulatul: singura facultate de cunoaÅŸtere e intuiÅ£ia; despaÅ£ializează timpul pentru a-l face să încapă în postulatul devenirii universale; ÅŸi temporalizează conceptul pentru a-l face să încapă în postulatul: uituiÅ£ia trebue evocată. Einstein, punând la originea teoriei relativităţii restrânse teoria relativităţii simultanietăţii, mutilează noÅ£iunile; spaÅ£iul nu mai este cel matematic, ci perceptia senzibilă, care e schimbătoare ÅŸi relativă; realul nu mai are valoare ontologică nu mai este ceiace există în lucruri, ci aparenţă pasibilă de înregistrarea ÅŸi măsurarea unui observator; simultanietatea, ca să fie relativă, trebuie să însemne o conicidenţă spaÅ£io-temporală, iar coincidenÅ£a trebuie să fie măsurată după noÅ£iunea simultanietăţii absolute, valabilă pentru toÅ£i observatorii din toate sistemele de referenţă.
Atâtea elemente care se resping ÅŸi se contrazic, nu ascultă, în sistemele lor, de categoria cauzalităţii, ci de condiÅ£ionalitate. Probă: aceiaÅŸ cauză produce mai multe efecte. De o pildă, la Freud, transferul energiei nu este numai sublimarea; mai poate fi — cum zice d-l Blaga — ÅŸi personanţă; ca să asculte de conceptul cauzalităţii, fenomenul psihic al sublimării ar trebui să fie unicul, dacă inconÅŸtientul ar fi de structura care spune Freud că este, de conÅ£inutul care spune el că este ÅŸi de influenÅ£a care asigură că este. Dacă Einstein s’ar rezema pe conceptul cauzalităţii, fenomenele fizice ar avea caracter de unicitate: dar Ehrenhart ÅŸi Epstein au explicat emisiunea ÅŸi ondulaÅ£ia periheliului planetar ÅŸi prin teoriile quanta, iar deviaÅ£ia razelor luminate de soare o atribuie Hopmann efectului refracÅ£iei cosmice a lui Courvoisier.
AÅŸa dar: monoideiÅŸti, pornind dela o ipoteză care închide un cerc viÅ£ios; fixând un concept de bază care închide o contradicÅ£ie internă; montând pe el disparate piese probante luate dela alÅ£ii — cari închid raporturi de respingere ÅŸi de anulare, — evreii ajung la concluzii cari desmint însăşi principiile puse, ÅŸi, din începuturi, acceptate.
Åži între cercul viÅ£ios iniÅ£ial ÅŸi concluziile care dărâmă, se desfăşură o adevărată dramaturgie, fie înfraeconomică. (Marx), epistemologică (Bergson), metapsichologică (Freud), sau macrocosmică. (Einstein). Dramaturgia e rezultatul acelor dinamice raporturi de condiÅ£ionalitate, stabilite între termeni fără afinităţi cari să-i uniască. De aci mobilismul doctrinei lor. După cum pentru a obÅ£ine forÅ£ele hidraulice trebue să împiedicăm apa să descindă de-alungul vadurilor unde curgea de secole, tot aÅŸa evreii, prin perspecriva crepusculară, introduc conÅŸtiinÅ£a embrionară ÅŸi instinctivă, contuză ÅŸi instantanee, răstunând întreaga experienţă umană.
Dar fireasca înclinare rămâne tot extarioritatea. Iubesc ritualul ÅŸi ceremonia; se încurcă în scheme ÅŸi categorii seci. Dintr’o cultură, ei aleg totdeauna crusta, adică civilizaÅ£ia; dintr’un eveniment, aleg totdeauna calculul; dintr’o stare de suflet, aleg totdeauna profitul. Religia lor e codificarea posibilităţilor de comportare în afară. Thora, — cum afirmă însuÅŸi rabinul Sim. Mandl, — e un ansamblu de canoane de practică; talmudul e un manual al cămătăriei; niciun fluid viu dincolo de decorativ ÅŸi ritual.
Åži fiindca sunt tiranizaÅ£i de schemie, de simbolică, ei proectează în planuri ideale. DorinÅ£a din lăuntru caută corespondenÅ£e în afară. Dacă substanÅ£a etnică e îmbătrânită ÅŸi uscată, dacă niciun afluent de proaspătă sevă rasială n’o mai primeneÅŸte fiindcă preferă izolarea în celula epuisată, dacă osteneala milenară a plasmei germinative refuză roada tinereÅ£ii, — ei doresc robusta vitalitate. E tendinÅ£a bovarică sau fuga de real, manifestată în setea de a căuta, în afară, corelativul suficient. Fiindcă sunt lipsiÅ£i de energie, fiindcă temperamentul nu-i activ, vor deveni apologeÅ£ii vitalismului, ai acÅ£iunii, ai energiei. Lenevia este esenÅ£a evreului: leneÅŸ în meserii, caută să producă prost ÅŸi să câÅŸtige mult; leneÅŸ în industrie caută să nu frământe materiile prime, ci să exploateze raporturile dintre oameni; leneÅŸ în comerÅ£, caută să folosească formele oficiale pe cari le întoarce în folosul lui. AlÅ£ii fabrică ÅŸi evreii sunt intermediari; alÅ£ii se luptă ÅŸi evreii pândesc; alÅ£ii muncesc ÅŸi evreii fac bani. Dar câÅŸtigurile nu se datoresc priceperii lor, ci schimbului ÅŸi circulaÅ£iei bunurilor, adevărată generaÅ£ie spontanee a capitalurilor. Lacomi cercetători ai plusvalutelor, ei acaparează cu ajutorul statului oficial pe care-l conrup ÅŸi-l fac să abdice în favoarea lor. Încolo, sunt lenevia întrupată: mitul „pământului făgăduinÅ£ei”, unde curge lapte ÅŸi miere, este optima lor năzuinţă. Tenacitatea însăşi, nu e o probă a energiei, ci o înÅ£epenire, un efort încremenit. Dovadă: nu sparg obstacolele, ci caută porÅ£i de intrare; se strecoarâ, nu luptă: linguÅŸesc, nu truimfă. Iar când n’au găsit porul penetraÅ£iunii uÅŸoare, renunţă — fugind, mai departe, pe firul călăuzitor al interesului. Evreii sunt pelerinii norocului. Ei nu posedă virilitatea necesară, nici emoÅ£ia necesară nici vibraÅ£ia lăuntrică necesară, — deaceia vor prefena muzioalul ÅŸi fluidicul, activismul ÅŸi robusteÅ£ea. E proecÅ£ia bovarică prin care încearcă omul a se îndestula cu ceiace-i lipseÅŸte.
Prin tendinÅ£a lor bovarică, evreii reprezintă rasa femenină a istoriei. UscaÅ£i, adoră podoaba; inerÅ£i, adoră fastul; sterpi, desvoltă ce însemânÅ£ează alÅ£ii. Ei sunt nomazii deliciilor. Tot de feminitatea lor se leagă pornirile către senzualism ÅŸi către disperările erotice; iar dintre senzaÅ£ii, reÅ£in în special pe cele directe, gustative, ÅŸi tot ceiace înregistrează zona epidermică brutal, mai înainte de a filtra ÅŸi rafina. Nu sunt cărÅ£ile lor sfinte, pline de exibiÅ£ii sexuale, adultere ÅŸi sodomie, iar Magnus Hirschfeld nu este sexologul adulat?
Evreul reprezinită principiul femenin: vagabond al fericirii, parazit ÅŸi leneÅŸ. Åži după cum femeile iubesc muzica dar n’au produs nici un mare muzicant, iubesc decorul ÅŸi ornamentul dar n’au produs nici un mare sculptor, iubesc nuanÅ£a ÅŸi profilul dar n’au produs nici un mare pictor, au plăcută voce dar n’au produs nici un mare orator, au înclinări artistice dar n’au produs nici un mare poet, — tot aÅŸa evreii n’au creat în nici un domeniu. Cel mult, au luat idei dela alÅ£ii, noÅ£iuni banale ÅŸi perimate, vestind, cu violenţă, desordinea lor patetică. Chiar teosofia, încâlcită aritmetică a misterului, e propovăduită de femei: în frunte stă „marea preoteasă”, — sora lui H. Bergson, — D-na Mac-Gregor.
Literatura iarăşi înfăţiÅŸează caractere de feminitate ÅŸi tendinÅ£e bovarice, Heine, cel mai reprezentativ al lor poet, e posedat de bucuria înfloririi instinctelor ÅŸi nu visează decât antichitatea panteică, păgână ÅŸi senzualistă. Combate romantismul german, tocmai pentrucă spiritul creÅŸtin l-a dus la un maladiv ascetism ÅŸi la atitudine extatică. Heine pledează pentru revenirile la vatra dintâi, unde au fecundat substanÅ£ial aurorile patimilor inferioare.
Iar Otokar Fischer, poet ÅŸi el, iudeu ÅŸi el, întreÅ£ine sentimentele obscure, implacabil venite din adâncuri; ÅŸi se arată de o nostalgie agresivă ÅŸi amară când încă nu sunt destupate resursele sau de un copleÅŸitor orgoliu când ele au triumfat.
Marcel Proust, reprezentativ prozator al lor, nu face decât să transpună bergsonismul ÅŸi freudismul în literatură. E sedus de vraja iniÅ£iativelor inconÅŸtientului, străbătătoare până în adâncurile virgine din compoziÅ£ia eului; ÅŸi aci, în demisomnolenţă, în legănări excitatoare ÅŸi în reverie, să surprindă analogii ÅŸi coincidenÅ£e. Din trecut, urcă întunecate reminiscenÅ£e cari, după secrete înrudiri, se grupează: un gest, un gust, repetat la intervale de ani, trag din uitare franjul suvenirurilor, un „halo” de impresii, epitafe murmurate ale trecutului mort; bizare coincidenÅ£e amestecă planurile amintirii. Acestea trebuesc descrise pentru ca fraza să se umple de senzaÅ£ii printre cari trece firul misterios care complică, dar care nu e logica. Proust aduce, în proza lui, rumoarea confuză a elementarului: are predilecÅ£ia bolnavă pentru contradictoriu, incomprehensibil ÅŸi inefabil, pentru tot ce clocoteÅŸte la rădăcina existenÅ£ii ÅŸi se acumulează la antipodul dintre raÅ£iune ÅŸi voinţă. E literatura divagaÅ£iilor ÅŸi a seducÅ£iei somnambulice.
Åži, prin bergsonism, Proust trece la investigaÅ£ia freudiană, explorând terenurile scabroase ÅŸi viciul. Urzeala cărÅ£ilor lui se împlineÅŸte pe tema amorului dintre bărbaÅ£i ÅŸi dintre femei: baronul de Charlus este invertit, Saint-Loup este invertit, Albertine la fel. Proust notează minuÅ£ios manifestările impulsiei erotice. Nervos ÅŸi bolnav, sclav egotismului juisor, e un neostenit căutător de delicii fugare. Când proclamă în artă primarul senzibilităţii, înÅ£elege, prin aceasta, placa senzibilă pe care se înregistrează alfabetul primar al instinctelor. Un asttel de suflet depravat ÅŸi voluptos amoral, îneacă toate romanele sale într’o atmosferă de trivialitate. La fel, procedează în teatru Max Reinhard ÅŸi Piscator.
Evreii merg către concret ÅŸi către temporal. Un A. Spaier teoretizează „gândirea concretă”, iar un Weininger e apologetul corelativelor erotice. Åži fiindcă se trudesc să extragă din clipă ÅŸi din imediat bucurii de calitatea veÅŸniciei, literatura lor se va miÅŸca pe linia care duce, dela parodie ÅŸi feerie, la râsul farsseur ÅŸi ironie. Ca Heine ironic ÅŸi sceptic va fi Montague; broderie de fantastic ÅŸi iluzie va fi proza lui Armand Lunel; în tranziÅ£ia dela realul iluzoriu la fantezie va căuta resortul teatrului său Gabriel Marcel; ironie afectuoasă ÅŸi humor Tom găsi la Henri Franck; parodie uÅŸoară vom întâlni la Zangwill ÅŸi Walter Merling; un Hasenclever, un Ferdinand Bruckner sau, în critică, un Benjamin Cremieux sau Leon Pierre Quint, vor aduce stilul alert, ironic ÅŸi orizonturile crepusculare.
In activă solidaritate cu filosofi fără chemare sau literaÅ£i fără vocaÅ£ie, isbutind să redea sau să teoretizeze numai patologicul ÅŸi incidentalul fără forÅ£a de a comprima într’un tip etern omenesc substanÅ£e sufleteÅŸti, evreii introduc, în blestematul veac 19, — răsunător de atâta pustiu ÅŸi atâta foÅŸnet de epitafe, — cutremurătoarea debandadă pe care a înregistrat-o cultura. „Vers-liberismul” lui Harold Ferdinand, „dadaismul” lui Tristan Tzara, — ÅŸi dela năsdrăvăniile suprarealiste până la impresionism, alternând curentele după cum norma estetică era extract din optica fiziologică a lui Helmholz sau din vitalismul lui Bergson, — literatura e devastată de toate aberaÅ£iile: sintetism (cu Jean de la Hire), subiectivism (cu Han Ryner), druidism (cu Max Jacob), simultaneism (cu Barzun), floralism (cu Lucien) Rolmer), plurialism (cu Arthur Cravan), integralism (cu. Adolphe Lacuzon); impulsionism (cu Florian Parmentier), sincerism (cu Louis Nazzi), intenseism (cu Ch. de Saint Cyr), aristocratism ÅŸi imperialism (cu Lacaze Duthiers ÅŸi Louis Esteve), bonism ÅŸi vivantism (cu Ed. Thiazidiere ÅŸi Gustave Five) ÅŸi, însfârÅŸit filopresentaneism (cu Lenzi).
Åži într’o egală mizerie e muzica, — dincolo de uÅŸoara fantezie a evreilor Offenbach ÅŸi Halevy, — astmatic geamăt abrupt, lăsând să se audă înfuriate explozii de instrumente ÅŸi ciocniri de alămuri care la intervale iregulare, emit tumult de clinchet de sticle sparte.
Pictura nu mai are nimic din serafismul rafaelit sau din naturaleÅ£a renaÅŸterii; o imperceptibilă finalitate duce la eliminările tonului culorii sau înlăturarea luminii pentru a rămâne umbra ÅŸi obscurul ÅŸi acele nuduri lăfăite în deplina sălbătecie a simÅ£urilor degradate.
Sculptura, cu linia fumegândă sau ornamentaÅ£ia obositoare ÅŸi sumară; dansul sacadat, sărit, chinuit, nevroasă încordare de coapse ÅŸi pocnite deplasări de fibre, — sunt consecinÅ£ele asiatismului semitic în decrepita civilizaÅ£ie europeană.
Gânditorii evrei luând drept punct de plecare ipoteza generală dubioasă — dubioaisă fiindcă e fundamentată totdeauna pe un fapt particular —, iar din ipoteza dubioasă deducând întreg particularul, ameÅ£esc lectorii cu acea eÅŸarfă a triunghiulaÅ£iilor logice. Caracter dominant la evrei: refugierea în temporal ÅŸi în divers; ÅŸi iarăşi caracter dominant: acoperirea temporalului ÅŸi a diversului cu coaja tare a noÅ£iunilor sterile. IntuiÅ£ia bergsoniană — fruct al particularului fluid ÅŸi trecător, — se ascunde sub reÅ£eaua solidă de sofisme, echivocuri ÅŸi confuzii; relativitatea einsteiniană, — fruct al spaÅ£iului individuat, — se ascunde sub convenanÅ£ele deductive ale formulărilor algebrice; economicul marxisi, — fruct al câtorva, fapte istorice — se ascunde sub banderola unei severe scolastice; panteismul spinozist, — fruct al adorărei substanÅ£ei, — se ascunde sub înÅ£epenitul geometrism cartezian. Dar sub aparenÅ£ele unui logicism construit din echivocuri ÅŸi sofisme, sub aparenÅ£ele unui geometrism rezemat pe eristică ÅŸi lunecări de planuri, sub aparenÅ£ele unui algebrism urzit din absolute calcule diferenÅ£iale, zace nucleul contradicÅ£iilor, fiindcă aci stă închis totdeauna miezul plastic ÅŸi viu al particularului.
Iată unde trebue fixată obârÅŸia misticismului iudaic.
Sub maşinăria apriorică se găseşte contradicţia, care e dinamică şi propulsatoare. Diada contradicţiilor are o finalitate la capătul căreia stăruie imaginea de vis a unei realităţi proectate.
De aceia privirile injectate scrutează distanţele istorice şi viitorul; de aceia evreii sunt fanatici, obsedaţi de un tulburător mesianism.
Mistica iudaică, — adânc diferenÅ£iată de mistica teologală ÅŸi creÅŸtină, e denatură manicheică; e jocul dual dintre besnă ÅŸi lumină, dintre bine ÅŸi rău, dintre destrucÅ£ie ÅŸi armonie. Sunt îndepărtate vestigii asiatice transpuse în forme apusene. Bergson absoarbe, în intuiÅ£ie, antinomia instinct – inteligenţă, cantitate – calitate, spaÅ£iu – durată, intensiv – estensiv, forme vide ÅŸi elanuri vii; Marx absoarbe, în economic, antinomia infra – suprastructură, salariu – plusvalută, muncă – exploatare, burghezie – proletariat; Freud absoarbe, în sexualitate, antinomia înconÅŸtient – conÅŸtiinţă, refulare-sublimare; Meyerson rezolvă antinomia ÅŸtiinţă – metafizică, identitate-legalitate; iiar Weininger construeÅŸte pe îndoita ramificaÅ£ie a principiului erotic.
Rezolvând într’un concept monoteic o dualitate manicheică, presupusă ca esenţă a realităţii, evreii manifestă precise tendinÅ£e anticreÅŸtine. CreÅŸtinismul rezidă în trinitate, în triadă: Mesia e mediator între creatural ÅŸi creator, conceptul e mediator între real ÅŸi intelect, societatea e mediator între individual ÅŸi general. Termenii mediatori refac unitatea primordială a Dumnezeirii. Iudaismul, dimpotrivă, rezidă în dualitate, în diadă, rezolvată însă monotei: Mesia încă e aÅŸteptat, intuiÅ£ia coincide cu realul, societatea epuisează în sine individul (de o pildă în doctrina lui Durkheim ÅŸi Lévy Bruhl).
Şi aci trebue să precizăm şi diferenţa dintre misticismul creştin şi misticismul iudaic: unul e teologal, celălalt e magic.
De obicei, misticul, e un om activ prin temperament, constrâns însă la inactivitate; vitalistul e un om inert prin temperament, admirând, însă, romantic acÅ£iunea. Bergson creiază misticism pentru aceia cari cred în acÅ£iune. Marx creiază misticism pentru aceia cari cred în progres. E misticismul fanaticului, încrezător încă în Mesia care trebue să vină. În creÅŸtinism, preludiul psihologic al iluminaÅ£iei mistice e „noaptea neagră a sufletului” — cum ar zice Bertrand Russell; e noaptea ivită când omul, contrariat în acÅ£iunile sale fără speranÅ£e, adoptă credinÅ£a menită să-i salveze respectul faţă de el însuÅŸi. În iudaism, preludiul psihologic al misticismului e „iluminaÅ£ia minÅ£ii”, ivită când omul, contrariat în leneviile sale, adoptă speranÅ£a menită să-i salveze dorinÅ£a de mai bine. LeneÅŸi, uscaÅ£i ÅŸi sterpi, evreii cari închid în baza temperamentului lor plictiseala, iubesc excitaÅ£ia explozivă ÅŸi credinÅ£a iraÅ£ională. Mistica teologală (sfinÅ£ii părinÅ£i, Saint Jean de la Croix sau Augustin ÅŸi Sf. Thomas), discriminează în valorile spirituale, pentru a recunoaÅŸte drumul care duce înspre Dumnezeu; mistica iudaică populează sufletul cu vane imagini cari nu seamănă cu nicio figură, fiindcă e neîmplinită, este a viitorului, a speranÅ£ei, a depărtării. Mistica teologală populează spiritul cu o singură imagine care seamănă cu faÅ£a împlinită a lui Dumnezeu: mistica iudaică făureÅŸte o imagine din disparate elemente adunate într’o confuzie. Mistica teologală construeÅŸte o imagine care e unitatea nepieritoare a divinităţii; mistica iudaică este orientală, păgână ÅŸi prelogică. Între legea participaÅ£iei din mentalitatea primitivă enunÅ£ată de Levy Bruhl ÅŸi între condiÅ£iile intuitiei precizate de Bergson nu e nici o deosebire: mistica bergsoniană va fi la fel de primitivă ca în depărtatul păgânism când omul credea în entitatea de dincolo de ordinea comună a fenomenelor.
Mistica iudaică este de esenţă magică, mistica noastra este de esenţă teologală. Structura uneia derivă din unitatea Dumnezeirii, ordinea alteia derivă din harmologia magică; într’o parte e finalitatea cosmică, în cealaltă parte e finalitatea individuală. Talmudul e un breviar al canoanelor practice, un ansamblu de îndemnuri ÅŸi sfaturi. Iudaismul este o magie, creÅŸtinismul este o religie; iar religia ÅŸi magia sunt polii opuÅŸi ai gândirii umane, deÅŸi amândoi sunt întorÅŸi către transcendent. EficienÅ£a magică rezidă în condiÅ£ionalitate, — concept în care se cuprinde o mare doză de iluzie: iluzia că un anume ritual, considerat în virtualitatea lui fizică, conduce la un rezultat care convine scopului subiectiv. Aceasta se chiamă harmologia magică. Aci, o gândire asociaÅ£ionistă trece, pe deasupra limitelor cauzalităţii pozitive, pentru a creia o condiÅ£ionalitate între sensul ordinei fenomenelor ÅŸi direcÅ£ia scopurile individuale; e tendinta de a întoarce virtuÅ£ile fenomenelor în direcÅ£ia dorinÅ£elor proprii; e tendinÅ£a de a subjuga ordinea cosmică unei finalităţi subiective; e credinÅ£a că desfăşurările universului merg după acordul cu dorinÅ£ele personale. Nu spune Marx că istoria alunecă fatal înspre societatea comunistă? — e harmologia magică conform căreia condiÅ£iunile prezentului trebuie să creeze în mod necesar paradisul visat.
Teosofia, produs specific iudaic, este iarăşi o expresie a harmologiei magice. Amestec confuz de teorie alexandrină a „logosului”, de doctrină a lui Eliphas Lévi, de „cabala denudata” a lui Knorr de Rosenroth ÅŸi de reziduri din manuale de simbolică ÅŸi ermetism, teosofia, în fruntea căreia oficiază, cultul lui Isis. D-na Mac Gregor, ascultă din umbră de enigmaticul mahâtmâ Koot Hoomi Lal Singh. Åži cu toată blânda figură naivă dela suprafaţă a D-nei Blavatski, catechismul ideologic e furnizat de gândirea iudaică: evoluÅ£ionism în formele lui brutale, complicat cu teoria indică a ciclurilor cosmice, cu secÅ£iunea esoterică în care predomină germenul ceilui de al „ÅŸeaselea simÅ£”, cu pluralismul dimensiunilor spaÅ£iului, cu materialismul transcendent conform căruia miÅŸcarea, durata, totul, e aceiaÅŸ eternă substanţă a universului, cu acel vag nume indic „karma”, misterioasă putere ÅŸi autentică entitate care încorporează după iota severă a „cauzalităţii etice”. AÅŸa dar, prezente sunt în decalogul ideologic al teosofiei: intuiÅ£ia lui Bergson, substanÅ£a lui Spinoza, materialismul lui Marx, non-euclidismul lui Einstein, plus harmologia magică ÅŸi esoterismul oriental.
Åži ruda bună eu teosofia, — prin structură, prin harmologie, prin personalul care o populează, prin Å£elurile urmărite, — este francmasoneria; reprezintă tentativa de desagregare a cosmosului social ÅŸi moral exact în felul în care teosofia reprezintă tentativa de subminare a religiei creÅŸtine; după cum „karma” prezidează încarnările, aici „ierarhia” este entitatea care încorporează. În francmasonerie, ierarhia însemnează ocultă esenţă care descinde pe grade de existenţă, în felul în care entitatea teosofică, enigmaticul „karma”, coboară în formele organizate, Teosofia alterează în substanÅ£a protestantismului, francmasoneria alterează în substanÅ£a naÅ£ionalismului. Ele sunt instrumente prin care evreii urmăresc realizarea viziunii mitice a „pământului făgăduinÅ£ii”, după care tot aleargă legendarul personaj care se văicăreÅŸte lângă Râul Babilonului.
După cum smirna — frumoasa aromă. — este aberaÅ£iunea secreÅ£iunii bolnave a copacului din codrii Libanului, tot aÅŸa aroma gândirii iudaice este alterarea măduvei spirituale a culturii europene.
Săraci spiritual, fără fonduri creatoare, evreii au isbutit totuÅŸi să lase impresia că au făurit sisteme ÅŸi au întemeiat ÅŸcoli. Freudismul este o ÅŸcoală; bergsonismul este o ÅŸcoală; prin Langevin, Painlevé, Hadamard ÅŸi Becquerel, relativismul tinde ÅŸi el a deveni un curent; iar marxismul s’a preschimbat aproape într’o religie. Altădată Platon avea elevi de însuÅŸirile lui Aristot; astăzi Jung are un maestru de calităţile lui Freud. O destrăbălată reclamă, printr’o presă exclusiv în stăpânirea lor, — acea presă care sare cu chiotele când un dentist creÅŸtin scoate măseaua vreunui biet evreu, — a lăţit numele ÅŸi vâlva, peste continente, cu un delir aproape năvălitor. Presa cu reclamele, francmasoneria cu secretele, sinagoga cu poruncile, au făurit gloria unor curente de gândire iudaică fără de maeÅŸtri, fiindcă maeÅŸtrii sunt fără doctrină, fiindcă doctrina e fără originalitate. Simpli vânturători de idei ÅŸi misiÅ£i de principii, aceÅŸti lacomi comentatori ai enigmei, sug din substanÅ£a spirituală a altora. Pe unde ajung, usucă ÅŸi sporesc pustiul. Nu gândesc, dar popularizează.
Imitatori în cugetare ÅŸi mediocri în literatură, evreii care, din pornire bovarică merg către concret, — concretul din care iau nu mai exterioritatea, concretul pe care-l comunică prin procedeele unui abstractism exagerat, — merg, totdeauna lucizi, în direcÅ£ia Å£elului care subminează ÅŸi distruge.
Şi sărăcia aduce sărăcie.
Ei sunt floarea pustiului: cresc pe unde a trecut lava.

 

#3 PETRU ROBERT LUNGU 20.03.2010 17:11

• Raspunde

http://www.agenda.ro/news/news/28760/romanii-tot-mai-pesimisti-9-din-10-cred-ca-si-ar-putea-pierde-locul-de-munca.html

 

#4 AMEDEEA MIHAELA STANCIU 21.03.2010 08:08

• Raspunde

Ciobanii s-au emancipat. Vand miei pe Internet!
Ciobanii s-au emancipat si au ajuns sa vanda miei de Paste, pe Internet. Site-urile sunt pline de anunturi. Chiar daca tehnologia le mai joaca feste, fermierii nu renunta la avantajele vanzarii electronice.

 

#5 calache 21.03.2010 08:10

• Raspunde

Evreii rusi acuza recrudescenta nazismului

Federatia comunitatilor evreiesti din Rusia (FCER) a cerut responsabililor UE si ONU sa ia o pozitie fata de “reabilitarea fara precedent a nazismului si a criminalilor nazisti” in Europa, in special in Republica Moldova, Letonia, Estonia si Ucraina, scrie agentia rusa Ria Novosti. Documetul a aparut in contextul condamnarii de catre Rusia a unei rezolutii a Adunarii Parlamentare a OSCE, care a echivalat ororile regimului nazist cu cele ale stalinismului.
“Recentele evenimente din Moldova constituie un sacrilegiu cu atit mai socant cu cit s-au produs inaintea aniversarii a 65 de ani de la sfirsitul celui de Al Doilea Razboi Mondial”, se arata in declaratia organizatiei nonguvernamentale ruse, citata de Ria Novosti.
FCER denunta si decizia guvernului de la Chisinau de a acorda fostilor combatanti ai armatei romane, aliata a Germaniei naziste, aceleasi privilegii de care se bucura soldatii Armatei Rosii.
La Chisinau, pe data de 13 decembrie 2009, un grup de 100 de membri ai unei asociatii crestin-ortodoxe a doborit menora evreiasca, instalata in centrul capitalei cu ocazia
sarbatorii Hanuka. Protestatarii purtind drapelul Moldovei si pe cel al Rusiei tariste au proferat mai multe insulte antisemite, iar politia nu a intervenit. Protestul a fost condamnat de Mitropolia Moldovei si de executiv.
In Ucraina, fostul presedinte Viktor Iuscenko l-a declarat drept erou al Ucrainei pe Stepan Bandera, fost lider al Organizatiei Nationalistilor Ucraineni, un personaj controversat, considerat in vestul tarii drept un aparator al independentei tarii in fata armatei naziste si a celei sovietice, iar in estul rusofon drept un aliat al nazistilor. Gestul lui Iuscenko a fost condamnat de Centrul Simon Wiesenthal si de Parlamentul European, ceea ce a adus mai multe voturi pentru candidatul prorus Victor Ianukovici.
In ce priveste Letonia, FCER protesteaza fata de organizarea anuala a unui mars al fostilor combatanti letoni din trupele Waffen SS, “o insulta adusa memoriei nenumaratelor victime ale crimelor impotriva umanitatii comise de SS si de colaboratorii regimului nazist”.

 

#6 DAVID ALEXANDRU SOSOIU 21.03.2010 08:10

• Raspunde

Au clonat carduri, iar apoi au golit conturile mai multor oameni din Timis, Arad, Bihor si Hunedoara. 3 tineri din Timisoara au fost saltati de politistii de la Crima Organizata.





Cei trei erau in vizorul oamenilor legii inca din mai 2009. Acestia aflasera ca doi frati si un prieten al acestora s-ar ocupa cu falsificarea de carduri. I-au urmarit pas cu pas pana cand au adunat suficiente probe pentru a-i retine.

In urma cu cateva zile, politistii au facut descinderi la casele lor din Timisoara. Au gasit dispozitive folosite pentru citirea si inscriptionarea de date si multe carduri blank.

Unul dintre suspecti a comandat pe internet dispozitivul cu ajutorul caruia copiau informatiile de pe instrumentele de plata. Apoi confectionau cardurile clona si ceilalti doi se ocupau de scos banii de la ATM-uri.

La perchezitii au iesit la iveala un dispozitiv folosit pentru inscriptionarea benzilor magnetice ale cartilor de credit, impreuna cu doua mini CD-ROM-uri care contineau aplicatii de folosire a acestora cu ajutorul calculatorului, 276 carti de credit blank (nescrise), 12 carti de credit bancare emise pe numele unor cetateni straini, un dispozitiv confectionat artizanal care se monta pe fata bancomatelor si folosit pentru citirea datelor continute de banda magnetica a cardurilor bancare, mai multe componente si circuite folosite in constructia dispozitivelor artizanale de copiere a datelor continute de banda magnetica a cardurilor bancare, precum si doua harduri de stocare a datelor si 62 CD/DVD-ROM-uri.

Pana acum, politistii au stabilit ca cei trei au reusit sa adune 40.000 de lei pe care i-au scos din diferite conturi.

Ancheta continua.

 

#7 calache 21.03.2010 08:11

• Raspunde

Studierea Holocaustului, in noua programa scolara

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a prezentat, marti 9 martie, schimbarile ce se vor produce la nivelul programei scolare dupa intrarea in vigoare a noii Legi a Educatiei, ca raspuns la solicitarea privind studierea problematicii Holocaustului intr-un mod cat mai eficient de catre elevii din Romania.
Solicitarea a fost formulata de directorul Centrului de Studii Avansate al Holocaustului din cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA, Paul A. Shapiro, precizeaza Ministerului Educatiei, citat de NewsIn.
La intalnirea pe aceasta tema au mai participat directorul diviziei de programe arhivistice internationale din cadrul aceluiasi centru, Radu Ioanid, si directorul executiv al Institutului National "Elie Wiesel" pentru Studierea Holocaustului din Romania, Alexandru Florian.
"Cred ca pentru natiunea noastra, dar si pentru toate natiunile Europei, este foarte important sa intelegem toate problemele de memorie ale istoriei. Sunt drame pe care trebuie sa le tratam foarte serios. Avem obligatia sa nu uitam problema Holocaustului, cea a comunismului si alte experiente traumatizante ale istoriei. De aceea, in procesul de elaborare a programei scolare de istorie, toate institutele prestigioase din domeniu trebuie sa fie implicate", a declarat ministrul Educatiei.
In cadrul intalnirii s-au mai convenit si alte doua aspecte punctuale: organizarea unei expozitii itinerante in scoli cu o tematica legata de Holocaust si includerea Memorialului Holocaustului din Bucuresti in circuitul excursiilor de studiu.

 

#8 MARIA CRISTINA STEFAN 21.03.2010 08:12

• Raspunde

Proxenetii patroni, arestati
Profitori. Patronii unui club de noapte din Focsani, sot si sotie, au fost retinuti de procurorii si politistii de la Crima Organizata Neamt pentru ca au obligat sa se prostitueze noua tinere, printre care si minore. La angajarea ca dansatoare in bar, patronii le retineau actele de identitate, le bateau si le amenintau, impunandu-le o puternica teroare, astfel ca fetele acceptau in final sa faca * pe bani, insusiti de patroni.

 

#9 calache 21.03.2010 11:29

• Raspunde

Un copil de opt ani a fost martorul unei crime conjugale care i-a avut ca protagoniÅŸti pe propriii părinÅ£i. Crima sângeroasă a avut loc vineri seară, iar victima, Mihaela Pavel, o tânără de 34 de ani din Uricani, a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuÅ£it aplicate în zona gâtului de soÅ£ul ei. Femeia voia să se despartă de soÅ£ ÅŸi intentase divorÅ£.
Totul s-a întâmplat în faÅ£a băieÅ£elului lor de opt ani, care a fugit în curtea casei ÅŸi a strigat după ajutor la sora lui mai mare cu cinci ani. Aceasta a alertat PoliÅ£ia. „Am văzut că tati a sărit cu cuÅ£itul să o omoare pe mami!", le-a spus micuÅ£ul anchetatorilor.

După ce ÅŸi-a ucis soÅ£ia, criminalul, Iulian Pavel (37 de ani), a încercat să se sinucidă ÅŸi s-a înjunghiat în abdomen cu acelaÅŸi cuÅ£it, însă rana nu-i pune viaÅ£a în pericol. Minorii au fost încredinÅ£aÅ£i de către asistenÅ£ii sociali din Uricani bunicilor, iar tatăl lor riscă 25 de ani de închisoare.

În urmă cu un an, criminalul a stropit-o pe femeie cu benzină ÅŸi i-a dat foc.

 

#10 Oana Zăvoranu 21.03.2010 11:32

• Raspunde

Oana Zăvoranu: „Vorbesc cu tatăl meu mort!“
Vedeta se războieşte cu mama ei pentru a-şi recupera averea lăsată de Nelu Bănicioiu şi Nicolae Zăvoranu.

 

Vezi toate »