Viitorul omenirii: epidemie de foamete şi preţuri cu 50% mai mari la alimente
Peste 40 de ani, pe la jumătatea secolului, omenirea va avea
nevoie de 40% mai multe alimente, de 30% mai multă apă şi de 50%
mai multă energie, avertizează consilierul ştiinţific al Guvernului
britanic, Sir John Beddington. Cercetătorul face o imagine sumbră a
viitorului, marcat de o epidemie de foamete şi de preţuri cu 50%
ale alimentelor de bază, potrivit The Daily Mail.
Pe lângă obişnuite "sperietori" vehiculate şi de alţi cercetători
britanici (încălzirea globală, creşterea populaţiei, crizele
energetice), Beddington vine cu una nouă, anume că guvernele şi
cetăţenii agravează problema prin reticenţa lor faţă de organismele
modificate genetic (GMO). Acestea ar putea fi mai degrabă o soluţie
de combatere a foametei şi de a evita ca lumea întreagă să fie
cuprinsă de revolte privind preţurile alimentelor, precum cele
recente din Tunisia (unde s-a şi ajuns la "revoluţia iasomiei") şi
din Algeria. "Dacă există organisme modificate genetic care să
rezolve problemele pe care nu le putem rezolva în alt fel şi dacă
se demonstrează că sunt sigure din punctul de vedere al sănătăţii
umane şi al mediului, atunci ar trebui să le folosim", a spus Sir
John Beddington. "Mă gândesc la noi boli aduse de încălzirea
globală, care au de-a face cu seceta, cu salinitatea solului. Avem
nevoie de organisme care să facă faţă acestora", a precizat
oficialul britanic.
Fost profesor de biologia populaţiei la Imperial College din
Londra, Beddington crede că există "multe soluţii" de a preveni
crizele alimentare. Îmbunătăţirea tehnologiei agricole ar fi una,
iar alta - respingerea "sperietorilor" legate de GMO de circa două
decenii încoace. Beddington prevede că, în 2030, mai bine de 60%
din populaţia lumii va locui în mediul urban, fără a fi implicată
în cultivarea pământului şi creşterea animalelor.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
lumea, din pacate se indreapta spre un mare razboi, nu-mi dau seama de care, mondial, nuclear, cert e ca daca se va intampla lucrul aceasta, cei peste 60 de milioane de oameni din cel de-al 2lea razboi mondial va fi o cifra mica in comparatie cu ce va sa vina. celor cativa care conduc lumea nu le va fi greu sa mai faca niste statistici intr-un nou holocaust.
@alecs
Pai e bine daca vine razboi. Daca in Romania mor datorita bombardamentelor nucleare 80% din populatie e ideal.
Restul de 20% ar avea proprietati destule cat sa o duca bine.
Adica gaze, lemn, apa, case (imobiliare), autoturisme, etc.
Daca e sa faci parte dintre cei 80% care mor, iarasi nu mai e cazul sa iti faci griji cu traiul.
Asa ca daca vor sa inceapa un razboi, pai sa-l inceapa o data, nu sa tot dea din gura.
URAAA!!!
Traiasca Masoneria Mondiala!
A inceput sa-si dea arama pe fata!