1250 vizualizări 1 oct 2017

Aproximativ cinci milioane şi jumătate de catalani au fost chemaţi duminică la vot, într-un referendum pentru independenţa faţă de Spania organizat de autorităţile regiunii, dar Guvernul de la Madrid consideră iniţiativa neconstituţională, luând deja măsuri împotriva desfăşurării plebiscitului. De la deschiderea urnelor au avut loc mai multe incidente. Poliţia a intrat în secţii, confiscând buletinele de vot. De asemenea, forţele de ordine au încercat să împrăştie alegătorii, folosind în unele cazuri şi gloanţe de cauciuc.  Guvernul regional al Cataloniei a anunţat că 38 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma confruntărilor violente dintre alegători şi Poliţia spaniolă

Fotbaliştii Barcelonei şi-au anunţat susţinerea faţă de referendum de independenţă al Cataloniei. Fostul căpitan Carles Puyol a scris pe Twitter că a votat „pntru democraţie”, în vreme ce  Gerard Pique a postat o fotografie din secţia de vot. Mijlocaşul  Xavi Hernandez a transmis prin intermediul unui video postat pe Twitter că ceea ce se întâmplă acum în Catalonia este „o ruşine”, cerând ca oamenii să fie lăsaţi să voteze. 

 

LIVE AICI DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR

 Pe site-urile de socializare apar tot mai multe imagini cu violenţele extreme din secţiile de votare. Într-un video postat pe twitter se vede cum poliţiştii dau cu piciorul în cap alegătorilor care nu vor să părăsească incinta şi cum împing pe scări şi trag de păr femei. 

 

 

Citește și: