no author
Marian Avram
906 vizualizări 8 mar 2018

Preşedintele rus a afirmat că SUA au cerut Rusiei să exercite presiuni pentru ca Viktor Ianukovici să nu folosească violenţa împotriva manifestanţilor de la Kiev, iar, pe de altă parte, au furnizat sprijin pentru debarcarea de la putere a fostului preşedinte ucrainean. Putin a precizat că la o zi după cererea Washingtonului, Ianukovici a fost înlăturat de la putere, adăugând că SUA au oferit sprijin celor care au comis ”lovitura de stat”.

Liderul de la Kremlin a susţinut că Statele Unite nu au înşelat niciodată Rusia într-o manieră atât de ”grosolană”.

”Tot aşa cum Rusia nu se implică în relaţia dintre SUA şi Canada, tot aşa SUA nu ar trebui să se implice în relaţiile Rusiei cu Ucraina”, a afirmat Putin, adăugând că Washingtonul a orchestrat ”Maidanul” ucrainean.

De asemenea, Putin a cerut încetarea ostilităţilor din estul Ucrainei şi a negat implicarea Rusiei în conflict.

Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.

Citește și: