1272 vizualizări 17 mar 2018

„Cea mai mare şansă pe care am primit-o în viaţă este, deşi pare ciudat, aceea de a nu merge în picioare. Dacă eram un copil considerat normal şi făceam lucruri aşa zis normale, probabil că nu aveam şansa pe care o am şi anume şansa de a cunoaşte oameni minunaţi oameni cu suflet mare şi cu talente imense şi aceea de a citi. Prin intermediul cititului pot spune că am trăit mai multe vieţi la un loc şi mi se pare de-a dreptul fascinant că viaţa e atât de scrurtă şi sunt atât de puţine cărţi de citit. Sincer aş vrea ca toata lumea să aiba şansele mele de a a intra în contact cu această lume dar nimeni să nu o facă aşa cum am făcut-o eu pentru că nu toată lumea ar putea să îndure”, spune Sebastian într-un interviu pentru Gândul şi Mediafax. 

 „Din cuvântul dizabilitate contează ultimele nouă litere: abilitate!”, spune el. A scris până acum cinci cărţi, dar a avut şi curajul să intre în sala de arte marţiale, unde a întâlnit un profesor care nu l-a crezut atunci când a spus că nu poate. . 

„Viaţa mea e o continuă înşiruire de minuni, e greu să aleg doar una dar, după cum am mai spus, e minunat că mi s-a dat şansa să trăiesc”, spune el. 

Reporter: Ce este extraordinar în viaţa ta ?

Sebastian Remus Crăciun: Extraordinar în viaţa mea e că pot s-o trăiesc şi că am două ingrediente necesare pentru a trăi nu doar a exista: aşteptarea şi speranţa sau iubirea şi speranţa, pentru că atunci când iubeşti aştepţi acel ceva.

Care sunt cele mai mari şanse pe care le-ai primit în viaţă?

Cea mai mare şansă pe care am primit-o în viaţă este, deşi pare ciudat, aceea de a nu merge în picioare. Dacă eram un copil considerat normal şi făceam lucruri aşa zis normale, probabil că nu aveam şansa pe care o am şi anume şansa de a cunoaşte oameni minunaţi oameni cu suflet mare şi cu talente imense şi aceea de a citi. Prin intermediul cititului pot spune că am trăit mai multe vieţi la un loc şi mi se pare de-a dreptul fascinant că viaţa e atât de scrurtă şi sunt atât de puţine cărţi de citit. Sincer aş vrea ca toata lumea să aiba şansele mele de a a intra în contact cu această lume dar nimeni să nu o facă aşa cum am făcut- o eu pentru că nu toată lumea ar putea să îndure.

Câte cărţi ai lansat şi ce exprimi în cărţile tale?

Până în prezent am lansat cinci cărţi : “Teama de speranţă”, “To be or not Toby”, “Cu moartea pe moarte călcând”, “Numărătorul de paşi” şi ultima “DEmers”. În cărţile mele este lumea în care trăiesc cu bune cu rele, cu terapii sau fară terapii, oamenii care trăiesc alături de mine, sentimentele pe care le încerc, tot ceea ce am întâlnit şi m-a impresionat.

Ce scrii acum?

Acum am în plan doua proiecte: o antologie de poezie religioasă iar alta e un nou mic roman cu o temă maritimă. Nu spun mai mult sper sa fie gata şi să citiţi atunci.

Ce-ai făcut cu banii luaţi din vânzarea cărţilor?

Sebastian Remus Crăciun: Am făcut doua intervenţii chirurgicale la Chişinău de miofibrotomie care m-au ajutat în a-mi recupera mersul pierdut…Recuperările sunt foarte scumpe dar voi continua. Mersul îmi dă o satisfacţie mai mare decât orice sumă de bani posibilă.

Câte ore exersezi pentru recuperarea tetraparezei pe zi?

Încerc să duc învăţătura şi recuperarea în paralel, învaţătura nu trebuie neglijată, pot petrece şi 5-6 ore pentru recuperare. Viaţa mea e compusă din zile care se perindă între şcoală şi recuperare.

Cât faci dus-întors la recuperare, cu cine mergi, de câte ori şi cam cât durează drumul?

Variabil, în funcţie de zona în care mă duc. Dacă fac recuperare aici în Câmpulung, atunci drumul nu prea durează. Dacă fac recuperare în apropiere, la Gura Humorului, drumul durează aproximativ două ore iar dacă merg cu mama în restul ţării, la diverse clinici de recuperare din ţară, drumul durează aproximativ douăsprezece ore. Uneori mergem la clinicile din zona Ardealului, la Sibiu la clinica privată Sfântul Nectarie a lui Mihai Neşu iar alteori mergem la restul clinicilor din ţară. Dar în medie un drum cu mama la o clinică privată sau nu din această ţară durează douăsprezece ore.

De ce te-ai apucat de arte marţiale?

Pentru că voiam să văd şi să simt aşa cum vede şi simte un om dintr-o altă cultură, am fost fascinat dintotdeauna nu numai de cultura mea ci şi de a altora şi mi-am dat seama că pe lângă rolul frumos şi înălţător al artelor marţiale, acestea te învaţă şi adevăratele virtuţi morale şi mi-ar putea ajuta printr-o formă de destindere, de divertisment şi recuperării mai rapide. Am avut noroc să întâlnesc un om exact pe sufletul meu, domnul sensei Ciocoi Mihail, care nu m-a crezut niciodata când am spus că nu pot. Aşa cum nu am crezut nici eu. Şi acum cred că sunt mulţumit de ceea ce am ajuns sa însemn în sala de judo.

Ce însemnă pentru tine cuvântul dizabilitate?

Un citat care până acum era atribuit scriitorului H.G. Wells ,dar care între timp s-a dovedit ca nu are autor sigur, arată exact ce contează pentru mine din cuvântul dizabilitate, arată atât de bine încât mi-aş fi dorit să-l fi spus eu. Din cuvântul dizabilitate contează ultimele nouă litere: abilitate!

Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în familie?

Mi-e greu să dau un răspuns concret. Familia mea e o familie frumoasă în care cred că se întâmplă doar lucruri frumoase şi toate zilele sunt înălţătoare. Cert este ca îmi iubesc familia şi mă bucur de ea.

Care este minunea vieţii tale?

Viaţa mea e o continuă înşiruire de minuni, e greu să aleg doar una dar, după cum am mai spus, e minunat că mi s-a dat şansa să trăiesc şi voi explica de ce. Sunt supravieţuitorul unei sarcini gemelare, adică m-am născut din gemeni, iar fratele meu a murit la câteva zile după naştere şi eu însumi eram la un pas de moarte de câteva ori, printre aceste încercări numărându- se o moarte clinică. Nu mă sperii să vorbesc despre asta dar regret, regret că eram prea mic sa îmi amintesc o asemenea experienţă despre care am auzit ca este dată celor privilegiaţi de divinitate. Au urmat şi alte peripeţii la fel de riscante, aşa încât miracolul vieţii mele,deşi poate suna lacrimogen şi puţin clişeistic, e faptul că după atâtea aventuri sunt aici să le şi povestesc şi sper că într-un viitor cât mai apropiat sau îndepărtat să fac chiar o carte despre aceste minuni.

Care sunt oamenii cei mai importanţi din viaţa ta?

După familie, desigur, omul cel mai important în viaţa mea este mentorul meu, poetul humorean Florin Popitaru care mi-a arătat că din acel mic Bacovia, cum îmi spuneau oamenii, care se gândea la moarte, viaţa de dincolo, şi teme de meditaţie în general foarte sumbre, se poate ajunge şi la ceva mai bun. Mi-a arătat ca viaţa e frumoasă şi că poezia trebuie să inspire speranţă oamenilor. Nici măcar din punct de vedere religios oamenii nu cred într-un Dumnezeu al durerii aşa că nici ei n-ar trebui să simtă durerea. Dacă în schimb poeziile mele păstrează cândva sau undeva o undă de meditaţie, acum este un pur procedeu poetic şi sunt sau cred că sunt un om foarte optimist.

Care sunt cele mai frumoase daruri pe care le-ai primit in viata ta?

Cele mai frumoase daruri? Păi cărţile. Cărţile pentru că nu numai că mi-au oferit posibilitatea să văd ce va fi în viitor şi să cunosc trecutul dar au fost o metodă prin care mi-am adus aminte uşor de oamenii din viaţa mea, de oamenii din prezent. Abraham Lincoln spunea “un om pe care nu- l voi uita nicioadată e un om care aduce o carte”. La mine funcţioneaza ad litteram. Adică nu ţin minte nume, dacă nu le întâlnesc de foarte multe ori de-a lungul timpului, dar ţin întotdeauna minte un om care îmi dă o carte şi sunt capabil să reproduc oricând povestea şi împrejurările în care am primit-o, cum şi când.

Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o ca scriitor?

Cea mai frumoasă zi pe care am trait-o ca scriitor, o spun fara ocolişuri e aceea cu emisiunea “Clipa de fericire”. În primul rând pentru că a fost surpriză şi în al doilea rând pentru că mi-a fost lansată cartea în una din cele mai mari librării. Plus de asta la câtva timp am intrat într-un anticariat să îmi iau o carte şi librarul m- a întrebat dacă nu sunt baiatul de la Clipa de fericire si mi-a făcut o reducere de 25%.

De ce crezi că ţi se întâmplă atâtea lucruri bune?

Viaţa e ca un boomerang. Primeşti ceea ce dai. Şi cum eu ştiu că dau sau mă străduiesc să dau iubire şi pozitivitate, îmi place să cred că primesc exact ceea ce dau şi că oamenii se strâng în jurul meu doar cei care merită să fie şi cei cu care rezonez pe acest plan al pozitivului.

Cum iţi imaginezi lumea atunci când tu vei fi mare?

Când eu voi fi mare nu ştiu cum va fi lumea pentru ca nu mi- a fost dat să prezic viitorul şi n-o să fiu nici romancier SF. Pot spune că lumea va fi mai bună. Nu vor mai exista probabil războaie religioase, oamenii vor înţelege că sunt creaţi de acelaşi Dumnezeu, oamenii vor fi mai buni, nu va mai exista discriminare de nici un fel, pe scurt lumea va fi o lume în care ai vrea să trăieşti.

Cum crezi că vei schimba tu lumea?

Lumea se schimba dacă ne schimbam noi. Daca istoria îmi va pune un loc printre marii oameni sau printre poeţii prăfuiţi cu o singură ediţie de care nu îşi aduce nimeni aminte sau pur şi simplu îmi va uita numele, istoria hotărăşte. Ea este cea care işi alege oamenii iar eu nu pot împiedica sau forţa nimic din toate astea.

Unde te vezi peste 10 ani?

Sunt poet nu profet. Pot spune doar că, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper ca peste 10 ani să fiu într-o condiţie înfloritoare, să fiu acelaşi om frumos,  eu, care să împărtăşească aceeaşi bucurie..

Ce inseamna România pentru tine?

România pentru mine e pe drept cuvânt grădina Maicii Domnului. O iubesc pentru că inspiră poezie şi traieşte în frumos, de la capitolul mituri la capitolul oricare. România e o ţară frumoasă care merită mai mult decât are şi merită nişte oameni frumoşi în fruntea ei.

Ce îţi place la ţara ta?

În ţara mea îmi place tot, sunt mândru de tot ce înseamnă România. Sunt mândru de trecutul glorios, de tot ce a dat această ţară în toate ramurile artei, de la pictură până la poezie şi sculptură, de oamenii glorioşi, de invenţiile care s-au făurit aici, sunt mândru ca trăiesc intr-o tara în care limba are nişte cuvinte absolult unice pe care doar eu ca român le pot rosti şi înţelege, până la urma sunt mândru că sunt român şi o spun cu toată convingerea.

Ce nu îţi place la ţara ta?

Ce nu îmi place la ţara mea…hmmm….pot spune că nu îmi place modul în care a ajuns la momentul actual. După cum am spus merită lucruri mai bune, merită oameni mai buni în frunte şi merită să fie consacrată să luptăm pentru ea. Faptul că am ajuns unde am ajuns e un lucru pentru care ar trebui să plângem. Dar am credinţa ca până la urmă ne vom ridica, pentru că nu e în firea noastră să stăm fără să facem nimic. Această ţară merită mai mult şi atunci când se va întâmpla asta, dacă voi mai trai, voi fi cel mai fericit om de pe pământ.

Cum iţi imaginezi România când tu o să fii mare?

Sebastian Remus Crăciun: Am mai spus şi o mai spun: sunt poet nu profet. Dar îmi place să cred că atunci când eu voi fi mare România va fi o ţara care îşi va găsi oamenii iar oamenii vor regăsi România şi vor fi mândri de ea. Nu vom mai avea acest exod al oamenilor care pleacă, vom avea oameni care vin şi oameni care sunt mândri, vom avea ceea ce trebuie să avem.

Interviul a fost realizat cu sprijinul doamnei Anca Crăciun, căreia îi mulţumim! Cărţile lui Sebastian pot fi comandate la tel. 0727 426 272.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește și: