Publicat

7

februarie

2017

09:09

3451

vizualizări

Câtă carte se face, cu adevărat, în România? Realitatea paradoxală pe care o confirmă statisticile UE

Faci carte ca lumea? Adică, ce înveţi te deşteaptă sau umbli tot stafie prin lume cu o tonă de diplome? Este prima întrebare pe care trebuie să ţi-o pui. Fiindcă să-nveţi-să cunoşti te pune în rândul celor ca tine. Conversezi, nu înjuri, ai argumente, nu pumni. Cu cât înţelegi pe ce lume eşti, eşti mai puţin anxios, lovit de soartă, bun să iei viaţa de la capăt. Dacă alegi învăţarea, ţine-te de ea ca lumea, îţi explică dr. Ciprian Fartuşnic – Director general al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Câtă carte se face, cu adevărat, în România? Realitatea paradoxală pe care o confirmă statisticile UE

Faci carte ca lumea? Adică, ce înveţi te deşteaptă sau umbli tot stafie prin lume cu o tonă de diplome? Este prima întrebare pe care trebuie să ţi-o pui. Fiindcă să-nveţi-să cunoşti te pune în rândul celor ca tine. Conversezi, nu înjuri, ai argumente, nu pumni. Cu cât înţelegi pe ce lume eşti, eşti mai puţin anxios, lovit de soartă, bun să iei viaţa de la capăt. Dacă alegi învăţarea, ţine-te de ea ca lumea, îţi explică dr. Ciprian Fartuşnic – Director general al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Reporter: Câţi absolvenţi de studii superioare avem în realitate şi cum stăm faţă de alte state?

Ciprian Fartuşnic: În ciuda ratei rapide de masificare a participării la învăţământul superior după 1990, România este pe penultimul loc din Uniunea Europeană cu privire la participarea tinerilor la învăţământul terţiar, devansând doar Italia. Conform Eurostat, doar unul din patru tineri de 30-34 de ani din România deţin o diplomă de absolvire a învăţământului superior (date 2014). Prin comparaţie, în state precum Lituania, Norvegia sau Irlanda ponderea tinerilor cu studii superioare depăşeste 50%, media la nivelul statelor membre fiind de 37,9%.

Ce este cu ”masificarea”?

Astfel, ”masificarea” este o realitate doar prin raportarea la situatia de înainte de 1990, cand în medie mai puţin de o persoană din 10 avea studii superioare. Raportându-ne la tendinţa globală de creştere a ponderii absolvenţilor de facultate în totalul populaţiei putem observa încă un decalaj semnificativ, îngrijorător din perspectiva caracteristicilor unei societăţi a cunoaşterii. Ideea de elită ţine de un alt tip societate, industrială, în care calificarea forţei de muncă era una în esenţă de nivel mediu (liceu/şcoală profesională) iar sistemele de educaţie aveau o configuraţie în consecinţă.

În ultimii ani, tendinţa de creştere a numărului de studenţi s-a oprit, dintr-un complex de cauze (demografice, costuri, alternative, calitatea ofertei etc.). Conform datelor ISE/INS, în anul 2014/2015 reţeaua şcolară din România cuprindea 101 instituţii de învăţământ superior, în cadrul cărora funcţionau 583 facultăţi. În anul 2009/2010 aveam 108 universitati si 624 de facultati.

Numărul absolvenţilor de studii superioare a ajuns la aproximativ 110000 studenţi,  faţă de peste 230000 în anul 2007/2008 (anul când s-a înregistrat un număr maxim de studenţi înscrişi). În prezent avem putin peste 400.000 de studenţi înscrişi în programe de licenţă, aproape jumătate faţă de numărul de studenţi înscrişi în anul 2007/2008. Acest tablou general este susţinut şi de evoluţia  numărului de cadre didactice din învăţământul superior. Dacă în 2009 aveam peste 31000 de cadre didactice, în 2014/2015 numărul lor s-a redus cu aproape 4000 de persoane (27772), conform datelor ISE/INS.

Aşa se spune”Sunt prea mulţi studenţi şi pentru că facultăţile particulare au devenit fabrici de diplome”! Cum stăm?

Argumentul că avem prea mulţi absolvenţi de studii superioare are în subsidiar şi ideea că acest lucru se datorează inflaţiei de facultăţi particulare. Venind pe un teren absolut gol, cu siguranţă învăţământul superior particular are o dezvoltare spectaculoasa în România în perioada 1990-2000. Cu toate acestea, după adoptarea unor măsuri specifice asigurării calităţii, în special în cazul programelor la distanţă, ponderea studenţilor de la privat faţă de stat a început să scadă. Din totalul persoanelor înscrise în învăţământul superior, aproape 86% urmau programe de studiu în instituţii de stat şi puţin peste 14% în învăţământul particular.

Numeric, reducerea numărului de înmatriculări este din ce în ce mai vizibilă în universităţile private, care au coborât în ultimii trei ani mult sub pragul de 100 mii de studenţi înmatriculaţi. Faţă de anul 2013 avem cu 5% mai puţin studenţi la stat şi cu 16% mai puţin studenţi în învăţământul particular.

În prezent distribuţia reţelei şcolare pe forme de proprietate (an 2014/2015) este următoarea: avem 56 universităţi de stat şi 45 universităţi private, cu 403 facultăţi de stat şi 180 facultăţi particulare. Astfel, învăţământul superior public cuprinde peste 55% dintre universităţi, în cadrul cărora funcţionează aproape 70% din totalul facultăţilor.

Principiul este acesta, că nu oricine ar trebui sa ajunga la facultate. Selecţia ar trebui să fie foarte strictă?

Sigur că învăţământul obligatoriu în România se opreşte în prezent la clasa a X-a, perspectiva de a avea învăţământ obligatoriu până la finalizare liceului fiind, deocamdată, nerealistă. Depinde de alegerea unei persoane dacă doreşte să continue studiile în învăţământul superior dar există un proces de selecţie: trebuie să termini studiile liceale, trebuie să iei Bacalaureatul. De asemenea, trebuie, în cazul unor Facultăţi cu cerere mare, să treacă cu succes unele teste suplimentare (de exemplu la medicină). Mai mult, pe parcurs unii studenţi renunţă, astfel încât o altă selecţie se face şi în timpul studiilor. Nu e suficient să vrei să ai studii superioare şi vremea în care vorbeam la propriu de cumpărarea (în masă) a diplomelor de licenţă a trecut.

Ceea ce se înţelege mai puţin este că tendinţa de creştere a numărului de persoane care au studii superioare nu atrage în mod automat o scădere a standardelor de calitate. Alte sisteme de educaţie demonstrează că învăţământul superior se poate extinde, păstrând aceste standarde de calitate şi promovând echitatea. Eşecul sistemului universitar de a găsi o astfel de cale în trecut nu este un argument pentru a susţine că acest lucru nu este posibil, ci este un argument pentru încerca din nou.

Nu trebuie să uităm nici de faptul că există o relaţie directă între nivelul de educaţie al părinţilor şi rata de participare la învăţământul superior. În România cum am văzut există o ponderea relativ mică a adulţilor care au absolvit o formă de studii universitare. Consecinţa? O sursă de inechitate pe termen lung, pericolul ca în absenţa unor măsuri de sprijin specifice, creşterea ponderii populaţiei care a absolvit învăţământul superior să nu o regăsim în cazul tinerilor care provin din familii/medii dezavantajate, fie că vorbim de sărăcie, mediu de rezidenţă, apartenenţă etnică sau dizabilitate.

O altă viziune este asta: sunt bani aruncaţi pe fereastră. Oricum cei mai buni absolvenţi pleacă în strainatate!

Cei mai buni pleacă în străinătate chiar înainte de a ajunge la facultate, pe baza rezultatelor deosebite din liceu. De asemenea, din ce în ce mai mulţi tineri încearcă să facă o facultate în străinătate, chiar şi în perspectiva întoarcerii în ţară după finalizarea studiilor. Internaţionalizarea educaţiei şi fenomenul de „brain drain” sunt o realitate prezentă în toate sistemele de educaţie. Aceşti tineri, în cea mai mare parte, nu se vor ”rupe” însă total de ţară. Diaspora reprezintă una dintre cele mai valoroase resurse ale unei ţări. Începem şi noi să înţelegem acest lucru iar această investiţie pe termen lung cu siguranţă este una profitabilă.

Putem vedea şi care ar putea fi alternativele: să reducem numărul de locuri finanţate public la medicină? Să mărim numărul de locuri cu taxă? Să inventăm contracte cu studenţii prin care să aibă obligaţia de a profesa un număr minim de ani în ţară? Sunt soluţii discutate de mai mulţi ani, dar care sunt puternic contestate.

De ce să facă o facultate? Să se angajeze în ocupaţii în care nu ai nevoie decât de studii medii, cu mult inferioare diplomei de licenţă?

Imaginea ”vânzătorul la butic cu diplomă de licenţă în management” sau cea a absolventului de drept care are mari dificultăţi în a redacta corect gramatical un text simplu şi lucrează ca agent de vânzări sunt deseori folosite ca argument pentru a reclama inflaţia de absolvenţi de facultate. Fără o economie dezvoltată nu ai cum să angajezi în totalitate absolvenţii de studii superioare; pe de altă parte, fără oameni calificaţi, cu studii superioare, nu ai cum să dezvolţi o economie. Din nou discutăm despre calitatea învăţământului superior, dar studii recente (de exemplu, Costul investiţiei insuficiente în educaţie – Unicef, 2015) arată că finalizarea cu succes a acestui nivel de educaţie conduce la cele mai mari beneficii nu doar la nivel social, ci şi individual.

Doar o economie profund centralizată ar putea spune în ce măsură România are nevoie de două ori mai mulţi absolvenţi de studii juridice faţă de absolvenţi de informatică sau automatică. Ce putem spera este ca la finalul facultăţii absolvenţii să aibă competenţe pe care să le poată valorifica într-un loc de muncă ce presupune studii superioare, chiar dacă acesta nu este neapărat în domeniul/specializarea respectivă. Datele INS privind ocuparea arată că un absolvent de facultate are cele mai mari şanse de a-şi găsi un loc de muncă, din păcate ştim mai puţine despre calitatea acestui loc de muncă.

Avem nevoie si de mecanici. Ce ne facem dacă toata lumea merge la facultate?

Suntem încă departe ca ”toată lumea” să meargă la facultate. Chiar şi în ţările cu cei mai mulţi absolvenţi de studii superioare, rămân încă ponderi importante de tineri care se îndreaptă spre un alt parcurs şcolar/profesional. Este de văzut în ce măsură învăţământul profesional şi tehnic, inclusiv învăţământul dual sau sistemele de ucenicie vor reuşi să îndrepte acete categorii de elevi către programe potrivite, în care ei să-şi dezvolte în mod real competenţe profesionale şi personale. Provocarea ţine, pe de o parte, de calitatea ofertei educaţionale şi de capacitatea noastră de a orienta copiii către traseele care li se potrivesc cel mai bine.

De asemenea, observăm tendinţa de a creşte nivelul de educaţie ce trebuie deţinut pentru a practica o anumită meserie. De exemplu, ai nevoie de studii superioare pentru a fi astăzi tehnician dentar. Este o evoluţie care arată progresul tehnologic şi cerinţele mai ridicate de competenţe pentru toate categoriile profesionale. Nu trebuie să ne îngrijorăm ca nu va mai avea cine să ne repare maşina, ci că mecanicul la care mergem de o viaţă nu va mai şti cum să ne repare noua maşină cu cutie automată şi propulsie hibridă.

Avem mulţi studenţi şi pentru că am trecut la un învatamant universitar de trei ani, preluând modelul Bologna. Nu-I aşa că nu ar trebui sa urmam tot ce vine din afara, distrugem calitatea sistemului nostru de învăţământ?

Procesul Bologna este un instrument prin care se încearcă crearea unui spaţiu european al învăţământului superior. Unul în care, de exemplu, principiul echităţii nu rămâne doar la nivel de discurs, ci este promovat prin politici educaţionale specifice. Alegerea României de a face parte din acest proces este o promisiune că vom fi mai puţin dispuşi să ignorăm sau să ascundem cu bună ştiinţă lucrurile care nu merg în învăţământul superior. Nu trebuie urmat tot ce vine din afară, la fel cum nici tot ce vine de afara nu este nociv.

Argumentul scăderii calităţii odată cu scăderea numărului de ani de studiu este chesionabil în condiţiile în care se acordă o importanţa din ce în ce mai mare a masteratului, ceea ce echivalează cu o creştere a numărului de ani de studiu (de la 4 la 5 în cazul majorităţii specializărilor).

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
CAZ ŞOCANT! Un bărbat a fost găsit ÎNECAT! Poliţiştii au rămas ÎNMĂRMURIŢI când i-au văzut buletinul. Cine era

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info