Publicat

6

noiembrie

2016

08:33

1613

vizualizări

Ce n-au învăţat politicienii din România, nici după 150 de ani de la prima Republică. „Parcă toţi ar locui la televizor”

Hei, cine nu ştie de Republica de la Ploieşti? Caragiale a râs-o, Silvia Marton, profesor universitar la Universitatea Bucureşti, a cercetat-o şi i-a dedicat cartea „Republica de la Ploieşti“ şi începuturile parlamentarismului în România”. De fapt, ce-a fost? În august 1870, Brătianu pune la cale o revoltă generală împotriva Pricipelui Carol. Era grozăvie! Brătianu care trecuse prin emoţii mari aducându-l pe Carol în Principate, Brătianu liberalul în vederi şi fapte pune la cale conspiraţia. Declanşarea ei depindea de războiul franco-prusac. Câştigau francezii, jos cu Carol! Războiul prusacii l-au câştigat, dar vestea asta nu a ajuns şi în Ploieşti. Şi iată-mi-l pe Candiano Popescu ridicând masele! Caragiale însuşi a rămas suvenir cu sabia revoltei: ”mama mi-a luat sabia, pe care a aruncat-o, unde? nu ştiu, şi mi-a încuiat ghetele şi pălăria în scrin. O săptămână m-a ţinut astfel captiv, până s-a potolit primejdia.”

Ce n-au învăţat politicienii din România, nici după 150 de ani de la prima Republică. „Parcă toţi ar locui la televizor”

Hei, cine nu ştie de Republica de la Ploieşti? Caragiale a râs-o, Silvia Marton, profesor universitar la Universitatea Bucureşti, a cercetat-o şi i-a dedicat cartea „Republica de la Ploieşti“ şi începuturile parlamentarismului în România”. De fapt, ce-a fost? În august 1870, Brătianu pune la cale o revoltă generală împotriva Pricipelui Carol. Era grozăvie! Brătianu care trecuse prin emoţii mari aducându-l pe Carol în Principate, Brătianu liberalul în vederi şi fapte pune la cale conspiraţia. Declanşarea ei depindea de războiul franco-prusac. Câştigau francezii, jos cu Carol! Războiul prusacii l-au câştigat, dar vestea asta nu a ajuns şi în Ploieşti. Şi iată-mi-l pe Candiano Popescu ridicând masele! Caragiale însuşi a rămas suvenir cu sabia revoltei: ”mama mi-a luat sabia, pe care a aruncat-o, unde? nu ştiu, şi mi-a încuiat ghetele şi pălăria în scrin. O săptămână m-a ţinut astfel captiv, până s-a potolit primejdia.”

Călătorie în timp. Fix în august 1870.

Sunt primii ani ai monarhiei lui Carol de Hohenzollern. Sunt primii ani în care şi Carol, el, monarhul, e tânăr şi îşi caută locul. Totul era posibil, în acelaşi timp fiecare actor politic trebuia să-şi definească cum funcţionează noua Constituţie, care sunt limitele posibilului şi ale imposibilului. Până la urmă asta este cheia, una dintre cheile de lectură pentru ,,Republica de la Ploieşti,” pe care o propun eu, o lectură zic eu serioasă, nu în cheia ca la Caragiale, în sensul acesta, că actorii politici, în special roşii, testează limitele regimului, până unde se poate merge. Cred sincer că până la urmă nu şi-au imaginat niciodată concret cum ar funcţiona Republica, nu cred.

Roşii, dracii lui Brătianu şi Rosetti

Aveau influenţi în oraşele muntene. Ei erau convinşi că trebuie să ieşi în stradă, trebuie să-ţi lărgeşti, cum spunem noi astăzi, baza electorală. Nu ăştia sunt termenii lor, dar până la urmă practica lor asta este şi aveau o serie de meşteşugari, de ziarişti, de liberi profesionişti, notabilităţi ale oraşelor. Să aibă mai multe libertăţi publice, acesta e cuvântul cheie.

Este o comedie

Comedia iese din faptul că până la urmă a fost destul de rudimentar organizată, ar fi trebuit să fie o coordonare, n-a fost. Dacă e s-o luăm aşa, a fost un eşec răsunător de la început. Gândul  era să ridice toate mai multe oraşe, fracţiuni ale armatei. Sincer nu ştiu dacă a fost chiar o planificare profesionistă. Candiano Popescu, Eugeniu Carada, foarte activi sunt noua generaţie de roşii. Cred cu pasiune în ideile pe care le apără. Vor să se afirme printre altele şi ei, până la urmă, n-au răbdare. 

Caragiale

El are 17 - 18 ani. Şi Boborul, celebrul lui text, scris cam douăzeci şi ceva de ani mai târziu, să nu uităm. El era elev la Ploieşti. Şi prezenţa lui era normală, nu? Se întâmpla ceva nou, ceva ieşit din comun în Ploieşti. Ploieştiul era un bastion roşu. Era o tensiune probabil în oraş, ne putem imagina şi asta a surprins-o el, Caragiale, mai târziu, în anii care vin, inclusiv în Boborul.

Brătianu

Lovitura de stat din 1864. În acel moment toţi paşoptiştii, inclusiv Brătianu, se simt trădaţi, li se pare că e un eşec regimul lui Cuza proaspăt instaurat în `59. Nu mai semnifică libertate, nu mai semnifică ceea ce îşi doreau ei, ci e o concentrare a puterii care nu le place şi atunci ei, din `64, din `65, Brătianu în special şi ceilalţi roşii, ceilalţi radicali, încearcă să schimbe regimul, încearcă să scape de Cuza şi se gândesc la soluţii alternative. Într-adevăr Brătianu pleacă în Europa cu almanahul Gotha, faimosul almanah al familiilor regale din vremea respectivă şi mulţi l-au luat în derâdere, literalmente se pare că a plecat cu almanahul după el. A plecat în căutarea unui suveran. Au fost mai multe încercări, spre Belgia, chiar şi spre Franţa, au fost mai multe încercări care n-au reuşit. Până la urmă din familia Hohenzollern a fost acest Carol, să nu uităm Principatele în perioada respectivă nu sunt suverane, nu sunt un stat care poate să-şi decidă în mod suveran şeful, capul tuturor lucrurilor şi atuncea aceste călătorii pe Dunărea foarte pitorească, în felul ei, un între subiect de roman probabil, aşa se explică. Acest Hohenzollern a fost adus fraudulos pe teritoriul a ceea ce devenea încet, încet devenea un stat relativ autonom şi anume Romania. Brătianu a crezut în ideea acestui prinţ străin. Carol l-a dezamăgit rapid, destul de rapid, adică în trei ani mai târziu, momentul în care el nu mai este chemat să formeze Guvernul, nu mai e chemat deloc în Guvern.

Brătianu provocator

Un alt element care explică această răcire, această distanţare şi intrarea pe urmă în opoziţie foarte vocală a roşiilor şi a lui Brătianu este faptul că multe guverne, guvernul Francez, guvernul austriac nu îl plăceau pe Brătianu care avea această reputaţie, nu atât de provocator, cât de radical, de extremist.  Brătianu ar fi susţinut grupări politice independentiste la sud de Dunăre, Bulgaria, ar fi susţinut o serie de politici, cât a format Guvernul, împotriva evreilor, foarte puternic antisemite şi atunci sunt multe elemente care deranjează în persoana concretă a lui Brătianu. Se pare Carol primeşte nişte scrisori explicite: scapă de Brătianu, că este un element de instabilitate pentru România.

Candiano. Candidul Candiano.

Este cel mai tânăr faţă de Brătianu sau Rosetti. Şi este foarte roşu, coerent, foarte convins că regimul monarhic peste tot în Europa va muri. El are această convingere. Este un jurnalist care are un condei interesant, foarte activ, ploieştean roşu, el este foarte convins. Publică mult la Ploieşti. Primele ziare ploieştene cotidiene sunt sub pana lui. El este, el face totul, el chiar crede în ideile pe care le apără, ulterior a fost descris ca un executant. A fost şi un executant, sigur, niciodată n-a fost încă în Guvern, nu era încă în cercuri politice înalte din Bucureşti, dar în acelaşi timp a avut şi o autonomie cel puţin. El însuşi era atât de convins în ceea ce scria, de câţiva ani buni, în acel august 1870, încât era convins că va reuşi. Era foarte pregnant de rolul lui de prefect, a falsificat de dragul scopului urmărit a falsificat o telegramă cum că Brătianu l-ar fi numit prefect. Deci el era convins că până la urmă Republica ar trebui sa iasă, ar trebui să reuşească la Ploieşti. Repet, a fost şi grăbit, a fost şi prost consiliat, undeva adevărul este la mijloc. Foarte interesant este că şi-a scris memoriile mult mai târziu, când era deja în cercurile apropiate ale lui Carol şi foarte interesant cum încearcă el în aceste memorii să-şi justifice acţiunea din tinereţe. În primul rând o numeşte acţiune de tinereţe, în al doilea rând spune că ce bine n-a reuşit, că până la urmă Carol s-a adeverit a fi cea mai bună soluţie pe termen lung pentru România şi în al treilea rând spune că de fapt ce a fost la Ploieşti a fost pur şi simplu o mişcare cetăţenească, a alegătorilor, nu toţi cetăţenii aveau drept vot, dar ăia care aveau drept de vot, erau şi foarte activi în politică...

Lecţia 2016 a Republicii: Ia ideile politice în serios

Foarte importante sunt ideile politice şi în cheia asta invit eu până la urmă o lectură contemporană a Republicii, dincolo de conspiraţie, dincolo de pitoresc şi dincolo de numeroşi actori care ar putea fi incoerenţi, într-adevăr, dacă le urmărim biografia. Dar toţi, în aceşti ani, îşi luau ideile în serios, că pe urmă s-au mai răzgândit este uman, este normal, ideile se mai schimbă, dar ei credeau în ceea ce scriau, dincolo de un oarecare oportunism şi dincolo de conjuncturi care întotdeauna sunt. Asta spun şi studenţilor. Luaţi-vă... ceea ce iese pe gură, cuvintele nu sunt neutre. Poţi să spui la fel de bine prostii, cu un impact la fel de mare ca şi cum a-i spune lucruri inteligente. Să spui că politica, de fapt, e ceva care se decide în spatele uşilor închise sau că undeva ar fi o mână invizibilă, o conspiraţie, este fals. În spaţiul public de astăzi, din păcate, se aruncă aşa cuvinte ca şi cum totul este un ping pong de declaraţii. Parcă toţi actorii politici ar locui la televizor.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Moment istoric! Simona Halep toate motivele să sărbătorească. Anunţul făcut astăzi

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info