Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu: Mitrea-Ponta-Diaconescu ar putea să-l schimbe pe Geoană. Plus: „A fost un CV care arăta că Manolea are preocupări în zona ezoterică”
INTERVIURILE GÂNDUL Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu: Tripleta Mitrea-Ponta-Diaconescu ar putea să-l schimbe pe Geoană. Plus: „A fost un CV care arăta că Manolea are preocupări în zona ezoterică”
Consilierul prezidenţial pe probleme politice Sebastian Lăzăroiu afirmă, la Interviurile Gândul, că Mircea Geoană are, în acest moment, prima şansă la şefia PSD, dar că ar putea fi răsturnat de o alianţă între Miron Mitrea, Cristian Diaconescu şi Victor Ponta. Lăzăroiu vorbeşte despre tensiunile din PD-L, despre intrarea PNL la guvernare şi despre cum a auzit prima oară de flacăra violetă şi Aliodor Manolea.
- Ce a contribuit mai mult la victoria lui Traian Băsescu în alegeri: flacăra violetă sau Aliodor Manolea?
- Nici una, nici alta. S-a exagerat foarte mult. Prima oară am aflat de flacăra violetă în campania electorală, între tururi. Trebuia să negociem emisiunea pentru turul al doilea, care a avut loc într-o zi de joi. Iniţial, trebuia să fie miercuri. La negocieri, noi vroiam joi, pentru că era o încurcătură de program şi ne era mai uşor joi decât miercuri. Candidatul PSD putea miercuri şi nu putea joi. A fost întreagă discuţie, dar până la urmă au cedat ei. După ce au acceptat, m-a sunat un alt lider din staff-ul de campanie PSD şi mi-a spus că ştie de ce am vrut joi şi că ne face o mare concesie, că e chestia aia cu violetul şi cu joia. Am rămas foarte surprins, mi s-a părut mai degrabă o glumă. Abia pe urmă, când au început dezvăluirile cu flacăra violetă, cu joia şi cu Manolea am înţeles că era o întreagă poveste ezoterică în spate.
- Liderul PSD care v-a sunat e Viorel Hrebenciuc, bănuiesc.
- E un lider din staff-ul de campanie al PSD, nu vreau să-i dau numele.
- Şi v-a spus întreaga poveste, cu joia flăcării violete?
- Mi-a spus doar atât, că ne face o mare concesie, că ştia că joi este... A fost un mesaj sibilinic, foarte ambiguu, am înţeles doar că e vorba de joi şi de violet. A fost o discuţie foarte scurtă, de vreo 30 de secunde. Am rămas puţin surprins, dar amuzat. Abia pe urmă am văzut...
- Credeţi că flacară violetă nu este doar o strategie pentru a justifica înfrângerea în alegeri, ci că sunt lideri pesedişti care cred în ea?
- Sunt convins că unii dintre ei - nu ştiu dacă şi cel care m-a sunat - au folosit-o ca o strategie. Chestiunea cu frauda, cu flacăra violetă veneau să arată că au fost factori exteriori d-lui Geoană care au contribuit la înfrângere. Acum se vede cel mai bine asta, pentru că, în general, liderii de partide care pierd alegerile se retrag sau îşi depun mandatul şi se fac noi alegeri, la care pot fi realeşi. Mircea Geoană n-a făcut gestul ăsta şi e clar că a fost folosită ca o justificare.
- Atunci nu v-a tentat să faceţi publică toată povestea?
- Nu, pentru că mi s-a părut chiar amuzant. Nici nu ştiu dacă am vorbit cu cineva despre asta, cred că am povestit unui amic în glumă, pentru că aşa am şi luat chestia asta. Abia pe urmă, când s-a dezvoltat în media, mi-am dat seama că unii au luat-o foarte în serios.
Aliodor Manolea a fost "în echipa lărgită" de campanie
- Mă gândesc că n-aţi făcut-o publică pentru că şi dvs. îl aveaţi de ascuns pe Aliodor Manolea.
- Nu aveam nimic de ascuns. Şi asta e o poveste mult amplificată de presă. Eu nu ştiu cine e personajul. L-am văzut, cum l-am văzut toţi, în staff-ul de campanie. Cred că a fost adus pe linia partidului. Înţeleg că a fost un CV al lui care arată că are preocupări în zona ezoterică. Asta nu înseamnă că el nu are şi alte preocupări. S-ar putea să se fi ocupat de cu totul altceva în această campanie. Sunt mulţi oameni care se ocupă de PR, de organizare şi care, în timpul liber, sunt preocupaţi, scriu cărţi despre ezoterism.
- Acesta este cazul d-lui Manolea? S-a ocupat de altceva decât scrie în CV -psihoenergetică şi programare neurolingvistică?
- Nu ştiu exact cu ce s-a ocupat, dar nu trebuie să tragem concluzia că s-a ocupat de vrăji sau alte lucruri de genul ăsta, dacă dânsul are o preocupare în timpul liber.
- Nu credeţi că ar trebui clarificat dacă dl. Traian Băsescu a utilizat abilităţile speciale ale d-lui Manolea?
- Nu. Ăsta a fost un subiect aruncat, amplificat de presă, pe care orice reacţie nu ar face decât să-l amplifice mai mult. Mi se pare derizoriu, absolut marginal subiectul pentru ce s-a întâmplat în campania electorală.
- Îl vom mai regăsi pe dl. Manolea în preajma preşedintelui?
- Nu cred. Nu este legat de Administraţia Prezidenţială sau de echipa de la Cotroceni.
- Atunci cum se explică prezenţa lui lângă Traian Băsescu în campanie? Nu oricine ajunge atât de aproape de şeful statului.
- Au fost foarte mulţi oameni. El a fost în staff-ul de campanie. Sunt persoane care nu sunt publice şi pe care toată lumea le-a putut vedea... În momentul în care eşti în staff-ul de campanie, sigur că eşti în preajma preşedintelui.
- Deci, până la urmă, a fost în staff-ul de campanie?
- Nu în nucleul restrâns, cred că a fost în echipa lărgită, pentru că în sediul din Lipscani au fost 50 - 70 de oameni. Pe unii nici nu cred că i-aş mai recunoaşte. În sensul ăsta a fost în staff, nu în staff-ul restrâns.
- Traian Băsescu crede în parapsihologie?
- Nu ştiu, n-am vorbit niciodată de lucrurile astea.
În spatele dezbaterilor din PD-L stau
aspiraţiile la o funcţie în partid
- Sunteţi apropiat de PD-L, aţi lucrat împreună în campanie, este partidul prezidenţial. În PD-L are loc o luptă pentru putere sau una de idei?
- Nu doar în PD-L, ci în toate cele trei mari partide care se pregătesc de alegeri interne, de o schimbare există un grad mare de conservatorism. Am văzut aceeaşi atmosferă la toate partidele: oamenii sunt foarte rezervaţi şi vor să-şi conserve poziţiile actuale. E un fenomen care depăşeşte graniţele dintre partide şi care nu are legătură cu rezultatul alegerilor, pentru că, dacă PD-L a câştigat alegerile, PSD le-a pierdut şi, totuşi, şansele d-lui Geoană de a fi reales în PSD nu sunt deloc mici, sunt chiar mari şi te întrebi care sunt cauzele. Venind după cinci ani, pe fondul unor turbulenţe foarte mari, s-a ajuns la un anumit echilibru după alegerile prezidenţiale şi nimeni în partide nu vrea să-l strice. În niciun partid nu avem luptă între idei. Toate partidele, inclusiv PD-L, vin şi vorbesc prima oară despre statut.
- E un aspect esenţial pentru orice formaţiune politică.
- Statutul e un cod de reguli, de organizare, mecanisme de funcţionare. El nu diferă foarte mult de la un partid la altul. De ce toată lumea s-a dus spre statut, de ce nu vrea nimeni să discute despre doctrină, ideologie sau valori? Tocmai pentru că liderii sunt foarte preocupaţi de conservarea poziţiilor şi primul lucru vorbesc de statut, pentru că statutul este cel care aranjează raporturile de putere, ca să fie siguri că nu se întâmplă lucruri care le deranjează poziţia. În mod logic, înainte să se discute despre regulile de organizarea sau mecanismele de decizie, ar trebui vorbit de programul politic, obiectivele strategice şi valorile. PD-L nu este în situaţia de a spune că ideologia şi doctrina sa sunt foarte clare, pentru că a trecut acum cinci ani de la Internaţionala Socialistă la PPE. PD-L e departe de a-şi fi clarificat aspectele doctrinare. Nici PSD, singurul partid de stânga, nu şi-a clarificat poziţia, pentru că nu abordează teme din zona stângii occidentale - ecologie, drepturile femeilor, relaţiile între persoane de acelaşi sex - din raţiuni electorale. Nici PNL nu mai poate spune că este singurul partid de drepta, pentru că apropierea de PSD şi de stânga a fost foarte mare.
- Ne interesează PD-L pentru că este partidul aflat la guvernare. Există o luptă între o aripă conservatoare şi una reformistă?
- Trebuie să fim foarte atenţi ce se află în spatele celor două tipuri de discurs, pentru că toţi ştiu că partidul intră într-o campanie electorală internă. Multe din discursurile astea ascund şi intenţiile şi aspiraţiile unora de a lua o funcţie în partid.
- Este cazul lui Cristian Preda sau al Monicăi Macovei?
- Nu numele sunt importante, oricum discursurile sunt diferite, şi la Preda, şi la Macovei şi la Sever Voinescu. Ei au fost puşi de presă în aceeaşi tabără, dar discursurile lor sunt diferite. Toţi oamenii ăştia vor nişte poziţii şi atunci sigur că vor să iasă în evidenţă. Nici unii dintre conservatorii care spun că lucrurile trebuie să rămână aşa cum sunt nu cred asta, ci pur şi simplu vor să se pună bine cu unii dintre şefii partidului, care să-i promoveze într-o funcţie. Aş fi rezervat legat de discursuri şi aş vedea şi ce e în spatele lor. Nu-mi dau seama câtă sinceritate e în discursurile astea.
- Are nevoie acum PD-L de o clarificare doctrinară?
- În mod sigur, şi PD-L, şi PSD şi PNL. E nevoie să-ţi defineşti grupurile-ţintă, valorile şi să abordezi teme sensibile, pentru că sunt segmente active ale electoratului care sunt preocupate de ele. Dezbaterea pe siglă n-avea ce să caute în acest moment. Astea sunt lucruri importante, dar ele trebuie clarificate ulterior, după ce ai definit o identitate a partidului. Sigla şi numele nu sunt nişte simple forme, ele decurg dintr-o identitate pe care partidul şi-o creează prin programul politic. Să discuţi dacă sigla trebuie să fie mărul, para, ancora e o modalitate de a arunca discuţiile în derizoriu şi mi-e teamă că asta serveşte conservatorilor. Problema fundamentală a PD-L este că probabil se va afla la guvernare până în 2012, va trebui să plătească nişte oale sparte - cum se întâmplă cu orice guvernare - şi atunci principala preocupare trebuie să fie cum or să câştige alegerile în 2012.
Mitrea-Ponta-Diaconescu îl pot detrona pe Geoană. Care e pericolul maxim pentru PSD
- Şi PSD are alegeri interne pe 20 februarie. De ce credeţi că şi-a câştigat Miron Mitrea, unul dintre candidaţii la şefia partidului, renumele de omul lui Traian Băsescu în PSD?
- Mitrea n-a fost dintre vocile atât de radicale împotriva lui Traian Băsescu, nu numai în ultmii ani, ci în în general. El a avut un discurs ceva mai raţional decât ceilalţi lideri ai partidului şi unii au tras concluzia că este vorba despre o apropiere sau o susţinere. Apoi, Mitrea are şi el adversari, inamici, competitori în partid şi sigur că ei au lansat lucrul ăsta tocmai pentru a-i diminua şansele în partid.
- Are şanse un eventual tandem Mitrea - Diaconescu sau va fi o luptă între Mircea Geoană şi Adrian Năstase?
- Cel mai mult mă uimeşte la PSD faptul că are un preşedinte de partid care a pierdut alegerile şi a avut o vină importantă el ca persoană. Şi mai are un alt lider, pe dl. Năstase, care a mai fost preşedinte al partidului şi a pierdut şi el alegerile prezidenţiale. De fapt, majoritatea în PSD se distribuie spre cele două opţiuni, care sunt conservatoare. Mitrea nu e un lider nou în politică, dar Ponta şi Diaconescu sunt lideri cu perspective, care n-au fost puşi într-o poziţie de decizie să demonstreze ceva. Ei reprezintă până la urmă schimbarea. Jocul alianţelor, în momentul ăsta, încă îi dă cea mai mare şansă lui Geoană, dar o tripletă Mitrea - Ponta - Diaconescu, depinde de cum se vor înţelege, ar putea să schimbe prin vot actuala conducere. Nici Mitrea, nici Diaconescu nu sunt nişte chalenger-i importanţi. Dacă rămân în formula asta, bătălia va fi între Năstase şi Geoană. E o bătălie între conservatorii noi şi conservatorii vechi, care nu e de natură să aducă o schimbare în partid.
- Există pericolul scindării PSD, de care vorbeşte Mitrea?
- Mai puţin, pentru că partidul a trecut prin multe lucruri şi a reuşit să păstreze un anumit gen de solidaritate. Pericolul cel mai mare pentru PSD este să apară un nou partid pe zona de stânga, care să acopere toate temele despre care liderii PSD nu au vrut să vorbească în ultimii cinci ani.
- Poate fi partidul d-lui Gabriel Oprea?
- Sunt multe intenţii, am auzit de tot felul de iniţiative, dar nu vreau eu să vorbesc despre ele. Poate apărea un asemenea proiect care va smulge nu mult din electoratul actual al PSD, ci foarte mult din cel pontenţial al PSD, care e mai mare decât scorul partidului din 2008 sau 2009. Partidul nu a reuşit să se sincronizeze cu schimbarea în structura socială şi tratează electoratul ca în 1992 sau 1996.
Oferta pentru PNL de a intra la guvernare rămâne valabilă. În ce condiţii ar câştiga alegerile alianţa PSD - PNL
- La PNL e posibilă schimbarea conducerii partidului, având în vedere scorul bun al lui Crin Antonescu la prezidenţiale?
- Din cauza asta probabil că nu. Există o presiune din teritoriu pentru intrarea la guvernare. Pe de altă parte, există cealaltă presiune din interior de a menţine un lider care a dovedit reale calităţi în campanie şi care a luat un scor mult peste scorul partidului. Alegerea e grea, pentru că Antonescu se opune intrării la guvernare, alţii vor intrarea la guvernare, dar nu l-ar schimba nici pe Crin Antonescu de dragul guvernării.
- Mai e posibilă intrarea PNL la guvernare în acest mandat prezidenţial?
- Oferta făcută şi în 2008 şi în 2009 rămâne în continuare deschisă pentru PNL. Cele două partide, chiar dacă PNL şi-a schimbat un pic poziţia şi s-a dus mai spre centru, rămân partide care împărtăşesc foarte multe valori comune.
- Intenţia PD-L a modifica Legea uninominalului este o formă de şantaj la adresa PNL pentru a intra la guvernare?
- Nu. Şi PD-L şi preşedintele Traian Băsescu au vorbit foarte mult, mai ales după 2008, când s-a văzut ce efecte perverse a produs sistemul mixt proporţional - uninominal, despre posibilitatea de avea un sistem mai clar, astfel încât cel care câştigă un colegiu să intre în Parlament. Nu e îndreptat împotriva PNL, PD-L vorbeşte de mult de acest lucru, face parte dintr-un program de reformă electorală. Pe de altă parte, nu-mi dau seama cât de mult ar avantaja PD-L o asemenea schimbare.
- Care ar fi dezavantajul pentru PD-L?
- Amintiţi-vă de povestea cu Sectorul 1.
- Vă referiţi la alianţa PSD - PNL. Există discuţii neoficiale în cele două partide despre extinderea acestei alianţe, după modelul de la Sectorul 1, în condiţiile schimbării legii electorale. E avantajos pentru ele?
- Sigur că vor exista şi pierderi. În condiţiile în care apare o alianţă oficială, înregistrată juridic, între PNL şi PSD, îmi imaginez că o parte din activiştii şi simpatizanţii liberali s-ar putea să vină către PD-L, care va rămâne consecvent pe partea de centru-dreapta. La fel, dacă apar alte partide în zona de stânga, s-ar putea ca unii din PSD să fie nemulţumiţi şi să plece. Per ansamblu, cred că vor avea de câştigat cele două partide.
- Inclusiv viitoarele alegeri?
- Depinde de sistemul electoral. Ar fi şanse mai mari să câştige pe o lege electorală modificată, pe introducerea sistemului majoritar. Dar nu e aşa de simplu din punct de vedere politic. Când se formează o alianţă, când se stabileşte raportul de forţe, când se stabilesc locurile eligibile în colegii, vor apărea tensiuni foarte mari. Dacă alianţa s-ar face, probabil că pe sistemul majoritar ar avea o şansă mare, dat fiind contextul, anume faptul că vor veni din opoziţie.
Vezi aici partea a doua a interviului acordat de Sebastian Lăzăroiu ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















21 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cum cheltuiesc cei care sunt la putere sutele de milioane de euro pe care statul le colectează anual din enervanta taxă auto, instituită în 2007 de Sulfina Barbu ÅŸi care a cunoscut până acum atâtea versiuni că nimeni nu le mai Å£ine minte numărul? Răspunsul oficial, dat de cei puÅŸi să gestioneze tonele de euro, arată că s-au făcut programe educaÅ£ionale pentru copii, amenajări de parcuri, administrări de arii protejate.
de Alexandru Nastase
20/01/2010
Mai puţin de un sfert din sumele colectate a fost folosit. Restul o fi folosit ca o centură de siguranţă pentru economie...
Ce background vă mai putem oferi despre taxa auto, rebotezată în prezent taxă de primă înmatriculare? Am spus "taxă"? Este din multe puncte de vedere o amendă născocită de cei care ne conduc. În primăvara lui 2007, Sulfina Barbu, pe atunci ministrul Mediului ÅŸi Gospodăririi Apelor, ÅŸi Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu au observat că în România a crescut consumul ÅŸi, pe acest fond, tot mai mulÅ£i români îÅŸi permiteau să-ÅŸi cumpere o maÅŸină. În criză de bani, s-au gândit să exploateze acest aspect ÅŸi să-l transforme într-o sursă foarte suculentă de venituri la bugetul de stat. Mai are rost să enumerăm ÅŸirul interminabil ÅŸi grotesc de bâlbâieli care a urmat? Mai are rost să vă amintim de câte ori au venit cu câte o nouă variantă de taxă ÅŸi cum de fiecare dată argumentele pentru noua versiune erau exact opusul versiunii precedente? Mai este nevoie să vă amintim cum, după ce au fost daÅ£i afară de la guvernare de Tăriceanu, Sulfina Barbu ÅŸi PD-L au devenit, din iniÅ£iatorii taxei, cei mai de temut adversari ai ei? Cum, după revenirea la ciolan, o dată cu instalarea lui Emil Boc ca prim-ministru, au îndulcit din nou tonul la adresa taxei până atunci mult-hulite? Mai are rost să vă spunem că, la fiecare nouă versiune a taxei, Comisia Europeană ne-a ameninÅ£at cu diverse pedepse?
DE OCHII LUMII
Taxa auto, în nenumăratele ei forme de până acum, nu a fost niciodată o taxă de mediu. De fiecare dată, indiferent de denumire, a vizat numai autoturismele pe care românii ÅŸi le puteau permite: maÅŸini cu motor cu capacitate mică, număr redus de cai putere, preÅ£ până în 25.000 de euro. Vehiculele utilitare ÅŸi camioanele, utilajele agricole ÅŸi alte categorii de maÅŸini cu consum mare de carburant ÅŸi, deci, mari poluatori, nu au făcut niciodată obiectul de interes al acestei taxe pentru simplul motiv că în Å£ara noastră nu se vând prea multe. Acest lucru reiese ÅŸi din faptul că, până în 2008, banii din această taxă au mers la Ministerul FinanÅ£elor, iar destinaÅ£ia lor ulterioară - cum au fost folosiÅ£i - nu se cunoaÅŸte. Să vedem însă ce s-a făcut cu banii după ce s-a decis, de ochii lumii, că destinaÅ£ia lor trebuie să fie Ministerul Mediului.
SURSÄ‚ DE ÎMBOGĂŢIRE
În subordinea acestui minister funcÅ£ionează o extraordinară vacă de muls ÅŸi o sursă inepuizabilă de făcut averi: AdministraÅ£ia Fondului pentru Mediu. Este acea instituÅ£ie la care ajung toÅ£i banii ce se colectează pentru mediu în România. În 2008, aproape 1 miliard de lei noi a ajuns la Fondul de Mediu din taxa auto! La cursul de schimb de atunci, asta înseamnă peste 300 milioane de euro! În 2009, deÅŸi nu există încă estimări oficiale (este, evident, mult prea devreme!), suma se apropie de 700 milioane de lei, echivalentul a 160 milioane de euro! Cum s-au cheltuit cele 460 milioane de euro intrate în vistieria Fondului pentru Mediu? Am solicitat informaÅ£ii oficiale. Să începem cu anul 2009. S-au alocat bani pentru 17 proiecte aprobate între 2006 ÅŸi 2008 ÅŸi care se află încă în derulare: Centrul pentru colectarea deÅŸeurilor electrice, electronice ÅŸi electrocasnice la Piatra NeamÅ£, în valoare de 113.556 RON; realizarea staÅ£iei de epurare a apelor uzate, comuna Remetea, judeÅ£ul Harghita, în valoare de 3.882.000 RON; programul de educaÅ£ie ecologică Ecojunior, desfăşurat la Colegiul NaÅ£ional Roman Vodă din Roman, cu o valoare de 7.667 RON; o instalaÅ£ie de reducere a emisiilor de CO2 la vopsitoria fabricii din Mioveni Automobile Dacia, proiect în valoare de 15.447.217 RON; înfiinÅ£area unei staÅ£ii de epurare în comuna Cotnari, judeÅ£ul IaÅŸi, în valoare de 1.447.259 RON; desfăşurarea ÅŸcolii de ecologie Delta Fest de către AsociaÅ£ia Galaterra, proiect în valoare de 218.375 RON; extinderea staÅ£iei de epurare Åžtei, judeÅ£ul Bihor, investiÅ£ie în valoare de 1.114.383 RON; conservarea ÅŸi managementul habitatelor din RezervaÅ£ia "Calcarele din Dealul Măgura" Dobrogea, program derulat de Clubul Sporturilor Montane, în valoare 42.065 RON; managementul ariilor protejate din judeÅ£ul Satu-Mare, realizat de societatea Carpatin Ardeleană cu 155.150 RON; creÅŸterea conÅŸtientizării populaÅ£iei de pe Valea Deznei privind protecÅ£ia mediului, realizat la Grupul Åžcolar Industrial SebiÅŸ, cu 36.609 RON; amenajarea ravenei GhermăneÅŸti, judeÅ£ul Vaslui, proiect în valoare de 300.148 RON; stabilizarea ÅŸi consolidarea ravenei la drumul comunal 105 A - satul Laza, comuna Laza, jud. Vaslui, cu suma de 183.495 RON; realizarea unei linii de peletizare a deÅŸeurilor lemnoase ÅŸi a rumeguÅŸului verde la societatea MetalTrade International GalaÅ£i pentru suma de 896.191 RON; modernizarea sectorului de reciclare a deÅŸeurilor de ambalaje în vederea protejării mediului, realizată de societatea Somplast din BistriÅ£a pentru suma de 285.691 RON; acÅ£iuni combinate pentru administrarea ariei protejate PeÅŸtera Vântului conform planului de management, proiect desfăşurat de Clubul Speologilor Amatori cu 80.663 RON; protecÅ£ia Ariei Naturale Balta Suhaia, proiect atribuit Consiliului Local al comunei Suhaia, judeÅ£ul Teleorman, pentru 30.646 RON; un program de producere ÅŸi distribuÅ£ie a apei calde menajere cu panouri solare, realizat la Drobeta Turnu-Severin de firma Flora Sercom SA cu 61.241 RON. Totalul banilor alocaÅ£i este de aproximativ 23 de milioane RON, adică în jur de 6 milioane de euro din 160 milioane de euro încasaÅ£i.
Instituţiile cu bani, doar la PD-L
În 2008, Fondul de Mediu a dat bani pentru 12 proiecte de parcuri. Valoarea totală a proiectelor este de 6 milioane RON (puÅ£in peste 2 milioane de euro). Ce s-a făcut cu restul banilor, până la 400 milioane de euro? Oficial, ei există în bugetul Fondului pentru Mediu ÅŸi "aÅŸteaptă proiecte eligibile pentru a fi absorbiÅ£i". La Fondul pentru Mediu există depuse numai din partea organizaÅ£iilor neguvernamentale mii de proiecte care aÅŸteaptă de ani buni finanÅ£are ÅŸi cărora nici măcar nu li se răspunde. Fondul de Mediu a fost condus până în 2008 de liberalul Mihai Toti, iar acum ÅŸef mare este democrat-liberalul Vlad Marcoci. De menÅ£ionat că atât în alianÅ£a cu PSD, cât ÅŸi în cea cu UDMR (parafată în decembrie 2009), instituÅ£iile de mediu bănoase au revenit, fără excepÅ£ie, doar PD-L.
hai Lazaoiule ca ai fost vazut vorbind cu Manolea asta de foarte multe ori. Nu te mai da de dupa visinii ca nu l stii.
Nu cumva il atacati pe fostul dumneavoastra coleg, pe domnul Preda, pentru ca si dumneavoastra va doriti o functie in PDL? Ca asa se intampla dupa orice campanie, oamenii ca dumneavoastra cer functii. De ce nu aveti curajul sa iesiti la bataie, asa cum face domnul Preda, pe care eu il admir foarte mult pentru curajul pe care il are, sa se confrunte cu greii PDL. Iesi la lupta domnule Lazaroiu, nu doar asteptati sa va pice si dumneavostra ceva!
Aha, e clar, deci de Nastase ii e frica in continuare betivanului-sef! Lasa, ca iese Nastase si va baga la bulau de nu va vedeti, si pe tine si pe Basecu!
cotrocenii vor sa castige geoana alegerile in partid. le convine foarte mult.de aici si declaratiile
Ca de fiecare data, domnul consilier Lazaroiu ne surprinde cu analizele pertinente pe care le face. Mi as fi dorit ca lucrurile profunde pe care le-a abordat in inregistrarea audio sa le regasesc si in pagina ziarului, deoarece sunt foarte importante. Ca de fiecare data, S. Lazaroiu trage semnale de alarma, iar cunoscatorii ar trebui sa aprecieze acest lucru.
Sunt de acord cu ceea ce spune S.L despre situatia din PDL. Ceea ce trebuie sa se intample cu acest partid trebuie sa vizeze clarificarea doctrinara si mai putin lucruri care tin de sigla. Sigla se rezolva foarte usor: se fac oscus grupuri si apoi o echipa de creatie vine si spune se potriveste asta sau asta. Dar in acest moment esential pentru PDL este sa isi clarifice ideologia. restul sunt povesti
Liliana Ruse, nu trebuie să cedezi. Publicul - mai mult sau mai puÅ£in cititor - vrea să afle dacă flacăra respectivă era lila, mov sau indigo. Altfel, nu mai poate mânca mâine la prânz. N-ai văzut că, până ÅŸi CNN-ul ( litere a căror semnificaÅ£ie Robert Turcescu n-o cunoaÅŸte ) a dat ÅŸtirea cu Geoană ÅŸi flacăra viole(n)tă ? Åži de fapt, era flăcăruie, flacără, flamă ori faclă ? Posteritatera trebuie MUSAI să afle această cutremurătoare ÅŸtire, iar menirea Lilianei Ruse este să-i lumineze pe toÅ£i. AÅŸa se nasc marii jurnaliÅŸti.
sa recapitulam: noi l-am adus pe manolea acolo dar aia de la psd sunt de vina ca s-au speriat ca noi l-am folosit. Pana si trambitasul fruntas de pe hotnius cu vila in pipera (incepe cu tapa si se termina cu laga) a zis ca "el lider maximo" are de dat o iesplicatzie cu vudu de cotroceni, dar a tacut brusc. Cre' ca i-au zis astia ca-l muta la confort doi la obor!
Hehehe...!!! uite ce spune profesorul Lazaroiu. Ca votul uninominal pur, atat de mult dorit de Basescu ar dezavantaja PDL ul la viitoarele alegeri din cauza posibilei aliante PSD+PNL (Voiculescu deja face avanpremiere). Pai si ce va face acum Baselu?? Va proceda ca la "demisonez in 5 minute"?? Sau isi sacrifica partidul mult ibit??