EXCLUSIV Iliescu: „Acum e important să se formeze o echipă de oameni cu autoritatea morală şi politică de a conduce. Năstase şi Diaconescu trebuie să facă parte din echipă”

Postat la: 05.01.2010 17:36 Ultima actualizare: 05.01.2010 21:35

Ion Iliescu îi vede printre „noii lideri“ ai PSD pe Adrian Năstase şi Cristian Diaconescu n Foto: Publimedia/Ovidiu Micsik

* Din noua echipă proiectată de Iliescu lipseşte Miron Mitrea, despre care preşedintele de onoare vorbeşte în termeni negativi:"face pe cocoşul, are ambiţii puerile"

Într-un interviu pentru Gândul, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, vorbeşte despre situaţia tensionată din PSD, după ce tot mai multe voci importante din Kiseleff se ridică împotriva conducerii lui Mircea Geoană. Iliescu afirmă că este timpul unei analize "serioase", care să pregătească Consiliul Naţional, din luna februarie, precum şi Congresul din luna martie. Totodată, fostul preşedinte al social-democraţilor declară că "a venit timpul ca partidul să-şi formeze o echipă de oameni care să aibă autoritatea necesară, morală şi politică de a conduce".

Printre aceştia, Ion Iliescu îi vede pe Adrian Năstase şi pe Cristian Diaconescu, precizând că PSD are resurse pentru a completa echipa. Din rândurile acesteia, va lipsi, probabil, Miron Mitrea, despre care preşedintele de onoare nu vorbeşte în termeni tocmai favorabili, considerând că acesta "face pe cocoşul" şi dă dovadă de "ambiţii puerile". Liderul PSD, Mircea Geoană, urma să revină, în cursul zilei de marţi în ţară, din vacanţa petrecută în SUA.

Câteva declaraţii din interviu, pe scurt:

  • - "Dezaprob poziţiile membrilor de partid care fac pe cocoşii şi susţin că trebuia să ne punem candidat propriu (la Colegiul 1, n.n.). N-are nicio legătură, acum şi aici, Hrebenciuc. (...) Asta nu este înţelepciune şi nu e decizie politică, ci o ambiţie puerilă a unor oameni fără maturitate politică."

  • - "Am constatat că, dincolo de ieşirile superficiale ale unora, care niciodată n-au stat să gândească pentru că nu le stă mintea la analize şi la concluzii politice, încep să fie puse în discuţie teme importante, fie de către Adrian Năstase - cum să se pregătească PSD pentru această analiză de fond în Consiliu şi în Congres -, fie de către Corina Creţu"

  • - "Vom pregăti o analiză extrem de serioasă a situaţiei în care se află partidul şi încotro ne îndreptăm" (...) Nu mai e foarte importantă figura unui lider, ci formarea unei echipe de oameni care să aibă autoritatea necesară, morală şi politică pentru a conduce partidul"

  • - "Dacă partidul nu îşi afirmă suficient de clar apartenenţa, pot apărea la stânga sa diverse tendinţe şi tentaţii, aşa cum s-a întâmplat şi în Germania. Totuşi, la această oră, în România este dificil să apară un nou partid de stânga, care să conteze".


Iată, în continuare, interviul, pe larg:

- Apar tot mai multe voci care susţin că a venit timpul schimbării la conducerea PSD. Miron Mitrea scrie pe blogul său că neparticiparea cu un candidat propriu la alegerile din Colegiul 1 denotă hrebenciucizarea PSD...
- Nu trebuie confundate lucrurile. Tema lipsei unui candidat propriu pentru alegerile din Colegiul 1 e una, iar situaţia din partid e alta. Ar fi o geşeală să se considere drept slăbiciune a partidului faptul că nu şi-a desemnat candidat propriu. PSD a fost consecvent, iar în politică e nevoie de aşa ceva. A fost o perioadă importantă şi un succes politic alianţa care se realizase între PSD şi PNL, cu consecinţa izolării lui Băsescu şi a PD-L. Că proiectul nu a fost finalizat, e o altă problemă. Revenind la Colegiul 1, acesta a fost ocupat de un membru al PNL. Există o înţelegere politică între cele două partide care spune că, atunci când se eliberează un colegiu, cei doi se sprijină reciproc, astfel încât locul de parlamentar să fie recâştigat de partidul care l-a deţinut. Şi, din acest punct de vedere, hotărârea este una înţeleaptă, care dovedeşte maturitate politică.

- Dar Mitrea spune că alianţa a trecut şi că PNL s-a dezis de PSD.
- Eu dezaprob ferm acele poziţii ale unor membri de partid, care fac pe cocoşii, şi susţin că trebuia să ne punem candidat propriu. Asta nu este înţelepciune şi nu e decizie politică, ci o ambiţie puerilă a unor oameni fără maturitate politică.

- Şi nici Hrebenciuc nu este implicat?
- N-are nicio legătură, acum şi aici, Hrebenciuc. A fost o decizie politică. Dacă PSD era într-o situaţie similară, PNL l-ar fi sprijint ca să-şi recâştige colegiul. E cu totul altceva.

"Consiliul Naţional, în februarie. Apoi trebuie pregătit Congresul..."

- Dar nu este necesară o analiză a situaţiei actuale din partid?
- Problema noastră imediată este că avem nevoie de o analiză profundă, nu de una superficială. Urmează să pregătim o analiză serioasă la scara întregului partid, în vederea organizării Consiliului Naţional. Să iniţiem o dezbatere care să ne ajute să tragem concluziile evoluţiei din ultimii cinci ani. Să analizăm serios rezultatele ultimelor alegeri prezidenţiale, apoi situaţia concretă în care se află partidul şi încotro ne îndreptăm. Ce-i de făcut pentru anii viitori. Asta va fi tema analizei în viitorul Consiliu Naţional, undeva în februarie. Apoi trebuie pregătit Congresul, un document programatic, o orientare care să afirme clar poziţia politică şi ideologică a unui partid de stânga, social-democrat modern, aliniat la ultimele schimbări sociale.

- Mitrea nu a fost singurul care a reacţionat. Au apărut critici dure şi din partea altor lideri. Unul dintre ei, Adrian Năstase.
- Da. Am constatat că, dincolo de ieşirile superficiale ale unora, care niciodată n-au stat să gândească pentru că nu le stă mintea la analize şi la concluzii politice, încep să fie puse în discuţie teme importante, fie de către Adrian Năstase - cum să se pregătească PSD pentru această analiză de fond în Consiliu şi în Congres -, fie de către Corina Creţu, care a publicat şi ea un material interesant, cu acelaşi conţinut, pe blogul său. Şi pe blogul meu au apărut idei interesante ale unor cititori, iar eu am încurajat această discuţie. Consider că trebuie să lansăm o mare dezbatere atât în cadrul partidului, cât şi împreună cu prietenii, cu susţinătorii PSD, pentru o pregătire foarte serioasă. Să nu bifăm o acţiune formală, pentru că ne-am obişnuit cu chestii cam feseniste. N-am prea avut Congrese care să dezbată serios lucruruile şi nici Consilii Naţionale. De această dată, şi Consiliul şi Congresul trebuie să devină forumuri extrem de serioase de analiză, de dezbateri şi de elaborare programatică.

- Adrian Năstase susţine că partidul a slăbit, iar decizia s-a disipat. Împărtăşiţi această observaţie?
- E un sentiment mai general, într-adevăr. S-a creat o anumită situaţie de dispersie a deciziei. Nu atât de fărâmiţare, pentru că nu există mai multe centre de putere şi de decizie în partid. Se simte însă lipsa unei anumite coerenţe şi fermităţi în actul de decizie, de jos până sus.

"Opoziţia va dura, cel puţin până la alegerile parlamentare"

- Ce-ar trebui să facă PSD, în perioada imediat următoare pentru a strânge rândurile?
- Chiar acest proces de dezbatere organizată este o modalitate de adunare a rândurilor, de limpezire a minţilor şi de concentrare a tuturor în jurul unui proiect, a unui program comun. Eu cred că trebuie să ieşim cu nişte teze ale Congresului care să fie amplu dezbătute la scara întergului partid şi în jurul cărora să se concentreze o dezbatere preliminară, în pregătirea Congresului.

- Aveţi o mare responsabilitate. Este foarte posibil ca omul pe care îl veţi susţine să devină preşedinte. V-aţi gândit cine va fi acesta?
- Acum nu mai e foarte importantă figura unui lider, pentru că nu ne mai aflăm în situaţia anilor '90. Acum e important să se formeze o echipă de oameni care să aibă autoritatea necesară, morală şi politică de a conduce. Oameni credibili cu care să se construiască pe o temelie nouă partidul, în noile condiţii ale opoziţie. Opoziţie care va dura, cel puţin până la alegerile parlamentare.

- Adrian Năstase şi Cristian Diaconescu fac parte din această echipă?
- Fără îndoială. Şi nu numai. Sunt şi alţii oameni care au acumulat în aceşti ani şi experienţă şi pregătire.

- Cum ar fi...
- Să aşteptăm până la Congres! Dar vă spun că e de unde să se adune o echipă solidă şi cu verticalitate, o echipă de oameni bine împlântaţi în terenul politic al societăţii româneşti. Oameni cu orizont, care pot sintetiza schimbările şi mersul societăţii. Structura socială a acesteia s-a schimbat radical, iar un partid de stânga trebuie să se adapteze la aceste lucruri, inclusiv în ceea ce priveşte viaţa economică şi potenţialul de dezvoltare a capitalului naţional.

- Ar fi posibil, pe acest fond de pierdere a unei identităţi politice ferme să apară un nou partid de stânga?
- Eu spun că nu. Dar platforma ideologică a acestui partid este o problemă serioasă, care trebuie dezbătută în viitorul Congres. Afirmarea clară ca partid social-democrat. Un partid de stânga care să reunească tot ceea ce înseamnă gândire de stânga, în societatea românească. Fărâmiţarea stângii nu poate fi benefică, dar dacă partidul nu îşi afirmă suficient de clar apartenenţa, pot apărea la stânga sa diverse tendinţe şi tentaţii, aşa cum s-a întâmplat şi în Germania. Totuşi, la această oră, în România este dificil să apară un nou partid de stânga, care să conteze. Important este ca PSD să capete forţa necesară şi să umple acest spectru al vieţii noastre politice.

- Este posibilă desprinderea unei aripi a nemulţumiţilor din PSD?
- Nu. Oportuniştii s-au manifestat altfel. Au mers acolo unde li s-au oferit tentaţii.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

65 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 toma 5.01.2010 18:01

CE CURAJ PE EL SA VORBEASCA DE ONOARE SI MORALA!!!!!!EL CARE ADISTRUS O TARA SI ONOAREA EI,PRIN CONDUCERE SI GINDIRE COMUNISTA.PUNE ACCENT PE OAMENI CU MORALA NASTASE???DIACONESCU DA.PACAT CA ESTE IN GINDURILE CELUI MAI HIDOS PERSONAJ DIN PSD SI DIN TARA.
DACA DAI CU PUSCA IN PSD ,OAMENI DE ONOARE RAMIN IN PICIOARE DOAR 2-3,RESTUL...
LUPTATI IN GOL,SINTETI DEJA SUB PRES.DOAR HULIGANII SI BANDITII VA MAI APRECIAZA.

 
#2 wxyz 5.01.2010 18:03

Ilici, ne lesi?? La pensie, (prea putin) stimabile!

 
#3 Cocalar 5.01.2010 18:13

nastase cu autoritate morala ?! vai de mama voastra de neghiobi !

 
#4 maia 5.01.2010 18:17

Sunt de acord pana la un punct: Nastase nu are ce cauta in politica romaneasca si nici cei ca el...Diaconescu da, Antonescu da,ba chiar si "prostanacul" de Geoana ca e "prost" de cinstit.
De "smecheri destepti " ne-am saturat.....de "bisnitarii de lux" de acuma mi-e sila, asa ca mai bine astia mai "prostuti", imi inspira mai multa incredere...pentru cei "unsi cu toate alifiile" astia cu bun simt li se par prosti...ei bine, e timpul sa-i vedem si pe ei la putere ca de astialalti ne-am cam scarbit!

 
#5 gion0243 5.01.2010 18:25

se dau de stinga dar in realitate nu au nici o doctrina se adapteaza in functie de moment --- argument ---- unde ati fost cind excroci si-a facut salari nesimtite s-au cind excroci si-au facut pensi nesimtite erati in romania russssssine talharilor imi lasa * apa ce vas aplica metoda chineziasca un glont in ceafa nu credeam sa ajung sa ma bucur de fmi cand face ordine in tara chiar daca face pe bani acestui popor nacajit

 
#6 sebastian 5.01.2010 18:33

Tataie, ieshi in * la pensie! cu basca cu tot!

 
#7 Romania Jefuita 5.01.2010 18:41

Dar despre sumele de pe www.porcisme.ro ce parere are? Scorul se actualizeaza zilnic.
www.porcisme.ro

 
#8 Edgar 5.01.2010 18:41

Las ca pot vorbi de morala T. Basescu si EBA, Silviu si Honorius Prigoana. Simbolurile noii clase.. scuzati, oligarhii politice.

Cu ce a fost mai rau Nicolae Ceasusescu care si-a promovat odrasla in politica, dect cei mai sus numiti? Nu aceleasi legaturi, filozofie de clan a functionat si atunci?

 
#9 PMS 5.01.2010 18:44

VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO

 
#10 StefyvsEdgar 5.01.2010 18:49

Ce dreaqu mai Edgare, te-ai prostit si tu ? Pareai mai inteligent. Ceausescu te obliga iar astia te taxeaza si te fura... asat-i deiferenta.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa