no author
Departamentul Social - Mediafax
258 vizualizări 20 mai 2018

Despre şansele primite în viaţă, Nelu Bănşoiu spune că cel mai mult datorează profesorilor: “Oameni interbelici care, indiferent de îngheţul stalinist, erau oameni calzi, foarte artistici, mulţi dintre ei boemi, o boemie care aproape că a dispărut. Am avut un profesor care, dupa 8 ani de prizonierat în Rusia, a făcut o splendidă operă de educaţie şi culturală şi patriotică”.

Redăm intergral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX şi Gândul.info de prof.dr. Nelu Bănşoiu.

Reporter: Ce aţi câştigat în cei 28 de ani în care aţi condus Paideia?

Prof.Dr. Nelu Bănşoiu: Am împlinit un vis. Era o frustraţie mare, în timpul socialismului eram frustrat că nu sunt cărţi. Că nu pot să lucrez în specialitate, eu lucrând în mediul universitar, să fie suficient de citit, şi atunci am făcut această editură şi am încercat să suplinesc această lipsă. Sigur că am câştigat o mare bucurie dar şi o mare îngrijorare pentru că între timp s-au împuţinat cititorii de carte şi s-a împuţinat voinţa de lucru intelectual, aşa cum eram noi invăţaţi s-o preţuim. Şi-am mai câştigat sigur un fel de bucurie asociată creaţiei, pentru că munca de editură este o muncă creativă, o muncă creativă în continuarea activităţii universitare, didactice şi în sprijinul ei. Cam asta am câştigat.

Reporter: Ce-aţi pierdut?

Nelu Bănşoiu: Iluzii! În primul rând că s-a schimbat lumea! Oamenii au început să fie…, să-şi întoarcă privirea de la carte. Asta este o mare deziluzie. M-aşteptam ca lucrurile să evolueze în virtutea unui ideal format la începutul secolului la toţi intelectualii români, în fine, oamenii să aiba în continuare bucuria lecturii, să ne certam pe lucruri frumoase, că noi ne certăm pe lucruri urâte! Bucuria lecturii dispare. Sunt deziluzii importante.

Reporter: Ce aţi învăţat în aceşti ani?

Nelu Bănşoiu: Am învăţat că perseverenţa este cheia unui succes sănătos, atât în viaţa culturală cât şi în viaţa socială. E foarte important să fii perseverent. Asta am aflat-o târziu, am aflat-o în special în legatură cu truda de a face cărţi într-un context din ce în ce mai ostil. Şi e vorba de o perseverenţă foarte bine conturată, ca sa mă exprim aşa, foarte bine direcţionată, pentru ca în rest, mă rog, noi am fost perseverenţi să învăţăm, să facem ce trebuie. Acuma însă trebuia să fac ceva greu de făcut şi foarte special, cu eforturi care depăşeau cu mult mulţumirile, mă rog, diferit.

Reporter: Cu ce va diferenţiaţi pe piaţă? Cu ce se diferenţiază Paideia de celelalte edituri?

Nelu Bănşoiu: Paideia este o editură academică, e una dintre puţinele edituri care scoate carţi cu caracter academic în piaţă, edituri ca să zic aşa libere, care să nu fie edituri universitare, adică editurile universităţilor mari. Noi scoatem carte foarte specială, ediţii bilingve, ediţii pentru specialişti, adică, în fine, e o carte cu un caracter destul de special, multe capodopere ale gândirii universale în traduceri noi, am organizat un întreg sistem de promovare a traducerilor noi pe criterii avansate ştiinţific, prin asta se deosebeşte. Apoi se deosebeşte prin faptul ca noi facem ediţii bibliofile. Suntem singura editură care are aceasta ambiţie, facem cărţi bibliofile foarte frumoase, tot din rândul capodoperelor mari, albume legate frumos, lucruri de genul acesta. Ne mai diferenţiem prin faptul că suntem o editură care face şi anumite publicaţii, aşa un fel de editii media, în care se combină literatura cu filmul, cu documentare, cu intervenţii din alte surse, mă rog, şi anumite dezbateri. Ne diferenţiem prin atenţia pe care o dăm culturii etnoculinarului, culturii culinare, şi a ediţiilor simbiotice pe care le facem pentru cărţile de bucate vechi, am făcut şi sare, cum se făcea în vechime, şi, mă rog, tot felul de mirodenii, lucruri de felul acesta pe care le oferim odată cu cartea. Şi ne mai diferenţiem prin faptul că noi avem un atelier de hârtie manuală, pe loturi numerotate, foarte preţioasă în sine, care poartă toate însemnele date prin tradiţie şi care este baza unor carţi foarte speciale pe care le facem folosind aceasta hârtie şi a unor atlase, albume, harţi, postere, lucrări foarte speciale, din păcate nu ajungm la cei care gustă lucrurile astea decât foarte greu, din pacate, pentru că sunt mulţi oameni care ar vrea şi ar putea să cumpere şi ar putea să ne ajute să ne reproducem, ca să zic aşa, lucrările. Şi ne mai deosebim prin aceea că lucrările noastre sunt, în principiu, datorate mediului universitar, celor care lucrează în universităţi, publicam mulţi oameni tineri, mulţi absolvenţi, doctoranzi, în plus, prin ce ne mai deosebim, dacă stau să mă gândesc, cu claritate ne deosebim prin faptul că avem singura colecţie de arhitectură amplă şi serioasă. Există sigur editura Simetria care publica lucruri foarte frumoase, mai exista editura Igluu, excepţională, dar noi facem, scoatem lucrări de linie, ca să zic aşa, pentru studenţi, pentru doctoranzi, pentru arhitecţii în formare. În fine, poate că ar mai fi câte ceva de spus dar e suficient să vă conving că într-adevar ne deosebim.

Reporter: O editura este şi un business, merge businessul?

Nelu Bănşoiu: Ca business în sine, nu. Deci e…, se acoperă cheltuielile însa cu sincope, greu, mă rog, e un business la limita acceptabilului, nu e un business de profit. O problemă importantă este faptul că nu-i audienţa necesară, nu sunt mijloacele necesare de a ajunge acolo unde se cer lucrurile pe care le facem noi. În fine, sperăm că vom depăşi această fază şi vom ajunge la o perioadă în care dacă nu prosperăm măcar să nu ne chinuim.

Reporter: Dacă v-aţi întâlni cu dumneavoastră, cel de la 20 de ani, el ar fi mulţumit de dumneavoastră acum?

Nelu Bănşoiu: Asta e o întrebare dificilă. În principiu, cu oarece perseverenţă şi cu foarte mult noroc sunt, aşa, într-o atmosfera la care visam când eram tânăr şi am bucurii mari şi intense legate de împlinrea, într-o oarecare masură, a idealurilor pe care mi le-am format când eram foarte tânăr. Acum sigur că nu sunt în situaţia să exult dar în mare măsură pot să-i spun tânărului meu prieten de 20 de ani că s-au împlinit cele mai importante proiecţii.

Reporter: Care a fost cea mai mare şansă pe care aţi primit-o de la viaţă?

Nelu Bănşoiu: Iarăşi un lucru dificil, să clasifici şansele. Cea mai importantă şansă a fost oamenii din jur, profesorii mei din liceu, profesorii de la facultate, faptul că am rămas într-un mediu foarte elevat, că nu am fost tulburat de prea multe reglementări, ca să zic aşa, în meseria pe care mi-am exercitat-o, pe care am facut-o ca profesor, în fine. Şansa foarte mare însă o constituie imprejurările formaţiei intelectuale. Eu ţin de o…, de cultura începutului de secol, sunt născut în ’50 şi am crescut printre oameni interbelici. Acei oameni interbelici, indiferent de îngheţul stalinist, erau oameni calzi, foarte artistici, mulţi dintre ei boemi, o boemie care aproape că a dispărut, aceasta a fost imprejurarea cea mai importantă. În rest, mi-am urmat imboldurile.

Reporter: Care sunt oamenii cei mai importanţi din viaţa dumneavoastră?

Nelu Bănşoiu: Tot profesorii mei. Eu am avut un profesor din clasele mici, a fost dirigintele nostru, a fost un profesor de muzică, Aurel Manolescu, îmi face plăcere să-l evoc, o persoană excepţională. Dupa 8 ani de prizonierat în Rusia, a venit profesor de muzică şi a făcut o splendidă operă de educaţie şi culturală şi patriotică. El, spre pildă, la 14 ani m-a trimis la …într-un loc puţin cunoscut în epocă, la o secţie a Bibliotecii Centrale de Stat, care avea magnetofoane Tesla şi puteai să asculţi muzică la căşti. Foarte frumos! Mi-a facut o cultură muzicală extraordinară! Şi era acolo director un domn Nicu Stan, mi-aduc aminte, cu mult păr creţ, care dupa aceea a plecat din ţara. A însemnat foarte mult pentru mine, am ajuns meloman. Datorită dumnealui am frecventat poezia înaltă, suprarealiştii ruşi, Goethe,el era cunoscător de limbi, excepţional personaj şi foarte important în viaţa mea. Adică a devenit un fel de părinte spiritual sau cum să-i spunem, până când am intrat la facultate. S-a îngrijit să mă instruiesc suficient şi a plecat după, la soţia lui în Canada, spre marea mea durere, dar, mă rog, asta se întampla acum 40-50 de ani. În aceeasi ordine, profesorul Gheorghe Vlăduţescu de la Universitatea din Bucureşti, acum, mă rog, este academician, este la senectute şi în glorie, cu care am lucrat de foarte tânăr şi căruia îi şi datorez faptul ca am lucrat la Universitatea din Bucureşti în specialitatea filozofie veche, un intelectual de foarte mare forţă şi un vizionar şi un om cald, foarte… Adică sunt persoane foarte apropiate care au contribuit la formarea mea profesională şi sufletească, mă rog, ceva în genul ăsta. Nu ştiu ce să vă spun mai mult, aş vorbi cu căldură de mulţi oameni dar pe ei îi scot în evidenţă c-au fost absolut remarcabili în raport cu viaţa mea proprie.

Reporter: Cât din ceea ce sunteţi acum este rezultatul greşelilor pe care le-aţi făcut?

Nelu Bănşoiu: Nu ştiu, e greu de spus pentru ca e greu să cataloghezi lucrurile pe care le faci drept greşeli. Sunt lucruri pe care le regreţi într-un context, după aia renunţi la regret, ţi se pare că a fost bine, nu ştiu să vă răspund la întrebarea asta. În principiu, sigur că lucrurile au urmat un curs în care au fost acţiuni favorabile, altele nefavorabile parcursului profesional, sufletesc. Noi am trait într-o viaţă destul de, cum să spun, într-o linie destul de dreaptă, fără foarte multe…., aşa au fost timpurile, într-un fel ne-au ocrotit.

Reporter: Ce v-ar face atât de fericit încât să spuneţi “clipă opreşte-te”?

Nelu Bănşoiu: Iarăşi este foarte greu de spus pentru că,sigur c-am avut parte de aşa…, de fericire intensă, dacă se poate formula în felul acesta, în rest e vorba despre o linişte care aduce a fericire, împăcare cu sine, o linişte, o clarificare a gândurilor despre lume, o înţelegere mai adâncă a întregului, ca să zic aşa, cu alte cuvinte vreau să spun că fiecare clipă pe care o trăiesc de la un timp, dupa 65 de ani să spunem, s-ar putea opri fără să existe un foarte mare regret însa nu e, nu s-ar opri ca urmare a unei exaltări goetheene ci ca urmare a unei aşezări înţelepte.

Reporter: În ce stă libertatea dumneavoastră?

Nelu Bănşoiu: Iarăşi greu de spus. Termenul de libertate e ambiguu de fapt. Libertatea mea ca persoană a fost legată de proiecţiile mele intelectuale şi cu dificultăţi, greu, uşor, în anumite perioade, am putut să mi le urmăresc. În principiu, m-am mişcat liber pentru că spaţiul meu de imaginare a fost extraordinar de larg şi mijloacele de a-mi satisface sufletul şi de a bate câmpii spaţial, acesta este foarte larg. Deci eu am fost un om liber în visare şi în ceea ce am facut în mare masură, adică am avut puţine constrângeri dramatice. Sigur că oamenii nu…, libertatea nu însamnă să ţopăi neliniştit pe câmpii, libertatea e un termen care se aplică persoanei, persoana e un termen foarte complicat, mă rog, deci persoana, eu ca persoană m-am bucurat de o libertate atât cât am putut să mi-o creez prin munca intelectuală, prin ideile, visele şi acţiunile mele coordonate de un ţel, de un proiect.

Reporter: În ce stă puterea dumneavoastră?

Nelu Bănşoiu: Acum nu mai ştiu în ce stă puterea mea (râde)…. Puterea mea a stat într-o teribilă curiozitate şi o muncă formidabilă de a înţelege. Asta e, mă rog, e un dinamism foarte intim, de fapt, e greu de descris, dar acolo a fost puterea, o energie sufletească foarte mare, de-acolo vine, ca să zic asa. Şi cu asta cred că te naşti.

Reporter: Ce vă place şi ce nu vă place la România astăzi?

Nelu Bănşoiu: Iarăşi e o întrebare foarte … e greu să răspunzi. Adică e uşor să răspunzi, e greu să răspunzi cu sens. Eu am predat mulţi ani în străinatate, sunt, mă bucur să fiu în cultura mea, să îmi petrec viaţa la senectute tot în propria mea cultură. Problema este că sunt suficient de, cum să spun, de … am suficientă experienţă să înţeleg că nu trebuie să ne raportam la idealuri fixe şi prefabricate. Viaţa e o mişcare foarte sinuoasă cu foarte multe aspecte contradictorii. În principiu îmi place să trăiesc în cultura mea, în mare masură n-o mai recunosc, nu mai e chiar cultura mea (râde) da’, mă rog, e cultura noastră într-o evoluţie pe care încă n-o ghicesc foarte bine, totuşi, una peste alta, cum să spun, nu sunt nefericit.

Reporter: Cum vă imaginaţi România, unde o vedeţi peste 10 ani?

Nelu Bănşoiu: Greu de spus. Probabil că va urma această direcţie a globalizării pe care o înţeleg în anumite limite. Mi-ar plăcea să fie, să-şi păstreze individualitatea aceasta culturală, să nu se aneantizeze foarte repede, spre bucuria şi mulţumirea tinerilor noştri, că despre ei este vorba. Cred că se va dezvolta europeneşte, mă rog, s-ar putea ca lucrurile să se mai schimbe la nivelul general al ideologiei, o să vedem. În orice caz, ea este pe un drum destul de bine trasat, nu văd motive pentru mari perturbari, sau scoateri din context, sau tragedii, mă rog, decât dacă Dumnezeu vrea asta.

Reporter: Care a fost cea mai fericită zi pe care aţi trăit-o în cariera dumneavoastră şi care a fost cea mai fericită zi din viaţa personală?

Nelu Bănşoiu: Problema asta e destul de grea cu clasificările. Nu ştiu, cred că cea mai fericită zi a fost când, profesional vorbind, a fost când mi-am susţinut teza de doctorat pentru că asta a fost acreditarea că voi lucra în domeniul ştiinţei şi că pot progresa în spaţiul universitar. Astea sunt lucruri destul de formale, eu nu ştiu ce să vă spun. În viaţa personală cred că cea mai fericită oră a fost când am ajuns pe un ţărm pustiu pe malul mării undeva şi-am avut aşa o trăire grozavă …. atunci a fost un moment pe care pot să-l asociez unei exaltări ferice. Da, unei exaltări care poate fi asimilată cu un moment de fericire.

Citește și: