INTERVIURILE GÂNDUL De ce a dat noul ministru al Agriculturii Bruxelles-ul pe Bucureşti. Mihail Dumitru, despre ferma de porci pe care o visează, cârnaţii de Pleşcoi şi fondurile europene

de Loredana VOICULESCU Postat la: 10.01.2010 18:06 Ultima actualizare: 10.01.2010 21:35

INTERVIURILE GÂNDUL De ce a dat noul ministru al Agriculturii Bruxelles-ul pe Bucureşti. Mihail Dumitru, despre ferma de porci pe care o visează, cârnaţii de Pleşcoi şi fondurile europene /// Foto: Publimedia/Adrian Stoicoviciu

"Am economisit din salariul de la Comisia Europeană, astfel încât să trăiesc trei ani din salariul de ministru al Agriculturii", spune Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii

Chiar dacă va câştiga doar a cincea parte din cât primea la Comisia Europeană, ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, vrea "să îmbunătăţească situaţia" din acest sector şi să sprijine exportul de produse tradiţionale, cum ar fi cârnaţii de Pleşcoi.

Iată câteva dintre declaraţiile date de ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, la interviurile Gândul

" Am acceptat această funcţie ca pe o provocare. Voiam să nu mai stau doar pe margine şi să comentez"

"Sectorul agricol este unul foarte puţin fiscalizat. Producătorii agricoli vor trebui să se înregistreze ca persoane fizice autorizate, să plătească impozit pe profit"

"Subvenţiile care dispar din acest an vor fi înlocuite, în regim de urgenţă, cu formele de sprijin permise de Comisia Europeană. Mă refer la ajutorul de minimis, o sumă maximă ce se poate acorda pe o fermă pe 3 ani, ce nu depăşeşte 7.500 euro pe fermă. O altă formă de ajutor de criză, adoptată în noiembrie de Comisia Europeană, are un un plafon maxim pe fermă de 15.000 euro"

"Dacă ar fi să mă apuc de o afacere în agricultură, m-aş apuca de carne de porc. În primul rând pentru că am experienţă în domeniu şi în al doilea rând pentru aici este cerere pe piaţa internă. Mi-aş face o fermă de porci, cu producţie şi prelucrare. Aş încerca să atrag resurse europene, iar pentru partea de cofinaţare aş încerca să iau un credit"

"Nişa (pentru export - n.red.) este cea a produselor tradiţionale, de calitate, unde noi am putea să aducem ceva nou, un gust nou, de exemplu. De exemplu în domeniul produselor din carne. Chiar şi cu cârnaţii de Pleşcoi, de ce nu"

"Până acum nu am pierdut bani pe fonduri europene. Pe Fondul de pescuit stăm prost, nu am pierdut, dar nu am cheltuit. Circa 17 milioane euro le-am putea pierde dacă nu le cheltuim până la sfârşitul acestui an. Proiecte sunt"

"Sunt un om născut la ţară, am crescut la ţară, am părăsit satul când am plecat la liceu. Mama are o mică gospodărie, într-o zonă de munte. Mama cred că primeşte vreo 100 sau 200 de lei subvenţie pe suprafaţa de păşune şi livadă pe care o are în satul de munte. Nu am ştiut niciodată exact ce subvenţie primeşte, dar este unul dintre beneficiarii sistemului SAPS (plăţi la hectar-n.red.)"

Iată interviul, pe larg:

- La Comisia Europeană aveaţi un salariu de circa 67.000 euro pe an. De ce aţi acceptat postul de ministru?

- Am acceptat dintr-o provocare. Mi s-a părut că fac parte din categoria celor ce stau pe margine şi comentez şi am vrut să văd cum e să încerc să fac ceva. Vreau să-mi folosesc competenţa şi cunoştinţele să îmbunătăţesc sitaţia din acest sector.

- Ministrul Finanţelor a declarat că vrea să impoziteze terenul agricol la valoarea reală, iar cei 1,5 milioane producători să devină contribuabili la buget. Care este opinia dvs în legătură cu fiscalizarea agriculturii?

- Sectorul agricol este unul foarte puţin fiscalizat. O parte foarte importantă a producţiei agricole nu intră în circuitul oficial al economiei. Pe de o parte avem producători foarte mici care nu au obligativitatea legală de a-şi ţine o formă de contabilitate, ei nu sunt taxaţi. Pe de altă parte avem unii producători mari care acţionează în economia gri sau neagră. În campania de toamnă au fost probleme cu grâu vândut la capătul tarlelei fără nici un fel de documente. Fermierii vin în faţa ministerului şi cer bani, dar tot ei au şi obligaţia de a aduce ceva la buget. Mi se pare corect să dăm bani fermierilor, dar şi ei să contribuie şi să respecte prevederile legale, să intre în economia legală.

"Largheţea" din controlul subvenţiilor va dispărea

- Concret, la ce trebuie să se aştepte micii fermieri?

- Dacă vorbim de cei mici, nu cred că vor fi schimbări esenţiale. Avem iniţiative prin care un număr din ce în ce mai mare de producători agricoli care desfăşoară activităţi comerciale să se înregistreze legal. Orice solicitant de fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală are obligaţia legală ca, dacă i se aprobă proiectul, să se înregistreze ca persoană fizică autorizată. Aceşti oameni vor plăti ca orice persoană fizică autorizată, la sfârşitul anului, un impozit pe profit. Vom încerca să eliminăm toate formele de evaziune fiscală, de fraudă, prin care se evită plata TVA.

- Cum anume?

- Va trebui să aplicăm foarte corect măsurile de control. Am impresia că în sistemul de subvenţionare partea de control se desfăşoară cu o anumită largheţe. Această largheţe va dispărea. Va trebui să ne asigurăm că cei care primesc subvenţii respectă şi condiţiile de acordare. Un alt caz în care vom lua măsuri este cel al arderii miriştilor. Aceasta este o practică interzisă de legislaţia europeană. Oamenii care ard miriştea ar trebui să li se diminueze fondurile pe care le primesc pe hectar.

"Reducerea TVA la alimente, imposibilă în contexul actual"

- Aţi susţine reducerea TVA la alimente?

- Reducerea TVA ţine de Finanţe. Dacă mi se va cere părerea, va fi o discuţie pe care o vom avea în cadrul Cabinetului. Pe de o parte nu putem să plângem că avem buget foarte mic şi că nu ne putem realiza obiectivele cu acest buget, iar pe de altă parte nu putem veni cu măsuri care să diminueze şi mai mult baza de generare de venituri bugetare. Sigur că în interesul consumatorului (reducerea TVA - n.red.) ar fi o soluţie, dar din punct de vedere bugetar, în actualul context econopmic, cred că va fi foarte dificil sau dacă nu chiar imposibilă adoptarea unei astfel de măsuri.

Ajutoare de 22.500 euro pe fermă, în loc de subvenţii

- Cu ce veţi înlocui subvenţiile care dispar din acest an?

- Cu forme de subvenţii autorizate de Uniunea Europeană. Analizăm toate formele de ajutor de stat pe care Comisia Europeană fie le permite, fie necesită o aprobare a Comisiei. Vom căuta în regim de urgenţă să folosim formele ce sunt permise, ce nu trebuie notificate Comisiei. Mă refer la un ajutor de minimis, o sumă maximă ce se poate acorda pe o fermă pe 3 ani, ce nu depăşeşte 7.500 euro pe fermă. Pe de altă parte Comisia a aprobat în noiembrie o altă formă de ajutor, de criză, cu un plafon maxim pe fermă de 15.000 euro, separat de prima formă de sprijin. Vom încerca să acordăm aceste forme de ajutor acolo unde dispar subvenţiile. Aceste fonduri ar urma să fie acordate din bugetul naţional, în măsura în care vom avea fonduri.

"Ieşim inclusiv cu cârnaţii de Pleşcoi"

- Importăm mare parte din mâncare. Cu ce am putea ieşi la export?

- Nişa este cea a produselor tradiţionale, de calitate, unde noi am putea să aducem ceva nou, un gust nou, de exemplu. De exemplu în domeniul produselor din carne.

- Cum ar fi cârnaţii de Pleşcoi?

- Chiar şi cu cârnaţii de Pleşcoi, de ce nu. Este vorba de toate produsele tradiţionale pe care noi le-am notificat şi pentru care am obţinut o protecţie la nivel european. Ministerul va sprijini efortul producătorilor de mediatizare a produselor lor pe alte pieţe, de participare la diverse târguri din străinătate. Exită programe europene în acest sens.

"Mi-aş face o afacere cu porci"

- Dacă ar fi să vă dezvoltaţi o afacere în domeniul agricol, de ce v-aţi apuca?

- M-aş apuca de carne de porc. În primul rând pentru că am o experienţă în acest domeniu, am lucrat la un complex de porci (Întreprinderea de stat pentru creşterea porcilor, Stănceşti, judeţul Prahova- n.red.), iar în al doilea rând, pentru aici este cerere pe piaţa internă. Mi-aş face o fermă de porci, cu producţie şi prelucrare. Mi-aş face un plan de afaceri, mi-aş dimensiona afacerea după nişte criterii economico-financiare concrete şi aş stabili dimensiunea fermei după resursele pe care le am de investit. Aş încerca să atrag resurse europene şi pentru partea de cofinaţare aş încerca să iau un credit.

"Am o atitudine europeană prudentă faţă de culturile modificate genetic"

- Domeniul culturilor modificate genetic este unul controversat. Care va fi atitudinea dvs în ce priveşte organismele modificate genetic (OMG)?

- Nu există subvenţii pentru acest sector. Este un sector controversat. Am o atitudine europeană prudentă faţă de acest sector. Cultivarea şi punerea lor pe piaţă se poate face atât timp cât din punct de vedere ştiinţific nu există pericol de contaminare a altor culturi şi un efect asupra mediului. Consumatorul are dreptul de a decide să consume sau nu şi de a fi informat corect în legătură cu OMG. Există o legislaţie europeană, punerea lor în cultură trebuie autorizată, fiecare stat membru are dreptul să refuze sau nu. Există state diun UE care aplică un veto total, chiar dacă ele sunt aprobate la nivel european. Există o listă de produse aprobate la UE acceptate de majoritatea statelor membre. În România au fost cultivate unele soiuri de culturi modificate genetic înainte să fim stat membru. După aderare a trebuit să interzicem cultivarea lor. Sunt firme de seminţe ce încearcă autorizarea lor pe piaţă.

"Riscăm să pierdem 17 milioane euro"

- În ce stadiu ne aflăm cu absorbţia fonsurilor europene pe agricultură şi cât riscăm să pierdem în acest an?

- Trei fonduri europene importante sunt gestionate de ministerul pe care îl conduc. Fondul European de Garanţii Agricole (FEGA), Fondul European de Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Fondul European de Pescuit. La absorbţia FEGA stăm bine, este fondul din care plătim subvenţiile pe hectar şi măsurile de intervenţie pe piaţă, adică pentru 2007 am consumat banii, pentru 2008 am consumat banii. Pentru 2009 avem toate cererile, am plătit un avans şi mai este o diferenţă de plată, dar suntem în termen. La FEADR suntem în situaţie încurajatore, avem un număr foarte mare de proiecte depuse, o rată de contractare mare, ceea ce ne dă speranţa că vom putea consuma repede mulţi bani. Până acum am cheltuit în jur de 1,3 miliarde euro pe FEADR din 8,02 miliarde euro, peste media celorlalte fonduri structurale. Ceea ce nu ne pune în situaţia pierderii de bani în 2010. Până acum nu am pierdut bani pe fonduri europene. Pe Fondul de pescuit stăm prost, nu am pierdut, dar nu am cheltuit. Circa 17 milioane euro le-am putea pierde dacă nu le cheltuim până la sfârşitul acestui an. Proiecte sunt. A durat foarte mult crearea structurii care să gestioneze sumele din Fondul de pescuit. Această autoritate a fost transferată, anul trecut, la Ministerul Agriculturii. Dacă nu va funcţiona autoritatea va fi vina mea, dar ceea ce se poate pierde la finele anului mi-aş permite să vă rog să nu daţi vina pe mine pentru ce nu s-a făcut din 2007 până acum. Cei cu ferme piscicole, din comeniul procesării peştelui şi comunităţile de pescari din Deltă sunt cei care ar trebui să vină cu proiecte pentru a atrage bani din acest fond.

"Nu ştiu exact ce subvenţie are mama"

- Unul dintre predecesorii dvs şi-a luat un consilier dintre producătorii agricoli, un producător din Lunguleţul, Dâmboviţa. Aveţi în intenţie să vă luaţi un astfel de sfătuitor?

- Nu mi-am completat încă schema de poziţii în cabinet. M-am întâlnit şi cu un astfel de reprezentant, i-am cerut un CV, am vorbit cu el. Daţi-mi voie să îmi aşez această schemă de personal, să văd ce domenii de competenţă n-am acoperit, iar în măsura în care voi avea disponibilă o poziţie în cabinetul meu mă voi gândi şi la această posibilitate. Pe de altă parte vreau să păstrez eu, personal, un contact direct cu fermierii, prin vizite în teritoriu. Sunt un om născut la ţară, am crescut la ţară, am părăsit satul când am plecat la liceu. Pe mama mea care trăieşte la ţară o vizitez frecvent şi ştiu cum se trăieşte la ţară, cunosc toate privaţiunile din mediul rural. Mama are o mică gospodărie, într-o zonă de munte.

- Mama dvs primeşte subvenţii agricole?

- Mama cred că primeşte vreo 100 sau 200 de lei subvenţie pe suprafaţa de păşune şi livadă pe care o are în satul de munte. Nu am ştiut niciodată exact ce subvenţie primeşte, dar este unul dintre beneficiarii sistemului SAPS (plăţi la hectar-n.red.)

"Am economisit din salariul de la Comisia Europeană"

- În cazul în care premierul va relua iniţiativa de a lăsa, benevol, la casieria guvernului, 20% din salariu, aşa cum a făcut întregul Cabinet în perioada august-decembrie anul trecut, veţi subscrie la această iniţiativă?

- Dacă premierul ne va cere, o voi considera la modul serios. Deşi, să fiu sincer, salariul de ministru, care este singura mea sursă de venit de când am venit ca ministru, probabil că nu îmi va permite să trăiesc foarte relaxat, să spunem. Nu uitaţi că vin de la un anumit salariu de la Comisia Europeană (circa 67.000 euro în 2009), nu mi-am făcut calculul cât voi câştiga din salariul de ministru, probabil că voi câştiga doar a cincea parte din cât am câştigat la Comisia Europeană. Dar am economisit din acel salariu de la Comisie astfel încât să trăiesc din salariul de ministru trei ani, dacă voi avea un mandat de trei ani în Ministerul Agriculturii.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

21 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Vasile Roaita 10.01.2010 18:14

concluzia : spaga de Bucuresti bate orice salariu de Bruxelles !

 
#2 Vasile Roaita 10.01.2010 18:23

bietul de el ! va trai din ce a economisit ! mi-e tare mila de el ! si tot ce are in cap se rezuma la carnatii de plescoi ?!

 
#3 baba novac 10.01.2010 19:03

MAI AM PUTZIN SI PLANG CA PORTOCALIUL ASTA IA MAI PUTINI BANI DECAT LA BRUXELLES !!! PAI SI EU IAU ,BA TAMPITULE,BANI MAI PUTINI DECAT UN NEAMT DE VREO 7 ORI SI NU AM DE UNDE LUA SPAGI DE MILIOANE DE EURO,CA VOI,PORTOCALII NEMERNICI...TRIBUNALE POPULARE,PAC-PAC SI GATA......

 
#4 Prostanacul;bai Roaita,bai Navac,hai ba acasa !!! 10.01.2010 19:20

...boala de oftica a ciuruitzilor e cronica si in pericol sa devina pandemica in randul celor saraci cu duhul !!!

 
#5 vergilius 10.01.2010 20:31

ce sa spun ,au mai venit unii cu un expert ,ciolos,care a adus si el altii experti,cum ar fi dan gherghelas adus la apia ,venit de la incoruptibili europeni,rezultat ,achizitii de echipament si mobilier in data de 31 dec 2008,la preturi supraevaluate ,a distrus sindicatul apia,are un frate in ancheta la dna,numit in mandatul sau sef peste padurile din neamt pe care a inceput sa le taie cu spor,asa ca sa mai ma scuteasca domnul ministru ,de ce nu se apuca de crescut porci in romania ,acum sub mandatul sau ,ca tot * subventiile.

 
#6 Nutzi spaima slitzului 10.01.2010 20:42

Bah cat poti fi de lingau, baga-mi-as p'ula in plescoii m'a-ti. Mai ai si mecla aia de i'diot congenital.

 
#7 Cutit, cutit, de trei ori te-am ascutit... 10.01.2010 20:51

Pai n-ai deja o afacere cu porci? Bleaga, Bordureanu, Basecu, toti porci de talie mare. Care, ca toti porcii, or sa sfarseasca sub cutit de plumb, sau in ferma de la Jilava.

 
#8 Lelia Munteanu 10.01.2010 21:28

Fosta-i Lelie cat ai fost .. ! Bravo, Lelia Munteanu ! nu avem voie sa scriem comentarii la comentariile tale, dar tu ai voie sa ne trimiti pe prosport...

 
#9 ggg 10.01.2010 23:08

La EC nu intra oricine, domnul D era pe un post temporar, nu de functionar, oricum i se termina contractul anul asta. Cat sa ia un examen EPSO, ala e pentru oameni inteligenti, nu pentru lingai. Sa-i dai si lui Ciolos ceva din spagi, ca ti-a lasat o ciosvarta. Expertul lui Plescoi prajit, cand veneai cu delegatiile de audit de la EC, pe post de observator (translator), iti depaseai atributiile, incercai sa scoti tot felul de greseli prin dosarele Romaniei, doar doar te remarca cei din EC, sa te mai tina putin la ei, sa mai "economistesti". Acum esti mare patriot....

 
#10 **** 11.01.2010 09:01

Nu, "Vasile Roaita", concluzia e alta; tara asta are o mana de oameni care, din patriotism, sunt dispusi sa renunte la lefuri grase in strainatate ca sa faca ceva pentru ea, si o masa de cartitori si latrai penibili, care arunca cu laturi asupra oricui incearca sa faca ceva bun. Caci "noi suntem romani", adica murdarim totul pe unde trecem si ne denigram valorile si oamenii de bine.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa