no author
Eugen Istodor
764 vizualizări 3 iul 2016

De fapt, cum se construieşte ironia, cum este un astfel de licean?

Totul a început printr-o mutare. Singurătatea este cel mai bun sfetnic. Rupt de colegii de şcoală, de cartier, mutat în Corbeanca, Achim a descoperit Drumurile. În jurul casei familiei sale din Corbeanca, s-a dat cu bicicleta pe drumurile asfaltate. Doar că acestea sunt drumuri care pleacă de nu ştii unde şi duc mereu unde nu te aştepţi. Sunt între calea ferată şi păduri, dar niciodată nu ajung acolo. Achim a bătut drumurile. A descoperit Uimirea. Există aşa ceva? Există. Nu-şi bate cineva joc de el? Nu, nu! Sunt cât se poate de adevărate. Doar autoironia îl putea salva dintr-o asemenea situaţie. Tânărul a învăţat să vadă că societatea atoatecunoscătoare îi oferă unui puşti lucruri inexplicabile, pe care n-are sens să le tot explice. Mai bine le tratează cu ironie.

Drumurile astea rupte nu-i dădeau alta decât soluţia singurătăţii. Cugeta, bun, vorba lui, nu poţi prea mult, fiindcă te latră câinii în pustietatea asta de Corbeanca. Nu-i asta o altă ironie a sorţii? Drumurile, câinii care ţi-alungă cheful, toate astea îţi construiesc ironia. Repet, cum  poate altfel vedea un copil o asemenea realitate, cică având sens, realitate dăruită de cei maturi?

Apoi, şcoala. Şi-a inventat o biografie pe IMDB. Domle, să vadă cei de vârsta lui că uite, ce tare şi mare este! A ajuns pe site-ul regizorilor şi actorilor. Era lecţia unei timidităţi, dar şi sfidării prejudecăţilor celorlalţi. Da, o palmă dată prejudecăţilor lumii, dar şi o ţinere de minte. Pentru că prefabricarea biografiei la 9 ani însemna, pentru el personal, un fel de sarcini pe care şi le da. Uite, sunt aici, voi îndeplini sarcinile astea, de asta le scriu pe IMDB.



Ce e în capul lui Achim Scarlat? Ascultă-l! E haos, de aceea este Zen într-un singur fel posibil: să-şi repete mereu şi iar lucrurile importante care-l caracterizează şi care îl ţin pe drumul drept.



Ironia se hrăneşte din felul în care te re-creezi, te re-vizitezi la nesfârşit. E mişto să auzi chestia asta dela un licean. Citeşte, scrie ca nebunul, scoate scenarii. Eu vreau să fiu mai bun ca mine însumi, spune Achim. Dacă mulţi se laudă cu Rolex-ul, Achim mărturiseşte, că s-ar da mare cu faptul că se trezeşte la 12, stă teaz cinci minute, se spală pe dinţi şi se culcă din nou. Atât de diferit şi detaşat de lauda de sine a celorlalţi ar fi.



Are filme. Îmi plac: “Frigiderul”, “Cum să dai ca să juleşti”. Acum lucrează la Chiuveta. Frigiderul este drama alegerii. Cină sau micdejun ce alegi între croissant, conserva de ton şi cutia cu lapte. Pe o logică mortală, o alegere omenească nu există.  Dar, uite-l pe Achim, sigur împreună cu prietenul lui Muşetescu, în “Cum să dai ca să juleşti”. Să urmărim sinapsele aici. Întâi a fost titlul. Era un tip într-o ştire pe net care se plângea “Mi-a dat de m-a julit”. Şi aici a zis Achim că e sâmbure de comedie. Şi scenariu s-a înşurubat neaşteptat. Cum este, a ajuns la concluzie cu Muşetescu, ca doi tineri să fie confundaţi cu nişte traficanţi de droguri, Ei iau coletul, dar îl iau în distracţie. Din senin, devin prinşi în chestii serioase. Ironia însă îi salvează.

Achim Scarlat, după cum vedeţi, nu este un tip care să repete: băi, c..ie! Salut, băi, c...ie! Îl admiră pe ăla care a zis-o primul, dar azi salutul maimuţesc i se pare inutil.

Ce-am vrut să vă arăt? Un licean care vede în ironie supravieţuirea într-o lume absurdă, respiră ironie ca formă de detaşare şi success într-o lume de complicaţii şi copii. Ironia este negarea absolută. Lui Achim i se pare straniu ca cineva să se certe pe tema banilor. Cum o fac părinţii de multe ori. Banii nu există. Sunt o convenţie. Există flori, copaci. Banii nu cresc în copaci. De ce să te cerţi? Nu toate lucrurile în care credem, există, spune Achim. Teribil Achim!

Citește și: