Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, la Interviurile Gândul: Vrem să scădem suma pentru coplată. Va fi o sumă fixă, 350 de lei pe an
FOTO> Mediafax// Octav Ganea
Ministerul Sănătăţii ia în calcul să modifice Legea coplăţii, trecută de Parlament la începutul lunii decembrie a anului trecut şi care este în stadiul de elaborare a normelor metodologice.
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat, la Interviurile Gândul, că doreşte ca suma pe care o vor achita anual românii asiguraţi pentru serviciile medicale să fie una fixă, dar care să nu fie raportată la venitul asiguratului, ci la salariul minim pe ecomonie. În calculele ministerului coplata pe an nu ar trebui să depăşească 350 de lei, ceea ce reprezentând jumătate din salariul minim.
Ritli a mai spus că o consultaţie la medicul de familie va costa 5 lei,15 lei vom da la medicul specialist, iar pe o zi de spitalizare am putea scoate din buzunar 30 de lei - acestea fiind cifrele avansate de altfel şi fostul ministrul al Sănătăţii Cseke Attila.
Ritli Ladislau a indicat că Legea coplăţii ar putea duce la creşterea salariilor medicilor, stopând astfel plecarea în masă a cadrelor medicale în străinătate.
Gândul: Estimaţi că noua lege a sănătăţii va intra în vigoare la începutul anului viitor. Dar coplata când va intra în vigoare?
Ritli Ladislau: Coplata a fost aprobată de Parlament şi noi facem acum normele de aplicare. Coplata a fost iniţiată în urmă cu câţiva ani şi, iniţial, a fost prevăzută o sumă de 600 de lei pe an, pentru fiecare asigurat. A ieşit o lege care arată ca suma să fie 1/12 din venitul anual, ceea ce însemnă un salariu. Încercăm să facem o normă de aplicare şi pe tichetul moderator, care va fi foarte greu de realizat. Dacă ar rămâne suma menţionată în legea trecută de Parlament la mine 1/12 este o sumă, la tine alta şi aşa mai departe şi când mergi la furnizor trebuie să spui eu am atâta şi retrageţi 5% pentru medicul de familie sau cinci unităţi la medicul specialist, zece unităţi la spital. Şi atunci ne-a gândit că, fie prin norme de aplicare, fie prin o eventuală modificare a acestei legi care este complicată, să revenim la ideea iniţială de sumă fixă pentru fiecare asigurat. O sumă fixă, dar care să fie mică, suportabilă, şi de aceea ne-am gândit la o jumătate din salariul minim pe ecomomie (350 de lei-n.r.). O sumă fixă pentru toată lumea. Veniturile nu vor intra în bugetul stat, rămân la furnizorii de servicii medicale, unde merge bolnavul, iar pacientul va fi îndemnat să meargă prima dată la medicul de familie, unde se retrag sume mai mici. Mai mult, totul este limitat şi după ce s-a atins limita de 350 de lei, pacientul poate să meargă la spital fără să mai scoată niciun ban din buzunar. Revenind, normele de aplicare vor fi gata în 60 de zile, apoi trebuie timp până vor fi gata tichetele moderatoare, probabil în a doua jumătate a anului va intra în vigoare, dacă nu modificăm între timp şi legea.
Ce se va întâmpla cu tichetul? Îl punem într-o cutie, îl păstrăm acasă?
Este imposibil să păstrăm 350 de bileţele. Probabil încercăm să găsim o soluţie uşor de manipulat. Astăzi, cum prevede legea, cu 1/12 din veniturile anuale este foarte greu de realizat acest tichet, mai ales din punct de vedere tehnic.
Tarifele vor fi în funcţie de specialitate ca la privat?
80% din probleme pot fi rezolvate prin intermediul medicului de familie. Lumea nu vrea să creadă şi merge direct la profesor sau la un serviciu de specialitate care este mult mai scump. Mai mult, are tendinţa de a se interna în spital. Dacă are cea mai mică problemă de sănătate se duce imediat la spital, are o fixaţie pe spital. Te doare capul, du-te la spital. Mă doare dintele, mă duc la spital. Acest lucru nu este corect. Rezolvarea unei boli banale costă o unitate la medicul de familie şi în spital costă şase unităţi, de şase ori mai mult. Sigur că medicii de familie trebuie să se străduiască să crească încrederea. Când mergeţi la medicul de familie, mergeţi la un specialist, specialist în medicină de familie, care este altceva decât medicina internă sau chirurgie. Are un anumit caracter şi trebuie să validăm şi noi importanţa şi greutatea lor în sistem. Nu numai prin vorbe, ci prin mecanisme.
Cât ar costa o consulaţie odată cu intrarea în vigoare a legii coplăţii?
La medicul de familie să zicem 5 lei, bani care vor fi scăzuţi din cei 350 de lei. A fost o astfel de propunere la un moment dat. Am văzut un proiect mai vechi, 15 lei la specialist, 30 de lei la spital, aşa cum parcă era stabilit acolo. Asta poate fi implementată. Mie nu îmi place să iau decizii singur în acest domeniu, am sociologi, economişti, psihologi care mă vor ajuta să stabilim care este suma suportabilă, care are efect şi îndeamnă pacientul să urmeze traseul pe care trebuie să meargă în mod firesc.
Banii din coplată vor fi folosiţi şi pentru salariile medicilor?
Pentru sistem macro-economic, poate sumele acestea nu sunt aşa importante, nu influenţează în mod deosebit, dar pentru furnizor sumele acelea înseamnă ceva. Pentru medicul de familie banii vor rămâne la el. Pentru medicul specialist, banii vor rămâne la el şi aşa mai departe. Sigur că furnizorul va hotărâ pentru ce foloseşte aceşti bani. De altfel, şi unul dintre motivele pentru care am optat, şi eu sunt susţinător al acestor structuri alternative, pe lângă spitalul public să fie şi spitale de tip fundaţie. Fundaţia sau asociaţia nu lucrează pe profit. Atractivitatea acestui sistem este flexibilitatea politicii de resurse umane şi de salarizare. Salariul este cel puţin atât cât este acum în sistem, dar eu pot să îţi dau mai mult. Această formă de organizare a spitalului permite acest lucru. Fundaţia are posibilitatea să spună tu primeşti mai mult, tu mai puţin. Baza minimă este grila de astăzi, aşa este legiferat acolo. Salariul este cel puţin atât cât este acum în sistem, dar eu pot să îţi dau mai mult. Structura sau această formă de organizare a spitalului permite acest lucru niciun impediment.
Clarice Dinu este editor al ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
NICULE MAI DALE 200! APOI ELICOPTERUL SI TRIBUNALUL.
ATTESION PLEASE!!!
DA-LE
Cit de ticalos poti sa fii, cit de lacom de bani, sau cit de spalat pe creier sa consideri ca este normal ca un privat sa faca afaceri si sa scoata profit din banul public???? Cit de indobitocit a ajuns omul incit sa includa sanatatea in sistem comercial capitalist?!?? Ce fel de om este acela care vrea sa profite, sa faca bani pe sanatatea semenului sau???? Orice om de buna credinta, cu bun simt, stie ca acel individ care profita dupa sanatatea semenului nu poate fi decit un ticalos!!!!! Iata unde ne duc acesti nelegiuiti de capitalisti!!!!!! Adica saracul sa moara pe strada pentru ca nu are bani, iar bogatul se trateaza " la viena". Saracul sufera de pe urma bogatului a capitalistului pentru ca este exploatat pina la adinci batrineti, se imbolnaveste cu alimente de proasta calitate, sau din cauza mediului poluat tot de capitalist pentru profitul lui, iar cind trebuie sa beneficieze saracul si el de tratament, are intietate tot bogatul, capitalistul care a profitat de el!!!!! Asigurari private obligatorii pentru pensii, locuinte, sanatate.... oare cit mai rabda omul nedreptatit, tilharit si exploata caun sclav de capitalistii nelegiuiti?????Unde este dreptatea, ????? De aceea este bine sa aruncam la gunoi aceste mizerii ale occidentului nelegiuit: capitalismul, comunismul, ateismul, multiculturalismul, nonconformismul, fascismul, masoneria......Trebuie sa fim nationalisti!!!!! Jos capitalismul!!!