Publicat

13

noiembrie

2016

08:06

30621

vizualizări

PREŢUL FRUMUSEŢII. Cum arată imaginea perfectă a româncelor şi care e cea mai cerută operaţie estetică la bărbaţi

Românii îngroaşă coada la operaţiile estetice. O pereche de sâni noi, buze pline, un alt nas sau chiar o remoderare a ploapelor, acestea sunt îmbunătăţirle pe care le vor femeile şi bărbaţii care trec pragului unui cabinet de medicină estetică. ''Există un echilibru în ceea ce priveşte categoriile socio-profesionale care mi se adresează. Cam 40% provin din mediul de afaceri, 40% din media (mai ales persoane a căror imagine ʺvindeʺ), restul de 20% fiind reprezentată de alte categorii sociale. În ultimul timp, am numeroase solicitări pentru chirurgia de remodelare a pleoapelor superioare şi inferioare (intervenţii cunoscute sub denumirea de blefaroplastie superioară, respectiv blefaroplastie inferioară). De asemenea, încă există o tendinţă ascendentă de intervenţii estetice asupra sânilor, atât măriri de sâni cu implante siliconice, cât şi ridicarea sânilor prin mastopexie sau reducţie mamară. Nu în ultimul rând, am constatat o creştere semnificativă a numărului de bărbaţi interesaţi de îmbunătăţirea aspectului estetic al piramidei nazale. Cu peste 20 de ani în urmă, când mi-am început cariera în acest domeniu, operaţia de rinoplastie era solicitată frecvent de doamne şi domnişoare”, spune Noela Elena Ionescu,medic primar în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

PREŢUL FRUMUSEŢII. Cum arată imaginea perfectă a româncelor şi care e cea mai cerută operaţie estetică la bărbaţi

Românii îngroaşă coada la operaţiile estetice. O pereche de sâni noi, buze pline, un alt nas sau chiar o remoderare a ploapelor, acestea sunt îmbunătăţirle pe care le vor femeile şi bărbaţii care trec pragului unui cabinet de medicină estetică. ''Există un echilibru în ceea ce priveşte categoriile socio-profesionale care mi se adresează. Cam 40% provin din mediul de afaceri, 40% din media (mai ales persoane a căror imagine ʺvindeʺ), restul de 20% fiind reprezentată de alte categorii sociale. În ultimul timp, am numeroase solicitări pentru chirurgia de remodelare a pleoapelor superioare şi inferioare (intervenţii cunoscute sub denumirea de blefaroplastie superioară, respectiv blefaroplastie inferioară). De asemenea, încă există o tendinţă ascendentă de intervenţii estetice asupra sânilor, atât măriri de sâni cu implante siliconice, cât şi ridicarea sânilor prin mastopexie sau reducţie mamară. Nu în ultimul rând, am constatat o creştere semnificativă a numărului de bărbaţi interesaţi de îmbunătăţirea aspectului estetic al piramidei nazale. Cu peste 20 de ani în urmă, când mi-am început cariera în acest domeniu, operaţia de rinoplastie era solicitată frecvent de doamne şi domnişoare”, spune Noela Elena Ionescu,medic primar în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Românii nu ţin buzunarul strâns când vine vorba de operaţii estetice. Aceştia dau între 2.500 şi 3.000 de euro pentru un implant mamar, între 1.000 şi 4.000 de euro pentru o lipoaspiraţie, în funcţie de numărul zonelor, şi între 1500- 2000 de euro pentru o rinoplastie. Implantul pentru fese se ridică la 3000 de euro, iar preţul pentru o labioplastie începe de la 950 de euro. Cele mai solicitate operaţii sunt cele legate de chirurgia sânului, după care urmează lipoaspiraţiile, pe locul trei figureză rinoplastiile, care sunt la egalitate cu operaţiile de blefaroplastie (reducerea pielii de la pleoape).

Bărbaţii sunt reticenţi când vine vorba de operaţii estetice. “Domnii solicită frecvent intervenţii de corectarea aspectului şi funcţionalităţii nasului, dar şi lipoaspiraţii, adică extragerea grăsimii în exces din anumite regiuni corporale”, precizează medicul estetician Noela Elena Ionescu pentru Gândul.

''Pot să vă spun că cea mai căutată operaţie estetică în Google este cea de mărire a penisului, mult mai frecvent căutată decât cea de implant mamar sau silicoane. Această căutare nu se concretizează însă în numărul de operaţii, deoarece bărbaţii au o reţinere când vine vorba de a face acest pas. Astfel, cele mai cerute proceduri la bărbaţi sunt cele minim invazive, de injectare cu toxină botulinică sau acid hialuronic pentru corectarea ridurilor. Dacă vorbim de operaţii estetice, sunt solicitate operaţia de ginecomastie şi liposucţia cervicală anterioară (lipoaspiraţia guşei), precum şi operaţia de mărire a penisului”, spune medicul chirurg estetician Radu Panţuru.

Românii nu duc lipsă de imaginaţie nici când emit cereri pentru anumite intervenţii. ''Pacientele îmi solicită frecvent buze ca ale Angelinei Jolie, nas ca al Milei Kunis, fese a la Kim Kardashian. Aceste doleanţe se întâlnesc frecvent, dar, dacă este să vorbim de un caz deosebit, am avut o pacientă de sex feminin care avea sânii mari şi lăsaţi şi îşi dorea un aspect masculin al pieptului. Era de fapt un bărbat captiv într-un corp de femeie, avea barbă şi vocea groasă şi o femeie ca partener de viaţă. Am efectuat operaţia de înlăturare a sânilor, reuşind să-i modelez un piept cu aspect masculin, în prezent pacienta este mulţumită şi a reuşit să îşi reia viaţa socială fără a avea complexe'', adaugă medicul chirurg estetician Panţuru.

În general, operaţiile estetice se adresează persoanelor de peste 18 ani, dar pot exista şi excepţii. “Chirurgia estetică a urechilor decolate (îndepărtate de cap) prefer să o fac la copii înainte de perioada de şcolarizare, iar asta pentru a evita impactul social neplăcut resimţit de micuţi în colectivitate. La astfel de intervenţii, acordul pentru intervenţie şi-l dau părinţii, dar întotdeauna caut să mă asigur că şi copilul îşi doreşte”, mărturiseşte pentru Gândul medicul estetician Noela Elena Ionescu, de la clinica Medlife.

Pacientul ajunge în sala de operaţii după ce a executat în prealabil o serie de analize şi un examen clinic. “În anumite situaţii putem trimite pacientul la psiholog sau chiar la o expertiză psihiatrică, dar, de cele mai multe ori, noi, chirurgii, suntem şi psihologii pacientului’’, afirmă medicul Radu Panţuru. ''Există un tip de pacienţi care suferă de o tulburare numită BDD (body dismorfic disorder) care sunt nemulţumiţi de înfăţişarea lor. Medicul îi poate identifica şi îi poate îndrepta către un psiholog’’, adaugă medicul estetician Florin Juravle.

''Omul este o individualitate, nu o maşină, reacţiile individuale diferă de la caz la caz'' 

Cu toate astea, riscurile există, ele ţin de anestezie precum şi de reacţia fiecărui organism în parte la actul operator. ''Omul este o individualitate, nu o maşină, deci reacţiile individuale diferă de la caz la caz şi nu pot fi anticipate complet. Orice pacient(ă) beneficiază de pregătire preoperatorie, teste paraclinice, consult preanestezic etc. Toate acestea diminuează riscurile, dar nu le pot elimina 100%'', afirmă medicul Noela Elena Ionescu. ‘’În general, acestea sunt reprezentate de sângerare, infecţii, colecţii lichidiene la nivelul zonelor operate, inflamaţii locale, dehiscenţe etc. Medicina a progresat, riscurile sunt din ce în ce mai mici, iar un chirurg bun ştie să trateze şi complicaţiile. În anii de rezidenţiat am lucrat la urgenţă şi m-am familiarizat cu cazuri grele de reconstrucţie postraumatică. Când apelează la un chirurg estetician, pacientele ar trebui să ţină cont de pregătirea acestuia, să se asigure că ştie să trateze şi potenţialele complicaţii. Am avut operaţii reconstructive care au durat şi opt ore. Cele mai lungi sunt cele de rinoplastie. De asemenea, apar situaţii în care avem un pacient care solicită două operaţii în acelaşi timp operator, de exemplu o abdominoplastie asociată cu o micşorare a sânilor. În acest caz intervenţia poate dura 5-6 ore. O operaţie se poate prelungi de cele mai multe ori din cauza unor sângerări care necesită un timp mai îndelungat pentru o hemostază minuţioasă’’, mai spune chirurgul estetician Radu Panţuru pentru Gândul.

Descoperirile din sala de operaţie sunt inevitabile. ''Mi s-a întâmplat să găsesc variaţii de structură anatomică de pildă sau ţesuturi compromise, de o calitate slabă, care care m-au făcut să adaptez din mers planul operator pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil’’, spune medicul Noela Elena Ionescu. ''Aceste operaţii nu trebuie să depăşească un anumit timp. O intervenţie de peste 5-6 ore poate adăuga riscuri din cauza duratei prea mare. Pacienţii, care optează pentru mai multe intervenţii, sunt sfătuiţi să le temporizeze, pentru ca intervenţia să nu depăşescă 6 ore'', spune medicul estetician Florin Juravle.

Româncele pun însă preţ pe imagine şi un niciun sacrificiu nu pare de ajuns. Ele au de ales şi atunci când în joc este o cupă mai mare la sutien. Injectarea cu propria grăsime are beneficii, dar şi dezavantaje. ''Există persoane care nu-şi doresc implanturi, pentru că vor ca sânul să aibă o altă consistenţă la palpare, apropiată de cea naturală, moale. Aceste persoane apelează la mărirea sânilor prin injectare de grăsime proprie, recoltată de la nivelul abdomenului, taliei, coapselor sau de la nivelul oricarei zone în care aceasta este disponibilă. Un mare avantaj al acestei tehnici este că, pe lângă augmentarea mamară, scăpăm şi de grăsimea aflată în exces, în anumite zone. Un dezavantaj ar reprezenta faptul că nu s-a stabilit exact, încă, ce efect au celulele stem existente în grăsimea recoltată şi injectată la nivelul sânilor'', subliniază medicul Panţuru. ''De injectarea cu grăsime în sâni pot beneficia doar femeile cu sâni mici şi care au depozite de grăsime pentru recoltare. După injectare, o parte din grăsime se reasoarbe, cantitatea fiind de 25-40%. Mai mult, dacă pacienta slăbeşte, sânii se vor micşora şi invers’’, precizează medicul estetician Juravle.

''Grăsimea proprie se absoarbe într-o anumită proporţie, iar restul se poate organiza sub forma unor noduli fibroşi. Este ţesut autolog, tolerat în general bine. Implantul siliconic este o componentă străină de organism, pe care acesta trebuie să îl integreze.

Contraindicaţiile se stabilesc în cadrul consultaţiei, în funcţie de statusul pacientei. Implantele siliconice la ora actuală au beneficiat de îmbunătăţiri tehnologice, dar să nu uităm că reacţia corpului la implant nu se poate anticipa 100%. În majoritatea cazurilor sunt bine tolerate. Durerile sau acumularea de lichid impun investigarea clară a cauzei şi atitudinea terapeutică adecvată'',  continuă chirurgul estetician Noela Elena Ionescu. 

Implanturile mari, riscante pentru paciente

Mărimea implantului se stabileşte în funcţie de înălţime, de greutate, de diametrul toracelui, al bazinului, de dorinţele pacientei. ''Personal, prefer implantele de dimensiuni medii (în jur de 300cc) deoarece nu consider că folosirea unor implante mari şi foarte mari poate aduce beneficii pe termen lung pacientelor'',  continuă medicul Ionescu. ''După intervenţii pacientele ajung la cupa B şi C'', adaugă Radu Panţuru, medic primar în chirurgie estetică.

Deşi tot mai solicitate, implanturile fesiere presupun o intervenţie traumatizantă. După o astfel de operaţie, pacientele se aleg cu aşa numitul fund de braziliancă, dar şi cu multă suferinţă. ''Din păcate, această intervenţie este traumatizantă, implantul punându-se chiar în grosimea muşchiului. Operaţia este destul de migăloasă, are multe restriţii şi necesită un timp lung de recuperare. Complicaţiile, acumulările de lichid, durerile sunt mult mai frecvente la aceste operaţii decât la altele'', spune medicul estetician Florin Juravle.

În general, firele se scot la 7-14 zile, dar revenirea la muncă şi restabilirea capacităţii de efort diferă de la caz la caz. ''Sfătuiesc pacienţii să evite fumatul în perioada respectivă expunerea la temperaturi extreme, să renunţe la o serie de medicamente etc, dar toate acestea se discută în detaliu în cadrul consultaţiei preliminare'', mai spune dr. Noela Elena Ionescu.

Proteza mamară de silicon nu trebuie schimbată decât în anumite condiţii. '' Există paciente care au efectuat această operaţie cu mult timp în urmă, dar care nu necesită schimbarea protezelor, pot să trăiască o viaţă cu acestea. Trebuie să înţelegem că împotriva oricărui corp străin, organismul produce o reacţie de încapsulare, în jurul silicoanelor se formează un înveliş. Motivele pentru care am schimba un implant mamar ar fi contracţia acestui înveliş, numit de noi, chirurgii plasticieni, contracţie capsulară. Mai nou, au apărut implanturi mamare care încetinesc formarea acestui înveliş şi a contracţiei capsulare. Un alt motiv pentru care am schimba implanturile mamare este modificarea aspectului sânilor datorită trecerii timpului şi a procesului natural de îmbătrânire. De aceea, recomand pacientelor mele să îmi urmeze sfaturile în materie de alegere a implanturilor şi să nu exagereze când vine vorba de mărimea acestora. O proteză mare are efect pe termen lung asupra pielii care o susţine'', mai spune Panţuru. ''Toţi marii producători de implante oferă garanţie pe viaţă pentru implante. Mai mult, unii oferă garanţie şi pentru contractura capsulară. Se recomandă schimbarea lor la 10-15 ani, pentru că, în tot acest timp, are loc un salt tehnologic şi calitatea se îmbunătăţeste. Implantele pe care le folosim în 2016 sunt net superioare calitativ celor din 2000’’, adaugă medicul Florin Juravle. ''Există diferenţe în ceea ce priveşte consistenţa implantului, tehnologia de fabricaţie, membrana de înveliş, profilul, forma şi, nu în ultimul rând, preţul'', afirmă medicul estetician Noela Elena Ionescu. 

Cicatriciile rămân toată durata vieţii. ''Aspectul depinde nu doar de tehnica chirurgicală folosită, ci şi de calitatea genetică a vindecării fiecărui organism în parte'', spune medicul estetician Noela Elena Ionescu.

''Orice intervenţie chirugicală lasă o cicatrice, mai mult sau mai puţin vizibilă. În general, procesul de cicatrizare durează nouă luni. Atunci putem evalua situaţia finală a unei cicatrici. Dacă avem de-a face cu o cicatrice hipertofică sau cheloidă se pot face unele proceduri pentru micşorarea acesteia (tratamente laser, peelinguri, injectarea unor substanţe pentru micşorarea cicatricelor, rexcizie etc.). Sunt unele persoane care sunt predispuse la o cicatrizare urâtă. De aceea, este bine să anunţăm chirurgul dacă rănile suferite în trecut au tendinţa să se vindece mai greu sau să lase semne urâte. Rolul meu este să ascund inciziile în pliurile naturale ale pielii şi în zonele în care acestea sunt cel mai puţin vizibile şi să asist pacienţii în perioada de cicatrizare prin prescrierea unor geluri şi plasturi siliconici'', precizează medicul Radu Panţuru. ''După augmentaţia mamară cu implante siliconice nu propun mamografia, ci ecografia la un specialist antrenat în vizualizarea corectă a sânilor augmentaţi sau, ca investigaţie alternativă, recomand  RMN. Acestea au fezabilitate bună în detectarea eventualelor probleme'', afirmă dr. Noela Elena Ionescu.  

La rinoplastie putem recurge dacă avem un nas care nu este în armonie cu restul feţei. ''Subliniez insă că este foarte important şi aspectul funcţional, deci modul cum respiră pacientul/pacienta. Intervenţia asupra deviaţiei de sept (septoplastia) aduce beneficii importante în toate cazurile. Tehnica chirurgicală poate fi închisă (cu incizii pe interior) sau deschisă (cu incizie la baza columelei, prelungită cu incizii pe interiorul nasului)'', afirmă medicul Noela Elena Ionescu.

''Personal, prefer operaţia de rinoplastie, pentru că oferă mai multă siguranţă şi rezultate mult mai bune. Prin această tehnică putem efectua adevărate opere de artă. De multe ori, această intervenţie poate schimba dramatic viaţa oamenilor, care, până în acel moment, au trăit cu un sentiment de nesiguranţă şi au încercat să adopte poziţii nefireşti, care să le mascheze anumite imperfecţiuni. Fie că este vorba de cocoaşa dorsală a nasului, de un nas prea lung, de unul cu vârful orientat în jos sau strâmb, toate acestea se pot corecta prin intervenţia de rinoplastie. De asemenea, un alt motiv pentru care pacienţii ni se adresează este disfuncţia respiratorie, care se poate asocia cu anumite probleme ce ţin de estetica nasului şi care apar după diferite traumatisme. În acest caz vorbim de intervenţia de rinoseptoplastie’’, subliniază dr. estetician Panţuru.

Botul de raţă nu reprezintă un standard de frumuseţe

Multe femei intră în cabinetul medicului estetician cu gândul la acele buze voluptoase pe care le pot obţine, dar, de multe ori, urmările pot fi nebănuite, pentru că de la natural la artificial nu e decât un singur pas. ''Nu agreez siliconul la nivelul buzelor, căci acesta prezintă risc de producere de granuloame (acei noduli fermi, inestetici, dureroşi, care dau aspectul mutilant şi nu se pot rezolva decât pe cale chirurgicală, cu consecinţe inestetice asupra zonei). De aceea, eu aleg să măresc buzele cu acid hialuronic, o substanţă sigură, absorbabilă. Aspectul de ʺbot de raţăʺ, cu buze exagerat de mari, din punctul meu de vedere nu reprezintă un standard de frumuseţe'', spune medicul estetician Noela Elena Ionescu.

Românii nu se dau în lături de la reparaţiile capitale. Frumuseţea cântăreşte greu şi când vine vorba de îndepărtarea grăsimilor în exces din anumite zone ale corpului. Deşi cotată drept o operaţie pentru slăbit, lipoaspiraţia este, de fapt, o altă formă de remodelare corporală, atunci când sportul lipseşte. ''Pacienţii obezi nu au nici un beneficiu după o lipoaspiraţie, din contră. Lipoaspiraţia este o operaţie de remodelare a corpului. Se poate face după ce pacientul slăbeşte şi rămân cantităţi de grăsime inestetică în anumite părţi'', afirmă dr. Juravle. ''Putem extrage până la 5 litri de grăsime într-o sesiune, depinzând de greutatea pacientului şi de numărul de zone tratate. Persoanele care se îngraşă după liposucţie o fac pentru că au un aport alimentar crescut, care, firesc, se va regăsi în depuneri adipoase. Eu le recomand pacienţilor mei să încerce să îşi schimbe proastele obiceiuri alimentare după lipoaspiraţie şi să încerce să modifice balanţa calorică, prin consumarea unor alimente cu conţinut scăzut în calorii şi creşterea arderilor prin mai multă activitate fizică. Liposucţia este, de multe ori, motivaţia căutată de către pacienţii mei pentru a-şi schimba stilul de viaţă'', adaugă medicul Panţuru, care a inaugurat în România liposucţia laser prin GPS.

''Precizez că îngrăşarea nu se mai produce în zona liposucţionată, deoarece s-au eliminat celulele adipoase de la acest nivel. Pacientul se poate îngrăşa în zone netratate dacă mănâncă în exces, necontrolat'', mai spune chirurgul estetician Noela Elena Ionescu.

Medicii admit că există şi pacienţi care nu sunt 100% mulţumiţi de îmbunătăţirile cu care se aleg. ''Aceste situaţii pot apărea din vina unor pretenţii exagerate din partea pacientului, din cauza faptului că nu a înţeles exact ce îi poate oferi o operaţie sau din cauze chirugicale, din cauza unor complicaţii apărute în urma intervenţiei. În aceste cazuri se pot face proceduri suplimentare chirugicale sau noninvazive pentru a corecta problema'', concluzionează medicul estetician Radu Panţuru.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Anunţ ŞOC în tenis! Se retrage la doar 25 de ani. E cu doar 4 zile mai mare decât Simona Halep, dar a decis să spună STOP

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info