Publicat

5

aprilie

2015

09:51

14667

vizualizări

Un elev de clasa a VIII-a, un absolvent de liceu şi unul de facultate au aceeaşi întrebare: „Ce meserie trebuie să-mi aleg ca să nu mor de foame?”

Cum ne alegem cariera? Care este vârsta propice pentru a ne da seama pentru ce avem vocaţie? Care e rolul părinţilor în alegerea profesiei copiilor lor? Sunt întrebări la care răspunde Mihaela Feodorof, consilier de carieră şi managing partner la compania Yourway. Potrivit acesteia, vârsta la care primeşti buletinul este şi cea mai potrivită pentru a-ţi afla vocaţia, dar în urma "unor teste riguroase".

Un elev de clasa a VIII-a, un absolvent de liceu şi unul de facultate au aceeaşi întrebare: „Ce meserie trebuie să-mi aleg ca să nu mor de foame?”

Cum ne alegem cariera? Care este vârsta propice pentru a ne da seama pentru ce avem vocaţie? Care e rolul părinţilor în alegerea profesiei copiilor lor? Sunt întrebări la care răspunde Mihaela Feodorof, consilier de carieră şi managing partner la compania Yourway. Potrivit acesteia, vârsta la care primeşti buletinul este şi cea mai potrivită pentru a-ţi afla vocaţia, dar în urma "unor teste riguroase".

Autoare a volumului motivaţional „O să mori de foame!”, menit să rupă stereotipurile cu care tinerii se confruntă, cel mai adesea din partea familiei, atunci când trebuie să îşi aleagă "viitorul", Mihaela Feodorof susţine că părinţilor le revine un rol determinant. Ei ar trebui să fie atenţi la ceea ce le place copiilor cu adevărat şi să-i ghideze către acele domenii. „Acum există o piaţă a forţei de muncă nesănătoasă, şubredă. Şi vorbim noi, adulţii, de incompetenţă. Această incompetenţă este rezultatul unor demersuri de 20 - 25 de de ani, în care ne-am dorit să fim cu toţii cu studii superioare, să avem o diplomă, dar ne-am specializat şi nu suntem în stare să livrăm concret unui angajator plus valoare”, afirmă ea.

Feodorof are sfaturi pentru tineri, pentru ca zicala O să mori de foame să nu li se aplice: „Plafonarea, sau limitarea, sau eşecul sau împlinirea acestei frici - că o să mor de foame - vine când cineva nu-şi foloseşte resursele, când alege doar ceea ce dă bine şi, la un moment dat, îşi atinge pragul de incompetenţă”, argumentează ea.

Dacă cei mici ar beneficia de atenţia părinţilor, care ar observa ce le place acestora, copiii s-ar orienta mai târziu către ceea ce le place să facă cel mai mult.

CITIŢI MAI JOS INTERVIUL INTEGRAL ACORDAT DE MIHAELA FEODOROF:

gândul: Doamnă Mihaela Feodorof, dumneavostră pregătiţi şi consiliaţi tinerii să-şi aleagă un drum în viaţă. La ce vârstă ar trebui ca o persoană să-şi descopere vocaţia?

- Din punct de vedere etic, vârsta la care se poate aplica evaluarea vocaţională pe care noi am ales să o facem este de minimum 14 ani. Vârsta de sub 14 ani nu este eligibilă pentru alegerea carierei sau pentru a identifica vocaţia. Sub 14 ani discutăm despre cum putem maximiza potenţialul copilului încă de la clasa întâi pentru elevii de la ciclul primar şi gimnazial, iar pentru micuţii preşcolari facem evaluări cognitive.

gândul: Practic, la 14 ani, adică atunci când alegem profilul la liceu ar trebui să ne descoperim şi vocaţia. Care sunt criteriile după care un adolescent ar trebui să-şi aleagă profilul pe care să-l urmeze la liceu? Acum contează foarte mult nota pe care o obţii la Evaluarea Naţională, pentru că această notă îţi permite să alegi un liceu mai bun.

- Aşa este. Pragul acesta de Evaluarea Naţională/Capacitate/ clasa a VIII-a este unul foarte sensibil din punct de vedere al dezvoltării psihologice a copilului. Acesta este în pragul adolescenţei, bulversaţi de toate celelalte necunoscute care vin peste ei. Şi sunt sub această presiune de a face o alegere, care, desigur, cea mai simplă este cea matematică, media pe anii de gimnaziu, reuşita la examenul de Evaluare Naţională, şi mai puţin înclinaţiile copilului sau dorinţele lui de a-şi petrece timp liber şi modul în care el reuşeşte să facă performanţă. Părinţii au un rol foarte important. Mai degrabă, ei aleg şi identifică vocaţia copilului împreună cu noi.

gândul: Asta pentru că nu avem un serviciu de consiliere vocaţională în şcolile din  România.

- Nu există atât de bine pus la punct. Există nişte intenţii. Există  psihologi care nu au instrumente, nu au practica necesară şi demersurile lor nu sunt încununate cu succes. Inclusiv copiii mei au trecut cumva acest exerciţiu în clasa a VIII-a. Au venit acasă deranjaţi un pic de multitudinea de întrebări la care trebuiau să răspundă într-un formular care căuta cumva să pună în lumină ce îi interesează mai mult pe ei. Dar, de cele mai multe ori, răspunsurile sunt cele pe care le ştim cu toţii: alegem matematică-informatică pentru că este locul din care putem pleca oricum, oriunde; alegem liceele cele mai bune – asta pentru că ne dorim cadru de învăţare care să ne susţină şi după aceea ne mirăm de ce drumul este greşit, paralel cu ceea ce ne reprezintă.

gândul: În aceste condiţii ce ar trebui să facă elevii, dar şi părinţii lor?

- Părinţii ar trebui să fie atenţi la copii mai mult decât prin prisma rezultatelor şcolare. Ar trebui să fie atenţi la alegerile pe care copilul le face, când este plin de entuziasm, cum alege să-şi mai petreacă puţinul timp liber pe care-l are. Aici este de fapt rolul pe care părintele trebuie să-l joace, să stea de vorbă cu copilul, să cunoască copilul în sensul alegerilor pe care acesta le face.

gândul: Chiar şi aşa, în puţinul timp liber, copilul nu ştiu dacă are timp să-şi dezvolte toate abilităţile. De exemplu, dacă elevului îi place să facă sport, este suficient pentru un părinte să spună că Uite, copilului meu îi place să facă sport şi ar putea să facă performanţă?

-Nu e suficient şi cred că cine n-a făcut deja performanţă la 14 ani destul de greu mai recuperează. Dar poate să ia în calcul. De cele mai multe ori, părinţii care vin la noi cu copiii la evaluare îşi validează anumite domenii mari de activitate pe care le vedeau deja ca perspectivă pentru evoluţia copilului, dar se şi completează imaginea. Şi o să vă dau un exemplu concret: am întâlnit o tânără care era bună la toate materiile. Şi nu e singura, sunt foarte mulţi buni la toate materiile, ei se simt bine acumulând informaţie.

Când am trecut prin evaluarea vocaţională şi am dat feedback, tânăra respectivă m-a întrebat, când i-am enumerat care sunt domeniile mari, care sunt profesiile pe care ea le-ar îndrăgi:

- Dar nu e nimic despre matematică, unde e materia asta la care eu am performanţe?

Şi atunci am întrebat-o: ţie îţi place cu precădere să faci la matematică atunci când te trezeşti dimineaţa? Sau atunci când ai timp liber? Sau ce faci?

Şi atunci mi-a zis: - Dar ştii ce fac: eu mă duc pictez, desenez, citesc.

- Şi atunci de ce te aşteptai tu să-ţi iasă matematica?

Despre asta e vorba: un copil care atunci când este supărat se duce la el în cameră şi lucrează. Şi am întâlnit şi astfel de copii.

Despre asta vorbim când ne gândim la vocaţie. După aceea, la abilităţi, într-adevăr, dacă eu identific domenii pentru care nu am încă abilităţile dezvoltate îmi fac o strategie prin care să-mi dezvolt aceste abilităţi şi când voi ajunge la vârsta maturităţii, a absolventului de liceu şi de facultate, o să am şi pachetul de abilităţi aferent.

gândul: Aţi scris de curând cartea „O să mori de foame!”, în care vorbiţi despre modul cum îţi alegi o meserie. Ce ar trebui să facă cineva pentru a nu muri de foame ?

- Prin titlu am vrut să îi încurajez pe toţi cei care îşi caută vocaţiea să aibă încredere că fac lucrurile care îi reprezintă. Plafonarea sau limitarea sau eşecul sau împlinirea acestei frici că o să mor de foame vine când cineva nu-şi foloseşte resursele, când alege ceva ce doar dă bine şi la un moment dat din punct de vedere profesional îşi atinge pragul de incompetenţă.

Mediafax Foto// Andreea Alexandru

gândul: Dar îmi aleg, pentru că eu cred că n-o să mor de foame prin alegerea unei meserii foarte practice  din care văd că se câştigă. Cum ar trebui să-mi dau seama că am ales bine, că sunt prea mic până la urmă?

- Cu vârsta ne asumăm paşii pe care-i facem. Acum m-am dus cu gândul la o adolescentă pe care întâmplarea face că o ştiu din grădiniţă şi care tocmai a lansat o revistă. Este în clasa a X-a la liceu, ar fi putut să fie la Real, dar a ales să facă Filologie, şi din această pasiune a creat o revistă care se vinde în librării. Despre asta vorbim. Acesta este mesajul pe care eu aş vrea să-l transmit: atunci când faci ceva cu drag, şi când crezi în ceea ce faci, mesajul pe care tu îl duci mai departe este credibil şi este imposibil să nu se întoarcă şi un mesaj financiar. Eu am toată încrederea în ea şi în toţi tinerii ca ea care aleg să facă lucrurile care îi reprezintă că n-o să moară de foame. O să mori de foame a fost o frică a celor care îţi vor binele permanent şi te îndrumă pe un drum care de cele mai multe ori nu e bun.

gândul: Din experienţa dumneavostră, care sunt criteriile tinerilor atunci când îşi aleg facultatea şi care ar trebui să fie?

- Din păcate, criteriile sunt cele pe care le ştim: piaţa forţei de muncă, un trend al industriilor care sunt cumva cele care îmi vor garanta un loc de muncă, modelele din jurul tânărului familie, prieteni, societate, şi de prea puţine ori sunt opţiunile mele, ale tânărului, care cu toate riscurile asumate o să mă duc şi o să studiez - o fac teatru sau o să fac arhitectură. Despre arhitecţi ştim că nu mai sunt atât de căutaţi şi nu mai sunt atât de multe proiecte care să le asigure veniturile considerabile de dinainte de criză şi aşa mai departe. Sau despre artişti ştim tot timpul că cu cât sunt mai valoroşi cu atât sunt mai bine aşezaţi în societate din punct de vedere al rezultatelor financiare. Dar aici e diferenţa între pasiune şi ceea ce eu pot să fac cu tot dragul, şi acolo îmi fructific potenţialul, şi între ceea ce fac ca să-mi asigur existenţa.

gândul: Tinerii îşi aleg profesia şi din punct de vedere financiar.

- E o frică că n-o să mă descurc. Din păcate, chiar noi părinţii le aducem această frică peste ei şi le aducem destul de multe exemple de nereuşite şi atunci aleg astfel.

gândul: Din cauza asta ajungem la statistici precum cea din anii trecuţi care arăta că 8 din 10 tineri care au absolvit facultatea nu lucrează în domeniile în care se pregătesc. Cum ar trebui să schimbăm lucrurile astfel încât să lucrăm în domeniul în care ne pregătim?

- Nu sunt un specialist în educaţie, dar cred că noi am putea interveni în modul în care formăm aceşti tineri. Dacă această evaluare vocaţională sau un model prin care eu reuşesc să aşez tânărul în spaţiu de confort cu ceea ce înseamnă fructificarea potenţialului undeva în pragul 14-16 ani, atunci cu siguranţă voi avea candidaţi eligibili pentru o piaţă a forţei de muncă sănătoasă. Acum există o piaţă a forţei de muncă nesănătoasă, şubredă. Şi vorbim noi adulţii de incompetenţă. Această incompetenţă este rezultatul acestor demersuri de ani de zile, de 20 de ani, de 25 de ani, în care ne-am dorit să fim toţi cu studii superioare, să avem o diplomă, dar ne-am specializat şi nu suntem în stare să livrăm concret pentru un angajator plus valoarea.

gândul: Dacă ne uităm un pic la cifrele de la Ministerul Educaţiei găsim foarte mulţi absolvenţi de economie, psihologie, drept şi jurnalism. De ce se îndreaptă tinerii spre domeniile astea? Au toţi vocaţie? Ce spune piaţa muncii despre oferta asta?

- La partea cu psihologia- eu cred că cine merge în direcţia aceea ar trebui într-adevăr să aibă vocaţie şi am identificat chiar destul de mulţi tineri care au aplecare către acest domeniu, dar nu văd o perspectivă din punct de vedere profesional. Studiază de plăcere într-adevăr, dar după aceea nu se văd în practică ce vor fi – vor fi psihologi terapeuţi, vor avea propiul cabinet,  se vor duce în zona resurselor umane? Pe zona de Drept cred că încă se vinde o imagine foarte atractivă, pentru că nu e uşor să intri la drept şi nu e uşor nici să termini acea facultate. Dar tinerii nu prea îşi pun problema concret ce o să fac când termină studiile, se gândesc doar la obţinerea diplomei.

Eu m-aş bucura să văd mai mulţi tineri care chiar fac lucruri şi înainte de a intra la facultate şi în timpul facultăţii, ei sunt astfel tot timpul şi practicieni. Dacă sunt practicieni în domeniul în care se pregătesc, atunci înseamnă că noi formăm competenţe. Dacă sunt practicieni într-un alt domeniu, atunci trebuie să ne punem întrebări şi de ce nu mai bine renunţăm sau schimbăm profilul în care ne pregătim decât să rămânem cu o diplomă în drept şi cu o practică în marketing. Eu sunt adepta, sau îmi doresc foarte mult să văd în România un sistem care afară există, de tip sandwich, de aplicabilitate a cunoştinţelor periodic. Acesta este modelul care i-ar încuraja pe tineri fie să facă o schimbare dacă nu au făcut alegerea potrivită, fie să-şi dezvolte competenţe.

gândul: Ce caută un om de resurse umane  la un viitor angajat? Care sunt primele trei lucruri de care un tânăr care vrea să se angajeze, în afară de un CV frumos lucrat?

- E bine să ai un CV frumos lucrat dacă el conţine într-adevăr ceea ce tu poţi să pui în practică în momentul de a doua zi de când te angajezi. Asta caută angajatorii, caută competenţe, caută ca tu să-i aduci profit din momentul angajării. Mie mi se pare un termen rezonabil 3 luni-6 luni maxim. Dacă după 6 luni de zile tu nu ai reuşit să justifici salariul pe care angajatorul ţi l-a oferit înseamnă că recrutarea a fost eronată.

gândul: Pe de altă parte vin şi universităţile şi spun că nu pot să aibă acelaşi ritm cu piaţa muncii, care este foarte dinamică. Care ar trebui să fie relaţia aceasta dintre educaţie şi piaţa muncii?

- Ar trebui să fie în tandem, să fie un parteneriat între angajatori şi mediul academic. Sigur că pot să rămână pe lângă piaţa forţei de muncă o parte din absolvenţi, dar eu trebuie să ştiu pentru ce l-am pregătit pe tânărul respectiv. De exemplu, în Politehnică o să găsim întotdeauna angajatori care îi iau pe studenţi în stagii de pregătire, încă din anul întâi. Mi se pare un exerciţiu foarte bun. Nu sunt specialist în educaţie, dar ştiu că sistemul german aşa funcţionează: sunt anumite facultăţi în Germania care acceptă dosarul studentului ulterior acceptării dosarului de către o firmă al cărui angajat va fi peste trei ani, şi în paralele facultate a şi firma pregătesc tânărul.

Mediafax Foto// Andreea Alexandru

gândul: Tocmai am avut nişte simulări la Bacalaureat care arată că 6 din 10 copii au luat note de trecere. Este aici o problemă de alegere a profilului? Ce spune asta despre sistemul de învăţământ?

- În primul rând spune că sistemul nu reuşeste să-i stimuleze  şi să-i motiveze pe tineri. Nu o să mă duc acum să fac o analiză despre câţi din aceşti tineri sunt din mediul rural, câţi din mediul urban, câţi sunt dintre cei care au intrat la liceu cu medii între 5 şi 8 şi câţi sunt dintre cei care au intrat cu medii între 8 şi 10, pentru că analiza aceasta profundă ne-am da semnalele de atenţie care ar putea să corecteze ceea nu funcţioneză. Dar ceea ce văd eu, şi lucrăm cu copii foarte buni din licee foarte bune, ceea ce mă întristează foarte tare este apatia şi demotivarea cu care ei se duc în fiecare zi la şcoală. Şi o fac pentru că trebuie, o fac pentru că e sentimentul acela de frică că eu trebuie să trec prin furcile astea să ajung acolo unde mi-am propus, o fac foarte obosiţi de un timp pierdut sau de o relaţie tristă cu profesorul, care la rândul lui este împovărat de o birocraţie în spatele actului de a-şi forma copiii. Şi atunci îi întâlnesc pe aceşti tineri frustraţi şi plictisiţi că trebuie să fie buni la toate, care ar putea să fie brilianţi pe ceea ce ar putea să fie interesaţi . N-aş generaliza, dar nici să forţezi lucrurile. Poate că ar fi fost un desăvârşit meşteşugar decât să-l ţin 6-7 ore la şcoală.

gândul: Astăzi se vorbeşte foarte mult de învăţarea pe tot parcursul vieţii, e un trend să te pregăteşti toată viaţa. Cum ar trebui să înţelegem acest concept?

- Nu cred că este un trend. Cred că cine îşi doreşte să se dezvolte caută permanent. O persoană care nu este înclinată către studiu nu va face faţă acestui trend. Va fi un training bifat, dar care a fost inutil. Eu cred că fiecare dintre cei care ne dorim mai mult trebuie să vedem cum şi ce am putea noi să aducem în viaţa noastră ca informaţie , cum să o percepem în aşa fel încât să conteze. Dar dacă eu vreau să profesez în zona de execitve coaching atunci caut şcoala care mă reprezintă şi îmi asigure cea mai bună platformă ca să practic.

gândul: De câte ori poţi să schimbi jobul în funcţie de vocaţia ta într-o viaţă?  Sunt tot felul de studii care spun că poţi să-şi schimbi profesia de mai multe ori în viaţă.

- Acolo vorbim cumva de etapele de dezvoltare psihologică şi a copilului şi a adultului care se asociază şi cu vărsta fiziologică şi cu cariera. De obicei, în zona resurselor umane se vorbeşte de un parcus profesional într-un domeniu de minimum 1,5 ani, 3 ani, 5 ani, până la 7 ani, după care ai nevoie de o schimbare. Acum, schimbarea înseamnă, de exemplu, în banking că poţi să schimbi resursele umane cu comercialul, sau poţi să schimbi comercialul cu organizarea, sau pot să vin din IT către comercial. Cei mai vizibili conducători de organizaţii sunt cei care au trecut prin mai multe domenii şi atunci sigur că modul în care ei vor gestiona resursele organizaţiei va fi unul mult mai eficient pentru că ştiu, au fost pe acolo. Dar din punct de vedere al vocaţiei eu trebuie să-mi regăsesc în oricare dintre rolurile acestea pe care mi le găsesc la 3 ani, la 5 ani făcând schimbări să regăsesc parte din lucrurile care mă reprezintă. Exemplu meu e că am nevoie de interacţiunea cu omul. Orice activitate care nu presupune interacţiune cu persoanele în cauză pentru mine este ineficientă. Eu trebuie să măsor eficienţa printr-un zâmbet sau prin confortul persoanei cu care lucrez.

Imagine: Dorel Avăcăriţei

Editor video: Karin Frone

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Reacţie FĂRĂ PRECEDENT a premierului Slovaciei. Scandalul capătă proporţii neaşteptate iniţial: acuzaţii incredibile la adresa Germaniei şi a Italiei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info