Ramona LOZNIANU
Ramona LOZNIANU
5478 vizualizări 21 dec 2014

Pe 21 decembrie, la Bucureşti s-a auzit pentru prima oară “Jos Ceauşescu” în faţa sediului Comitetului Central din Piaţa Palatului. În aceeaşi zi, spre seară, au murit şi primii tineri care strigau "Libertate" în Piaţa Universităţii. Peste noapte numărul morţilor a ajuns la ordinul zecilor, iar al răniţilor la al sutelor.

Pentru Greta Stănescu, medic rezident în anul 3 la Spitalul Colentina, ziua de 21 decembrie a început ca toate celelalte în care era de gardă. Cu o carte în geantă, care îi făcea mai scurtă tura de 24 de ore, a ajuns la spital foarte devreme, a preluat situaţia de la colegii săi şi aştepta ca ziua să decurgă normal, mai ales că spitalul nu avea secţie de primiri urgenţe. Şi aşa s-a şi întâmplat până după-amiază, când la spitalul Colentina au ajuns primii răniţi. Nu au fost mulţi pentru că cele mai multe şi mai grave cazuri erau preluate de spitalele cu secţii de urgenţă, dar pentru că la un moment dat medicii de acolo erau suprasolicitaţi, cazurile mai uşoare au fost trimise la alte spitale.

“Din punct de vedere medical a fost o experienţă neegalată. Noi ca medici în România, cel puţin la vremea aceea, nu mai văzusem pe viu răni prin împuşcare. Nimeni nu ştia cum să acţioneze pentru că noi nu aveam patologie pentru aşa ceva. În acea zi am avut posibilitatea să pun mâna efectiv pe asemenea cazuri. Ne-a ajutat foarte mult experienţa pe care o aveau medicii mai în vârstă”, îşi aminteşte Greta Stănescu.

Cazul soldatului înregimentat de pe 1 decembrie cu alarmă de război

Primul pacient pe care Greta Stănescu l-a preluat pe 21 decembrie a fost un soldat de la unitatea militară din comuna Roşu care i-a mărturisit că fusese mobilizat încă de pe 1 decembrie, în subsolul Palatului Regal, cu alarmă de război, iar în acea zi fusese scos în stradă împreună cu colegii lui, cu ordin să tragă în demonstranţi.

“Nu a fost un caz grav. Dar părea că îi este frică de ceva. Mi-a povestit în şoaptă că a fost încartiruit cu alarmă de război, încă de pe 1 decembrie în subsolul Palatului Regal (Muzeul Naţional de Artă al României în prezent – n.r. ), unde mi-a spus că exista muniţie suficientă pentru a suporta un asediu al Bucureştiului pentru cel puţin trei luni de zile. Cu tancuri, cu tunuri, cu tot felul de armament. În acea zi li s-a ordonat să iasă în stradă şi să tragă. El nu a tras. Mi-a spus că s-a ascuns în mulţime şi şi-a rupt petliţele (semne distinctive cusute pe uniformă - n.r.) ca să nu fie recunoscut. Nu ştiu dacă ruperea petliţelor a fost făcută la ordin sau din proprie iniţiativă ca să se poată ascundă şi să nu asculte ordinul. Mi-a spus că nu a vrut să tragă pentru că avea familia în Bucureşti şi nu ştia dacă sunt şi ei pe acolo. Iar mulţi colegi de-ai lui se aflau în aceeaşi situaţie”, îşi aminteşte Greta, care crede că tânărul bărbat i-a făcut această confesiune pentru că se gândea că ar putea fi omorât şi a vrut să fie cu conştiinţa împăcată că a spus cuiva că el nu a tras în nimeni. 

A fost prima şi ultima oară când Greta Stănescu l-a văzut pe acest bărbat. Nu ştie ce s-a întâmplat ulterior cu el, dar întrebările care i-au încolţit în minte după această poveste nu-i dau pace nici acum.  “De ce se aflau acolo de la 1 decembrie, de ce erau atât de multe forţe înregimentate şi de ce sub alarmă de război, care nu se poate da pentru un singur regiment?”

Povestea lui George, băiatul găsit la morgă cu o placă atârnată de gât: “Neidentificat. Terorist”

Amintirea lui George, “un tânăr de 20-21 de ani, cu ochii verzi, părul negru puţin ondulat, frumos ca bradul”, este încă vie în mintea Gretei, dar îşi înghite imediat lacrimile care îi tremură în glas şi povesteşte mai departe. “A ajuns la noi conştient şi ne-a dat actul de identitate. Era împuşcat în humerusul stâng. Mi-am dat seama că este un caz grav pentru că tensiunea îi scădea de la minut la minut, ceea ce înseamna că pe undeva pierdea foarte mult sânge. M-am gândit că este foarte important să îi anunţ familia. M-a rugat să nu fac asta pentru că mama sa nu îl lăsase să iasă în stradă. I-am respectat dorinţa, dar mă simt vinovată şi acum. Am văzut că era din ce în ce mai rău şi am decis să-l trimitem la Spitalul de Urgenţă, cu o ambulanţă”, rememorează Greta Stănescu.

George s-a stins chiar în acea noapte. Mama sa l-a găsit la morgă, din întâmplare, cu o placă atârnată de gât: “Neidentificat. Terorist”. A ajuns acolo după ce o cunoştinţă, care căuta pe altcineva, l-a recunoscut şi a anunţat-o.

Greta Stănescu a aflat totul chiar de la mama lui George, care a refăcut traseul internărilor pentru a afla ce se întâmplase cu fiul ei şi să-şi explice acea placă de la gât, şi a ajuns în cele din urmă la Spitalul Colentina. De la Spitatul de Urgenţă, George a fost trimis la Chirurgie toracică, unde s-a constatat în urma unei radiografii că glonţul îi trecuse prin axilă şi ajunsese în coloana vertebrală, afectându-i tot sistemul nervos. Tocmai de aceea a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie. Greta Stănescu spune că, cel mai probabil, între aceste transferuri, tânărul şi-a pierdut cunoştinţa având în vedere gravitatea rănii sale. Aceasta a fost ultima oprire înainte de a ajunge la morgă.

Amintirea lui George, dar mai ales întrebările pe care le-au născut cazul acestui tânăr o tulbură şi astăzi. “Cum este posibil ca un tânăr care este identificat la internare pe baza unui act de identitate şi transferat cu ambulanţa însoţit de nişte acte medicale, să fie găsit la morgă sub o plăcă pe care scrie ‘Neidentificat. Terorist’”? 

Misteriosul căpitan Popescu

Greta Stănescu a ieşit din gardă în dimineaţa zilei de 22 decembrie. Avea doar o idee vagă despre ceea ce se întâmplase şi voia să afle mai multe. În drum spre casă, a ieşit din metrou la Universitate, unde se oprise o parte din miile de muncitori care în jurul orei 7:00 plecaseră din cartierele marginaşe ale Bucureştiului spre centru. Aici a fost întâmpinată de un cordon de miliţeni care au îndemnat-o să stea de-o parte. Foarte curioasă din fire, nu le-a ascultat sfatul şi s-a strecurat printre manifestanţii care strigau împotriva lui Ceauşescu. Încet-încet, a ajuns foarte aproape de locul de unde părea că plecau toate lozincile şi aici a avut surpriza de a-l întâlni domnul pe căpitanul Popescu, care s-a prefăcut însă că nu o cunoaşte.

Cine era căpitanul Popescu? Un bărbat de vreo 30 de ani, care vorbea foarte bine arabă, şi despre care toată lumea din Spitalul Municipal spunea că este “securist”. Aici fusese internat în vara lui ’89 timp de aproape două luni, iar Greta Stănes cu se ocupase de cazul lui. Pe atunci, era medic rezident în anul doi. Oricât a încercat, nu a reuşit să stabilească de ce boală suferea. Până în dimineaţa zilei de 22 decembrie căpitanul Popescu rămăsese doar un caz “tras de păr” de care îşi mai amintea doar  atunci când colegii săi se amuzau pe seama faptului că îi făcuse curte. Locul şi momentul în care l-a reîntânlit, precum şi faptul că s-a prefăcut că nu o cunoaşte, o intrigă şi astăzi. A găsit o posibilă explicaţie, dar nu este o certitudine. “Am ajuns la concluzia că domnul Popescu era acolo pentru a observa tot ce se întâmplă, cum se fac internări, care sunt protocoalele. Era un post de observaţie”.

Greta Stănescu trăieşte în Statele Unite din 1990, unde este kinetoterapeut. Vine rar în România şi cel mai probabil nu se va întoarce să se restabilească aici. De câte ori trece însă pe lângă “cimitirul crucilor albe”, aşa cum numeşte ea cimitirul Eroii Revoluţiei, îşi pune tot timpul întrebarea. “Unde este dreptatea celor morţi la Revoluţie?”

Citește și: