Victor Ponta, la "Interviurile Gândul": PSD are datorii de două milioane lei în executare silită, nu sunt de acord să plătim. Datoria totală se apropie de 6 milioane de euro

de Cristian ANDREI Postat la: 18.10.2011 12:45 Ultima actualizare: 18.10.2011 14:39

Victor Ponta, la Interviurile Gândul: PSD are datorii de două milioane lei în executare silită, nu sunt de acord să plătim. Datoria totală se apropie de 6 milioane de euro

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat la interviurile "Gândul", că partidul are o situaţie financiară foarte rea, având numai în executare silită datorii de două milioane de lei. Datoria totală a partidului se apropie de şase milioane de euro, a adăugat liderul social-democraţilor.

Ponta a descris situaţia financiară a partidului ca fiind "foarte rea", menţionând că majoritatea datoriilor sunt din campania prezidenţială din 2009, dar şi din 2005 până în 2009.

"În acest moment, avem ordine de executare silită datorii din campania din 2009 în sumă de două milioane RON. Dar mai sunt şi altele", a precizat el. Ponta a exprimat îndoieli faţă de realitatea acelor contracte şi a declarat că nu este de acord ca partidul să le plătească.

"Nu am reuşit să aflăm dacă acele lucruri chiar s-au întâmplat. Aş putea pune o sesizare împotriva fostului trezorier, Aristide Roibu, şi împotriva fostului preşedinte, dar nu asta este soluţia politică. Dar nici nu sunt de acord să plătim pentru ceva ce nu ştim dacă s-a efectuat", a afirmat el.

Ponta a mai spus că PSD a trebuit să îngheţe, din cauza crizei economice, programul cu carduri cu discounturi în anumite magazine, destinate membrilor şi simpatizanţilor partidului.

El a menţionat că, la momentul lansării programului era o perioadă de "expansiune" economică şi multe bănci comerciale au fost "amatoare" să fie partenere în acest program cu carduri de debit. "Acum, când situaţia e mai dificilă, lucrurile sunt mai complicate", a adăugat el.

Cristian Andrei este reporter special al ziarului Gândul

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

13 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 barbu 18.10.2011 14:20

i-auzi,6 milioane de euro,da va pricepeti sa gestionati finantele...
Eu zic sa-i puneti la plata pe Dragnea si amicii ca au de unde si pe urma va scoateti voi de la guvernarea viitoare. Cand o veni ea,peste 10-20 de ani.

 
#2 Un roman bogat catre un partid sarac 18.10.2011 14:25

Foamea e mare si portareii 'bate' in geam...

De abia asteptam sa castigati alegerile si sa va platiti datoriile, si dupa aia sa intrati si pe profit...

Daca aveati gatul mai flexibil si limba mai neteda, poate mai primeati ceva de la tanti Nutzi, care e cu degetele (era sa zic cu altceva) in miere...

Va dorim success la alegeri, pt binele pensionarilor, bolnavilor, studentilor, muncitorilor...naahh, I was just joking...

 
#3 mamaliga tare 18.10.2011 14:40

de rasu plansu individul asta. au datorii pe care nu le recunosc. dar banii aia s-au cheltuit de la buget. da? ca doar nu sunt datori la sponsorii lor privati. si atunci daca sunt datori la buget cum vine aia ca nu platesc? acum in plina criza ei nu sunt de acord sa plateasca. dar intrebarea este: au platit vreodata? ca nota de plata pentru gaurile negre lasate in buget de guvernarile lor mafiote o suportam tot noi acum prin taxe matite reduceri de pensii si salarii etc. ce-ar fi sa spunem si noi la fel: nu suntem de acord sa platim pentru ce-au furat ei. cata nerusinare specifica unui partid de fripturisti si mafioti. ponta a fost elev studios. s-a lipit bine teoria de el. acum o pune in practica. gunoaie !

 
#4 Barbarossa 18.10.2011 16:42

Micutule Titulescu !... pune-l pe Bombonel sa vanda ouale sale de aur sau pe Iliescu sa-si vanda din decoratiile sale KGB-iste. Va ajuta si Vanghelie care este* si poate si alti fripturisti care la momentul vostru de glorie a-ti bagat mana pana la umar in avutia partidului ,sponsorizar de fraierii. Sa vina portareii si sa va confiste averile dobandite ilicit. Javrelor ! acum nu vreti sa dati bani inapoi ? tot prostimea sa va achite faradelegile voastre ?

 
#5 santaj 18.10.2011 17:44

hahaha,pe onoarea mea daca am vazut un dobitoc mai mare ca asta!e mare asa ca incape destula prostie in el!

 
#6 VOX POPULI 18.10.2011 18:45

Acest Ponta si ciracii lui nu sunt capabili sa-si admnistreze finantele propriului partid si are pretentii sa administreze bugetul Romaniei. Hai sictir de asa premier.

 
#7 bazil 18.10.2011 23:50

Excelent Ponta, imi place cum gandeste, anu viitor il votez, cand vine FMI sa ceara rambursarea imprumutului le va da si lor cu flit...

 
#8 ORION 20.10.2011 11:31

Cand vin ROSII la putere ???????

Cand vedem pe ecran sau in ziare pe acesti MAIDANEZI KK - POANKA si KK - KRITZA din TURMA PSD- ILICI ILIESCU, te apuca damblaua.

SUNT PSICHOPATZI care au o singura OBSESIE ::::: BASESCU. MARLANIA in limbaj este singura lor cultura de PCR-isti.

AU o frca NEBUNA de presedintele BASESCU si vor cu orice pretz sa se razbune pentru faptul ca au pierdut referendul cand au vrut sa-l destitue pe Presedinte.

Numaratz de cate ori pe luna KK - POANKA si KK - KRITZA pronuntza numele Presedintelui in mod INSULTANT. ACESTI bolnavi vor sa conduca TZARA dar nu spun ce vor face mai bine ca actualul guvern ::::

VOR dubla salariile ??????????
Vor dubla pensiile ???????????
Vor elimina criza ???????????
Vor scadea pretzurile la chirii si incalzire ????????

Va spun eu ce vor face :::::::::

Vor scoate totzi SECURISTII lor dela PARNAE si-i vor face ministri.

SI mai vor ca totzi Romanii din tzara si din strainatate sa voteze aceasta CIUMA ROSIE.

 
#9 GALAXIE 22.10.2011 10:45

MAFIA ROSIE USL - PSD,

A lui Iliescu ILICI urla disperata contra votului prin correspondentza. Le este frica nu numai de ROMANIi din strainatate care stiu ce inseamna koko-- munismul MASCAT in USL, dar le este frica si de Romanii din tzara care se opun PCR--istilor PNL - PSD .

Ferul de Lance a lui ILICI - ILIESCU sunt MAIDANEZII de serviciu ::: TAVARICII POANCA , KRITZA si cu GIOANGA care au misiunea tovaraseasca de a insulta de o 100 de ori pe luna pe Presedintele Basescu si pe Primul-ministru BOC.

Ma adresez TAVARICIULUI ILICI si TAVARICILOR POANCA, KRITZA si GIOANGA ::::::::

Cand vetzi condamna KRIMELE KOKO - munismului pentru a respecta memoria sutelor de mii de victime, din muntzi si dela CANAL, numitzi de Iliescu pe vremea sa de glorie in PARTID ::::

DUSMANI ai POPORULUI ???????????

 
#10 BARITON 22.10.2011 21:24

Domnule Diaconescu,

Romania va SALUTA caci Romania asteapta de mai mult de 20 de ani Omul si Partidul care sa se opuna FERM CIUMEI KOKO - MUNISTE . CIUMA din care fac parte partidul Komunist precum si partidul komunist kamuflat al TAVARICLOR ILICI, POANCA, KRITZA si GIOANGA.

TREBUE sa fitzi PARTIDUL ANTI COMUNIST de care nu numai Romania are nevoie ci si toata EUROPA . PAC.

Speram sa condamnatzi in Parlament CRIMELE KOMUNISMULUI . USL - PSD se opune cu inversunare la aceasta condamnare . POANCA admira pe Guevara nu pe EROII nostri antikomunisti * in muntzi.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa