Publicat

26

octombrie

2016

21:04

10180

vizualizări

Ziua în care am aflat cum sunt românii în realitate. Nicolas Holzapfel: "Din păcate, în presa britanică se spun lucruri complet nedrepte”

Cum poate un referendum să îţi consemneze ieşirea din Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, intrarea într-o altă mare familie? Nicolas Holzapfel ştie cel mai bine răspunsul la această întrebare. În vârstă de 34 de ani, Nicolas face parte din rândul britanicilor care au votat, la referendumul din 24 iunie, pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în Uniunea Europeană, dar şi din cercul celor care nu au renunţat să spere la o schimbare, după consemnarea rezultatului istoric. Schimbarea a venit la doar un click distanţă. Nicolas s-a alăturat britanicilor care au fost adoptaţi de români, prin intermediul campaniei "Romanians adopt Remainians", şi, la scurt timp, a reuşit şi să îşi cunoască personal noua "familie" din România, ţară despre care nu ştia foarte multe.

Ziua în care am aflat cum sunt românii în realitate. Nicolas Holzapfel: "Din păcate, în presa britanică se spun lucruri complet nedrepte”

Cum poate un referendum să îţi consemneze ieşirea din Uniunea Europeană şi, în acelaşi timp, intrarea într-o altă mare familie? Nicolas Holzapfel ştie cel mai bine răspunsul la această întrebare. În vârstă de 34 de ani, Nicolas face parte din rândul britanicilor care au votat, la referendumul din 24 iunie, pentru rămânerea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în Uniunea Europeană, dar şi din cercul celor care nu au renunţat să spere la o schimbare, după consemnarea rezultatului istoric. Schimbarea a venit la doar un click distanţă. Nicolas s-a alăturat britanicilor care au fost adoptaţi de români, prin intermediul campaniei "Romanians adopt Remainians", şi, la scurt timp, a reuşit şi să îşi cunoască personal noua "familie" din România, ţară despre care nu ştia foarte multe.

"Am descoperit aplicaţia pentru adopţie după ce un prieten a postat, pe pagina sa de Facebook, că fusese adoptat. La rândul meu, am folosit aplicaţia şi aşa am ajuns la Mihaela. Ne-am trimis cereri de prietenie pe Facebook, la scurt timp după "adopţie", şi am conversat puţin prin intermediul comentariilor ataşate la postarea despre adopţie. M-am amuzat tare când am văzut, pe pagina ei de Facebook, că anunţa că a adoptat un britanic şi că avea impresia, din cele văzute pe pagina mea, că sunt actor. De fapt, joc în spectacole de teatru în timpul liber", a povestit, pentru Gândul, Nicolas.

Din acel moment, Nicolas a început să corespondeze pe Facebook cu noii săi "părinţi" români, declarându-se uimit de grija şi atenţia pe care o primea din partea lor, mai ales din partea Mihaelei, despre care afirmă că se comporta ca o adevărată mamă.

"Cred că am câştigat la loteria adopţiilor întrucât ea a luat foarte în serios "adopţia" şi de atunci a devenit foarte grijulie cu mine, comportându-se ca o adevărată mamă. Prietenii mei, care au folosit, de asemenea, aplicaţia au fost foarte geloşi pe mine", mărturiseşte acesta.

Nu a trecut mult timp, şi Nicolas a ajuns să îşi cunoască personal familia "adoptivă" din România, când Mihaela şi soţul ei au venit la Londra să îşi viziteze fiul, care se mutase aici cu soţia sa în urmă cu un an. Astfel, Nicolas a ajuns să îi cunoască atât pe soţul, cât şi pe nora Mihaelei. 

"Au fost foarte amabili şi calzi cu mine. Mi-a plăcut mult că am avut posibilitatea să îi cunosc şi să aflu câte ceva despre vieţile lor, dar şi despre imaginea pe care o aveau faţă de Londra. Nora lor lucrează în industria jocurilor video, ca mine", relatează Nicolas, mărturisind că şi-ar dori să le facă şi el o vizită, în România, dar că nu au stabilit încă data. 

În ceea ce priveşte România, Nicolas recunoaşte că nu ştia multe lucruri despre istoria ţării, dar menţionează că a trăit întotdeauna cu "impresia că România este o ţară relativ săracă, prin comparaţie cu celelalte state europene, dar stabilă din punct de vedere politic şi cu un discurs moderat", deşi susţine că niciodată nu a verificat să vadă dacă teoriile sale se confirmau.

"Am auzit despre brutalitatea regimului lui Ceauşescu, ştiu despre perioada de independenţă, perioada monarhiei, faptul că v-aţi aflat sub imperiile austro-ungar, otoman, dar şi despre originea limbii române. În Marea Britanie, tindem să vedem România prin prisma mitului despre Dracula şi a poveştilor despre Transilvania - păduri bogate, sate izolate, castele misterioase şi tradiţii păstrate cu sfinţenie", detaliază britanicul.

Pe de altă parte, Nicolas admite existenţa prejudecăţilor la adresa românilor, răspândite în presa britanică, dar şi a imaginii cu care aceştia sunt asimilaţi cel mai des, în mod injust. Cu toate acestea, Nicolas arată că cei care au votat pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană sunt conştienţi că "toate aceste lucruri care se spun despre români sunt complet nedrepte".  

"În Marea Britanie, parte din votul pentru Brexit a fost despre "frică" şi "imigranţii periculoşi". Din păcate, în mass-media auzim deseori ştiri şi comentarii despre "găştile criminale de români", care lucrează în Londra, şi prejudecăţi la adresa românilor, care sunt asimilaţi cu romii. Urăsc să spun asta, dar dintre toate grupurile de imigranţi din UE, românii sunt asociaţi cel mai des cu imaginea infractorului, în ochii publicului. Evident că cei care au votat pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană realizează că toate aceste lucruri care se spun despre români sunt complet nedrepte. De aceea am apreciat această aplicaţie pentru că a arătat cum sunt românii în realitate", a mai afirmat acesta.

În acest sens, Nicolas subliniază faptul că "prejudecăţile şi impresiile false, ca cele întâlnite în cazul românilor, au fost cele care au împins Marea Britanie să părăsească în mod inutil UE".

"Primele consecinţe le putem vedea deja în plan economic, iar lucrurile se vor înrăutăţi", a conchis britanicul. 

Campania Gândul „Romanians adopt Remainians”, premiată la Golden Drum 2016

Campania Gândul şi GMP Advertising/Webstyler „Romanians adopt Remainians” a câştigat, vineri noapte, premiile Gold Drum la categoria Best Capture of Local Spirit şi Silver Drum la categoria Digital, în cadrul Golden Drum, cel mai important festival de creativitate din Europa centrală şi de est. După referendumul pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Gândul şi GMP Advertising/Webstyler au lansat o provocare inedită, care a devenit în scurt timp virală: românii au fost invitaţi să îşi arate solidaritatea şi să adopte un britanic, care a votat să rămână în Uniunea Europeană.

Aproape 70 de publicaţii din întreaga lume au vorbit despre „Romanians adopt Remainians”, care devine cea mai de succes campanie de presă românească după „Why don't you come over?”, provocare lansată în anul 2013 tot de ziarul Gândul. Buletinele de adopţie ale „remainians-ilor” au apărut în presa din toată Europa, dar au depăşit graniţele continentului, ajungând în Statele Unite ale Americii şi Asia.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Halep i-a lăsat mască! Gestul prin care Simona i-a cucerit total pe englezi. "Fantastic!" Ce făcea în timp ce afară începuse să plouă

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info