202 vizualizări 20 apr 2017

Cercetătorii au descoperit astfel că, cu cât inteligenţa artificială devine mai eficientă în interpretarea limbajului uman, cu atât poate adopta mai bine ideile preconcepute, scrie Descoperă.

Joanna Bryson, savant la Universitatea Bath şi co-autoare a acestui studiu, precizează că totuşi „nu inteligenţa artificială are prejudecăţi, ci că aceasta învaţă de la oameni”.

Descoperirea a fost făcută după ce oamenii de ştiinţă au creat un model statistic care să noteze conotaţiile pozitive şi negative asociate cu cuvinte într-un text analizat de AI. Textele au fost diverse, de la istorie la date statistice prezente, reflectând astfel, susţin cercetătorii, părerile unui om obişnuit.

Cuvintele precum „femeie” au fost asociat cu ocupaţiile artistice şi umaniste şi cu gospodăria, în timp ce „bărbat” a fost asociat cu ingineria şi matematica. De asemenea, nume de albi precum Emily şi Matthew au fost asociate cu termeni pozitivi, în timp ce nume de negri precum Aisha şi Darnell au fost asociate cu termeni negativi.

Acest studiu poate dovedi că datele introduse pot fi poluate cu prejudecăţi (inclusiv în cazul de faţă), dar şi algoritmii folosiţi de cercetători reproduc aceste valori.

Citește și: