no author
Departamentul Corespondenţi - Mediafax
3750 vizualizări 25 iul 2017

Dana şi Mihai Gheza au lucrat la IBM, în Danemarca, dar au renunţat, s-au întors acasă, în Braşov şi s-au lansat în afaceri cu jocuri pe mobil, oferind, totodată, consultanţă pentru dezvoltatorii de jocuri din toată lumea. Visul lor este să creeze propriile aplicaţii, sută la sută româneşti.

„Noi ne ocupăm de business în domeniul jocurilor, în special jocuri mobile, jocuri free to play mobile. Ne ocupăm de design de economie de jocuri, monetizare de jocuri, analytics, tot ce ţine de date şi interpretarea lor, facem publishing, distribuţie, tot ceea ce practic nu este development propriu-zis, tot ce nu e programare sau artă, toată partea de business din jur. Asta am făcut în toate firmele pentru care am lucrat“, a explicat Mihai Gheza, pentru corespondentul MEDIAFAX.

Dana şi Mihai şi-au deschis un start-up în Braşov, unde pe lângă consultanţă, dezvoltă şi propriile proiecte de jocuri pentru mobil.

„Firma pentru noi a însemnat să avem clienţi şi un venit pe care să-l facem cât se poate de sustenabil şi pentru asta am muncit foarte mult de cu vreo doi ani în urmă, pentru că am înţeles că tranziţia va fi să rămânem cu clienţii pe care îi aveam deja în Danemarca. Am avut câţiva clienţi şi în România de când ne-am deschis start up-ul. E mult spus, însă, că avem o piaţă aici. Vrem să ne conectăm la industria românească, suntem membri Romanian Game Developers Association şi am creat şi câteva evenimente în Braşov“, a completat Dana Gheza, pentru MEDIAFAX.

În paralel cu serviciile de consultanţă oferite, tinerii dezvoltă propriul studio de jocuri, în care sunt create aplicaţii sută la sută româneşti.

„Avem patru titluri de jocuri în dezvoltare. Unul dintre ele e super-secret. Tot ce pot să spun este că se bazează pe folclor românesc, tocmai pentru că în timpul cât am fost plecaţi am văzut că avem o bogăţie enormă de ştiinţă veche, folclor, cultură, care trebuie spusă, pentru că nimeni nu a spus-o, cel puţin nu la nivel comercial de amploare. Cred că sunt poveşti care trebuie spuse şi trebuie să învăţăm şi noi cum să împachetăm asta în ceva care să fie artă care să ajungă la marile mase“, a spus Mihai Gheza.

Studioul braşovenilor pregăteşte şi alte trei jocuri: primul, numit McTaper, care are în centrul atenţiei nişte roboţei într-un univers postapocaliptic care omoară monştrii la nesfârşit, dezvoltat împreună cu un studio din Bucureşti, iar al doilea este un joc în care hackerii se atacă unul pe celălalt ca să-şi fure bitcoin. Al treilea joc este un un fel de whist realizat împreună cu un studio care are specialişti din Liban, Dubai şi SUA.

„Încercăm să ne axăm pe clienţi mari, pentru că asta ne aduce contracte cu valoare mult mai mare şi cumva asta ne permite şi să ne ocupăm de proiectele noastre, care sunt jocurile. Jocurile sunt o cheltuială, nu o investiţie. Şansa ca un joc să aibă succes este infimă şi am văzut atât de multe studiouri care au cheltuit atât de mulţi bani şi timp. Industria jocurilor este extrem de riscantă“, a mai spus Mihai Gheza.

După ce Mihai a terminat un Master la Danish Technical University, una dintre primele 10 instituţii de research din UE), iar Dana a terminat Masterul la Copenhagen Business School (top 20 business schools din lume), cei doi au ajuns să lucreze pentru o companie de top, IBM. La IBM Danemarca, Dana a fost responsabilă cu Internal Communications, iar Mihai a făcut business intelligence.

Cele mai importante companii străine în proiectele cărora au fost implicaţi ca voluntari cei doi braşoveni sunt GameAnalytics şi SYBO Games, ultima fiind firma care a dezvoltat celebrul joc Subway Surfers, cel mai downloadat joc de pe planetă anul trecut, care are peste un milliard jumate de descărcări în toată lumea.

LEGO, SYBO, firme de renume din Norvegia şi SUA, IP-uri Disney sunt doar câteva dintre companiile de la care cei doi tineri din Braşov s-au inspirat, lucrând pentru ele.

Citește și: