1670 vizualizări 12 aug 2017

De asemenea, acest dispozitiv de la începutul secolului XX era mult prea mare pentru a face ca mobilitatea să fie o trăsătură importantă, dar costul era mai mic în lipsa cablurilor.

Inventatorul, Nathan Stubblefield, este însă recunoscut ca părintele tehnologiei mobile şi era un „fermier şi un electrician”, relatează The Vintage News.

Din cauza circumstanţelor nefericite, precum moartea timpurie a tatălui său, acesta nu a putut studia într-o instituţie. Acest lucru nu l-a oprit să studieze acasă, fiind un autodidact desăvârşit. Căsătoria i-a adus nouă copii, pe care i-a întreţinut cu ajutorul agriculturii. Capacitatea aceasta extraordinară de a ţine o familie atât de numeroasă, precum şi ingeniozitatea sa, l-au făcut să-şi deschidă propria şcoală numită Nathan Stubblefield Industrial School sau Teléph-on-délgreen Industrial School.

În timpul vieţii sale, acesta a stabilit un serviciu de telefon în oraşul său de origine, Murray, Kentucky, acolo unde trăia împreună cu familia sa. Încercările în acest sens au început în 1886, atunci când a început să vândă şi să instaleze telefoane care transportau vibraţiile între două cutii care se reproduceau suntele, principiu similar cu „telefoanele” din pahare şi aţă ale copilăriei.

A reuşit să-şi extindă vânzările şi în Mississippi şi Oklahoma. Succesul său a continuat cu primirea unui brevet pentru un „telefon mecanic”, creat împreună cu partenerul său, Samuel Holcomb. Din păcate pentru cei doi, aceştia nu au făcut faţă francizei net superioare Bell Telephone care crea deja telefoane electrice.

Chiar şi aşa, Stubblefield nu a fost descurajat, considerând că un sistem wireless poate reprezenta un avantaj cel puţin economic, prin eliminarea costului cablurilor. Astfel, acesta a folosit inducţia electromagnetică în planurile sale iniţiale.

Invenţia comunicării wireless a provocat vâlvă, dar pentru o scurtă perioadă

În grădina sa, Stubblefield a construit grindă cu o lungime de 36,5 metri, unde a fost capabil să stabilească comunicarea între două dispozitive. În următorii ani, Stubblefield a încercat să îmbunătăţească această tehnologie pentru a putea fi utilizată şi la distanţe mai mari, dar nu a avut succes.

Acesta şi-a prezentat dispozitivul în piaţa publică din Murray în prima zi a anului 1902, transmiţând muzică şi glas de la o distanţă de cinci blocuri. Stubblefield credea că noul dispozitiv poate fi utilizat pentru a transmite ştiri şi informaţie în toată lumea.

Un grup de oameni de afaceri de la New York au fost interesaţi de această invenţie şi au făcut făcut o oferă de jumătate de milion de acţiuni inventatorului în cadrul companiei Wireless Telephone Company of America în schimbul dreptului la invenţie. Acesta a acceptat şi a început să facă demonstraţii publice în oraşe mari precum Washington şi Philadelphia care au fost în atenţia mass-mediei de atunci.

Declinul lui Stubblefield

Totuşi, o demonstraţie în Battery Park, New York City a eşuat. Cauza a fost probabil zgomotul de fond cauzat de numeroasele circuite electrice care au fost îngropate datorită densităţii mari a populaţiei. Stubblefield a suspectat că a fost victima unui complot, ceea ce este foarte probabil pentru că Wireless Telephone Company of America s-a închis la scurt timp.

Stubblefield nu şi-a mai revenit niciodată din acest eşec, deşi în 1908 a inventat un nou dispozitiv care putea stabili comunicaţia între două vehicule în mişcare. Invenţiile sale nu au avut succes comercial, iar în 1928 a murit singur şi falit.

Citește și: