2007 – un an al reeditărilor

de Mihai IOVĂNEL Postat la: 23.12.2007 15:06 Ultima actualizare: 18.10.2011 20:20

2007 – un an al reeditărilor

Până şi poeţii, prolifici de regulă peste limite rezonabile, au învăţat faza cu reeditarea

Dacă e să nominalizez ceva la categoria Evenimentul anului, aleg Maratonul European de Poezie de la Sibiu

Anul 2007 a fost aşa şi-aşa. Lucurile au mers, în sensul că nici un scandal cultural nu a făcut pagina întâi. Au fost diverse evenimente, dar nimic de care să îţi aduci aminte la sfârşitul anului. Dar presupun că aşa şi trebuie să stea lucrurile; ca în orice societate (care se vrea) burgheză, eveniment e ceea ce se întâmplă azi, nu ceea ce îmi aduc aminte mâine că s-a întâmplat azi.

Tinerii scriitori chiar nu prea aveau ce să îşi spună unul altuia

În prima jumătate a anului, pe 3-4 mai, s-a înregistrat la Cluj ediţia a doua a Colocviului Naţional al Tinerilor Scriitori. Un fiasco. Nu numai din motive de organizare, ci şi pentru că afacerea asta cu tinerii scriitori a început să se cam fumeze. Impresia e că tinerii scriitori chiar nu prea aveau ce să îşi spună unul altuia, în afară de conversaţia de la bere.

Uniunea Scriitorilor şi-a luat capital de imagine din prima ediţie, gata, e timpul să se ocupe şi de altceva, că are de ce. Iar tinerii scriitori, care s-au transformat în nişte tineri moftangii, să îşi scrie cărţile. Că, până una-alta, se reeditează în draci. Până şi poeţii, prolifici de regulă peste limite rezonabile, au învăţat faza cu reeditarea. În 2007 nu a apărut aproape nimic semnificativ.

Probabil că s-au marcat cărţile care vor apărea în 2008 – sper. (Şi iată cum instituţionalizarea unei sintagme – „scriitori tineri” – mă face să mă refer la acestă categorie ca la ceva real, deşi, în fond, ea nu există; nu există decât scriitorii A, B, C....Z.

E aiurea să vorbesc despre ei în grup, ca despre o echipă de fotbal.) Târgul de carte din vară a fost mediocru faţă de glamour-ul ediţiei precendente; Târgul de iarnă, Gaudeamus, a fost probabil tot mediocru, dar nimeni nu şi-a dat seama, pentru că aşa e de obicei. Tâmpeniile celorlalte ministere au fost prea gogonate pentru a mai sări în ochi ce (nu) s-a întâmplat la Cultură.

Polemici literare

Trei cărţi au stârnit polemici sau discuţii mai consistente, măcar cantitativ. Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă!”, Editura Polirom, a împărţit critica în două tabere: unii au considerat-o proastă şi schematică, alţii au văzut-o ca pe o carte competitivă. Cert este că Dan Lungu a fost cel mai tradus autor român în 2007. Volumul no 3 al lui Marius Ianuş, „Ştrumfii afară din fabrică!”, Editura Cartea Românească, a polarizat de asemenea receptarea. Dar, în ceea ce priveşte valurile provocate, câştigătorul detaşat al categoriei este Mircea Cărtărescu, cu „Orbitor 3. Aripa dreaptă”. O carte care sper să provoace mai multe replici, cu toate că, din punctul meu de vedere, nu e suficient lucrată-optimizată, este „Despre idei & blocaje”, a lui H.-R. Patapievici.

O carte a lui Filip Florian a fost obiectul celui mai important contract semnat de un scriitor român. Importanta editură americană Harcourt a achiziţionat drepturile de traducere pentru întreaga lume a romanului “Degete mici”. Drepturile pentru Germania nu au putut fi achiziţionate tot de americani, pentru că au fost cumpărate de o altă prestigioasă editură, Suhrkamp.

Stânga iese de sub regimul isteriei

În spaţiul dezbaterii ideologice, s-a remarcat că interesul pentru gândirea de stânga a reuşit să depăşească isteriile de serviciu. În principalele reviste culturale au putut fi citite dosare consistente dedicate fenomenului. Reprezentantul cel mai remarcabil al acestei direcţii este Alex Cistelecan, din grupul clujean „Idea”.Tot la capitolul dezbatere ideologică, e de menţionat că raportul Tismăneanu a produs mai multe reacţii interesante, nu neapărat de pe poziţiile stângii. Poziţia cea mai solid argumentată îi aparţine lui Ciprian Şiulea.

La sfârşitul lui noiembrie a fost în Bucureşti, la invitaţia lui Mircea Martin şi a Editurii Art, Hillis Miller, reprezentant de top al deconstructivismului dus de Derrida în Statele Unite pe post de ciumă franţuzească. În timpul lansării cărţii „Etica lecturii”, profesorul american a făcut două afirmaţii interesante şi simptomatice pentru gradul de separare a mediilor în Statele Unite: că este prima lansare la care participă şi că în toată cariera lui de universitar nu a văzut la faţă vreun ziarist. Hillis Miller are 80 de ani.

Mai amintesc plecarea lui Michael Haulică de la Tritonic, unde promovase, în cadrul unei excelente colecţii SF sau cvasi-SF, fiction.ro, şi câţiva autori români.

O altă deplasare este a lui Daniel Cristea-Enache de la Corint, unde coordona colecţia Scriitori români, la Polirom (ultimul volum apărut acolo: antologia de poezie a Ilenei Mălăncioiu, „Urcarea muntelui”).

Dacă e să nominalizez ceva la categoria Evenimentul anului, aleg Maratonul European de Poezie, impecabil organizat de Andrei Bodiu la Sibiu. De la nouă dimineaţa la două dimineaţa, peste 80 de poeţi din toate generaţiile, plus câţiva poeţi din Ungaria, Germania, Belgia etc au citit poezii. A fost o adunare eterogenă, dar minunată şi emoţionantă.În rest, peisajul editorial a trăit în principiu din reeditări.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

5 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 24.12.2007 09:23

Anul 2007 a fost aşa şi-aşa. Lucurile au mers, în sensul că nici un scandal cultural nu a făcut pagina întâi. Au fost diverse evenimente, dar nimic de care să îţi aduci aminte la sfârşitul anului. Dar presupun că aşa şi trebuie să stea lucrurile.

 
#2 elena 24.12.2007 09:23

draga Mihai eu nu stiu pe ce lume ai trait tu anul asta "asa si asa", cum spui tu.
pai hai sa-ti exemplific prin doua, nu scandaluri, dar golanii sigur:
1. banii pe care i-a primit sotia ministrului la spectacolul de teatru de la Sibiu + scandalul cu Manole.
2. achizitiile de la MNAC
ha?

 
#3 @elena 24.12.2007 09:36

draga elena, dragul de mihai vorbeste de... anul literar. MNAC, Sibiu, sotia ministrului nu prea au legatura cu literatura, nu crezi?

 
#4 INCISIVUL 26.12.2007 10:35

Domnule Iovanel, cultura romana nu se reduce la literatura! Sa cred ca nu aveti organ pentru alt tip de carte!

 
#5 bec 4.01.2008 14:22

Iovanel nu prea are cum sa vorbeasca despre literatura din moment ce nu prea citeste. Sau citirea prefetelor si a supracopertilor tot lectura s-o fi numind?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa