56% din europeni sunt dependenţi de internet

Postat la: 04.08.2009 19:33 Ultima actualizare: 19.10.2011 17:37

STUDIU l 33% din tinerii europeni nu sunt dispuşi să plătească pentru conţinutul online, relevă un raport al Comisiei Europene

Mai mult de jumătate dintre europeni folosesc în mod regulat internetul, însă puţini sunt de acord să plătească pentru serviciile care le sunt oferite, potrivit unui studiu despre emergenţa unei "generaţii digitale" foarte activă în mediul online, publicat marţi, informează AFP.

Conform unui raport al Comisiei Europene (CE), anul trecut, 56% dintre europeni au utilizat constant internetul, reprezentând o creştere de o treime faţă de 2004. Tot din datele CE reiese că jumătate dintre gospodării şi peste 80% din companiile europene dispun de o conexiune la internet.

Utilizatorii de internet care folosesc cel mai des acest serviciu au vârsta sub 24 de ani - 66% dintre ei intră zilnic pe internet, faţă de 43% din totalul populaţiei Uniunii Europene. În plus, 73% dintre cei cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani au recurs, în ultimele trei luni, la servicii de creare şi partajare de conţinut pe internet, faţă de doar 35% din totalul populaţiei UE.

Studiul mai arată că tinerii utilizatori de internet sunt cei care dau tonul atitudinii negative faţă de plata pentru conţinutul online, pornind de la percepţia că multe servicii şi materiale online sunt disponibile gratuit sau în schimbul unei taxe de conexiune nelimitată la internet. Potrivit studiului, 33% dintre tinerii europeni au declarat că nu sunt dispuşi să plătească pentru conţinutul online.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa