Academia Caţavencu îşi pierde redacţia, în favoarea unui „Caţavencu alternativ“. Vântu: Plecarea unora "cu nivel discutabil" de la Caţavencu e o uşurare

Postat la: 03.03.2010 13:02 Ultima actualizare: 04.03.2010 12:54

Mircea Toma părăseşte săptămânalul pe care l-a fondat în 1991 n Foto: Gândul/Octav Ganea

Mircea Toma, unul dintre fondatorii Academiei Caţavencu, a declarat pentru Mediafax că 20-25 dintre persoanele care lucrau la publicaţie au decis să părăsească ziarul, pentru a realiza "un Caţavencu alternativ" - un săptămânal de satiră politică, care va apărea print şi online.

"S-a născut ideea unui proiect alternativ, care să încerce să reclădească un proiect editorial care să realizeze mai bine spiritul Caţavencu", afirmă Toma. Acesta motivează gestul "dezertorilor" prin "independenţa înghesuită" de anul trecut, mai ales în campania electorală. La aceste lucruri s-ar adăuga faptul că managementul general şi-a dat seama că Academia Caţavencu este un proiect viabil şi profitabil, "care poate să ducă în cârcă datorii din alte părţi".

"Intenţia este de a se păstra denu­­mirea Caţavencu în numele noii publicaţii", a mai spus Mircea Toma, precizând că marca "Academia Caţavencu" este deţinută de grupul Realitatea - Caţavencu. Noua publicaţie va fi finanţată printr-un împrumut făcut de redactori: "Va fi o cooperativă de ziarişti. Banii vin de la o persoană care-i are", a spus Mircea Toma.

Identitatea finanţatorului nu este, deocamdată, certă, dar pe www.paginademedia.ro a apărut că acesta ar fi Adrian Andrici, proprietarul radioului City FM:

Cătălin Prisăcariu, redactor-şef adjunct, a declarat pentru MEDIAFAX că va pleca la noua publicaţie, care va avea acelaşi format şi acelaşi număr de pagini ca Academia Caţavencu.

Potrivit lui Prisăcariu, printre cei care au decis să plece de la Academia Caţavencu se numără redactorul-şef Marius Borţea, Gabriel Drogeanu - secretar general de redacţie, Alexandru Căutiş, Răzvan Cucui, Alexandru Duţu, Daniel Goace, Dragoş Muşat, Mălin Muşatescu, Iulian Tănase, Marian Turosu, Alexandru Văr­zaru, Silviu Apostol, Roxana Jipa, Alina Moscalu, Andrei Manţog şi Radu Alexandru. Acesta din urmă infirmă, însă, informaţia, pe blogul personal.

La Academia Caţavencu vor rămâne, dintre fondatorii ziarului, Doru Buşcu, Ioan T. Morar şi Eugen Istodor. Doru Buşcu, directorul editorial Academia Caţavencu, a declarat că plecările de la Academia Caţavencu ar putea fi influenţate de faptul că, în urmă cu câteva zile, a anunţat o reducere cu 15% a salariilor angajaţilor şi reintrarea revistei în regim de austeritate.

Potrivit lui Buşcu, cifra de 20-25 de persoane care au decis să plece de la Academia Caţavencu este "inexactă", în acest moment purtând discuţii cu unii dintre cei care vor să părăsească redacţia. "Mai puţin de jumătate din totalul oamenilor de la Academia Caţavencu pleacă", a spus Doru Buşcu, adăugând că Academia Caţavencu va continua să funcţioneze la fel ca şi până în prezent.

Vântu: Plecarea unora "cu nivel discutabil" de la Caţavencu e o uşurare; revista devenise încrâncenată

Sorin Ovidiu Vântu, care controlează trustul ce deţine Academia Caţavencu, a declarat pentru Mediafax că plecările de la Academia Caţavencu au legătură cu reducerea salariilor, o măsură necesară pentru că publicaţia continuă să fie pe pierdere, precizând că demisionarii aveau un nivel "discutabil".

Întrebat dacă ştie motivele celor circa 20 de persoane care au decis să părăsească Academia Caţavencu, Sorin Ovidiu Vântu a spus că acuzaţiile de cenzură "îl mâhnesc". "Atitudinea domniilor lor mă mâhneşte. Realitatea este că lor li s-au redus salariile. Academia Caţavencu nu era profitabilă. Atât anul trecut cât şi anul acesta revista era pe o pierdere importantă. Anul trecut Academia Caţavencu a avut pierderi de 400.000 de euro, iar anul acesta estimăm mai mult. O reajustare a salariilor era necesară", a spus Vântu.

"Îmi permit să spun că plecarea lor este o uşurare, ca să fiu onest", a adăugat Vântu. "Nivelul domniilor lor pentru revista Academia Caţacvencu era discutabil. Academia Caţavencu era o revistă de umor, eu o cumpăram pentru că îmi plăcea. A devenit extrem de încrâncenată şi exprima anumite frustrări", a spus Sorin Ovidiu Vântu, precizând că publicul a simţit "încrâncenarea".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

24 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 angela 3.03.2010 13:39

Ma bucur pentru decizia luata de dl.Toma,pentru ca eu incepusem sa alatur vechea publicatie de PD-L si Basescu.

 
#2 Moisjeicheu 3.03.2010 14:43

@angela


Si de unde crezi tu ca au venit presiunile in campania din 2009, inocento!???

Mare mai e gradina ta, Doamne!....

 
#3 Rika Venturiano 3.03.2010 15:17

Dragut dl. Toma, un adevarat reper profesional si moral clocitor de anchete. A'ma vrea mai multe reportaje. Presiuni in 2009? Pai dl Toma nu stiu de unde, dar mai aveati nitzel si va transformati in Oda patriei si poporului potocaliu in cap! Moarte dusmanului de clasa! UTC-ul aripa portocalie (n-as zice dreapta) , mai dura si mai neiertaotare decat toate aripile utc-iste cuibarite prin alte partide. Inc putin si va apropiati de standardul Romania mare cu niscaiva vocabular mai diversificat. Noroi, pe cine trebuie, dezvaluiri cu aer de Secu,d ar va pricepeti la ele smile Pai eu stiam ca dnii Catzavenci fac ei presiuni de obicei si ca pe ei nu-i poate presa nimeni. Cica l-ar fi tapit si pe Vantu smile). Si ziceti ca cu toate presiunile, "pt. Patire" ala pe are l-ati scos in 2009, haios si obiectiv smile) tinea in spate trustul lui SOV? Traiasca UTC-ul! Da' daca plecati pur si simplu cum erea? Desi ati uitats a tipati si Securistii! inainte sa trantiti usa.
E tare si aia cu proiectu' alternativ care iese sapt viitoare si s-a iscat ieri cand lucrurile s-au precipitat. Layout mai aerisit da' la fel ca mi-s fondator smile) Sa va traiasca revista capusa si sa aveti bafta, dar daca nu-l faceti porno nu cred ca mai aveti vreo sansa. Oricum ati contribuit multi dintre fondatorii Catzavenci la transformarea media intr-o cloaca si se pare ca v-ati cam afundat si voi. Barem atat!

 
#4 Farfuride 3.03.2010 16:10

Ce altceva le-ar putea face Vântu' unor gazetari, de clonÅ£ tari? Vânt, bineînÅ£eles...

 
#5 IGOR 3.03.2010 16:27

De unde se vede ca cine-si face averea din tepe si din afaceri cu statul nu stie sa gestioneze o afacere serioasa. Catavencu a fost una dintre cele mai rentabile publicatii din Romania, cu tiraje vandute aproape suta la suta, saptamana de saptamana. Dar dupa ce a pus mana pe ea un tepar, a bagat-o in faliment. De altfel, ca si pe Realitatea TV.

 
#6 Denisa 3.03.2010 17:22

Se vede de la mare distanta a cui e revista! PDL si nu mai am nimic de spus.

 
#7 Alexutzu 3.03.2010 18:23

Rika Venturiano nu este pseudonimul pe "sectorul umor" al Clarei Warner? Sau a lui Nae Camionagiul? Ce treaba ai (aveti) cu "Academia Catavencu"?

 
#8 ovidiu brehaitia 3.03.2010 18:57

Sa speram in mintea romanului cea de pe urma.
Am citit si cumparat Catavencu aproape in toate posturile in care m-am aflat.
Era o adevarata bucurie pentru mine cand o puteam gasi si citi.
Asta pana cand a cumparat-o acest tepar, si a inceput sa-i schimbe telul.
Chiar ma gandeam cand se vor scapa de aceasta cloaca murdara adevaratii Catavenci pe care i-am stimat atat de mult pentru taria lor de caracter.
Spor la treaba! Si cel putin tot atat interes sa starniti pentru cititorii vostri care sunt mai inteligenti decat ai lor.
Salutari

 
#9 zizi 3.03.2010 19:18

ce sa spun. eminenta sa maronie, zpoliatorul neamului are un nivel indiscutabil.

 
#10 Mircea 3.03.2010 20:23

Hai sa fim seriosi! Cenzura nu putea veni decat de la patronul, Vantu.
Ma mir ca nu este adus Nistorescu sa redreseze Academia Catavencu.
Revista trebuie sa fie independenta, sa satirizeze tot (culori politice, moguli ). Succes noului Catavencu.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa