Actriţa Alina Berzunţeanu, românca neştiută de pe covorul roşu de la Cannes

Postat la: 25.05.2010 19:56 Ultima actualizare: 26.05.2010 12:28

Pentru filmul lui Luchetti, Alina Berzunţeanu a învăţat italiana /// Foto: Gândul/Octav Ganea

În filmul lui Luchetti, selecţionat în competiţia de la Cannes, Alina Berzunţeanu joacă rolul unei românce venite să-l caute pe un şantier din Italia pe tatăl copilului ei

La castingul de la Roma, Alina Berzunţeanu a concurat pentru rolul Gabrielei din "La Nostra Vita" cu Mirela Oprişor şi Clara Vodă. A câştigat ea, dar toate trei s-au regăsit la Cannes, pe covorul roşu. Clara Vodă a fost acolo pentru că a jucat în filmul lui Cristi Puiu, "Aurora", iar Mirela Oprişor, în "Marţi, după Crăciun", al lui Radu Muntean. "Producătorii au găsit mai întâi băiatul, pe Marius Ignat, care are 19 ani şi locuieşte împreună cu părinţii în Italia. Tatăl lui lucrează în construcţii cred. Apoi au început să caute mama. Şi Clara Vodă, şi Mirela Oprişor sunt nişte actriţe senzaţionale, dar am fosta aleasă eu, poate pentru că semănam mai bine cu copilul şi el are o faţă rotundă, ca şi mine", povesteşte Alina Berzunţeanu. Iniţial, Luchetti şi-ar fi dorit ca rolul mamei şi al băiatului să fie jucat de sârbi, numai că n-a găsit sârbii potriviţi.

A stat la Vatican în timpul filmărilor

"La Nostra Vita" spune povestea unui şef de şantier, interpretat de Elio Germano, care a fost recompensat de juriul de la Cannes cu un premiu pentru cea mai bună interpretare masculină.

"Eu vin la el pe şantier căutându-l pe tatăl băiatului meu. Am un bar pe plajă, a fost o furtună şi mi-a căzut acoperişul şi vreau să mă ajute să îl repar. În plus, nu mă mai înţeleg cu copilul şi vreau să aibă o discuţie cu el. Doar că tatăl copilului este mort, iar şeful de şantier a ascuns moartea lui, ca să nu aibă probleme", spune actriţa. Şeful de şantier e văduv, soţia i-a murit în timp ce dădea naştere celui de-al treilea copil şi se îndrăgosteşte de Gabriela, o femeie care trăieşte viaţa la maximum. Cei doi încep o relaţie, dar apoi femeia îl părăseşte pentru fratele lui.

"Filmările au durat două luni, a fost superb. Am fost cazaţi la Vatican, într-un apartament superb, a fost o perioadă foarte frumoasă. A trebuit să iau ore de italiană, pentru că nu ştiam nici o boabă, am avut un profesor bun şi chiar am învăţat. Regizorul şi colegii de platou au fost încântaţi de noi, ne-au spus că am făcut o treabă bună. Regizorul ne-a spus că noi suntem personajele morale ale filmului, eu am la un moment dat un monolog în care spun: "Pe voi, italienii, vă interesează doar banii, nu vedeţi marea, nu vedeţi lucrurile din jurul vostru!", îşi aminteşte Alina Berzunţeanu.

Doar familia şi prietenii au ştiut că e la Cannes

Regizorul Daniele Luchetti a invitat-o apoi la Cannes, laolaltă cu restul actorilor. Aici însă a avut o surpriză neplăcută. "Numele noastre nu apăreau pe afiş, iar la conferinţa de presă ni s-a spus că nu mai este loc pentru noi la masa la care stăteau actorii şi am fost puşi să stăm în sală alături de jurnalişti. Nu am avut ocazia să spunem nimic, iar regizorul s-a enervat, a spus că nu este posibil să fim trataţi în felul acesta. Şi lui i s-a părut ciudat, este un om care ne-a invitat cu tot dragul", nu înţelege ce s-a întâmplat actriţa. Prea multă lume habar nu a avut că ea a fost pe Croazetă. "Au ştiut doar familia şi prietenii, dar am discutat cu Mimi Brănescu şi el mi-a spus că e important să fii acolo şi să fii cu treabă, nu în plimbare", zâmbeşte Alina Berzunţeanu. A rămas îndrăgostită de atmosfera de la Cannes: "Toţi erau agitaţi, când ajungi acolo simţi toată efervescenţa din jurul lumii filmului. Dar dacă te uitai ceva mai departe vedeai oameni relaxaţi, stând la plajă".

Alina Berzunţeanu, care a jucat în "Moartea domnului Lăzărescu", de Cristi Puiu, în "Francesca" în regia lui Bobby Păunescu, şi în "Morgen" al lui Marian Crişan, se pregăteşte acum pentru filmările la "Visul lui Adalbert". Şi va juca în piesa "9 grade la Paris", care va avea în curând premiera la Teatrul Act. Piesa spune povestea unei femei căsătorite care iubeşte un alt bărbat: pe un ecran sunt proiectate imagini cu ea în timp ce-şi joacă rolul de stăpână mulţumită a casei, iar pe scenă Alina Berzunţeanu interpretează gândurile ei copleşite de durere.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

1 Comentariu [+] Adauga un comentariu

#1 Molarul Omah 25.05.2010 21:34

E adevarat ca occidentalii nu recunosc valorile, sub pretextul limbii de stransa circulatie internationala. Astfel sufera si cel maimare poet in viata Iulian Preda, pe al carui sait sorcove-vesele.ro, nu intra nimeni, occidental, roman sau extraterestru.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa