Aduce ghinion ARENA NAŢIONALĂ echipelor româneşti? Copos vrea s-o sfinţească
Aduce ghinion ARENA NAŢIONALĂ echipelor româneşti? Copos vrea s-o sfinţească Foto: Razvan Lupica / Mediafax
Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că ar fi bine ca angajaţii clubului să aducă un preot la Arena Naţională pentru a sfinţi gazonul, considerând că echipa antrenată de Răzvan Lucescu nu are noroc pe noul stadion.
"Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat aseară cu echipele româneşti în Liga Europa. Mă doare sufletul pentru Rapid, care nu a reuşit să câştige sau să facă un egal măcar, care ar fi fost foarte bun, dar se pare că nu avem noroc pe Arena Naţională. Cristi ( nr. directorul sportiv Cristian Costache) aţi dus şi voi un părinte pe stadion, să sfinţească gazonul? Poate ar trebui să o facem", a spus Copos.
Acţionarul grupării giuleştene consideră că Rapid mai păstrează încă şanse de calificare în 16-imile Ligii Europa. "Eu cred foarte tare în Răzvan Lucescu şi în echipă, dar trebuie să fim conştienţi că o echipă nu se formează imediat, că performanţele pe care le-am avut în 2005-2006 nu au venit imediat. Noi am făcut greşeli aseară, chiar dacă nu am avut curaj, nu am avut acea atitudine necesară, dar băieţii au luptat. Nu s-a putut însă, ăsta e fotbalul. Şansele rămân, mergem la Varşovia cu gândul la victorie, apoi mai avem încă două meciuri. Au scăzut şansele de calificare, nu ştiu procentele, dar cert e că mai avem nevoie de şase puncte şi am încredere în echipă că este puternică", a afirmat oficialul giuleştean.
Copos spune că nu se teme în mod special de meciul pe care Rapid îl va disputa, luni, împtriva Stelei, în cadrul etapei a XI-a a Ligii I: "Mă tem de meciul cu Steaua ca de fiecare meci. În fotbal nu există avantaj, câştigă cel care este cel mai bun şi care are şi un pic de noroc".
Echipa Rapid Bucureşti a fost învinsă, joi, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia poloneză Legia Varşovia, într-un meci disputat pe Arena Naţională, în etapa a III-a a grupei C a Ligii Europa.
Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














9 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Imi vine sa vomit ....
Babe disperate dupa stafii ceresti.
Mai bine s-ar face curat prin fotbalul romanesc ...
Hai jucati fotbal.. Atatea povesti babesti!!
E prea mare pt voi stadionu, nu mai jucati pe el ,jucati in Giulesti si o sa castigati.Jucatori mici- stadioane mici.
dap. niste cacanari. in loc sa vada anumita cauza a infrangerilor gasesc scuza cu ghinionul.
pai ce ghinion a fost la steaua cu maccabi.
mai bine spuneti ca nu va pricepeti deloc sa conduceti un club de fotbal. nici un patron din romanaia nu va face performanta in fotbal pentru ca sunt niste derbedei sau escroci care nu vor decat sa scoata banii rapid, nu vor performanta.
asta-i buna cu popii... cand juca generatia de aur la nationala si la echipele de club numai era nici un ghinion pe stadioane. acu tre sa vina popii... poate sa faca slujba de inmormantare a fotbalului romanesc.
Draga Arena Nationala, Copos are dreptate, esti cel mai ghinionist stadion din lume - pentru ca te-ai nascut roman. Esti un stadion frumos, si sincer meritai sa te afli intr-o tara in care se joaca fotbal. Si tie , ca si noua - iubitorilor de fotbal din Romania- soarta ti-a fost potrivnica.....
Numai la contracte de milioane de euro le arde capul jucatorilor si antrenorilor si patronilor... asta le e ghinionul. In loc sa joace fotbal stau sa isi faca griji unde sa mai indese niste bani..
Ghinion.
Ba Copos, mai bine sfinteai palatul Cotroceni ca numai ghinioane am avut ! De trei ori am ramas fara apa calda cand ma clateam la dus si de cinci ori fara hartie igienica ! Apropo, rog SRI-ul si CSAT-ul sa-si ia rolul in serios si sa afle cine-mi fura sistematic hartia igienica, intrucat este o problema importanta ce afecteaza siguranta nationala !
Ghinionul nostru e lipsa de valoare!
Un utecist cuprins de crestinism pravoslavnic.