Agenda zilei - 11 Ianuarie 2008
Agenda zilei - 11 Ianuarie 2008
FILM
Bunica-i şefa apare pe DVD
Din 15 ianuarie, ProVideo lansează pe DVD filmul Bunica-i şefa, care le are în rolurile principale pe Lindsay Lohan, Felicity Huffman şi Jane Fonda. Pelicula o surprinde pe Rachel, interpretată de Lindsay Lohan, care se poartă ca o adolescentă rebelă tipică: ţipă, înjură şi bea. Cu ultimul accident de maşină, incontrolabila Rachel reuşeşte să încalce până şi ultima regulă a mamei sale, Lilly (Felicity Huffman). Soluţia? Lilly o trimite pe Rachel în singurul loc în care şi-a jurat că nu va mai pune piciorul, ferma din Idaho a mamei ei, Georgia (Jane Fonda).
Spre ghinionul domnişoarei, matriarhala Georgia nu este deloc o bunică blândă şi înţelegătoare: îşi trăieşte viaţa respectând cu stricteţe un şir interminabil de reguli bine stabilite, lucru pe care-l cere oricui îi calcă pragul. Acum cu o nouă grijă pe cap, Georgia va avea nevoie de o răbdare îngerească pentru a înţelege furia adolescentei. Dar, în timp ce Rachel se lasă pradă sentimentului de nefericire, Georgia vede că nepoata ei e din ce în ce mai schimbată. Filmul poate fi cumpărat la preţul de 49,9 lei.
CONCERT
Trenul de Noapte, Semne şi Popa’s cântă în Capitală
Cei care vor să guste din muzica live au multe opţiuni în această seară, iar una dintre ele este în Green Hours, unde va cânta Trenul de Noapte, formaţie considerată cea mai bună de Harmonica Blues din România. Trupa are un repertoriu care reînvie atmosfera specială creată de piesele din perioada clasică şi modernă a blues-ului. Marcian Petrescu este liderul trupei şi se poate mândri cu faptul că este cotat drept cel mai bun muzicuţist din România.
Dacă blues-ul nu vi se pare potrivit pentru o seară de vineri, poate vreţi să vă delectaţi cu ceva rock oferit de trupa Semne, în Big Mamou, tot de la ora 22. Semne este un proiect pus în aplicare de Adrian Tănase de la Ţapinarii, care abordează stilul new metal. Ultima variantă pentru această seară în materie de concerte este cel susţinut de la ora 22.30 de trupa Popa’s. Formaţia este alcătuită din Marius Popa - voce, Laura Luchian - voce, Bogdan Giurea - chitară, Gabor Pal - tobe, Gabriel Pindici - clape, Florin Şerban - chitară şi Nelu Niculae - bas. Aceştia vă aşteaptă în Club Spice pentru a-i asculta cântând live.
TV
Monstrul din Loch Ness
National Geographic vă invită în această seară, de la ora 20, să urmăriţi un documentar care prezintă unul dintre experimentele ce au fost realizate în scopul de a încerca să explice şi să rezolve misterul monstrului din Loch Ness. Expertul britanic în animatronică Jez Harris încearcă să realizeze un model al lui Nessie pe care să-l scufunde în legendarul lac. Va reuşi el să convingă publicul că monstrul din Loch Ness este real? De la ora 21.30, Discovery Channel va difuza un nou episod din serialul Diagnostic necunoscut. Episodul de azi, numit Sursă neverosimilă, arată cum o tulpină mortală de E.coli a pus stăpânire pe Ontario şi a îmbolnăvit zeci de oameni.
PETRECERE
Techno şi house în cluburile de muzică electronică
Dacă e vineri, înseamnă că se dă startul petrecerilor de muzică electronică din Capitală şi nu numai. Aşadar, clubul Gossip vă aşteaptă sâmbătă dimineaţa de la ora 5, pentru a-i vedea la pupitru pe Vania şi Thornado, într-un set de techno şi electro veritabil. În Braşov, în Hush Hush, la datorie se vor afla Danny Dimitri şi MyRon, iar Adrian Eftimie va încălzi atmosfera în Oscar din Cluj. Livio şi al său house nu pot lipsi nici în acest weekend din cluburile cu specific, astfel că în Craiova, la Medieval, fanii îl pot vedea mixând live după ora 22. Duminică, acelaşi Gossip vă aşteaptă dimineaţă de la ora 5, pentru o petrecere cu Adrian Eftimie şi Faster, iar în Hush Hush, MyRon va preda ştafeta lui Voy Larkin pentru a face seara 100% techno. (R.N.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
- agenda
- ,zi
[+] Adauga un comentariu