Albii ar putea deveni minoritari în SUA în patruzeci de ani

de Raluca ION Postat la: 14.03.2010 19:42 Ultima actualizare: 14.03.2010 19:43

În Statele Unite ale Americii albii fac cei mai puţini copii n Foto: Reuters/Keith Bedford

Sunt mari şanse ca, până la jumătatea secolului, majoritatea albă din America să se transforme în minoritate. Demografii spun că anul acesta se vor naşte în SUA mai mulţi copii afro-americani, hispanici şi asiatici decât caucazieni

Aproape jumătate, 48%, dintre copiii care s-au născut în 2008 în State nu au fost albi, spun sociologii americani, ale căror date arată că, în 1990, doar 37% dintre copiii aduşi pe lume erau de alte rase decât cea caucaziană. Şi tot datele lor spun că majoritatea albă din pătuţurile maternităţilor ar putea deveni, în 2010, minoritate. Potrivit estimărilor, în 2050, 54% din populaţia ţării, respectiv 235.7 milioane de oameni, va fi constituită din minoritari. Ca o comparaţie, albii reprezintă acum două treimi din populaţia americană.

Explicaţia este una simplă, relatează Associated Press: a crescut numărul femeilor hispanice tinere emigrate în SUA, iar acestea fac mai mulţi copii decât femeile de alte rase. Astfel, hispanicii de pe continentul nord-american au, în medie, 3 copii, albii - 1,87, afro-americanii - 2,13, iar asiaticii - 2,04. De asemenea, numărul femeilor albe din SUA aflate la vârsta la care pot face copii este în continuă scădere.

Programele şcolare, adaptate pentru nevorbitorii de engleză

Kenneth Johnson, profesor de sociologie la Universitatea din New Hampshire, crede că această schimbare ar putea duce la probleme sociale. "Trebuie să vedem cum contribuabilii americani, în majoritate albi şi îmbătrâniţi, vor face faţă provocărilor unei generaţii tinere şi diferite cultural. Vor accepta ei să plătească impozite pentru şcoli care nu se vor ocupa de copiii lor?", se întreabă el, amintind că cea mai mare parte dintre averi este deţinută de vârstnici. Tot el spune că programele şcolare viitoare ar trebui adaptate în funcţie de aceste date.

"Asistăm în SUA la o divizare între populaţia albă îmbătrânită şi o minoritate etnică dinamică şi tânără. Politicile publice viitoare trebuie să aibă în vedere modalităţi de a include aceste populaţii, precum programe şcolare specifice unor elevi pentru care engleza nu este limbă maternă".

Campanie în spaniolă pentru recensământ

Săptămâna viitoare va începe în SUA numărarea populaţiei, în timpul căreia peste 120 de milioane de gospodării îşi vor primi formularele de recensământ prin poştă. Iar autorităţile vor să fie sigure că de data asta îi vor lua în evidenţă şi pe copiii mici, în special pe cei proveniţi din rândul minorităţilor, care sunt săriţi de obicei de numărătoarea care are loc o dată la zece ani. De aceea au făcut o campanie în care un personaj de desene animate, vorbitor şi de engleză, şi de spaniolă, "o ajută pe mămica să completeze formularul de recensământ".

"Adulţii uită uneori că recensământul se referă la toată lumea. Şi copiii ar trebui număraţi. Dacă nu numărăm un bebeluş care s-a născut luna aceasta, copilul pierde toate beneficiile de care s-ar putea bucura în urma recensământului, în următorii zece ani", a declarat Robert Groves, şeful Biroului de Recensământ din SUA. Datele obţinute în urma recensământului sunt folosite pentru a distribui ajutoarele federale şi a dezvolta politici publice pentru minorităţi.

Regiuni în care albii sunt minoritari în State

În anumite zone din SUA, albii sunt deja minoritari. În 10% dintre cele 3.142 de comitate, minorităţile depăşesc 50% din numărul locuitorilor, dar în 25% dintre comunităţi numărul copiilor de alte rase este aproape egal cu cel al albilor. De exemplu, în Comitatul Gwinett, o suburbie a Atlantei, procentul minorităţilor, care era în 1990 de 16%, a ajuns în 2008 la 58%. Asta pentru că numărul afro-americanilor şi al hispanicilor s-a dublat, în timp ce cel al albilor a rămas relativ constant. În comitatul Dakota, minorităţile reprezentau, în 1990, 15% din populaţie, iar acum procentul lor a sărit la 54% din populaţie, datorită imigranţilor hispanici care au venit la muncă în regiune.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

12 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 vasile ion 14.03.2010 22:57

În România când vor fi albii (românii) minoritari?
În cât timp? Pentru că este numai o chestiune de timp până se va întrâmpla una ca asta... ÅŸi atunci, trebuie să ne căutăm o Å£ară în care să emigrăm... ÅŸi să îi lăsăm pe Å£igani aici...

 
#2 viky 14.03.2010 22:57

in ritmul in care se merge si romanii vor deveni minoritari in Romania..Vin nori "negrii "!

 
#3 radu 15.03.2010 00:25

mi se pare un lucru absolut normal, atata timp cat se platesc impozitele fiecare are dreptul sa traiasca si sa isi educe copii asa cum considera de cuviinta, dincolo de epiderma culoarea sangelui e aceeasi, doar frustrarile unora se manifesta diferit....

 
#4 radule, 15.03.2010 00:55

Unde traiesti tu bai tembelule? Mexicanii nu platesc taxe ca sunt ilegali 10 (zece) milioane si negriturile nu platesc ca stau mai mult prin puscarii (venit zero). Asta e, boule cu limba lunga. Si inca ceva, La ameri nu exista mulatru in census (mulato, half breed, exista doar in dictionare). Daca esti mulatru, chiar si cu un singur bunic de culoare, esti automat negru. Asta e problema, bai pusti c'acacios!

 
#5 @radu 15.03.2010 09:30

uită-te ÅŸi în românia câÅ£i coloraÅ£i lucrează.... dacă ÅŸi un Å£igan spunea mai acum vreo 2 ani la televizor, întrebat fiind de ce nu lucrează ÅŸi cerÅŸeÅŸte, că "cine a mai văzut Å£igan să lucreze...."; mi se pare că nu este corect ca eu care îmi rup spatele la serviciu să întreÅ£in pe oricine (inclusiv români) pentru că face 2340982 de copii ÅŸi apoi vine să ceară bani ÅŸi casă, că este sărac. există mii de cazuti în care familii întregi nu fac nimic înafară de copii, pe care îi plasează la stat în îngrijire (lucrez ÅŸi fac naveta la o primărie de comună unde sunt vreo 400 de Å£igani din care lucrează vreo 10 din vreo 150 apÅ£i de muncă) ÅŸi apoi îÅŸi fac ajutor social - nu că nu i-ar duce capul să care saci pe un ÅŸantier - dar de ce dacă iei jumate de salariu ÅŸi nu faci nimic ÅŸi nu te freacă ÅŸefu toată ziua... ÅŸi ÅŸi ăştia sunt dinamici - toată ziua merg cu bicicleta ÅŸi noaptea fură (se mai uită ÅŸi de genul "uite ce fraieri îs ai lui berchi de muncesc..."wink. vrei sa stai să freci menta toată ziua? foarte bine, freac-o dar nu veni să îÅ£i dau bani, nu cerÅŸi, nu fura. Învăţământ gratuit ÅŸi obligatoriu la toÅ£i 4 clase, gratuit până la a 12-ea ÅŸi noapte bună. ÅŸi, că suntem creÅŸtini, la cine chiar nu îÅŸi poate face rost de ceva de lucru, o mâncare (una nu 3) la cantina primăriei în fiecare zi să nu moară de foame. Åži asta pentru toată lumea ÅŸi pentru toate ajutoarele: de copii, de încălzire, de ÅŸomaj (ghinion), de căsătorie, de ..... ÅŸi să vedeÅ£i cum o să meargă românia ca unsă.
cât priveÅŸte minorităţile, radule dragă, mădălin voicu a zis că în 50 de ani românia o să se scrie cu 2R; pot să sper numai să fie mai mulÅ£i Å£igani care lucrează decât ăia care stau pe ajutoare sociale.... că peste tot în lume, de când s-a inventat civilizaÅ£ia, majoritatea spune minorităţii ce este normal ÅŸi ce se poate - dacă nu îi convine să plece unde îi place mai mult (aici se aplică ÅŸi la unguri); asta nu înseamnă că nu este ascultată minoritatea. ce spui tu este corect dar practic este inaplicabil, că negrii nu muncesc în america (lasă filmele unde negrul este ÅŸef) iar mexicanii ÅŸi dacă ar vrea, sunt priviÅ£i mai rău ca Å£iganii în românia.... hai siktir!

 
#6 Titu Sandronicus 15.03.2010 09:42

@radu
..si porcu' are sangele rosu!

 
#7 nicol 15.03.2010 09:53

La fel si in ROMANIA !.!.

 
#8 Ma Numesc Bogdan si sunt Anti-Liberalism 15.03.2010 11:45

Suntem prosti pentru ca alegem un negru la casa alba ca sa ne extermine, suntem prosti ca dam drepturi unor rase care nu muncesc , doar ucid si fura gen tigani in Romania, negrii in USA. Suntem prosti ca transformam bisericile in discoteci, promulgam rasismul pozitiv in care minoritatile au mai multe drepturi ca majoritatea. Suntem prosti ca ne lasam invadati de musulmani cu 10 copii, de tigani cu 10 copii. Imigranti de ieri, criminialii de azi , teroristii de azi. Va pare rau de 9/11? Stati cuminti va mai urma. Vreti ceva nou? Uitativa la revoltele din Paris, si din toata lumea. Imigranti dau foc, iar cand vor fi mai multi vor impune islamul. Si altceva? Vom fugi de mama pamantului cand ne vor cauta sa ne ucida ca sa se razubune pe "slavery period". Vor urma timpuri grele. Vai de copiii nostri. Numai alb sa numai fi. Romania e ca si Europa ca si America. Vom fi exterminati...si partea trista ca o facem cu mana noastra din cauza unor dementi liberali care isi doresc drepturi si pentru homosexuali, atei si psihopati. Asta e. Multiculturalism. Noi caucazienii blonzi sau bruneti eram in 1950 30%, azi suntem 10% in 2050 vom fi 3% si in 2100??? In Romania vom fi 8 milioane, iar restul...romi,indieni,asiatici etc. Atunci sa ii vad moaca lui Tony Blair, Michael Moore etc toti acesti liberalisti, toti acesti mascarici ipocriti. In 2005 37000 de femei albe au fost violate de negrii, in schimb nici o femeie neagra nu a fost violata de albi. Nu ma credeti, cititi rapoartele FBI. Daca 2 negrii ucid un batran alb fara aparare pentru un ceas nu se da la TV, dar daca un alb ucide un negru scandal national. Suntem condusi spre exterminare de ipocriti. Genocid in masa.

 
#9 COSTIN 15.03.2010 16:27

UN MOMENTO ... HISPANICII SUNT TOTUSI LATINI SI DE ACEEA NU PUTEM DECAT SA-I SIMPATIZAM . DECAT NEGRII ,MAI BINE CU ALBII HISPANICI .

 
#10 I.V.Stalin 15.03.2010 16:38

@Bogdan & Co.
Beliti ochii si treziti-va ca ati ajuns o natie de slugi ! Ciorile, poponarii,
creolii, ateii ,n-au ajuns sefi de capul lor, c-a vrut muschiul lor ! Citeste
Henry Ford -1920-The international Jew - parca-i scris astazi , sa vezi cine conduce programatic distrugerea popoarelor , cine traieste din crize, revolutii si razboaie ,pentru cine munciti voi ca niste sclavi !

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa