Andrei Şerban redescoperă teatrul la Cluj

Andrei Şerban redescoperă teatrul la Cluj

Am făcut ceva îngrozitor pentru prima dată în viaţa mea: am „furat“ imagini dintr-un spectacol de teatru folosind aparatul foto pe care îl aveam în geantă. Recunosc. N-am putut să rezist.

Şi asta pentru că erau atât de frumoase şi spuneau atât de multe nu numai despre spectacolul din care făceau parte, ci mai ales despre teatru în general, ca artă vie.

E vorba despre spectacolul „Unchiul Vanea“ pe care l-am văzut la Cluj, spre finalul Festivalului „Interferenţe“ organizat de Teatrul Maghiar de Stat. După mai multe spectacole controversate montate în ultima vreme în teatrele româneşti, de data asta Andrei Şerban chiar „dă lovitura“, dacă se mai poate spune aşa ceva despre un regizor care şi-a câştigat pe deplin celebritatea internaţională. Sau, mai bine zis, redescoperă teatrul la propriu, mai precis clădirea lui şi, prin asta, îl redescoperă şi la figurat.

Sala de teatru şi spaţiile sale ascunse au incitat dintotdeauna creatorii, dar Andrei Şerban semnează la Teatrul Maghiar din Cluj unul dintre cele mai impresionante eseuri dedicate clădirii teatrului, această gazdă a efemerului. În montarea lui cu „Unchiul Vanea“ după A.P.Cehov el dă dovadă de o deplină dezinhibare în tratarea spaţiului de joc şi poartă spectatorii într-un periplu cu adevărat de neuitat prin clădirea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.

Spectacolul începe cu o radicală schimbare de perspectivă, spectatorii fiind aşezaţi pe scenă, cu faţa la sala de teatru – sală de o frumuseţe clasică, cu balcoane generoase, fotolii de catifea şi un impresionant candelabru – iar aceasta devine o uluitoare „scenă elastică“ pentru actori.

Aceştia (parte dintr-una din cele mai bune trupe de teatru din ţară) aleargă, se caută unul pe altul, ies şi intră pentru a-şi da replicile, apar când sus, la balcon, când pe culoarele de acces, când chiar urcaţi pe fotoliile unde stau de obicei spectatorii. Schimbându-şi locul, se apropie şi se îndepărtează de spectatori, iar efectul astfel obţinut e de provenienţă cinematografică, alternând prim-planurile cu planurile îndepărtate.

Spectatorii sunt copleşiţi la un moment dat de efectul coborârii lente, din tavan, a uriaşului candelabru, care, în tăcerea aproape palpabilă a audienţei ţinute cu sufletul la gură, se opreşte chiar desupra capului lui Vanea, împietrit în meditaţia despre propria-i viaţă ratată.

„Condamnat“ la un singur spaţiu de joc

Iar asta numai în actul I, fiindcă actele următoare deschid fiecare noi perspective, spectatorii sunt mutaţi pe scenă, cu faţa spre interiorul misterios al acesteia, atât culisele cât şi spaţiile anexe fiind exploatate la maximum de scenografia Carmencitei Brojboiu, după ideile regizorului.

Camera unde lucrează profesorul Serebreakov este instalată într-o alveolă laterală, scara de acces la podul scenei, luminată teatral, devine spaţiu de joc pentru scene de o frumuseţe de necrezut, în timp ce alte cotloane se transformă, cu ajutorul luminilor şi al câtorva obiecte de mobilier de epocă, în mici scene de joc. Există un „înăuntru“ şi un „afară“, recompus pe o mică scenă de care spectatorii sunt despărţiţi printr-o pânză transparentă.

Aici este risipit pe jos pământ, iar în mijloc este aşezată macheta unei case, lângă care se prăbuşeşte protector Vanea în lamentaţiile sale. Imaginea perdelei de apă ce sugerează ploaia, prin care se strecoară lumina este una dintre cele mai frumoase din spectacol, iar noroiul care se formează va sfârşi prin a murdări simbolic toate personajele în cele din urmă.

Tratarea tip ”site-specific”(artă creată să existe într-un anume loc) ”condamnă” spectacolul la un singur spaţiu de joc sau pretinde, în cazul unui eventual turneu, o refacere integrală a montării, care trebuie pusă în acord cu spaţiile de reprezentare în care va fi mutată.

Dar spectacolul cu „Unchiul Vanea“, bazat pe inedita revizitare a clădirii teatrului (exact cu prilejul împlinirii a 215 ani de existenţă a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj) este îmbogăţit de toată istoria strânsă în aceşti pereţi, iar asta îi dă mai multă greutate şi îl transformă într-un adevărat eveniment.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine