Publicat

21

mai

2013

11:01

5620

vizualizări

Aproximativ 27.000 de români au semnat pentru unirea României cu Republica Moldova

Aproximativ 27.000 de români au semnat pentru unirea României cu Republica Moldova

Aproape 27.000 de români au semnat până în prezent pentru proiectul „Aducem Basarabia Acasă”, organizat de o coaliţie de peste 30 de ONG-uri care susţin ideea unirii Republicii Moldova cu România.

Scopul campaniei este transformarea proiectului în iniţiativă legislativă, pentru acest lucru fiind însă necesare 100.000 de semnături.

Potrivit Platformei Civice Acţiunea 2012, odată adoptată, legea ar presupune, printre altele, înfiinţarea unei instituţii în subordinea primului ministru care să se ocupe de coordonarea strategiilor pentru Republica Moldova şi obţinerea mai uşoară a vizelor de intrare în România de către cetăţenii de peste Prut.

Până în prezent, 26.946 de români şi-au arătat sprijinul în cadrul acestei campanii, cele mai multe semnături fiind obţinute în Bucureşti (15.040) şi Suceava (2200).

Coaliţia de ONG-uri are reprezentanţi în toate judeţele României, în Bucureşti şi chiar în diasporă. Imaginea campaniei „Aducem Basarabia Acasă” este Sabina Elena, eleva de la Liceul “Korosi Csoma Sandor” din Covasna.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Absolut şocant! Cum arată Michael Schumacher după mai bine de 3 ani de comă! Cântăreşte doar 45 Kg şi a scăzut în înălţime

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info