no author
Sorin Bogdan
1407 vizualizări 13 iun 2018

Judecătorul Richard J.Leon de la Curtea Federală din Washington DC a considerat că nu există suficiente dovezi că achiziţia Time Warner ar reduce opţiunile utilizatorilor şi va creşte tarifele serviciilor de internet şi televiziune oferite pe viitor clienţilor. Potrivit analiştilor, decizia judecătorului constituie un precedent şi va declanşa un val de fuziuni şi achiziţii, care va remodela piaţa media şi de comunicaţii. Imediat după anunţul deciziei, acţiunile companiilor Time Warner, CBS şi Viacom au crescut cu 3 procente la bursă, iar cele ale 21st Century Fox cu peste 7%.

Puteţi citi AICI cele 172 de pagini în care judecătorul Leon îşi motiveaza decizia. 

Şefii companiilor media din SUA salută hotărârea federală şi consideră că singura variantă de supravieţuire în faţa unor giganţi ca Amazon sau Netflix, care au început să-şi producă propriile filme, seriale şi programe video, este o fuziune între companiile producătoare de conţinut video şi cele de distribuţie. Deşi dezamăgiţi că procesul a durat un an şi jumătate, reprezentanţii AT&T se declară mulţumiţi de sentinţă şi anunţă că vor finaliza achiziţionarea companiei Time Warner într-o săptămână. 

Tranzacţia va pune la dispoziţia clienţilor AT&T un vast portofoliu de programe şi francize de filme. Time Warner deţine posturile de televiziune CNN şi HBO, drepturi de televizare ale multor competiţii sportive, drepturile pentru ”Game of Thrones” sau seria Harry Potter. La rândul lor, clienţii Time Warner vor câştiga prin posibilitatea de a viziona programele preferate cu ajutorul dispozitivelor mobile. ”Ne dorim ca toţi clienţii noştri să-şi petreacă ziua privind filme sau programe video pe smartphone sau tablete,” a declarat la proces Randall Stevenson, CEO AT&T, citat de The New York Times.

Decizia judecătorului Richard J.Leon reprezintă un punct de referinţă, scrie site-ul axios.com. Plecând de la precedentul creat, în perioada următoare se aşteaptă noi tranzacţii de acest tip. Fuziunea dintre T-Mobile USA şi Sprint ar putea genera un gigant cu o valoare de piaţă de 146 miliarde de dolari, în care se va integra şi cotidianul The Washington Post. CVS Health şi Aetna vor fuziona într-o companie care va valora 69 miliarde de dolari şi va îmbina producţia de medicamente şi asigurările medicale. Rivalii lor de la Cigna vor încerca să le ţină piept, cumpărând cu 52 miliarde de dolari Express Scripts. De asemenea, decizia va deschide calea pentru ca o parte din brandurile si studiourile 21 Century Fox să fie cumpărate de Comcast.

 

Citește și: