Cei doi au rămas fără adăpost din decembrie 2014, când au fost evacuaţi din apartamentul în care trăiau în Tooting. Se spune că un deces familial şi spitalizări îndelungate le-au îngreunat traiul, astfel încât au ajuns în stradă. Autorităţile locale au încercat să le ofere o locuinţă în sud-vestul Londeri, care, în mod normal, costă cira 1.500 de dolari pe lună, însă cei doi au refuzat categoric.
 
De obicei, ambii se trezesc în jurul orelor 10.30 şi după jumătate de oră iau micul dejun, ce constă într-un sandviş cu miere. În timpul zilei, mama, în jurul vârstei de 60 de ani, vorbeşte cu trecătorii, iar fiul, ce are în jur de 20 de ani, stă lângă ea pe bancă. Locuitorii din zonă le oferă, adesea, alimente şi apă. Când se lasă seara, cei doi se înveles cu o prelată şi cu pături pentru a se încălzi şi îşi aşează obiectele sub bancă.
 
Conform surselor Daily Mail, atât organizaţiile de caritate, cât şi membrii familiei lor, poliţia sau oamenii din comunitatea locală din Somalia nu au reuşit să-i determine să părăsească acel loc. 
 

 

Citește și: