Băieţii răi featuring Superman văd în Coolöri la Teatrul Foarte Mic

Băieţii răi featuring Superman văd în Coolöri la Teatrul Foarte Mic

Pe bila galbena de lângă piciorul meu scrie „Brunswick. Made in USA”. Stau foarte aproape de pista de popice, care e elementul central al decorului noului spectacol de la Teatrul Foarte Mic – Coolöri! N-am mai nimerit pe fotoliul 13, cum mi se întâmplă de obicei, poate şi pentru că, după doi ani de când apare rubrica asta, colegii de la alt ziar, proaspăt rebrenduit, s-au gândit s-o împrumute şi ei puţin.

Da, vorbesc despre mine aici, într-o cronică de teatru, fiindcă deviza spectacolului pe care l-am văzut joi seară ar putea fi „puţină paranoia nu strică”. Iar rezultatul e mai mult decât haios. Să vă explic: Peca Ştefan e un dramaturg (român, în viaţă, foarte tânăr, foarte de succes, cunoscut şi pe afară, fiindcă scrie şi în engleză, după ce a studiat în State). El a scris piesa pusă acum în scenă de Diana Iliescu (în scenografia Corinei Grămoşteanu). Şi tot el este şi personajul principal al piesei, rolul păstrând unele din datele reale de biografie. Cum s-ar spune, „el centrează, el dă cu capul”, mă rog, s-ar zice că-l întrece şi pe Sergiu Nicolaescu la capitolul acesta. Diferenţa e că omul are umor şi multă, multă autoironie, iar doza de paranoia este astfel anulată, fiindcă, de fapt, Coolöri este o parodie deşteaptă, bine construită, care devine astfel o critică multiplă a clişeelor ce definesc America pentru români şi România pentru americani. Dacă primii sunt pentru noi perverşi, dezabuzaţi, drogaţi, criminali, afacerişti şi homosexuali, noi suntem pentru ei corupţi, gigolo fără scrupule, beţivi, potenţiali terorişti, rataţi. Când toate acestea se strâng pentru a defini nişte personaje, iar personajele sunt implicate într-o poveste care amestecă toate genurile – de la telenovelă la policier –, rezultatul e un colaj postmodern de cea mai bună calitate, care şi-ar găsi locul pe Broadway, la o adică, dar care în România a oripilat (cel puţin la premieră) o parte din spectatorii, să le spunem, „maturi” din sală. Fiindcă, am uitat să vă spun, limbajul personajelor – date fiind fibra din care sunt ele alcătuite, ocupaţiile şi orizontul de viaţă – este cât se poate de explicit pe alocuri.

Nu ştiu cum face Peca, dar Coolöri reuşeşte să fie, dincolo de tot ce am spus mai sus, o meditaţie complet neconvenţională pe teme veşnice, cum sunt balanţa fragilă dintre reuşită şi ratare, dar şi intensitatea pe care o poţi atinge în anumite momente (rare) în care ai senzaţia că ai acces la înţelesuri care nu sunt oricui la îndemână. Momente când vezi în Coolöri. Nu pot decât să vă doresc cât mai multe astfel de momente şi să vă trimit, pe această cale, la Teatrul Foarte Mic!

Coolöri, cu Mihai Dinvale, Clara Flores, Viorel Cojanu, Cătălin Babliuc, Bogdan Albulescu, Radu Iacoban, Doru Bem. Regia Diana Iliescu, scenografia Corina Grămoşteanu, muzica originală George Marcu, ilustraţia muzicală Vasile Manta

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine