no author
Ana Obretin - Mediafax
215 vizualizări 12 iun 2018

Jean-Claude Arnault, în vârstă de 71 de ani, va fi pus sub acuzare pentru violarea unei femei, în două rânduri, la Stockholm, în 2011. Există suficiente şi solide probe pentru ca bărbatul să fie pus sub acuzare, a explicat pentru AFP procurorul Christina Voigt.

Data procesului nu a fost încă fixată.

În noiembrie 2017, publicaţia suedeză Dagens Nyheter a scris că mai multe membre, precum şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei Suedeze ar fi fost abuzate sexual de fotograful francez Jean-Claude Arnault, soţul dramaturgului Katarina Frostenson, la momentul respectiv membră a secţiei de literatură care decernează anual premiul Nobel. Arnault conducea un club cultural, Forum, în Stockholm, care beneficia de finanţare din partea secţiei de literatură a Academiei Nobel. Publicaţia suedeză a prezentat şi mărturiile a 18 femei care spuneau că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 - 2017, potrivit Dagens Nyheter.

Academia Nobel a rupt între timp legăturile cu Arnault, care a negat toate acuzaţiile care i s-au adus.

Acuzaţiile au fost dezvăluite de cotidianul suedez prima dată ca parte din campania online #MeToo, care a dat în vileag abuzuri sexuale săvârşite de importanţi oameni de la Hollywood. Ulterior, scandalul a afectat grav şi cercurile artistic, media şi politic din Suedia, una dintre ţările în care se respectă cel mai mult egalitatea de gen.

Niciuna dintre femei nu a reclamat abuzurile şi la poliţie, care însă a deschis o anchetă preliminară.

În luna martie, procuratura din Stockholm a anunţat că o parte dintre acuzaţiile de viol şi abuz sexual nu mai pot fi cercetate, pentru că nu există probe concludente sau faptele s-au prescris.

Însă ancheta a continuat privind alte câteva acuzaţii, au confirmat procurorii în luna mai.

Punctul culminant al scandalului a fost decizia Academiei Suedeze de a suspenda premiul Nobel pentru literatură de anul acesta. "Credem că este necesar să treacă un timp pentru a recâştiga încrederea publicului în academie, înainte ca următorul laureat să fie anunţat", a declarat Anders Olsson, secretarul permanent al instituţiei, într-un comunicat, la începutul lunii mai.

Acesta a mai spus că Academia suedeză a acţionat astfel "din respect pentru precedenţii şi viitorii laureaţi ai premiilor pentru literatură, pentru Fundaţia Nobel şi public în general".

"Premiul Nobel pentru literatură pe 2018 va fi acordat şi anunţat în acelaşi timp cu cel pe 2019", se mai arăta în comunicat.

Citește și: