Cafeaua menţine un nivel optim de hidratare
LICHIDE l Consumul de cafea nu accelerează eliminarea lichidelor din organism
Expunerea intensă la soare, activitatea fizică sau vremea caniculară sunt factori externi care determină pierderea accelerată a apei din organism. Nevoia zilnică de hidratare variază de la o persoană la alta în funcţie de vârstă, sex, activitatea desfăşurată sau mediul în care ne petrecem cea mai mare parte a zilei. Spre exemplu, pentru persoanele cu o activitate fizică intensă sau care lucrează în spaţii cu temperaturi ridicate, cantitatea de lichide recomandate ajunge până la trei litri pe zi.
Pentru a menţine un echilibru şi o stare de sănătate permanentă, ar trebui să consumăm aproximativ 6-8 căni, echivalentul a 1,5 – 2 litri, din diverse lichide pe parcursul întregii zile, potrivit unui studiu realizat de Nescafe.
Cercetarea, realizată de omul de ştiinţă american Lawrence Armstrong – Fluid, arată că prin consumul de cafea nu se accelerează eliminarea lichidelor din organism. Împreună cu celelalte lichide, cafeaua asigură nivelul de fluid necesar pentru hidratare, într-o manieră similară celei a apei.
În urma consumului de cafea, corpul nostru reţine cea mai mare parte din lichid, până la un procent de 84 la sută. „Cafeaua solubilă are proprietatea ca, alături de celelalte lichide, să ne ferească de deshidratare şi de aceea nu trebuie evitată nici măcar în perioadele caniculare. Bineînţeles, va trebui să bem şi suficientă apă, să consumăm fructe, legume sau supe pentru a ne menţine corpul hidratat şi sănătos”, explică Elena Dobrescu, specialist în nutriţie.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
Cea mai sigura hidratare este cea cu apa pura. Pentru mai multe detalii... www.purificatoare-apa.com