În mod cert, credem că va fi un success; am petrecut mult timp făcând cercetarea, iar feedbackul din partea consumatorilor a fost foarte puternic. Totuşi, până nu deschizi uşile acelui restaurant, nu ai cum să ştii cu siguranţă”, descrie Mark Hilton, CEO-ul Sphera Franchise Group, compania care va opera franciza pe piaţa locală, aşteptările în ceea ce priveşte lanţul de restaurante cu meniu cu specific mexican.

Potrivit lui Hilton, în Statele Unite, Taco Bell este unul dintre cele mai de succes branduri de pe segmentul QSR (restaurantelor cu servire rapidă), iar unul dintre punctele forte ale acestui brand este conexiunea creată cu millennialii în social media. „România are a doua cea mai rapidă conexiune broadband la internet de oriunde în lume; avem mulţi oameni care ne urmăresc pe reţelele sociale, iar Taco Bell acum are deja propriile pagini de Facebook şi Instagram, unde primim deja comentarii prin care ni se spune, de pildă, în ce oraşe să ne extindem.”

Citeşte continuarea în Business Magazin!

Citește și: