Maria Bîrnaure
Maria Bîrnaure
675 vizualizări 20 ian 2016

Persoanele care sunt agresive la volan se încadrează în categoria comportamentului de tip A, din punct de vedere psihologic, însemnând că sunt impulsive în general şi au un temperament coleric, fiind şi extrem de competitive.

Se pare că există o anumită perioadă din săptămână când se atinge un grad critic de agresivitate la volan. Acest moment critic este vinerea la ora 17:45. Calculul este explicat de Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ”, prin faptul că se apropie weekendul şi că persoanele din trafic au acumulat toată oboseala şi tensiunile din timpul săptămânii. 

Un alt factor care influenţează nivelul de agresivitate la volan este modul în care se comportă ceilalţi participanţi la trafic. Astfel, Mihaela Rus afirmă: “Din punctul de vedere al vârstei, am observat o frecvenţă mai mare, atunci când vine vorba de agresivitate la volan, la tineri. Aceştia îşi gestionează mai greu comportamentul agresiv din cauza lipsei de experienţă rutieră şi a indicelui de maturitate rutieră scăzut şi au tendinţa de a răspunde agresiv în trafic. Persoanele mai în vârstă sunt mai defensive în trafic deoarece au acumulat experienţă rutieră suficientă astfel încât să îşi gestioneze mai bine emoţiile”.

Dincolo de aceste două cauze, stă tipul de maşină pe care îl conduce respectiva persoană. „În acest întreg proces, practica a demonstrat că nu doar educaţia, cât mai ales propria raportare la maşina pe care o conduce poate genera un comportament agresiv. Acest lucru poate crea cogniţii disfuncţionale în raportarea şoferilor la trafic, deoarece simplul considerent că au o maşină puternică, masivă, le crează un sentiment de siguranţă şi nu iau în calcul siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”, a declarat Mihaela Rus. 

Agresivitatea în trafic nu trebuie privită, potrivit specialiştilor, ca fiind o problemă a celor agresivi. Chiar dacă noi nu suntem agresivi în trafic, putem să devenim victimele celor care se poartă neadecvat. Specialiştii în psihologia transportului recomandă ca răspunsul pe care îl dăm noi unor astfel de şoferi să se traducă printr-un comportament defensiv, fără să le susţinem manifestările agresive. 

“De multe ori suntem taxaţi fără vină în trafic şi pur şi simplu suntem agresaţi verbal de şoferi. În acele momente, este bine să nu ripostăm şi să adoptăm un comportament defensiv. Putem învăţa să ne stăpânim la volan dacă participăm la cursuri de conducere defensivă, care se organizează în şcolilele de conducere defensivă, de către instructor speciali antrenaţi”, declară Mihaela Rus, preşedintele Psiho TrafiQ.


 

Citește și: